ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1621/2013

Asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 19 noiembrie 2012,

sub nr. 38566/281/2012,

creditoarea

SC I.F.M. SA a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul titlurilor executorii

reprezentate de sentința comercială nr. 1728 din 12 septembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Iași și decizia nr. 62 din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, în contradictoriu

cu debitoarea SC U. SA.

În motivarea cererii creditoarea a arătat

că înțelege să solicite executarea silită asupra a două terenuri și a construcțiilor

situate pe acestea, deținute de debitoare pe raza municipiului Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 16574 din 26

noiembrie 2012, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Iași, reținând că sediul debitoarei se află în municipiul

Iași și că din actele dosarului nu rezultă că aceasta ar avea bunuri urmăribile

în circumscripția Judecătoriei Ploiești, astfel încât, în raport de dispozițiile

art. 373 alin. (3) C. proc. civ. se impune declinarea competenței în favoarea instanței

de la sediul debitorului.

Învestită prin declinare,

Judecătoria Iași a pronunțat încheierea

din 11 ianuarie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

primei instanțe sesizate, Judecătoria Ploiești și, constatând ivit conflict negativ

de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă

instanță a reținut că forma de executare indicată de creditoare este urmărirea imobiliară

asupra bunurilor imobile - terenuri și construcții situate în Ploiești și că, în

raport de obiectul cererii, instanța de executare este Judecătoria Ploiești, conform

dispozițiilor art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Creditoarea SC I.F.M. SA a solicitat încuviințarea

executării silite în baza unor titluri executorii reprezentate de două hotărâri

judecătorești, în contradictoriu cu debitoarea SC U. SA, indicând în mod expres

în cuprinsul cererii introductive că înțelege să procedeze la executarea silită

imobiliară asupra bunurilor imobile deținute de debitoare în municipiul Ploiești,

constând în teren în suprafață de 7366,29 mp și construcțiile edificate pe acesta,

situate în Ploiești și teren în suprafață de 1435 mp situat în Ploiești.

Cererea de încuviințare a executării silite,

având caracter necontencios, urmează a fi soluționată potrivit prevederilor

art. 331 și urm. C. proc. civ., care se întregesc cu normele ce reglementează procedura

contencioasă, în măsura în care acestea nu sunt potrivnice.

Art. 373

1

alin. (1) C. proc.

civ. stabilește competența instanței de executare în soluționarea cererii de încuviințare

a executării silite. Noțiunea de „instanță de executare" este definită de dispozițiile

art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că aceasta este „judecătoria în

circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor când legea dispune

altfel."

Or, cum executarea poartă asupra bunurilor

imobile deținute de debitoare pe raza municipiului Ploiești, potrivit susținerilor

creditoarei din cererea introductivă, instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria

Ploiești, în a cărei circumscripție sunt situate imobilele.

În cadrul procedurii necontencioase a încuviințării

executării silite nu pot fi administrate probe cu privire la existența acestor bunuri

în patrimoniul societății debitoare, deoarece în cazul acestor cereri nu se urmărește

stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

C. proc. civ., în art. 399-404, a reglementat

instituția contestației la executare, ce poate fi exercitată de cei interesați sau

vătămați prin executare.

Așadar, în aplicarea dispozițiilor

art. 373

1

alin. (1) coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., precum

și în respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil în

toate fazele sale, inclusiv în faza de executare, Înalta Curte constată că Judecătoriei

Ploiești îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării

silite, formulată de creditoarea SC I.F.M. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.