Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2012

HOTĂRÂRE
14.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul O.O.B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanța, anularea dispoziției nr. 729 din 08 aprilie 2003 emisă de pârât și restituirea în natură a terenului situat în Constanța - Stațiunea Mamaia, în suprafață de 320,55 mp. Prin sentința civilă nr. 687 din 27 mai 2004, Tribunalul Constanța, a respins acțiunea. Prin decizia nr. 1121/ C din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.O.B.D.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 10 ianuarie 2005. La termenul de la 13 ianuarie 2006, judecata recursului a fost suspendată la cererea recurentului, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, măsură ce a fost menținută la 1 februarie 2008, 4 mai 2010, 25 iunie 2010, 25 martie 2011, iar la 12 iunie 2012, din oficiu, Înalta Curte, a dispus din nou repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 14 septembrie 2012, când instanța a invocat excepția perimării recursului. Analizând cu prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte, o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, la termenul din 13 ianuarie 2006, judecata recursului a fost suspendată la cererea recurentului, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare de drept comun, ce a format obiectul dosarului nr. 11569/2001 (nr. nou 238/212/2001) al Judecătoriei Constanța.

Din fișa E.C.R.I.S. aflată la dosar (fila 99) rezultă că dosarul nr. 238/212/2001 al Tribunalului Constanța, a fost soluționat irevocabil la 5 mai 2011, iar până la data de 5 mai 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății. Reținând că în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte, urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul O.O.B.D. împotriva deciziei civile nr. 1121/ C din 03 noiembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5996/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Curtea de apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 234 din 16 octombrie 2000, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin P
ÎCCJ 2012-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6527/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 martie 2003 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții I.R.A. și I.B.S. au chemat în judecată Primăria Municipiului Constanța și au sol
ÎCCJ 2013-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3797/1998 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța prin Primar și Statul
ÎCCJ 2010-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3825/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 344 din 24 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta K.C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Constanța, Mun
ÎCCJ 2012-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6833/2012
Asupra contestației în anulare de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului Constanța la data de 5 august 2002, reclamanta M.G.E. a cerut, în contradictoriu cu pârâț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă