ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1268/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 42581/3/2009, la data de 28 octombrie 2009, reclamantul M.F.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Primăria Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 2.332 mp situat în București, fosta str. I. nr… și ..., sectorul 4 și a terenului în suprafață de 1.720 mp situat în București, fosta str. C.L., apoi str. P., sectorul 4. În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin Notificarea nr. 1764 din 07 august 2001, înregistrată la executorul judecătoresc și depusă la Primăria Municipiului București, a solicitat restituirea în natură a terenurilor în litigiu mai sus menționate, însă abia după 7 ani, pârâta Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr. 10128 din 1 aprilie 2008, prin care și-a declinat competența de soluționare către pârâtul Ministerul Mediului, motivând că terenurile în litigiu nu se mai află în administrarea sa și că a comunicat această dispoziție și pârâtului Ministerul Mediului.

Se arată de către reclamant că, în realitate, prin H.G. nr. 855/2002, terenurile în litigiu au fost concesionate din domeniul public al statului pentru obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești", în mod nelegal, întrucât s-a dispus asupra unor terenuri care nu au fost preluate de stat cu titlu valabil, ci a fost preluat abuziv, iar concesionarea s-a făcut după depunerea notificării, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 și art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Sentința civilă nr. 1205 din data de 15 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București, a respins cererea principală, formulată de reclamantul M.F.

și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de U.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a respins cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, ca neîntemeiate. Împotriva Sentinței civile nr. 1205 din 15 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamantul M.F. și U.A., în calitate de intervenientă în interes propriu, au declarat apel, fiecare aducând hotărârii critici proprii de nelegalitate și netemenicie.

Prin Decizia nr. 27A din 14 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul reclamantului și intervenientei a fost admis, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor și a fost obligat acest pârât să restituie în natură în favoarea reclamantului și a intervenientei principale terenul în suprafață de 2.332 mp, situat la fosta adresă din str. I. nr… , sector 4, București și terenul în suprafață de 1.720 mp situat la fosta adresă din str. P. f.n., sector 4, București, cu amplasamentele identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Ș.L.G.

În termen legal, împotriva acestei decizii, a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, care s-a prevalat de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul pârât a arătat că, în fapt, instanța a fost învestită să judece o cauză ce avea ca obiect cererea de restituire în natură a unor suprafețe de teren, formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv. A indicat faptul că terenurile în cauză fac parte din suprafața afectată obiectivului de investiții "Acumulare Lac Văcărești". Statul Român, prin Ministerul Mediului și Pădurilor, în calitate de concedent, a înstrăinat dreptul de folosință asupra bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești", în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.

Redevența obținută prin concesionarea bunurilor respective se face venit la bugetul de stat. Conform celor menționate, restituirea în natură a terenurilor în cauză nu mai este posibilă, în sensul avut în vedere de Legea nr. 10/2001, acestea fiind concesionate de către Statul Român printr-o convenție valabilă, confirmată printr-un act normativ în vigoare și care produce efecte în prezent - H.G. nr. 855/2002. Drept urmare, recurentul pârât a considerat că instanța de apel a reținut greșit faptul că terenurile solicitate sunt disponibile și libere de sarcini și a interpretat eronat prevederile Legii nr. 10/2001, obligând Ministerul Mediului și Pădurilor la restituirea în natură a imobilelor din litigiu, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii formulate de către M.F., în calitate de reclamant, și de către U.A., în calitate de intervenient principal, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 8 martie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând a o admite pentru considerentele ce succed: Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului pârât la data de 25 iulie 2012, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curții de Apel București, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 14 august 2012, prin plic poștal, cu depășirea termenul legal de 15 zile, împlinit în speță, raportat la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel din recurs, la data de 10 august 2012. Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel că depășirea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. Pe cale de consecință, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii recursului promovat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, în condițiile în care procesul-verbal al comunicării deciziei recurate îndeplinind, în raport de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc.

civ., toate cerințele legale pentru validitatea sa, astfel că acesta are aptitudinea de a fi declanșat curgerea termenului de recurs. În consecință, față de prevederile art. 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice împotriva Deciziei nr. 27A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2013. Procesat de GGC - N