ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.03.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2010

HOTĂRÂRE

03.03.2010

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

civile de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă la data de 31

mai 2006, sub nr. 19647/3/2006, reclamanții D.Z.A.M., C.A.R., B.A. și N.P. au

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General și

Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul de restituire a imobilului

situat în București, Splaiul Unirii, sector 4, compus din teren în suprafață de

2.591 mp, al restituirii prin echivalent a construcțiilor demolate de pe acest

teren și să se dispună obligarea pârâților să le restituie în natură terenul și

prin echivalent construcțiile demolate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul situat în București, Splaiul

Unirii, sector 4, compus din teren în suprafață de 2.591 mp și mai multe

construcții, a fost dobândit de autorii lor, P.N. (bunic) și D.N. (unchi), prin

actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12877 din 2 august 1916 de

Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.

După decesul

bunicului lor, P.N., la data de 1 aprilie 1938, dreptul de proprietate asupra

imobilului s-a transmis moștenitorilor, ca efect al succesiunii legale, după

cum urmează: soția supraviețuitoare, N.Z., decedată la rândul său, la data de

10 iunie 1956 și cei 10 copii: N.T., decedată la 22 martie 1996, N.S., căsătorită

M., decedată la 14 septembrie 1977, N.A., decedat la 11 octombrie 1953, N.D.,

decedat la 13 februarie 1966, N.C., decedat la 13 noiembrie 1983, N.G., decedat

la 9 mai 1974, N.E., căsătorită B., decedată la 04 iunie 1974, N.N., decedat la

17 decembrie 1964, N.M., decedată la 10 februarie 1972 și N.P., decedat la 28

mai 1989.

În prezent,

reclamanții sunt singurii moștenitori ai bunicului și cei 10 copii, astfel cum

rezultă din înscrisurile anexate cererii.

S-a mai arătat că

imobilul respectiv a servit drept locuință autorilor lor, iar ulterior a fost

închiriat de moștenitori unor diverse persoane tot pentru locuit, astfel cum

rezultă de exemplu din contractul de închiriere încheiat cu C.F. și înregistrat

la circumscripția financiară sector 4 sub nr. 28573 din 3 iunie 1975, pentru

care se plătea impozitul aferent.

Moștenitorii

autorului inițial al reclamanților au exercitat prerogativele dreptului de

proprietate asupra imobilului până la începutul anului 1988, când, fără nicio

notificare prealabilă, autoritățile comuniste au trecut la demolarea clădirilor

și la uzurparea dreptului de proprietate asupra întregului imobil; se mai

precizează că imobilul respectiv era situat într-o zonă restructurabilă a Bucureștiului.

După demolarea

construcțiilor, autoritățile comuniste au emis un act normativ, respectiv,

Decretul nr. 143/1988, nepublicat, motiv pentru care titularii dreptului de

proprietate nu au avut cunoștință despre existența acestuia decât după anul

1989, anume, în 1991; pe de altă parte, în anexa 26 a acestui Decret, la poziția 491 privind exproprierea imobilului din București, Str., Splaiul

Unirii, sector 4, s-a menționat din eroare numele altei persoane decât a

autorului lor, N.P. ori al moștenitorilor acestuia, eroare care a fost ulterior

rectificată, în sensul înlocuirii ei cu o alta, întrucât a fost menționat

autorul lor N.P. (decedat – moștenire în curs), deși acesta era decedat de mult

timp, astfel cum li s-a adus la cunoștință reclamanților printr-o adresă emisă

de ICRAL Berceni în 1991, pe care au obținut-o în urma demersurilor lor privind

revendicare imobilului.

Reclamanții au mai

arătat că au mers cu adresa respectivă la ICRAL Berceni, unde au luat cunoștință de faptul că doar în cursul anului 1990 s-a efectuat o

evaluare asupra imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și s-a stabilit o

despăgubire modică de numai 6.478 lei pentru 2.591 mp teren, în condițiile în

care numai valoarea de impunere a imobilului era de 43.176 lei. Deși a fost

stabilită o așa-zisă despăgubire, această sumă modică nu le-a fost plătită

niciodată.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, au mai arătat reclamanții, au expediat pârâților

notificarea nr. 20193 din 19 noiembrie 2001.

Datorită faptului că

nu au primit niciodată vreun răspuns de la Primarul General, au revenit la notificarea lor și au solicitat comunicarea stadiului

soluționării cauzei printr-o adresă înregistrată sub nr. 44455 din 09 iunie 2003,

dar și în cursul anului 2006, prin adresa nr. 504934 din 18 ianuarie 2006.

Prin sentința civilă nr.

461 din 29 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a

Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.Z.A.M., C.A.R., B.A.

și N.P., s-a constatat refuzul pârâților Municipiul București, prin Primarul

General și Consiliul General al Municipiului București de restituire a

imobilului situat în București, Splaiul Unirii, sector 4 și au fost obligați pârâții

să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

situat în București, Splaiul Unirii, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp și

pentru construcția demolată de pe acest teren, în suprafață de 542,5 mp,

suprafață utilă de 456,12 mp.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul București, analizând materialul probator

administrat în cauză, a reținut că prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București, sub nr. 5145 din 19 noiembrie 2001, reclamanții D.Z.A.M., C.A.R.,

B.A. și N.P. au solicitat restituirea în natură a terenului situat în

București, Splaiul Unirii, sector 4, în suprafață de 2.591 mp și restituirea

prin echivalent a construcției ce se afla pe acest teren și care a fost

demolată de către autorități la sfârșitul anilor 1980.

La Primăria

Municipiului București - Direcția de Aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a format

dosarul nr. 20193, pentru analizarea acestei cereri.

Prin cererea

înregistrată la Primăria Municipiului București, sub nr. 504934 din 18 ianuarie

2006, reclamanții au solicitat să li se comunice stadiu soluționării dosarului nr.

20193.

Prima instanță a

reținut că normele prin care se reglementează modalitatea de răspuns la

notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, nefiind

norme de recomandare, pentru că astfel s-ar deturna finalitatea urmărită de

legiuitor prin adoptarea legii speciale.

Prin faptul că nu s-a

răspuns la notificare, pârâții au adoptat o conduită culpabilă, prin care au

afectat interesele reclamanților și i-au lipsit de posibilitatea de a-și apăra

drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a îndreptățit să se adreseze

instanței de judecată, pentru a solicita să se constate refuzul de restituire a

imobilul și obligarea pârâților la restituirea terenului în natură și la acordarea

de despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Având în vedere că la

data înregistrării notificării nr. 5145 din 19 noiembrie 2001 au trecut mai

mult de 60 de zile, fără ca pârâții să fi răspuns la această notificare,

instanța, în baza art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

a admis primul capăt de cerere și a constatat refuzul pârâților de restituire a

imobilului situat în București, Splaiul Unirii, sector 4.

Tribunalul a

constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea

imobilului în litigiu, față de dispozițiile art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 2 lit. f) și i) din același act

normativ, ținând cont că acest imobil a fost preluat de stat în baza unui act

normativ nepublicat în Buletinul Oficial și cu nerespectarea dispozițiilor

legale în vigoare la data preluării (art. 481 C. civ., art. 12 și 36 din

Constituția din anul 1965, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului), neachitându-se proprietarilor nicio despăgubire.

Referitor la terenul

situat la adresa mai sus arătată, acesta a fost identificat prin raportul de

expertiză topo efectuat în cauză de expertul I.I.D.

S-a concluzionat că

suprafața fostului imobil era de 2.571,76 mp și că terenul se suprapune

integral pe digul construit pentru edificarea Lacului Văcărești.

Având în vedere

concluziile raportului de expertiză topo și ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că

restituirea în natură a terenului nu este posibilă, reclamanții fiind

îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Cu privire la

construcțiile care au existat pe terenul expropriat și care au fost demolate,

tribunalul a constatat că pentru acestea reclamanții au dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele

arătate mai sus, tribunalul, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

raportat la art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 a

admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere și a obligat pârâții să acorde

reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în

București, Splaiul Unirii, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp și pentru

construcția demolată de pe acest teren, în suprafață de 542,5 mp, suprafață

utilă de 456,12 mp.

Împotriva sentinței

civile nr. 461 din 29 martie 2007 pronunțate de Tribunalul București - Secția a

V-a Civilă au formulat apel reclamanții D.Z.A.M., N.P. și C.A.R., precum și

pârâta Primăria Municipiului București - Municipiul București, prin Primarul

General.

Apelanții-reclamanți

au invocat faptul că instanța de fond, în mod eronat a obligat pârâții să

acorde măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru terenul situat în

București, Splaiul Unirii, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp, cât și pentru

construcția demolată de pe acest teren.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, arătând că în prezent

lucrarea de interes public acumularea Lacul Văcărești este abandonată și nu a

fost exploatată conform destinației inițiale, pentru care s-a realizat

exproprierea foștilor proprietari.

Apelanții au arătat

că instanța de fond a avut în vedere numai expertiza topo efectuată în cauză,

în care se arată că terenul revendicat se suprapune integral cu digul ridicat

pentru edificarea Lacului Văcărești, fără însă a verifica dacă amenajarea mai

are în prezent caracter de utilitate publică, mai ales că este de notorietate că

pe teren se ridică un complex de locuințe și se fac alte amenajări private,

ceea ce înseamnă că în speță, se aplică dispozițiile art. 10 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001.

Apelantul Municipiul

București prin Primarul General a criticat soluția arătând că în mod greșit

instanța a obligat primăria să se pronunțe asupra notificării, întrucât

instanța nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în

sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării, atât

timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.

Prin decizia civilă nr.

160 din 4 martie 2009 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a

admis apelul formulat de reclamanți, dispunându-se schimbarea în parte a

sentinței, în sensul că s-a dispus obligarea intimatului să emită dispoziție de

restituire în natură a terenului situat în București, Splaiul Unirii, sector 4,

în suprafață de 2.571,76 mp, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței

cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru

construcția demolată în suprafață de 542,5 mp; apelul formulat de Municipiul

București a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat cu privire la apelul pârâtului că Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. IX din 20 martie

2006, pronunțată în recurs în interesul legii a statuat că persoanele

îndreptățite care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pot solicita

în instanță, respectiv Secției Civile a tribunalului, obligarea unității

deținătoare să se pronunțe asupra notificării, întrucât aceasta corespunde

valorificării drepturilor părților în raport de legea de restituire. Instanța a

statuat că a considera că o astfel de cerere este prematură sau inadmisibilă și

a o respinge, ca atare, ar însemna să se nesocotească, printr-un formalism

excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie împiedicate

persoanele îndreptățite să-și redobândească imobilele ce li s-au preluat abuziv.

În acest context,

susținerea apelantului Municipiul București prin Primarul General că instanța

se subrogă într-un drept stabilit de legiuitor în sarcina unității deținătoare,

s-a apreciat a fi neîntemeiată, astfel că apelul pârâtului a fost respins ca

nefondat.

În ce privește apelul

declarat de reclamanți, s-a reținut că aceștia au formulat notificarea cu nr. 20.193

din 19 noiembrie 2001 solicitând Municipiului București prin Primarul General

să emită o dispoziție de restituire în natură a terenului situat în București,

Splaiul Unirii, sector 4, în suprafață de 2.571,76 mp și despăgubiri pentru

construcția demolată de pe acest teren, invocând în drept dispozițiile Legii nr.

10/2001.

La data de 31 mai 2006,

reclamanții au formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001, întrucât pârâții

nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de lege și nu s-au pronunțat asupra

notificării cu care l-au învestit pe pârât.

În fața instanței de

fond s-a efectuat un raport de expertiză tehnică topografică, din care rezultă

că terenul solicitat de reclamanți se suprapune integral pentru digul construit

pentru acumularea Lacului Văcărești.

În cursul judecării

apelului, instanța a încuviințat efectuarea unor adrese către Primăria

Municipiului București și Administrația Națională Apele Române pentru a lămuri

situația juridica a lucrărilor de investiții privind „Acumulare Lac

Văcărești".

Din adresa nr. 5689

din 11 aprilie 2008 aflată la fia 60 din dosarul tribunalului, rezultă că

lucrarea „Acumulare Lac Văcărești" este un bun din domeniul public al

statului, înscris în anexa 12 a H.G. nr. 1. 705/2006.

Se mai menționează că

scopul investiției a fost realizat, iar lucrarea a fost recepționată prin

procesul verbal de recepție nr. 8693 din 25 octombrie 1989, precum și faptul că

bunurile ce alcătuiesc obiectivul de investiții menționat mai sus, sunt

concesionate prin contract încheiat la data de 23 februarie 2003 între

Ministerul Apelor și Protecției Mediului și SC R.R.C. SA, conform prevederilor

H.G. nr. 855/2002, în vederea realizării unui Complex Cultural Sportiv.

Din adresa nr. 30590

din 22 aprilie 2008 emisă de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile

rezultă că lucrările hidrotehnice incluse în obiectivul de investiții figurează

în domeniul public al statului, fiind în prezent concesionat către o societate

comercială.

Din adresa nr. 769426/15128

din 15 octombrie 2008 emisă de Primăria Municipiului București și aflată la

fila 78 din dosarul instanței de apel, rezultă că imobilul situat la adresa

poștală Splaiul Unirii, sector 4 este în posesia unității Cooperativa

Meșteșugărească Chimică.

Pe de altă parte, din

adresa nr. 2614 din 16 octombrie 2008 emisă de Ministerul Mediului și

Dezvoltării Durabile și aflată la fila 80 din dosarul instanței de apel, rezultă

că pentru imobilul situat în str. Splaiul Unirii, figurează „Depozitul

Cooperativa Chimică", ce urmează să fie demolat pentru realizarea unor

alte obiective de construcții. Din aceeași adresă, reiese că s-a depus la

dosarul cauzei și contractul de concesiune încheiat între Ministerul Apelor și

Protecției Mediului și SC R.R.C. SA pentru o suprafață de 182,99 ha teren, așa cum rezultă din conținutul contractului fila 83 din dosarul instanței de apel.

Prin adresa nr. 9118

din 02 martie 2009 emisă de Primăria sectorului A București și aflată la fila

120 din dosarul instanței de fond, se atestă că s-au emis autorizații de

construcție pentru ansamblul rezidențial A.G. aflată la adresa Splaiul Unirii

și S.P. în zona intersecției Calea Văcărești cu șos. Olteniței.

Instanța de apel a

apreciat din ansamblul probatoriilor administrate că lucrarea de investiții

„Acumulare Lacul Văcărești", deși a fost recepționată prin procesul verbal

de recepție nr. 8693 din 25 octombrie 1989 și a fost trecută în domeniul

public, este neîndoielnic că lucrările aprobate au fost abandonate, deoarece în

prezent investiția nu este folosită în scop hidrotehnic.

Dimpotrivă, lucrarea

a fost concesionată pe o suprafață foarte mai mare de 182,99 ha conform contractului de concesiune depus la dosarul cauzei, către o societate privată

pentru realizarea unui complex sportiv.

De asemenea, din

actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că au fost eliberate autorizații de

construcție pentru două ansambluri rezidențiale, iar la adresa unde se află

imobilul solicitat de către apelanții - reclamanți figurează „Depozit Cooperativă

Meșteșugărească Chimică", care a fost demolat pentru realizarea

construcțiilor stabilite prin contractul de concesiune încheiat între

Ministerul Apelor și SC R.R.C. SA.

Este adevărat că din

expertiza topografică întocmită în fața instanței de fond, rezultă că terenul

solicitat de către reclamanți se suprapune cu o porțiune din digul lacului de

acumulare, însă, atât timp cât realitatea faptică demonstrează că lacul de

acumulare nu a fost realizat, acest proiect fiind abandonat, în speță, devin

incidente dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor

dispoziții legale: „Se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții

afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început

construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate".

Deși Administrația

Națională Apele Române prin adresa aflată la fila 60 din dosarul instanței și

Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, prin adresa aflată la fila 61,

susțin că scopul investiției a fost realizat, prin aceleași adresă menționează

că obiectivul de investiții, „Acumulare Lac Văcărești" a fost concesionat

unei societăți private pentru realizarea unui complex cultural sportiv. Acest

aspect demonstrează că scopul investiției a fost abandonat și că, deși, au fost

recepționate lucrările, terenul pe care s-a realizat investiția este folosit în

alte scopuri, respectiv pentru construcții realizate de către societăți

private.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanții cât și pârâtul.

Recurentul pârât prin

motivele sale de recurs întemeiate pe teza prevăzută de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., arată că potrivit art. 23, în înțelesul dat de Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea

notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.

22, unitatea deținătoare este obligată sa se pronunțe, prin decizie sau după

caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent.

Așadar, termenul de

60 zile, pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța

asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data

depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 Legea nr.

10/2001-pct. 23.1 H.G. nr. 498/2003).

În cazul în care

persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care

aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de

60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care o dată

cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de

la data depunerii acestora.

Mai mult decât atât,

Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de

notificare si celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la

restituire in sensul ca nu mai deține probe, precizare ce condiționează pârâtul

în a se pronunța asupra notificării de existența unei declarații exprese din

partea notificatorilor că nu mai dețin alte dovezi în legătură cu cererea.

Recurentul mai

învederează că așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001

notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră

îndreptățită la restituire, trebuie însoțită de actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari,

de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste

acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special

prevăzut în acest scop, fiind prorogat prin mai multe acte normative de modificare

a Legii nr. 10/2001).

În aceste condiții în

mod greșit reține instanța refuzul recurentului de a soluționa notificarea,

întrucât față de împrejurarea că nu s-a răspuns la notificare nu echivalează cu

un refuz de a soluționa notificarea.

În ceea ce privește

admiterea apelului reclamanților, recurentul pârât susține că în mod corect a

reținut instanța de fond faptul că restituirea în natură nu este posibilă,

întrucât terenul se suprapune integral pe digul construit pentru edificarea

lacului Văcărești.

Acest aspect rezultă

și din celelalte înscrisuri de la dosar inclusiv din situațiile juridice,

terenul fiind domeniu public, iar lucrările de investiții Acumulare Lacul

Văcărești, lucrare recepționată prin procesul verbal de recepție nr. 8693/1989,

nu au fost abandonate, astfel cum rezultă din adresele comunicate de

Administrația Națională Apele Române și Ministerul Mediului și Dezvoltării

durabile.

Din aceleași

înscrisuri rezultă că scopul investiției a fost realizat, iar concesionarea nu

afectează calificarea ca domeniu public și nici abandonarea lucrărilor.

Recurenții

reclamanți, prin motivele de recurs întemeiate, de asemenea, pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că decizia recurată este dată cu aplicarea

greșită a legii, numai sub aspectul obligării intimatului parat de a emite

dispoziție de restituire în natură a terenului situat în București, Splaiul

Unirii, sector 4 în suprafața de 2.571,76 mp.

Sub acest aspect,

instanța de apel, în mod nelegal, nu a avut în vedere recursul în interesul

legii admis prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație

si Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit ca "instanța de

judecata este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulata

împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a

solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde la notificarea pârtii interesate."

Astfel, în cazul când

unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării nu respectă

obligația, instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța

asupra cererii de restituire în natură ori să propună acordarea de despăgubiri,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

data depunerii actelor doveditoare, cum a fost cazul în speța, se impunea ca

instanța învestită să evoce fondul, în condițiile prevăzute de art. 297 alin. (1)

C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă

este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Ca urmare, în raport

cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001 și a

recursului în interesul legii admis prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ÎCCJ

- Secțiile Unite, atribuția instanței de apel nu era restrânsă doar la o

prerogativă formală de a dispune emiterea unei dispoziții de restituire în

natură, ci se impunea ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată

în aceasta materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct

restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.571,76 mp situat în București,

Splaiul Unirii, sector 4.

O astfel de soluție

se impunea și pentru ca, în îndeplinirea atribuției de a verifica daca sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin

restituirea în natură a imobilului, instanța de judecata are a chibzui și

asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la

unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată

a procedurii de restituire.

Niciuna dintre părți

nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale celeilalte, recurenții

reclamanți, depunând însă note scrise, însoțite și de înscrisuri noi, care, depuse

fiind după închiderea dezbaterilor, Înalta Curte nu le va putea lua în

considerare, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ.

Ambele recursuri

formulate vor fi admise, pentru cele ce se vor arăta.

Obiectul cererii de

față l-a constituit soluționarea pe fond a notificării formulate de recurenții

reclamanți, notificare adresată de aceștia în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001, Primăriei Municipiului București, prin care au solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.591 mp situat în București,

str. Splaiul Unirii, sector 4 ce a aparținut autorului lor N.P., potrivit

contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 12877 din 2 august 1916 de

Tribunalul Ilfov Secția Notariat și restituirea prin echivalent a construcției

ce a existat pe teren și care a fost demolată la sfârșitul anilor 1980 de

autoritățile comuniste.

Deși învestirea

instanței de fond este anterioară pronunțării Deciziei XX/2007 de către

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la

cenzurarea de către instanța de judecată a refuzului unității deținătoare sau

al entității învestite cu soluționarea notificării, de a-i răspunde părții

interesate, în virtutea liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din

Constituția României, cu consecința recunoașterii competenței instanței de a

soluționa pe fond raportul de restituire născut în baza Legii nr. 10/2001, efectele

acesteia sunt pe deplin aplicabile speței, astfel cum legal instanța de apel a

dezlegat aceste critici formulate de pârât și cu titlu de motive de apel; concluzia

se impune, dat fiind caracterul devolutiv al căii apelului, soluționat după

adoptarea acestei decizii date în soluționarea recursului în interesul legii.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază nefondate criticile cu acest obiect susținute de recurentul

pârât prin motivele de recurs, termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată pentru soluționarea notificării fiind unul imperativ,

iar nu de recomandare, astfel cum se pretinde.

Nu vor putea fi

reținute nici susținerile privind materialul probator incomplet anexat

notificării de către recurenții reclamanți, în condițiile în care aceștia au

formulat chiar două adrese către pârât cu solicitarea de a le comunica stadiul

soluționării notificării lor în anul 2003 și, respectiv, în anul 2006, fără a

primi vreun răspuns, fie de solicitare a completării actelor doveditoare, fie

prin emiterea dispoziției motivate în sensul dispozițiilor legale, astfel că,

recurentul se află în situația de a-și invoca propria culpă.

Prin urmare, instanțele

de fond erau competente cu soluționarea pe fond a notificării formulate de

reclamanți, sens în care se constată a fi întemeiate criticile acestora cu

privire la obligația instanței de a pronunța o soluție prin care să dispună

asupra restituirii în natură sau a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar

nu să dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții în sensul celor

stabilite de instanță, soluție într-adevăr, ineficientă și care contravine

celor statuate prin Decizia XX/2007 la care s-a făcut anterior referire.

Această constatare

însă, urmează a fi avută în vedere de instanța de apel cu ocazia rejudecării

apelurilor.

Recurentul pârât a

susținut, totodată, prin motivele de recurs că instanța de apel în mod nelegal

a dispus obligarea sa la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.571,76

mp din Splaiul Unirii, sector 4, câtă vreme în cauză terenul se suprapune

integral pe digul construit pentru edificarea Lacului Văcărești; s-a menționat

că terenul este evidențiat în domeniul public și că lucrarea – Acumulare Lac Văcărești,

după recepționarea sa prin procesul verbal nr. 8693/1989, nu a fost abandonată,

ceea ce, în opinia recurentului, ar conduce la concluzia că scopul investiției

a fost realizat; în plus, concesionarea terenului pentru realizarea unui

complex cultural sportiv nu contrazice cele anterior afirmate.

În soluționarea

notificării reclamanților instanța era ținută să verifice calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite (ceea ce presupune o evaluare dintr-o

dublă perspectivă: stabilirea calității de proprietar la momentul preluării a

autorului de pe urma căruia se pretind măsuri reparatorii și verificarea

calității de moștenitori a reclamanților, având în vedere că aceștia s-au

prevalat de dispozițiile art. 4 alin. (2) din lege), stabilirea calității de

unitate deținătoare ori determinarea calității de entitate învestită cu

soluționarea notificării a celui chemat în judecată, cercetarea temeiului

preluării abuzive și identificarea tipului de măsuri reparatorii prevăzute de

lege, în raport de situația de fapt reținută.

Însă, astfel cum

rezultă din expozeul prezentei decizii, instanța de apel a nu a realizat o

cercetare completă a împrejurărilor cauzei, ceea ce a condus la reținerea

fragmentară a situației de fapt, astfel că, la acest moment nu este posibilă

realizarea controlului de legalitate presupus de soluționarea recursului, motiv

pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe

pentru rejudecarea ambelor apeluri, în aplicarea prevederilor art. 314 C. proc.

civ., interpretate per a contrario.

Astfel, se constată

că nu s-a stabilit în mod cert, prin raportare la probele cauzei, calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite cu referire la constatarea celui sau celor

care figurau în calitate de proprietari la data preluării imobilului și a calității

de moștenitori a reclamanților.

Se impune a se

observa că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr.

12877 din 2 august 1916 de fostul Notariat al Tribunalului Ilfov, calitatea de

cumpărător a avut-o „firma N.P.F.”, pentru ca ulterior, în certificatele de

moștenitori eliberate în urma dezbaterii unor succesiuni consecutive din șirul

de moștenitori (în condițiile în care N.P. a avut 10 descendenți), acest imobil

să se transmită pe cale succesorală din patrimoniul persoanelor fizice ale

căror succesiuni erau dezbătute; aceste aspect presupune a se verifica

incidența fie a art. 3 alin. (1) lit. b), fie a art. 18 lit. a) din Legea nr.

10/2001, republicată, interpretarea per a contrario a celui din urmă text

permițând restituirea în natură, iar nu numai măsuri reparatorii în echivalent;

cele anterior menționate însă, urmează a se stabili în considerarea momentului

preluării abuzive a imobilului, moment care, de asemenea, este incert în cauză.

Din înscrisurile

pricinii, reiese că acesta ar fi fost preluat de stat în cotă de 1/10 prin Decizia

1965 din 9 noiembrie 1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, cotă ce a

aparținut lui N.A. (fila 78 dosar apel), în aceeași adresă precizându-se că la

nivelul anului 1986 imobilul figura deja proprietate de stat.

Pe de altă parte,

atât recurentul pârât, cât și Ministerul Mediului, dar și reclamanții au

pretins că imobilul (probabil, restul de 9/10) a fost preluat prin Decretul de

expropriere nr. 143/1988 (filele 58 și 61 dosar apel), fără ca însă instanța să

solicite depunerea la dosar a actului normativ de preluare, împreună cu listele

anexă ale acestuia, inițiale și rectificate, astfel cum au învederat reclamanții

(filele 32 și 34 dosar fond), reclamanți care menționează anexa 26 la decret,

în timp ce Ministerul Mediului face referire la anexa 5 la Decret (fila 80 apel).

Depunerea anexelor la

decretul de preluare era utilă pentru identificarea celui (celor) pe numele

căruia (cărora) a avut loc trecerea imobilului în proprietatea statului și

întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării, ceea ce trebuia

coroborat cu suprafața de teren menționată în contractul de vânzare cumpărare

din 1916 (2.536,50 mp).

Nefiind cercetat și

stabilit cu certitudine temeiul și împrejurările preluării imobilului, nu se

putea determina nici norma incidentă pentru soluționarea cererii de acordare a

măsurilor reparatorii; dacă în cauză a fost vorba în mod real de o expropriere,

instanța va fi ținută să cerceteze dacă scopul exproprierii - obiectivul de

investiții Lacul Văcărești s-a realizat (solicitând în acest sens și procesul

verbal de recepție preliminară și punere în funcțiune nr. 8693/1989, fila 56

dosar apel), dacă el este în prezent abandonat și să soluționeze cererea în

baza celor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 10,

reprezentând norme de trimitere pe deplin aplicabile, potrivit textului

anterior.

Către o atare

finalitate sunt concludente concluziile raportului de expertiză efectuat la

prima instanță și cele constatate de expert ca regăsindu-se pe teren la acest

moment, din perspectiva scopului exproprierii, după cum acestea trebuie privite

în legătură cu împrejurarea concesionării terenului la data de 23 ianuarie 2003

de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului către SC R.R.C. SA pentru

realizarea și exploatarea unui complex cultural sportiv, iar nu cu realizarea

unui complex rezidențial de locuințe care privește o altă adresă decât cea în

litigiu (fila 120 dosar apel, respectiv, str. Splaiul Unirii).

În sfârșit, raportul

de restituire trebuie soluționat în contradictoriu cu unitatea deținătoare sau

cu entitatea învestită potrivit dispozițiilor legii speciale, să emită

dispoziție sau decizie motivată pentru soluționarea notificării.

Notificarea a fost

adresată Primăriei Municipiului București, iar în proces a figurat în calitate

de pârât Municipiul București, ceea ce ar presupune ca Municipiul București să

fi fost unitate deținătoare a terenului la momentul intrării în vigoare a legii,

neinteresând în cauză eventualitatea schimbării de regim juridic al terenului

după acest moment (art. 21 alin. (5) din lege), în cauză făcându-se referire că

obiectivul „Acumulare Lac Văcărești” este înscris în anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Pe de altă parte,

trebuie verificat cu ce titlu a concesionat terenul Ministerul Apelor și

Protecției Mediului către SC R.R.C. SA la momentul anului 2003, pentru ca în

cauză să se dispună conformarea la conduita legală a celui ce poate fi obligat

în raportul juridic dedus judecății, sens în care trebuie stabilită situația

juridică actuală a acestuia.

Cercetarea aspectelor

ce țin de calitatea de persoană îndreptățită și cea de unitatea deținătoare, în

condițiile formulării unei acțiuni prin care se cenzurează de către instanță

refuzul nejustificat de soluționare a notificării și prin care instanța

cercetează pe fond notificarea, reprezintă corespondentul cerințelor de

exercițiu al acțiunii civile privind calitatea procesuală activă și pasivă