ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.M.M. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara - secția penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, Tribunalul Timiș, a condamnat inculpatul M.M.M., în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, la: 3 (trei) ani închisoare pentru fapta de dare de mită. În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei ori grațierea totală, ori a restului de pedeapsă sau împlinirea termenului de prescripție.

În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 253 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, a confiscat de la inculpatul M.M.M. suma de 3000 euro - echivalent în lei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu nr. 260/P/2011 din 21 martie 2011 înregistrat sub număr unic de dosar 2068/30/2011 din 25 martie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul M.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât în data de 18 iulie 2010 a oferit suma de 3000 euro agentului de poliție C.I., pentru a nu întocmi proces verbal de constatare martorei K.S., și pentru a o lăsa să treacă cu țigările aflate în autoturismul pe care îl conducea.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea și ulterior la data de 01 februarie 2011, prin rechizitoriul nr. 683/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, trimiterea în judecată a inculpatei K.S. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 296 1 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006. A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 260/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a fost audiat inculpatul și s-au audiat martorii C.I.S., R.I., B.D.Ș., P.L., T.V.F., C.I., M.S. și P.F.I. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Tribunalul a reținut că la data de 22 iulie 2010, agentul de poliție C.I.S.

de la Poliția orașului Jimbolia, a făcut un denunț în sensul că, în data de 18 iulie 2010, M.M.M. i-a oferit o sumă de 3000 euro pentru a nu întocmi proces verbal de constatare și pentru a nu confisca țigaretele netimbrate găsite asupra numitei K.S. Astfel, la data de 17 iulie 2010, agentul de poliție C.I.S. a participat la o acțiune ce viza combaterea și depistarea infracțiunilor de contrabandă cu țigări și depistarea persoanelor care introduc ilegal în România țigarete care nu poartă timbru fiscal românesc și care sunt aduse din Serbia. În cadrul acestei acțiuni, în cursul serii, agentul de poliție C.I.S. împreună cu agentul de poliție R.I., au intrat în dispozitiv, efectuând activități de supraveghere a drumului ce duce din localitatea Jimbolia spre P.C.T.F Jimbolia.

Cei doi agenți de poliție au observat câteva mașini care circulau cu viteză mică și care au trecut de mai multe ori între localitate și punctul de frontieră, printre aceste mașini fiind și un autoturism cunoscut de agenți ca aparținând lui M.M.M., persoană despre care agenții de poliție aveau informații că ar avea legături cu traficul de țigări netimbrate aduse din Serbia. Tribunalul reține că implicarea lui M.M.M. în traficul de țigarete a fost confirmată de martorii B.D.Ș. și T.V.F., agenți de poliție în cadrul I.J.P.F. Timiș - S.P.F Jimbolia - Biroul C.I.T, care au ca atribuții de serviciu culegerea de informații despre persoanele care sunt implicate în acest tip de fapte penale. Instanța de fond a reținut că în jurul orei 02,30, în data de 18 iulie 2010, agenții de poliție C.I.S.

și R.I. au observat că dinspre punctul de frontieră se apropiau mai multe mașini care circulau cu viteză mare, în coloană, la distanță relativ mică între ele, situație în care au ieșit din locul în care efectuau supravegherea, respectiv curtea Spitalului orășenesc Jimbolia, și văzând că trece autoturismul de culoare albă, în care se afla inculpatul M.M.M., după trecerea acestui autoturism au procedat la oprirea și blocarea – cu autoturismul poliției, a autoturismului care circula imediat în urma autoturismului inculpatului, respectiv a autoturismului de culoare roșie care era condus de numita K.S. În prezența martorului C.I., organele de poliție au stabilit identitatea numitei K.S., conducătorul autoturismului oprit, iar în urma verificării efectuate s-a constata faptul că în autoturismul condus de K.S.

se afla o cantitate mare de cartușe de țigări, vizibile prin geamurile autovehiculului, țigările fiind acoperite cu o prelată de culoare neagră. Ulterior s-a stabilit că aceasta deținea cantitatea de 10.548 pachete țigarete care nu purtau marcaje corespunzătoare, că valoarea în vamă a țigărilor găsite asupra acesteia este de 44.548 lei, iar valoarea pagubei produse bugetului de stat este de 118.301 lei. În timp ce agentul de poliție C.l.S. purta primele discuții cu martora K.S., inculpatul M.M.M. a oprit autoturismul cu care circula, a dat cu spatele până a ajuns la locul în care era oprit autoturismul poliției, apoi inculpatul a coborât geamul autoturismului și la abordat pe agentul de poliție C.I.S., cerându-i să o lase pe martora K.S.

să plece cu mașina și să nu întocmească nici un proces verbal de constatare. În timpul acestor discuții, inculpatul M.M.M., i-a spus agentului de poliție C.I.S. că țigările din mașină sunt ale lui și că îi dă suma de 3000 euro dacă o lasă pe martora K.S. să plece fără să întocmească vreun act sau să ia vreo măsură față de aceasta și să nu confiște țigările. C.I.S. a refuzat oferta și a spus că va lua măsurile legale care se impun. Inculpatul M.M.M. a insistat cu oferta făcută agentului de poliție pentru ca acesta să nu ia nici o măsură, dar agentul de poliție a răspuns „să nu încerce". Agentul C. s-a deplasat lângă autoturismul cu țigări unde se afla și agentul R., iar inculpatul M. a coborât din autoturismul său și în momentul în car ea ajuns lângă autoturismul cu țigări l-a abordat din nou pe agentul de poliție C. cerându-i să o lase pe K. să plece cu mașina, și spunându-i lui C. că-i dă 3000, însă C. i-a răspuns „ nu, nu se poate". C.I.S.

i-a cerut inculpatului să se urce în autoturism și să plece deoarece, prin modalitatea în care oprise mașina, inculpatul blocase traficul pe sensul de mers dinspre localitate spre vamă și în spatele mașinii sale se formase o coloană de mașini. C.I.S. împreună cu R.I. și K.S. au plecat spre sediul Poliției orașului Jimbolia, iar inculpatul M. a urcat în autoturismul său, pe care l-a parcat în fața Spitalului orășenesc din Jimbolia. În timp ce se afla în acea parcare, inculpatul a fost observat de către numitul C.l., care l-a auzit discutând cu un bărbat care i-a spus inculpatului „ de unde au apărut ăștia că toată ziua am urmărit și nu i-am văzut", iar după puțin timp atât inculpatul cât și celălalt bărbat au plecat din fața Spitalului orășenesc.

Ulterior, la puțin timp după ce agenții de poliție au ajuns la sediul poliției, în timp ce erau descărcate țigările din mașina numitei K.S., la punctul de acces a Poliției orașului Jimbolia, au venit mai multe persoane care s-au interesat despre ce se întâmplă cu K.S., unul din aceste persoane fiind și inculpatul M. care a cerut să discute cu martorul C.I.S., care însă a refuzat o astfel de discuție. Instanța de fond retine că sunt concludente în sensul celor arătate declarațiile agentului de poliție C.I.S., precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F., din care rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta. Astfel, din declarația martorului C.I. rezultă că după ce agenții de poliție au oprit autoturismul, care era condus de o femeie, autoturism în care s-a constatat că era o cantitate mare de țigări, imediat s-a oprit și celălalt autoturism antemergător (de culoare albă), care se deplasa în fața autoturismului cu țigări.

După ce a rulat cu spatele, autoturismul antemergător s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă în care se afla agentul de poliție C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., a coborât geamul autoturismului și l-a chemat pe agent la autoturismul său. Martorul l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". În acest sens, instanța de fond a menționat atât faptul că din declarația martorului C. rezultă cert că acesta l-a auzit pe agentul C. spunând „nu încerca", cât și faptul că același martor, care se afla în fața Spitalului din Jimbolia într-o zonă intens luminată de la iluminatul public, a sesizat că autoturismul de culoare albă era antemergător și a făcut manevra de a reveni în locul unde a fost oprită mașina cu țigări.

Instanța de fond a reținut că declarația martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul inculpatului, acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, însă el (C., a refuzat), se coroborează cu declarația martorului C. care l-a auzit pe C. spunându-i inculpatului „ nu încerca". De asemenea Tribunalul a reținut ca relevantă și declarația agentului de poliție Rada care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu țigări l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism și în momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în același timp l-a auzit pe C. spunând „nu, nu se poate". Același martor arată că ulterior în discuțiile purtate între cei doi colegi, la secția de poliție, C. i-a spus că M. a vrut să-i dea suma de 3000 de euro.

Totodată, instant a reținut și împrejurarea că inculpatul M. l-a contactat pe agentul de poliție C. și la sediul poliției cerând să vorbească cu acesta, însă atunci când C. a fost anunțat de ofițerul de serviciu despre faptul că este căutat de M., s-a exprimat în sensul că nu are ce vorbi cu el. În raport de aceste împrejurări dovedite cu probe directe, instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului M. în sensul că nu ar fi comis fapta. Astfel, susținerea inculpatului că autoturismul în care se afla a fost oprit de către agentul C. nu poate fi reținută de instanță în condițiile în care s-a dovedit că inculpatul a oprit autoturismul și a efectuat manevra de a da cu spatele din proprie inițiativă și nu la solicitarea vreunui agent de poliție.

Instanța a constatat că este întemeiată susținerea inculpatului în sensul că în seara respectivă se afla în autoturism împreună cu soția sa M.S. și un prieten, martorul P.F. și a fost oprit în trafic de agentul de poliție C.I.S., care i-a cerut să fie martor, iar în urma refuzului inculpatului acesta ar fi fost amenințat de agentul de poliție în sensul că o să-i facă probleme. Deși inculpatul a mai susținut că s-a dus într-adevăr la sediul poliției în noaptea respectivă deoarece i s-a spus de către agentul de poliție C. să meargă la sediul poliției, însă ulterior acesta i-ar fi transmis că nu mai are nevoie de el, s-a apreciat ca neîntemeiată și această susținere. Aceste susțineri ale inculpatului deși confirmate de martorii M. S. și P.F., nu au putut fi reținute de către instanță întrucât depozițiile acestor martori nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar ci, dimpotrivă sunt contradictorii.

De asemenea, tribunalul a constatat că inculpatul a declarat că s-ar afla în relații de dușmănie cu numitul C.I.S. din cauza faptului că martorul ar fi încercat să aibă o relație cu soția inculpatului cu mai mulți ani în urmă. Instanța de fond a reținut că asemenea împrejurări invocate de inculpat nu prezintă relevanță în cauză, nefiind de natură a justifica fapta inculpatului, ori a înlătura vinovăția acestuia pentru fapta comisă. Așa fiind, tribunalul a constatat ca nejustificată solicitarea achitării inculpatului conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât se apreciază că în speță nu sunt incidente aceste dispoziții legale în condițiile în care s-a dovedit - conform probelor mai sus arătate, vinovăția inculpatului în comiterea faptei, raportat la împrejurarea că acesta a oferit suma mai sus arătată denunțătorului în scopul de a nu lua măsurile legale referitor la transportul ilegal de țigări depistat de agenții de poliție.

Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului de a promite, respectiv de a oferi la data de 18 iulie 2010 suma de 3000 de euro agentului de poliție C.I.S. pentru a nu întocmi proces verbal de constatare numitei K.S. și pentru a o lăsa să plece cu țigările aflate în autoturismul pe care aceasta îl conducea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată. Având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete ale comiterii faptei, gradul de pericol social ridicat al unei astfel de fapte, precum și persoana inculpatului.

Inculpatul, deși este fără antecedente penale, a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul M.M.M., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea inculpatului, în principal în baza art. 10 lit. a) sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei și reindividualizarea modalității de executare a acesteia. În apel inculpatul a arătat că a dat declarații de la prima solicitare a organului de urmărire penală, având o poziție constantă. La dosar există declarații ale unor martori oculari imparțiali, care se coroborează, însă instanța le-a înlăturat nejustificat.

De asemenea inculpatul a arătat că s-a reținut o greșită starea de fapt, în sensul că i-ar fi oferit agentului C. suma de 3000 euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu. Instanța a reținut greșit că această ofertă s-a concretizat de două ori: prima dată când agentul C. a venit la geamul autoturismului inculpatului, fără ca inculpatul să fi coborât din autoturism; a doua oară când inculpatul a coborât din mașină și a mers după agentul C. Apelantul a mai menționat că primul act material nu poate fi probat având în vedere că discuția s-a purtat numai între ei doi și foarte scurt. Atât R. cât și C. au arătat că nu au auzit nimic de ce au discutat cei doi, și nici nu s-a zis nimic în momentul când C. a făcut denunțul și a dat prima declarație olografa, în declarația sa dată la 23 iulie 2010, acesta descriind fapta numai din perspectiva celui de al doilea act material, arătând că numai atunci i s-a făcut oferta de dare de mită.

De asemenea, inculpatul a arătat că prima instanță a apreciat într-un mod greșit și trunchiat probatoriul, reținând o stare de fapt falsă, respingând în mod greșit audierea martorului K., deși era martor ocular, arătând că există contradicții între considerente și dispozitiv. În concluzie, cu privire la actul material, constând în discuția de la geam, apelantul a solicitat să se constate că nu există, raportat la prima declarație a denunțătorului, precum și primele declarații date de martorii R. și C., aceștia niciodată nedeclarând cu privire la primul act material că au auzit oferta sau promisiunea făcută de inculpat la geamul autoturismului. Al doilea act material s-a realizat la momentul în care inculpatul s-a dus după C. și i-a făcut oferta de mită.

Și cu privire la acest act material, martorul C., a arătat pe întreg procesului penal, că nu a auzit oferta sau promisiunea de luare de mită a inculpatului. Pe de altă parte, declarațiile date de cei doi agenți constatatori C. și R. trebuie apreciate și sub aspectul valorii probatorii, având în vedere calitatea de polițiști, dar și de denunțători și martori, operând o prezumție parțială și raportat la art. 6 din C.E.D.O. care garantează dreptul la un proces echitabil, astfel că singurele declarații ale acestora nu pot duce la stabilirea adevărului, nefiind administrate probe esențiale pentru stabilirea adevărului, respectiv martorii M.S. și P.F., în legătură cu acești martori reținându-se aspecte contradictorii, dispozitivul contrazicând considerentele.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat. Prin decizia penală nr. 55/2012, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.M.M., împotriva sentinței penale nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunțată de tribunalul Timiș în dosarul nr. 2068/30/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 250 lei, reprezentând onorariu interpret limbă sârbă, S.S.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că elementul material al infracțiunii de dare de mită, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ce nu se cuvin unui funcționar public ori altui funcționar, direct sau indirect, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuțiile sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor atribuții iar pe de altă parte, iar consumarea infracțiunii de dare de mită are loc instantaneu în momentul săvârșirii oricăreia dintre acțiunile tipice-de dare, oferire ori promisiune-incriminate de lege. Astfel, din declarația martorului C.I. rezultă că după ce agenții de poliție au oprit autoturismul, condus de o femeie, s-a constatat că autoturismul transporta o cantitate mare de țigări.

Curtea a reținut că imediat s-a oprit și celălalt autoturism (un autoturism de teren de culoare albă), care se deplasa în fața autoturismului cu țigări, și după ce a rulat cu spatele, s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă care se afla agentul de poliție C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., l-a chemat pe agentul C. iar martorul C.I. l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". Așa fiind, se reține că declarația martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul inculpatului, acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, pe care a refuzat-o, se coroborează cu declarația martorului C. care l-a auzit pe C. spunându-i inculpatului „ nu încerca". Curtea de apel a reținut și declarația agentului de poliție R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu țigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism.

În momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în același timp l-a auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate". Același martor arată că ulterior, în discuțiile purtate între cei doi colegi, la secția de poliție, C. i-a spus că M. a vrut să-i dea suma de 3000 de euro. În raport de aceste împrejurări dovedite cu probe directe, nu au putut fi reținute apărările inculpatului M. în sensul că nu ar fi comis fapta, sau că trebuiau înlăturate declarațiile în calitate de martori ale celor doi agenți constatatori C. și R., având în vedere că dispozițiile procedurale nu prevăd această excepție. Curtea a apreciat ca nerelevantă pentru dovedirea vinovăției inculpatului declarația martorei K.S.

audiată în apel, care a arătat că deși poliția a oprit mașina condusă de inculpat, nu a auzit ce s-a discutat între polițistul care a oprit mașina și inculpat, cu atât mai mult cu cât nu cunoștea limba română. Prin urmare, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, ținând seama de materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, și în fața instanței, se confirmă faptul că acesta este autorul infracțiunii de dare de mită, așa cum este prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Date fiind declarațiile agentului de poliție C.I.S., precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F., din care rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, instanța de apel și-a însușit starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală, și reținută și de prima instanță, conturându-se astfel trăsăturile constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, luându-se în considerare că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, așa cum în mod corect a stabilit și instanța de fond, prezintă un grad ridicat de pericol social, ce rezidă, în mod abstract, în natura și cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea de dare de mită, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului, care a negat săvârșirea acestei infracțiuni pe tot parcursul procesului penal.

Față de aceste considerente, instanța de apel a considerat că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul apelant, este în măsură să conducă la atingerea dublului scop preventiv și educativ, neputându-se dispune reducerea acesteia sau schimbarea modalității de executare, în condițiile în care este orientată spre minimul special prevăzut de lege, și nu sunt date elemente care să ducă la reținerea circumstanțelor atenuante. Împotriva deciziei penale nr. 55/2012 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs în termenul legal inculpatul M.M.M. În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen. Apărarea a solicitat achitarea recurentului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. arătând că fapta nu este probată cu nici un martor al acuzării. Inculpatul se afla în autoturism împreună cu soția sa și un prieten, martorul P.F., acesta declarând că inculpatul nu s-a dat jos din mașină, în discuția purtată cu polițistul C., legat de oferta sau promisiunea de mită. Declarația martorei S. asupra căreia s-a găsit cantitatea de țigări netimbrată este în același sens, probând că inculpatul nu a coborât din mașină. Nu a fost dovedit nici mobilul inculpatului, în condițiile în care acesta nu se cunoștea cu cei care introduceau țigările în țară, singura probă în acuzarea inculpatului fiind declarațiile celor doi colegi ai denunțătorului. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., s-a cerut individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul schimbării modalității de executare în favoarea acestuia putând fi relevante lipsa antecedentelor penale, precum și atitudinea sa față de organele de cercetare penală, acesta fiind prezent ori de câte ori a fost chemat. Analizând hotărârea recurată, instanța urmează să admită recursul declarat de către inculpat, găsind fondat doar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. pentru următoarele considerente: În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare mai poate presupune că anumite acte ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond. Instanța de apel, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracțiunile pentru care este acuzat inculpatul, dar și apărarea inculpatului referitoare la inexistența infracțiunilor.

De altfel, din modul de formulare a criticilor rezultă că inculpatul a invocat netemeinicia motivării instanței de judecată cu privire la vinovăția sa, respectiv faptul că a dat prioritate martorilor agenți de poliție față de martorii propuși de inculpat (caz de casare care urmează să fie examinat în cadrul art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen.) și nu existența unei erori grave de fapt. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, este nefondat. Ipoteza reglementată de cazul de casare nu este prezentă în speță. Fapta pentru care este acuzat recurentul este incriminată astfel: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen.

(în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri), se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Ambele instanțe au analizat elementele constitutive ale infracțiunii ajungând la concluzia corectă că sunt întrunite atât condițiile laturii subiective cât și condițiile laturii obiective, precum și că acestea decurg din probe obiective. Împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta rezultă din declarațiile agentului de poliție C.I.S., precum și declarațiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ș. și T.V.F. Susținerea recurentului cu privire la lipsa de obiectivitate a declarațiilor martorului C. este infirmată de declarația martorului C.I.

Martorul, aflat într-o zonă intens luminată, a văzut atât autoturismul de culoare albă cât și manevra de a reveni în locul unde a fost oprită mașina care transporta țigări. Aceste elemente de fapt probează mobilul săvârșirii infracțiunii. Conduita inculpatului care, văzând că mașina care îl urma a fost oprită de poliție, a oprit și s-a întors la rândul său pentru a discuta cu agenții de poliție, justifică aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că inculpatul a cunoscut conținutul transportului acelei mașini, țigări de contrabandă. Totodată conduita inculpatului, de a opri propria mașină și de a întoarce la locul la care se aflau agenții de poliție, oferă credibilitate declarațiilor martorilor care au arătat că inculpatul a oferit o sumă de bani pentru nu se întocmi proces verbal de constatare.

Dacă nu ar fi cunoscut natura transportului precum și faptul că șoferul nu cunoștea limba română, inculpatul nu ar fi avut motiv pentru a întoarce propria mașină pentru a determina agenții de poliție să nu întocmească proces verbal. Cele constatate de către instanța de fond sunt susținute și de faptul că șoferul mașinii care transporta țigări nu știa limba română și deci nu ar fi putut să discute cu agenții de poliție, având astfel nevoie de ajutorul inculpatului. Martorul C.I. a declarat că, după ce agenții de poliție au oprit autoturismul în care au găsit o cantitate mare de țigări, a oprit și autoturismul de teren de culoare albă în care se afla inculpatul. După ce a rulat cu spatele autoturismul inculpatului s-a oprit în dreptul mașinii poliției lângă în care se afla agentul de poliție C. M.M.M.

a coborât geamul autoturismului și l-a chemat pe agentul C. Martorul l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". În același sens este și declarația agentului de poliție R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. și ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu țigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism. În momentul în care a ajuns și el lângă autoturismul cu țigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 și în același timp l-a auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate". În mod just a fost înlăturată declarația martorei K.S., având în vedere că discuțiile care stau la baza acuzației s-au desfășurat în limba română, iar martora nu cunoștea limba română.

Probele din care a rezultat vinovăția inculpatului au credibilitate mai mare și sunt mai numeroase decât cele care îi susțin nevinovăția. Situația de fapt anterioară oferirii sumei de bani, inculpatul a oprit propria mașină și a întors pentru a discuta cu poliția, după ce agenții au oprit un autoturism, condus de un șofer care nu cunoștea limba română, aflat în urma mașinii inculpatului, în care se aflau țigări de contrabandă, susține de asemenea concluzia vinovăției inculpatului. Instanța de recurs găsește justificat faptul că instanțele au înlăturat declarațiile soției inculpatului și prietenului acestuia, pentru considerente care țin de caracterul subiectiv al declarațiilor date pentru a-l ajuta pe inculpat, în raport de faptul că toate celelalte probe susțin vinovăția.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. este fondat. Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat este pedepsită cu închisoarea de la șase luni la cinci ani. În raport de natura tipică a infracțiunii, de cuantumul sumei oferite, 3000 euro, de contextul în care a fost oferită, pentru a nu fi întocmit un proces verbal de constatare a faptei de contrabandă cu țigări, de persoana căreia i-a fost oferită, un agent de poliție, instanța de recurs apreciază că o pedeapsă orientată spre mediu este conformă cu dispozițiile art. 72 C. pen. În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării, lipsa antecedentelor penale justifică aprecierea că scopul educativ al pedepsei poate și atins fără executare prin privare de libertate.

Pentru considerentele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul M.M.M. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală. Va casa decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței. Văzând și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.M.M. Împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală. Casează decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. Conform art. 359 C. proc.

pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 06 noiembrie 2012