ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1268/2013

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 42581/3/2009, la data de

28 octombrie 2009, reclamantul M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Primăria Municipiului București,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de

restituire în natură a terenului în suprafață de 2.332 mp situat în București,

fosta str. I. nr. ... și ..., sectorul 4 și a terenului în suprafață de 1.720

mp situat în București, fosta str. C.L., apoi str. P., sectorul 4.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat ca prin Notificarea nr. 1764 din 07 august 2001,

înregistrată la executorul judecătoresc și depusă la Primăria Municipiului

București, a solicitat restituirea în natură a terenurilor în litigiu mai sus

menționate, însă abia după 7 ani, pârâta Primăria Municipiului București a emis

Dispoziția nr. 10128 din 1 aprilie 2008, prin care și-a declinat competența de

soluționare către pârâtul Ministerul Mediului, motivând că terenurile în

litigiu nu se mai află în administrarea sa și că a comunicat această dispoziție

și pârâtului Ministerul Mediului.

Se arată de către

reclamant că, în realitate, prin H.G. nr. 855/2002, terenurile în litigiu au

fost concesionate din domeniul public al statului pentru obiectivul de

investiții „Acumulare Lac Văcărești", în mod nelegal, întrucât s-a dispus

asupra unor terenuri care nu au fost preluate de stat cu titlu valabil, ci a

fost preluat abuziv, iar concesionarea s-a făcut după depunerea notificării,

contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 și art.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Sentința civilă

nr. 1205 din data de 15 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria

Municipiului București, a respins cererea principală, formulată de reclamantul

M.F. și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de U.A., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca fiind introduse

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Tribunalul a respins

cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, ca neîntemeiate.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1205 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, reclamantul M.F. și U.A., în calitate de intervenientă în

interes propriu, au declarat apel, fiecare aducând hotărârii critici proprii de

nelegalitate și netemenicie.

Prin Decizia nr. 27A

din 14 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, apelul reclamantului și intervenientei a fost admis, a fost

schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea

formulată împotriva pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor și a fost

obligat acest pârât să restituie în natură în favoarea reclamantului și a

intervenientei principale terenul în suprafață de 2.332 mp, situat la fosta

adresă din str. I. nr. ..., sector 4, București și terenul în suprafață de

1.720 mp situat la fosta adresă din str. P. f.n., sector 4, București, cu

amplasamentele identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză de

expertul Ș.L.G.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor, care s-a prevalat de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul

pârât a arătat că, în fapt, instanța a fost învestită să judece o cauză ce avea

ca obiect cererea de restituire în natură a unor suprafețe de teren, formulată

în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate abuziv. A indicat faptul că terenurile în cauză fac parte din

suprafața afectată obiectivului de investiții "Acumulare Lac

Văcărești".

Statul Român, prin

Ministerul Mediului și Pădurilor, în calitate de concedent, a înstrăinat

dreptul de folosință asupra bunurilor din domeniul public al statului ce

alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești", în vederea

realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv. Redevența obținută

prin concesionarea bunurilor respective se face venit la bugetul de stat.

Conform celor

menționate, restituirea în natură a terenurilor în cauză nu mai este posibilă,

în sensul avut în vedere de Legea nr. 10/2001, acestea fiind concesionate de

către Statul Român printr-o convenție valabilă, confirmată printr-un act

normativ în vigoare și care produce efecte în prezent - H.G. nr. 855/2002.

Drept urmare,

recurentul pârât a considerat că instanța de apel a reținut greșit faptul că

terenurile solicitate sunt disponibile și libere de sarcini și a interpretat

eronat prevederile Legii nr. 10/2001, obligând Ministerul Mediului și Pădurilor

la restituirea în natură a imobilelor din litigiu, motiv pentru care a

solicitat casarea hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii

formulate de către M.F., în calitate de reclamant, și de către U.A., în

calitate de intervenient principal, ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din 8 martie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

tardivității declarării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în

temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând a o admite pentru

considerentele ce succed:

Conform art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.

În speță, decizia

instanței de apel a fost comunicată recurentului pârât la data de 25 iulie

2012, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curții de Apel

București, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 14 august 2012, prin

plic poștal, cu depășirea termenul legal de 15 zile, împlinit în speță,

raportat la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și

(5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel din

recurs, la data de 10 august 2012.

Termenul de recurs

este un termen legal imperativ, astfel că depășirea lui atrage decăderea părții

din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Pe cale de

consecință, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii

recursului promovat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, în condițiile

în care procesul-verbal al comunicării deciziei recurate îndeplinind, în raport

de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., toate cerințele legale pentru

validitatea sa, astfel că acesta are aptitudinea de a fi declanșat curgerea

termenului de recurs.

În consecință, față

de prevederile art. 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv

formulat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor

Climatice împotriva Deciziei nr. 27A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.

Procesat de GGC - N