ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 842/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 24/A din 17

februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara în baza art.

379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul M.N. împotriva sentinței penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. 3/95/2007 (număr în format vechi 2211/2005).

În baza art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial

Craiova împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată

sentința penală apelată și, rejudecând cauza:

În baza art. 257 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

l-a condamnat pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 254 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea

nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6, din Legea nr. 78 /2000, a

fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 254 alin.

(2) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. după

executarea pedepsei principale.

A constatat concurente

infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a

fost condamnat prin sentința penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 85 C. pen.

a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată

prin această sentință.

A descontopit pedeapsa

rezultantă aplicată prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe

care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:1 an

închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare

pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292

C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art.76 alin. (1) lit. e) C.

pen.

A contopit pedepsele

aplicate prin prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr. 352

din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru)

ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa

complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen.,

a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 6

1

alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 și art. 255 alin. (5)

C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului M.C. suma de

325.784,93 lei.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 lei

cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul

procurorului, au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei

cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța

această soluție curtea de apel a reținut că prin sentința penală nr. 268 din 12

iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 3/95/2005, în baza art. 257

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000

a fost condamnat inculpatul M.N., la 3 ani închisoare.

În baza art. 254 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a

fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complimentară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după

executarea pedepsei principale.

S-au constatat concurente

infracțiunile deduse judecății cu infracțiunile pentru care acest inculpat a

fost condamnat prin sentința penală nr.352 din 25 octombrie 2005, definitivă

prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A anulat măsura suspendării

condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință.

A descontopit pedepsele aplicate

prin sentința penală menționată în pedepsele componente pe care le-a repus în

individualitatea lor respectiv în pedepsele de 1 an închisoare pentru art. 176

din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea

art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art.76 alin. (1)

lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

A contopit pedepsele aplicate prin

prezenta sentință cu cele aplicate prin sentința penală nr.352 din 25 octombrie

2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care

inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 ani a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după

executarea pedepsei principale.

A interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 C. pen., pe perioada prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000,

a obligat inculpatul la plata sumei de 440.773 lei către partea vătămată M.C.,

cu titlul de despăgubiri civile.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 67.100 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva deciziei

penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara au formulat

recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA –

Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul M.N.

Parchetul a criticat decizia ca

netemeinică, întrucât instanța nu a ținut seama la individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului de circumstanțele reale în care au fost

săvârșite faptele.

Parchetul a arătat că în raport de

gravitatea faptelor săvârșite se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai

ridicat, cu executare în regim de detenție.

A fost invocat cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a criticat soluția, ca

netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, incident fiind cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.

S-a arătat că în apel, cauza a fost

soluționată cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen.,

succedându-se mai multe complete până la soluționarea cauzei.

Ca urmare a schimbării componenței

completelor ce au judecat această cauză s-a ajuns la situația în care expertiza

contabilă ce fusese admisă la termenul din 25 februarie 2009 să fie respinsă de

un alt complet la termenul din 10 februarie 2010, cu o motivare lipsită de

rigoare.

Inculpatul a mai invocat de asemenea

și nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel, în sensul că ea nu răspunde

tuturor criticilor ce constituiau motive de apel, fiind incident cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a invocat cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., constând în

eroarea gravă de fapt săvârșită de ambele instanțe, constând în condamnarea inculpatului.

Eroarea de fapt presupune un viciu

în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerente s-a reținut

contrariul a ce rezultă în mod evident din probele administrate în cauză.

În subsidiar, inculpatul a invocat cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., apreciind că o

pedeapsă fără lipsire de libertate ar fi în măsură a asigura scopul prevăzut de

lege pentru pedeapsă.

Curtea, analizând cele două hotărâri

recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, constată că recursul

inculpatului este întemeiat, însă nu pe cazurile de casare invocate.

În cauză nu este incident cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., deoarece instanța de

apel nu a încălcat dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. pen.

Conform art. 292 alin. (2) C. proc.

pen. „completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării

cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la

începerea dezbaterilor”.

Din analiza actelor aflate la

dosarul instanței de apel rezultă că nu s-a schimbat completul de judecată după

începerea dezbaterilor. Au avut loc schimbări ale componenței completului de

judecată însă, așa cum rezultă din adresa din 3 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, toate aceste schimbări au fost determinate de împrejurări obiective

și s-au făcut cu respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al

instanței.

De asemenea, în cauză, nu este

incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.,

critica inculpatului conform căreia instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor

invocate, deoarece curtea de apel a analizat criticile formulate de inculpat la

adresa sentinței penale atacate.

Înalta Curte constată că în cauză

este incident însă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. - „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii”.

Conform art. 6 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care

va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,

fie asupra oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.

Aceste dispoziții asigură aplicarea principiilor

contradictorialității, nemijlocirii și egalității armelor cu ocazia

administrării probelor și asigură dreptul la apărare.

Conform art. 20 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile

cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația

Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care

România este parte.

Reglementările internaționale

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, au

prioritate față de dispozițiile interne, cu excepția cazului în care

Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile [art. 20 alin.

(2) din Constituție].

Ca atare o încălcare a standardelor impuse

de C.E.D.O. în materia asigurării dreptului la apărare este de natură a conduce

la incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., privind existența unei hotărâri contrară legii.

Înalta Curte apreciază că în

soluționarea apelului s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului M.N.,

întrucât la termenul din 25 februarie 2009 a fost admisă cererea de probațiune formulată de inculpat, constând în întocmirea unei expertize contabile și a

unei expertize în construcții, iar la 18 ianuarie 2010, având în vedere

raportul la expertiza în construcții și răspunsul la obiecțiunile formulate

„instanța a repus în discuție utilitatea administrării probei cu expertiză contabilă”.

Mai mult, se constată că în

concluziile expertizei tehnice în construcții, experții au evidențiat necesitatea

coroborării constatărilor tehnice cu datele contabile ce urmează a fi stabilite

de expertiza contabilă, mențiunea instanței că revine asupra administrării

acestei probe pentru că se tinde la tergiversarea cauzei împietează asupra

dreptului inculpatului de a-și realiza apărarea.

Este adevărat că obiectul dosarului

nu este o infracțiune contra patrimoniului, astfel încât aceste expertize să

fie necesare pentru soluționarea laturii civile.

Inculpatului i se reține în sarcină

o infracțiune de luare de mită, folosul material constând în lucrările de

construcție efectuate, fără plată, de către firma denunțătorului S.C. ARC S.A.

Deși infracțiunile de corupție sunt

infracțiuni de pericol, stabilirea valorii folosului material este importantă

atât pentru individualizarea pedepsei în cazul stabilirii vinovăției cât și

pentru aplicarea disp. alin. (3) a art. 254 C. pen., conform cărora” banii,

valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se

confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului

lor în bani.

Efectuarea în cauză și a expertizei

contabile se impune cu atât mai mult cu cât la efectuarea expertizei tehnice judiciare

nu a participat denunțătorul M.C., nu s-a putut stabili cu certitudine care

sunt lucrările și cantitățile reale executate de SC A. SA la construcțiile

aparținând inculpatului M.N.

De aceea, Înalta Curte apreciază că

pentru justa soluționare a cauzei se impunea efectuarea expertizei contabile,

cu atât mai mult cu cât era o probă a cărei administrare fusese admisă de

instanță și asupra căreia s-a revenit.

Având în vedere disp. art. 385

15

alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție,

dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune

rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cauză nu se

mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de inculpat, pentru

că și în situația în care ar fi întemeiate, nu ar putea conduce la o altă

soluție.

De aceea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –

Serviciu Teritorial Timișoara și de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale

nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, va

casa decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., va menține actele

îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010 și va dispune ca la

curtea de apel, cu ocazia rejudecării să fie administrată proba constând în

expertiza contabilă și orice alte probe pe care instanța le va considera

necesare pentru aflarea adevărului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională

Anticorupție – Serviciu Teritorial Timișoara și de inculpatul M.N. împotriva

deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel

Timișoara.

În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen.

menține actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010.

Onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2011