ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul M.M.M. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a

Curții de Apel Timișoara - secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 395 din 30

septembrie 2011, Tribunalul Timiș, a condamnat inculpatul M.M.M., în baza art. 255

alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000

republicată, la: 3 (trei) ani închisoare pentru fapta de dare de mită.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.,

începând

cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării

pedepsei

ori grațierea totală, ori a restului de pedeapsă sau împlinirea termenului de

prescripție.

În baza art. 255 alin. (4) raportat la

art. 253 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea

nr.

78/2000, a confiscat de la inculpatul M.M.M. suma de 3000

euro -

echivalent în lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a

pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu nr. 260/P/2011 din 21 martie 2011

înregistrat sub număr unic de dosar 2068/30/2011 din 25 martie 2011, a fost

trimis în judecată inculpatul M.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de

mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6, 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000, întrucât în data de 18 iulie 2010 a oferit suma de 3000 euro

agentului de poliție C.I., pentru a nu întocmi proces verbal de constatare

martorei K.S., și pentru a o lăsa să treacă cu țigările aflate în autoturismul

pe care îl conducea.

Prin același rechizitoriu s-a dispus

disjungerea și ulterior la data de 01 februarie 2011, prin rechizitoriul nr. 683/P/2010

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, trimiterea în judecată a

inculpatei K.S. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006,

art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006.

A fost atașat dosarul de urmărire

penală nr. 260/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a fost

audiat inculpatul și s-au audiat martorii C.I.S., R.I., B.D.Ș., P.L., T.V.F., C.I.,

M.S. și P.F.I.

Din analiza actelor și lucrărilor de

la dosar, Tribunalul a reținut că

la

data de 22 iulie 2010, agentul de poliție C.I.S. de la Poliția orașului

Jimbolia, a făcut un denunț în sensul că, în data de 18 iulie 2010, M.M.M. i-a

oferit o sumă de 3000 euro pentru a nu întocmi proces verbal de constatare și

pentru a nu confisca țigaretele netimbrate găsite asupra numitei K.S.

Astfel, la data de 17 iulie 2010,

agentul de poliție C.I.S. a participat la o acțiune ce viza combaterea și

depistarea infracțiunilor de contrabandă cu țigări și depistarea persoanelor

care introduc ilegal în România țigarete care nu poartă timbru fiscal românesc

și care sunt aduse din Serbia.

În cadrul acestei acțiuni, în cursul

serii, agentul de poliție C.I.S. împreună cu agentul de poliție R.I., au intrat

în dispozitiv, efectuând activități de supraveghere a drumului ce duce din

localitatea Jimbolia spre P.C.T.F Jimbolia. Cei doi agenți de poliție au

observat câteva mașini care circulau cu viteză mică și care au trecut de mai

multe ori între localitate și punctul de frontieră, printre aceste mașini fiind

și un autoturism cunoscut de agenți ca aparținând lui M.M.M., persoană despre

care agenții de poliție aveau informații că ar avea legături cu traficul de

țigări netimbrate aduse din Serbia. Tribunalul reține că implicarea lui M.M.M.

în traficul de țigarete a fost confirmată de martorii B.D.Ș. și T.V.F., agenți

de poliție în cadrul I.J.P.F. Timiș - S.P.F Jimbolia - Biroul C.I.T, care au ca

atribuții de serviciu culegerea de informații despre persoanele care sunt

implicate în acest tip de fapte penale.

Instanța de fond a reținut că în jurul

orei 02,30, în data de 18 iulie 2010, agenții de poliție C.I.S. și R.I. au

observat că dinspre punctul de frontieră se apropiau mai multe mașini care

circulau cu viteză mare, în coloană, la distanță relativ mică între ele,

situație în care au ieșit din locul în care efectuau supravegherea, respectiv

curtea Spitalului orășenesc Jimbolia, și

văzând

că trece autoturismul de culoare albă,

în care se afla inculpatul M.M.M.,

după trecerea acestui autoturism au procedat la oprirea și blocarea – cu

autoturismul poliției, a autoturismului care circula imediat în urma

autoturismului inculpatului, respectiv a autoturismului de

culoare roșie care era condus de numita K.S.

În prezența martorului C.I., organele

de poliție au stabilit identitatea numitei K.S., conducătorul autoturismului

oprit, iar în

urma verificării efectuate

s-a constata faptul că în autoturismul condus de K.S.

se afla o

cantitate mare de cartușe de țigări, vizibile prin geamurile autovehiculului,

țigările fiind acoperite cu o prelată de culoare neagră. Ulterior s-a stabilit

că aceasta deținea cantitatea de 10.548 pachete țigarete care nu purtau marcaje

corespunzătoare, că valoarea în vamă a țigărilor găsite asupra acesteia este de

44.548 lei, iar valoarea pagubei produse bugetului de stat este de 118.301 lei.

În timp ce agentul de poliție C.l.S.

purta primele discuții cu martora K.S., inculpatul M.M.M. a oprit autoturismul

cu care circula, a dat cu spatele până a ajuns la locul în care era

oprit autoturismul poliției, apoi inculpatul a

coborât geamul autoturismului și la

abordat pe agentul de poliție C.I.S.,

cerându-i să o lase pe martora K.S. să plece cu mașina și să nu întocmească

nici un proces verbal de constatare. În timpul acestor discuții, inculpatul M.M.M.,

i-a spus agentului de poliție C.I.S. că țigările din mașină sunt ale lui și că

îi dă suma de 3000 euro dacă o lasă pe martora K.S.

să plece fără să întocmească vreun act sau să ia vreo măsură față de

aceasta

și să nu confiște țigările.

C.I.S. a refuzat oferta și a spus că

va lua măsurile legale care se impun. Inculpatul M.M.M. a insistat cu oferta

făcută agentului de poliție pentru ca acesta să nu ia nici o măsură, dar

agentul de poliție a răspuns „să nu încerce". Agentul C. s-a deplasat

lângă autoturismul cu țigări unde se afla și agentul R., iar inculpatul M. a

coborât din autoturismul său și în momentul în car ea ajuns lângă autoturismul

cu țigări l-a abordat din nou pe agentul de poliție C. cerându-i să o lase pe

K. să plece cu mașina, și spunându-i lui C. că-i

dă 3000, însă C. i-a răspuns „ nu, nu se poate". C.I.S. i-a cerut

inculpatului să se urce în

autoturism și să plece deoarece, prin

modalitatea în care oprise mașina, inculpatul blocase traficul pe sensul de

mers dinspre localitate spre vamă și în spatele mașinii sale se formase o

coloană de mașini. C.I.S. împreună cu R.I. și K.S. au plecat spre sediul

Poliției orașului Jimbolia, iar inculpatul M. a urcat în autoturismul său, pe

care l-a parcat în fața Spitalului orășenesc din Jimbolia. În timp ce se afla

în acea parcare, inculpatul a fost observat de către numitul C.l., care l-a

auzit discutând cu un bărbat care i-a spus inculpatului „ de unde au apărut

ăștia că toată ziua am urmărit și nu i-am văzut", iar după puțin timp atât

inculpatul cât și celălalt bărbat au plecat din fața Spitalului orășenesc.

Ulterior, la puțin timp după ce

agenții de poliție au ajuns la sediul poliției, în timp ce erau descărcate

țigările din mașina numitei K.S., la punctul de acces a Poliției orașului

Jimbolia, au venit mai multe persoane care s-au interesat despre ce se întâmplă

cu K.S., unul din aceste persoane fiind și inculpatul M. care a cerut să

discute cu martorul C.I.S., care însă a refuzat o astfel de discuție.

Instanța de fond retine că sunt

concludente în sensul celor arătate declarațiile agentului de poliție C.I.S.,

precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F., din care

rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta.

Astfel, din declarația martorului C.I.

rezultă că după ce agenții de poliție au oprit autoturismul, care era condus de

o femeie, autoturism în care s-a constatat că era o cantitate mare de țigări,

imediat s-a oprit și celălalt autoturism antemergător (de culoare albă), care

se deplasa în fața autoturismului cu țigări. După ce a rulat cu spatele,

autoturismul antemergător s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă în care

se afla agentul de poliție C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., a coborât

geamul autoturismului și l-a chemat pe agent la autoturismul său. Martorul l-a

auzit pe C. spunând „nu încerca". În acest sens, instanța de fond a

menționat atât faptul că din declarația

martorului C. rezultă cert că acesta l-a

auzit pe agentul C. spunând „nu

încerca", cât și faptul că același martor, care se afla în fața Spitalului

din Jimbolia într-o zonă intens luminată de la iluminatul public, a sesizat că

autoturismul de culoare albă era antemergător și a făcut manevra de a reveni în

locul unde a fost oprită mașina cu țigări. Instanța de fond a reținut că

declarația martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul

inculpatului, acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, însă el (C., a

refuzat), se coroborează cu declarația martorului C. care l-a auzit pe C.

spunându-i inculpatului „ nu încerca".

De asemenea Tribunalul a reținut ca

relevantă și declarația agentului de poliție Rada care l-a văzut pe agentul C.

că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C.

lângă autoturismul cu țigări l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din

autoturism și în momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări,

martorul R. l-a

auzit pe inculpatul M. când

i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în același

timp l-a auzit pe C. spunând

„nu, nu se poate". Același martor arată că ulterior în discuțiile purtate

între cei doi colegi, la secția de poliție, C. i-a spus că M. a vrut să-i dea

suma de 3000 de euro.

Totodată, instant a reținut și

împrejurarea că inculpatul M. l-a contactat pe agentul de poliție C. și la

sediul poliției cerând să vorbească cu acesta, însă atunci când C. a fost

anunțat de ofițerul de serviciu despre faptul că este căutat de M., s-a

exprimat în sensul că nu are ce vorbi cu el.

În raport de aceste împrejurări

dovedite cu probe directe, instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului M.

în sensul că nu ar fi comis fapta. Astfel, susținerea inculpatului că

autoturismul în care se afla a fost oprit de către agentul C. nu poate fi

reținută de instanță în condițiile în care s-a dovedit că inculpatul a oprit

autoturismul și a efectuat manevra de a da cu

spatele

din proprie inițiativă și nu la solicitarea vreunui agent de poliție.

Instanța a constatat că este

întemeiată susținerea inculpatului în sensul că în seara respectivă se afla în

autoturism împreună cu soția sa M.S. și un prieten, martorul P.F. și a fost

oprit în trafic de agentul de poliție C.I.S., care i-a cerut să fie martor, iar

în urma refuzului inculpatului acesta ar fi fost amenințat de agentul de

poliție în sensul că o să-i facă probleme. Deși inculpatul a mai susținut că

s-a dus într-adevăr la sediul poliției în noaptea respectivă deoarece i s-a

spus de către agentul de poliție C. să meargă la sediul poliției, însă ulterior

acesta i-ar fi transmis că nu mai are nevoie de el, s-a apreciat ca

neîntemeiată și această susținere.

Aceste susțineri ale inculpatului deși

confirmate de martorii M.

S. și P.F., nu au

putut fi reținute de către instanță întrucât depozițiile

acestor martori

nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar ci, dimpotrivă sunt

contradictorii.

De asemenea, tribunalul a constatat că

inculpatul a declarat că s-ar afla în relații de dușmănie cu numitul C.I.S. din

cauza faptului că martorul ar fi încercat să aibă o relație cu soția

inculpatului cu mai mulți ani în urmă. Instanța de fond a reținut că asemenea

împrejurări invocate de inculpat nu prezintă relevanță în cauză, nefiind de

natură a justifica fapta inculpatului, ori a înlătura vinovăția acestuia pentru

fapta comisă.

Așa fiind, tribunalul a constatat ca

nejustificată solicitarea achitării inculpatului conform art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât se apreciază că în speță nu sunt incidente aceste dispoziții

legale în condițiile în care s-a dovedit - conform probelor mai sus arătate,

vinovăția inculpatului în comiterea faptei, raportat la împrejurarea că acesta

a oferit suma mai sus arătată denunțătorului în scopul de a nu lua măsurile

legale referitor la transportul ilegal de țigări depistat de agenții de

poliție.

Instanța de fond a apreciat că fapta

inculpatului de a promite, respectiv de a oferi la data de 18 iulie 2010 suma

de 3000 de euro agentului de poliție C.I.S. pentru a nu întocmi proces verbal

de constatare numitei

K.S. și pentru a o

lăsa să plece cu țigările aflate în autoturismul pe

care aceasta îl

conducea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită,

prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 78/2000 republicată.

Având în vedere criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete

ale comiterii faptei, gradul de pericol social ridicat al unei astfel de fapte,

precum și persoana inculpatului. Inculpatul, deși

este fără antecedente penale, a avut o

poziție nesinceră pe parcursul procesului penal.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul M.M.M., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței

apelate și rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună

achitarea inculpatului, în principal în baza art. 10 lit. a) sau achitarea în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei

și reindividualizarea modalității de executare a acesteia.

În apel inculpatul a arătat că a dat

declarații de la prima solicitare a organului de urmărire penală, având o

poziție constantă. La dosar există declarații ale unor martori oculari

imparțiali, care se coroborează, însă instanța le-a înlăturat nejustificat. De

asemenea inculpatul a arătat că s-a reținut o greșită starea de fapt, în sensul

că i-ar fi oferit agentului C. suma de 3000 euro, pentru a nu-și îndeplini

atribuțiile de serviciu. Instanța a reținut greșit că această ofertă s-a

concretizat de două ori: prima dată când agentul C. a venit la geamul

autoturismului inculpatului, fără ca inculpatul să fi coborât din autoturism; a

doua oară când inculpatul a coborât din mașină și a mers după agentul C.

Apelantul a mai menționat că primul act material nu poate fi probat având în vedere

că discuția s-a purtat numai între ei doi și foarte scurt. Atât R. cât și C. au

arătat că nu au auzit nimic de ce au discutat cei doi, și nici nu s-a zis nimic

în momentul când C. a făcut denunțul și a dat prima declarație olografa, în

declarația sa dată la 23 iulie 2010, acesta descriind fapta numai din

perspectiva celui de al doilea act material, arătând că numai atunci i s-a făcut

oferta de dare de mită.

De asemenea, inculpatul a arătat că

prima instanță a apreciat într-un mod greșit și trunchiat probatoriul, reținând

o stare de fapt falsă, respingând în mod greșit audierea martorului K., deși

era martor ocular, arătând că există contradicții între considerente și

dispozitiv.

În concluzie, cu privire la actul

material, constând în discuția de la geam, apelantul a solicitat să se constate

că nu există, raportat la prima declarație a denunțătorului, precum și primele

declarații date de martorii R. și C., aceștia niciodată nedeclarând cu privire

la primul act material că au auzit oferta sau promisiunea făcută de inculpat la

geamul autoturismului.

Al doilea act material s-a realizat la

momentul în care inculpatul s-a dus după C. și i-a făcut oferta de mită. Și cu

privire la acest act material, martorul C., a arătat pe întreg procesului

penal, că nu a auzit oferta sau promisiunea de luare de mită a inculpatului.

Pe de altă parte, declarațiile date de

cei doi agenți constatatori C. și R. trebuie apreciate și sub aspectul valorii

probatorii, având în vedere calitatea de polițiști, dar și de denunțători și

martori, operând o prezumție parțială și raportat la art. 6 din C.E.D.O. care

garantează dreptul la un proces echitabil, astfel că singurele declarații ale

acestora nu pot duce la stabilirea adevărului, nefiind administrate probe

esențiale pentru stabilirea adevărului, respectiv martorii M.S. și P.F., în

legătură cu acești martori reținându-se aspecte contradictorii, dispozitivul

contrazicând considerentele.

Examinând legalitatea și temeinicia

sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de

apel, precum și din oficiu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, Curtea de apel a constatat că apelul declarat de inculpat este

nefondat.

Prin decizia penală nr. 55/2012,

Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul M.M.M., împotriva sentinței penale nr. 395

din 30 septembrie 2011, pronunțată de tribunalul Timiș în dosarul nr. 2068/30/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat pe inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate

de stat în apel.

A dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției a sumei de 250 lei, reprezentând onorariu interpret

limbă sârbă, S.S.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de apel a reținut că elementul material al infracțiunii de dare de mită,

constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ce nu se

cuvin unui funcționar public ori altui funcționar, direct sau indirect, în

scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act

privitor la atribuțiile sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar

acestor atribuții iar pe de altă parte, iar consumarea infracțiunii de dare de

mită are loc instantaneu în momentul săvârșirii oricăreia dintre acțiunile

tipice-de dare, oferire ori promisiune-incriminate de lege.

Astfel, din declarația martorului C.I.

rezultă că după ce agenții de poliție au oprit autoturismul, condus de o

femeie, s-a constatat că autoturismul transporta o cantitate mare de țigări.

Curtea a reținut că imediat s-a oprit și celălalt autoturism (un autoturism de

teren de culoare albă), care se deplasa în fața autoturismului cu țigări, și

după ce a rulat cu spatele, s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă care se

afla agentul de poliție C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., l-a chemat pe

agentul C. iar martorul C.I. l-a auzit pe C. spunând „nu încerca".

Așa fiind, se reține că declarația

martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul inculpatului,

acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, pe care a refuzat-o, se coroborează

cu declarația martorului C. care l-a auzit pe C. spunându-i inculpatului „ nu

încerca".

Curtea de apel a reținut și declarația

agentului de poliție R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la

autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul

cu țigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism. În

momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări, martorul R. l-a

auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în același timp l-a

auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate". Același martor arată că ulterior,

în discuțiile purtate între cei doi colegi, la secția de poliție, C. i-a spus

că M. a vrut să-i dea suma de 3000 de euro.

În raport de aceste împrejurări

dovedite cu probe directe, nu au putut fi reținute apărările inculpatului M. în

sensul că nu ar fi comis fapta, sau că trebuiau înlăturate declarațiile în

calitate de martori ale celor doi agenți constatatori C. și R., având în vedere

că dispozițiile procedurale nu prevăd această excepție. Curtea a apreciat ca

nerelevantă pentru dovedirea vinovăției inculpatului declarația martorei K.S.

audiată în apel, care a arătat că deși poliția a oprit mașina condusă de

inculpat, nu a auzit ce s-a discutat între polițistul care a oprit mașina și

inculpat, cu atât mai mult cu cât nu cunoștea limba română.

Prin urmare, deși inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, ținând seama de

materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, și în fața

instanței, se confirmă faptul că acesta este autorul infracțiunii de dare de

mită, așa cum este prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000.

Date fiind declarațiile agentului de

poliție C.I.S., precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F.,

din care rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta,

instanța de apel și-a însușit starea de fapt descrisă de organul de urmărire

penală, și reținută și de prima instanță, conturându-se astfel trăsăturile constitutive

ale infracțiunii de dare de mită.

La individualizarea judiciară a

pedepsei ce a fost aplicată, instanța a ținut seama de criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală, luându-se în considerare că infracțiunea

pentru care inculpatul este trimis în judecată, așa cum în mod corect a

stabilit și instanța de fond, prezintă un grad ridicat de pericol social, ce

rezidă, în mod abstract, în natura și cuantumul pedepselor prevăzute de lege

pentru infracțiunea de dare de mită, modul și împrejurările concrete ale

comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului, care a negat săvârșirea

acestei infracțiuni pe tot parcursul procesului penal.

Față de aceste considerente, instanța

de apel a considerat că pedeapsa la

care a

fost condamnat inculpatul apelant, este în măsură să conducă la atingerea

dublului

scop preventiv și educativ, neputându-se dispune reducerea acesteia sau

schimbarea modalității de executare, în condițiile în care este orientată spre

minimul special prevăzut de lege, și nu sunt date elemente care să ducă la

reținerea circumstanțelor atenuante.

Împotriva

deciziei penale nr. 55/2012 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs în

termenul legal inculpatul M.M.M. În motivele de recurs au fost invocate

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14 și 18 C. proc.

pen.

Apărarea a solicitat achitarea

recurentului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. arătând că fapta nu este probată cu nici un martor al acuzării. Inculpatul

se afla în autoturism împreună cu soția sa și un

prieten, martorul P.F., acesta declarând că inculpatul nu

s-a dat jos din mașină, în discuția purtată cu polițistul C., legat de oferta

sau promisiunea de mită. Declarația martorei S. asupra căreia s-a găsit

cantitatea de țigări netimbrată este în același sens, probând că inculpatul nu

a coborât din mașină. Nu a fost dovedit nici mobilul inculpatului, în

condițiile în care acesta nu se cunoștea cu cei care introduceau țigările în

țară, singura probă în acuzarea inculpatului fiind declarațiile celor doi

colegi ai denunțătorului.

În cadrul cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., s-a cerut individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, în sensul schimbării modalității de executare

în favoarea acestuia putând fi relevante lipsa antecedentelor penale, precum și

atitudinea sa față de organele de cercetare penală, acesta fiind prezent ori de

câte ori a fost chemat.

Analizând hotărârea recurată, instanța

urmează să admită recursul declarat de către inculpat, găsind fondat doar cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt

având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare

procesului, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt se înțelege o

greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită

probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare mai poate presupune

că anumite acte ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate,

din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie

să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute

de instanța de fond.

Instanța de apel, a cărei hotărâre

este criticată în motivele de recurs, a analizat infracțiunile pentru care este

acuzat inculpatul, dar și apărarea inculpatului referitoare la inexistența

infracțiunilor.

De altfel, din modul de formulare a

criticilor rezultă că inculpatul a invocat netemeinicia motivării instanței de

judecată cu privire la vinovăția sa, respectiv faptul că a dat prioritate

martorilor agenți de poliție față de martorii propuși de inculpat (caz de

casare care urmează să fie examinat în cadrul art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen.) și nu existența unei erori grave de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei

infracțiuni, este nefondat.

Ipoteza reglementată de cazul de

casare nu este prezentă în speță.

Fapta pentru care este acuzat

recurentul este incriminată astfel: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori

alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen. (în scopul

de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri), se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Ambele instanțe au analizat elementele

constitutive ale infracțiunii ajungând la concluzia corectă că sunt întrunite

atât condițiile laturii subiective cât și condițiile laturii obiective, precum

și că acestea decurg din probe obiective.

Împrejurările concrete în care

inculpatul a comis fapta rezultă din declarațiile agentului de poliție C.I.S.,

precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F. Susținerea

recurentului cu privire la lipsa de obiectivitate a declarațiilor

martorului C. este infirmată de declarația

martorului C.I. Martorul, aflat într-o zonă intens luminată, a văzut atât

autoturismul de culoare albă cât și

manevra de a reveni în locul unde a

fost oprită mașina care transporta țigări.

Aceste elemente de fapt probează

mobilul săvârșirii infracțiunii. Conduita inculpatului care, văzând că mașina

care îl urma a fost oprită de poliție, a oprit și s-a întors la rândul său

pentru a discuta cu agenții de poliție, justifică aprecierea instanței de fond

cu privire la faptul că inculpatul a cunoscut conținutul transportului acelei

mașini, țigări de contrabandă. Totodată conduita inculpatului, de a opri

propria mașină și de a întoarce la locul la care se aflau agenții de poliție,

oferă credibilitate declarațiilor martorilor care au arătat că inculpatul a

oferit o sumă de bani pentru nu se întocmi proces verbal de constatare. Dacă nu

ar fi cunoscut natura transportului precum și faptul că șoferul nu cunoștea

limba română, inculpatul nu ar fi avut motiv pentru a întoarce propria mașină

pentru a determina agenții de poliție să nu întocmească proces verbal. Cele

constatate de către instanța de fond sunt susținute și de faptul că șoferul

mașinii care transporta țigări nu știa limba română și deci nu ar fi putut să

discute cu agenții de poliție, având astfel nevoie de ajutorul inculpatului.

Martorul C.I.

a declarat că, după ce agenții de poliție au oprit autoturismul în care au

găsit o cantitate mare de țigări, a oprit și autoturismul de teren de culoare

albă în care se afla inculpatul. După ce a rulat cu spatele autoturismul

inculpatului s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă în care se afla

agentul de poliție C. M.M.M. a coborât geamul autoturismului și l-a chemat pe

agentul C. Martorul l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". În același sens

este și declarația agentului de poliție R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a

deplasat la autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C.

lângă autoturismul cu țigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din

autoturism. În momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări,

martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în

același timp l-a auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate".

În mod just a fost înlăturată

declarația martorei K.S., având în vedere că discuțiile care stau la baza

acuzației s-au desfășurat în limba română, iar martora nu cunoștea limba

română.

Probele din care

a rezultat vinovăția inculpatului au credibilitate mai mare

și sunt mai numeroase decât cele care

îi susțin nevinovăția. Situația de fapt anterioară oferirii sumei de bani,

inculpatul a oprit propria mașină și a întors

pentru

a discuta cu poliția, după ce agenții au oprit un autoturism, condus de un

șofer

care nu cunoștea limba română, aflat în urma mașinii inculpatului, în care se

aflau țigări de contrabandă, susține de asemenea concluzia vinovăției

inculpatului. Instanța de recurs găsește

justificat faptul că instanțele au înlăturat

declarațiile soției

inculpatului și prietenului acestuia, pentru considerente care țin de

caracterul subiectiv al declarațiilor date pentru a-l ajuta pe inculpat, în

raport de faptul că toate celelalte probe susțin vinovăția.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. este fondat.

Fapta pentru care inculpatul a fost

condamnat este pedepsită cu închisoarea de la șase luni la cinci ani.

În raport de

natura tipică a infracțiunii, de cuantumul sumei oferite, 3000

euro, de contextul în care a fost

oferită, pentru a nu fi întocmit un proces verbal de constatare a faptei de

contrabandă cu țigări, de persoana căreia i-a fost

oferită, un agent de poliție, instanța de recurs apreciază că o

pedeapsă orientată

spre mediu este conformă cu dispozițiile art. 72 C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de

individualizare a executării, lipsa antecedentelor penale justifică aprecierea

că scopul educativ al pedepsei poate și atins fără executare prin privare de

libertate.

Pentru

considerentele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul

M.M.M.

împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a

Curții de Apel Timișoara - Secția Penală.

Va casa decizia penală recurată și, în

parte, sentința penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Timiș, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o va reduce de la 3 ani

închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., va dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani, conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. va

atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va

suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Văzând și art. 192

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

M.M.M.

Împotriva deciziei penale nr. 55/A din

19 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală.

Casează decizia penală recurată și, în

parte, sentința penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Timiș, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o reduce de la 3 ani

închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani, conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359

C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă

și executarea pedepsei accesorii a

interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06

noiembrie 2012