ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinței penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. 3/95/2007 (număr în format vechi 2211/2005). În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiași sentințe penale. A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând cauza: În baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6, din Legea nr. 78 /2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 254 alin. (2) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

după executarea pedepsei principale. A constatat concurente infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art.76 alin. (1) lit. e) C. pen. A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 6 1 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 și art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului M.C. suma de 325.784,93 lei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că prin sentința penală nr. 268 din 12 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 3/95/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.N., la 3 ani închisoare. În baza art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-au constatat concurente infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr.352 din 25 octombrie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A anulat măsura suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință. A descontopit pedepsele aplicate prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor respectiv în pedepsele de 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art.76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr.352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 C. pen., pe perioada prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat inculpatul la plata sumei de 440.773 lei către partea vătămată M.C., cu titlul de despăgubiri civile. A obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 lei cheltuieli judiciare statului. Împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul M.N.

Parchetul a criticat decizia ca netemeinică, întrucât instanța nu a ținut seama la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele. Parchetul a arătat că în raport de gravitatea faptelor săvârșite se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul a criticat soluția, ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, incident fiind cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. S-a arătat că în apel, cauza a fost soluționată cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc.

pen., succedându-se mai multe complete până la soluționarea cauzei. Ca urmare a schimbării componenței completelor ce au judecat această cauză s-a ajuns la situația în care expertiza contabilă ce fusese admisă la termenul din 25 februarie 2009 să fie respinsă de un alt complet la termenul din 10 februarie 2010, cu o motivare lipsită de rigoare. Inculpatul a mai invocat de asemenea și nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel, în sensul că ea nu răspunde tuturor criticilor ce constituiau motive de apel, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., constând în eroarea gravă de fapt săvârșită de ambele instanțe, constând în condamnarea inculpatului.

Eroarea de fapt presupune un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerente s-a reținut contrariul a ce rezultă în mod evident din probele administrate în cauză. În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă fără lipsire de libertate ar fi în măsură a asigura scopul prevăzut de lege pentru pedeapsă. Curtea, analizând cele două hotărâri recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, constată că recursul inculpatului este întemeiat, însă nu pe cazurile de casare invocate. În cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., deoarece instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

pen. Conform art. 292 alin. (2) C. proc. pen. „completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor”. Din analiza actelor aflate la dosarul instanței de apel rezultă că nu s-a schimbat completul de judecată după începerea dezbaterilor. Au avut loc schimbări ale componenței completului de judecată însă, așa cum rezultă din adresa din 3 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, toate aceste schimbări au fost determinate de împrejurări obiective și s-au făcut cu respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al instanței. De asemenea, în cauză, nu este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., critica inculpatului conform căreia instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor invocate, deoarece curtea de apel a analizat criticile formulate de inculpat la adresa sentinței penale atacate. Înalta Curte constată că în cauză este incident însă cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. - „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”. Conform art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.

Aceste dispoziții asigură aplicarea principiilor contradictorialității, nemijlocirii și egalității armelor cu ocazia administrării probelor și asigură dreptul la apărare. Conform art. 20 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Reglementările internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, au prioritate față de dispozițiile interne, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile [art. 20 alin. (2) din Constituție].

Ca atare o încălcare a standardelor impuse de C.E.D.O. în materia asigurării dreptului la apărare este de natură a conduce la incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., privind existența unei hotărâri contrară legii. Înalta Curte apreciază că în soluționarea apelului s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului M.N., întrucât la termenul din 25 februarie 2009 a fost admisă cererea de probațiune formulată de inculpat, constând în întocmirea unei expertize contabile și a unei expertize în construcții, iar la 18 ianuarie 2010, având în vedere raportul la expertiza în construcții și răspunsul la obiecțiunile formulate „instanța a repus în discuție utilitatea administrării probei cu expertiză contabilă”.

Mai mult, se constată că în concluziile expertizei tehnice în construcții, experții au evidențiat necesitatea coroborării constatărilor tehnice cu datele contabile ce urmează a fi stabilite de expertiza contabilă, mențiunea instanței că revine asupra administrării acestei probe pentru că se tinde la tergiversarea cauzei împietează asupra dreptului inculpatului de a-și realiza apărarea. Este adevărat că obiectul dosarului nu este o infracțiune contra patrimoniului, astfel încât aceste expertize să fie necesare pentru soluționarea laturii civile. Inculpatului i se reține în sarcină o infracțiune de luare de mită, folosul material constând în lucrările de construcție efectuate, fără plată, de către firma denunțătorului S.C.

ARC S.A. Deși infracțiunile de corupție sunt infracțiuni de pericol, stabilirea valorii folosului material este importantă atât pentru individualizarea pedepsei în cazul stabilirii vinovăției cât și pentru aplicarea disp. alin. (3) a art. 254 C. pen., conform cărora” banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Efectuarea în cauză și a expertizei contabile se impune cu atât mai mult cu cât la efectuarea expertizei tehnice judiciare nu a participat denunțătorul M.C., nu s-a putut stabili cu certitudine care sunt lucrările și cantitățile reale executate de SC A. SA la construcțiile aparținând inculpatului M.N.

De aceea, Înalta Curte apreciază că pentru justa soluționare a cauzei se impunea efectuarea expertizei contabile, cu atât mai mult cu cât era o probă a cărei administrare fusese admisă de instanță și asupra căreia s-a revenit. Având în vedere disp. art. 385 15 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cauză nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de inculpat, pentru că și în situația în care ar fi întemeiate, nu ar putea conduce la o altă soluție. De aceea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciu Teritorial Timișoara și de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, va casa decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., va menține actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010 și va dispune ca la curtea de apel, cu ocazia rejudecării să fie administrată proba constând în expertiza contabilă și orice alte probe pe care instanța le va considera necesare pentru aflarea adevărului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciu Teritorial Timișoara și de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Timișoara. În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen. menține actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2011