ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei
de față, reține următoarele:
Prin Decizia nr. 191 din 21
ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins,
ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei
civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
În motivarea
acestei soluții, instanța de recurs a reținut că temeiul de drept indicat de
către contestator este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogate la
data sesizării instanței de judecată, 24 aprilie 2014, prin Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care instanța a avut în
vedere dispozițiile acestei din urmă legi, în vigoare la data formulării
acțiunii.
Instanța a
reținut incidența dispozițiilor art. 153 lit. g), art. 155 și art 156 din
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care se
completează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privmd
C. proc. civ., din care a rezultat că decizia recurată este definitivă, nefiind
supusă căii de atac a recursului.
Prin aceeași
decizie Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca
tardiv, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr.
1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin
careafostrespinsăcainadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În motivarea
soluției de respingere, instanța de recurs a reținut că termenul de declarare
al recursului este unul procesual de 48 de ore, care începe să curgă de la
pronunțare.
Din verificarea
lucrărilor Dosarului nr. 16406/3/2013 al Curții de Apel București, secția VII a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a
constatat că prin decizia recurată pronunțată la data 07 octombrie 2014,
cererea contestatorului de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă,
ca inadmisibilă.
În aplicarea
prevederilor legale redate, a reieșit că termenul pentru exercitarea recursului
împotriva soluției Curții de Apel București în ceea ce privește cererea de
sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art.
13 alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. curge de
la data pronunțării deciziei, termenul împlimndu-se la data de 09 octombrie
2014.
Din ștampila
aplicată pe plicul care a însoțit cererea de recurs și aflat la fila 11 a
dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat și motivat la data de 17
octombrie 2014, deci peste termenul legal.
Împotriva
acestei decizii contestatorul L.D.C. a formulat, la data de 9 februarie 2015,
contestație în anulare.
În motivare,
contestatorul a susținut că soluția pronunțată este "rezultatul unei erori
materiale, pentru că instanța de judecată nu a ținut cont de stagiul de
cotizare, care este de 32/6 ani. De asemenea, a arătat și că instanța a omis să
cerceteze unul din motivele de casare invocat de recurentul reclamant, cel
referitor la inexistența autorității de lucru judecat.
A susținut și
că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, deoarece se încalcă
normele europene în materie.
A mai arătat și
că Legea nr. 76/2012 este neconstituțională, excepția de neconstituționalitate
invocată anterior în fața instanțelor de judecată era întemeiată, fiind greșit
respinsă, câtă vreme contestatorul este discriminat de prevederile acestui act
normativ.
În drept,
contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2)
pct. 2 C. proc. civ.
Analizând
contestația în anulare, instanța reține următoarele:
Ca o chestiune
prealabilă, Înalta Curte a reținut că prin contestația în anulare contestatorul
și-a exprimat nemulțumirea cu privire la constituționalitatea prevederilor
Legii nr. 76/2012.
În prezenta
speță, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr.
76/2012 în faza procesuală a apelului. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1352 din
07 octombrie 2014 Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea
formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile
de neconstituționalitate, cu motivarea că textele invocate ca
neconstituționale, nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză. Recursul
declarat de contestator împotriva acestei soluții a fost respins, ca tardiv,
prin decizia nr. 191 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția I civilă.
Așadar, Înalta Curte
a apreciat că nemulțumirile contestatorului referitoare Ia
neconstituționalitatea Legii nr. 76/2012 vizează, în realitate, soluția de
respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție.
Asupra fondului
litigiului dedus judecății, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 503 alin.
(2) pct. 2 C. proc. civ., care este temeiul de drept al contestației în anulare
formulate în cauză, „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu
contestație în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este
rezultatul unei erori materiale".
În cuprinsul
cererii sale, contestatorul a arătat că soluția pronunțată în recurs este
greșită, deoarece instanța nu a ținut cont de stagiul de cotizare, care este de
32/6 ani.
Analizând dacă
această critică constituie o greșeală materială, în accepțiunea art. 503 alin.
(2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că textul menționat se referă la
erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care
au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Greșeala pe
care o comite instanța trebuie să se realizeze prin - confundarea unor elemente
importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea
soluției.
Așadar, art.
503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu
greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor
dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este
posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță
de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a stabilit
raporturile dintre părți.
Având în vedere
cele arătate mai sus, Înalta Curte constată ca, în speța de față, criticile
formulate nu se încadrează motivelor contestației în anulare, contestatorul
criticând, în realitate, administrarea și interpretarea probelor, precum și
soluția instanței de recurs.
Contestatorul a
mai susținut și că instanța a omis să cerceteze, unul din' motivele de casare
invocat, respectiv cel referitor la inexistența autorității de lucru judecat,
critică ce se circumscrie motivului de contestație în anulare, prevăzut de art.
503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Înalta Curte
reține că reclamantul L.D.C. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr.
1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
În cuprinsul
motivelor de recurs, reclamantul a criticat decizia curții de apel din
perspectiva în care în mod greșit instanța a reținut îndeplinită condiția
triplei identități de părți, obiect și cauză, și a păstrat soluția tribunalului
de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției
autorității de lucru judecat A susținut și aplicarea greșită a normelor de
drept material, respectiv a dispozițiilor C. civ., în speță a art. 1201 C. civ.
privind excepția autorității de lucru judecat.
Instanța de
recurs a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C.
împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțata de Curtea
de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Așadar, Înalta
Curte va reține că instanța de recurs nu a omis să cerceteze motivele de recurs
formulate de reclamant, ci că, față de soluția pronunțată în cauză, nu s-a mai
impus cercetarea acestora.
Prin urmare,
nefiind întrunite condițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.,
contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulata de contestatorul L.D.C. împotriva
Deciziei civile nr. 191 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 12 martie 2015.