ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin adresa din 2012, Biroul Executorului Judecătoresc L.I. a solicitat Judecătoriei Ploiești încuviințarea executării silite imobiliare asupra a doua terenuri situate in extravilanul comunei A.R., jud. Prahova, împotriva debitorilor SC E.T.A. SRL, A.E. și A.M.K., la cererea creditorului Banca C. - Unitatea pilot P., in baza titlului executoriu reprezentat de contratul de credit pentru investiții din 22 decembrie 2009 garantat prin contractul de garanție reala imobiliara (ipoteca) din 22 decembrie 2009 autentificat din 22 decembrie 2009 de B.N.P.A.
"F.". Prin sentința civilă nr. 10925 din 3 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, motivat de faptul că sediul debitoarei este in București, sectorul 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București care, prin încheierea din 26 octombrie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin adresa emisa de Biroul Executorului Judecătoresc L.I. cu sediul in Ploiești, s-a solicitat încuviințarea executării silite prin urmărire silită imobiliară asupra bunurilor imobile proprietatea debitorilor-garanți ipotecari A.E. și A.M.K., situate in circumscripția Judecătoriei Ploiești. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 373 1 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc.
civ.. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) "dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea". De asemenea dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". În cauza de față, în cele două cereri de executare silită, înaintate instanței de către executorul judecătoresc în temeiul art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., creditorul a solicitat executarea silită, exclusiv asupra imobilelor aparținând garanților ipotecari situate in circumscripția Judecătoriei Ploiești.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., instanța competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.