ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, sub nr. 16406/3/2013 la data de 24 aprilie 2013, contestatoral L.D.C.

a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului

București, contestație împotriva Deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr.

242236 care prevedea un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 8 luni,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia

pentru netemeînicie si nelegalitate și obligarea intimatei la emiterea unei noi

decizii prin care să se recalculeze punctajul mediu anual utilizând la calcul

stagiul complet de cotizare de 32 ani și 6 luni la care are dreptul, în

loc de 32 ani și 8 luni conform Deciziei nr. 242236; obligarea intimatei

la plata drepturilor bănești restante cuvenite si neîncasate de la 01 martie

2010, la zi.

Prin sentința

civilă nr. 4209 dlin 07 aprilie 2014, Tribunalul București, a respins cererea

formulată de. reclamantul L.D.C. împotriva pârâtei Casa de Pensii a

Municipiului București, apreciind a fi îndeplinite condițiile autorității de

lucru judecat în raport de litigiul anterior purtat între reclamant și pârâtă.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 9259

din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 23047/3/2012, a fost admisă în

parte acțiunea formulată de L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a

Municipiului București, având ca obiect obligarea pârâtei laa emiterea unei noi

decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu

complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr.

19/2000, cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data pensionării la zi.

în ceea ce privește

identitatea de părți, instanța a reținut că ambele acțiuni au fost intentate de

către L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București,

având aceiași obiect, respectiv obligarea casei de pensii la emiterea unei noi

decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu

complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr.

19/2000, cu plata drepturilor bănești cuvenite, și aceeași cauză, respectiv

neutiiizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa 3 a Legii nr.

19/2000.

Prin urmare,

instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile admiterii excepției

autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 9259 din 02 noiembrie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. 23047/3/2012.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul a declarat recurs, recalificat de instanță în apel

criticând, în principal, decizia din perspectiva în care în mod greșit a fost

admisa excepția autorității de lucru, solicitând admiterea acestuia și

schimbarea soluției primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie

utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de

32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata

drepturilor bănești cuvenite de la data pensionării la zi.

În cuprinsul

concluziilor scrise depuse la data de 08 septembrie 2014, contestatorul a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 1352 din 07 octombrie 2014, Curtea de Apel București a respins, ca

inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curții

Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, cu motivarea că textele

invocate ca neconstituționale, nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză,

acestea vizând reprezentarea părților în faza recursului, or, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (4) și art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., calea de atac a fost recalificată de către instanță, în apel

Împotriva soluției

de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale,

contestatorul a declarat prezentul recurs,

În raport de

dispozițiile art. 248 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte,

în complet de filtru, la termenul acordat din data de 21 ianuarie 2015, a rămas

în pronunțare asupra excepției tardivității recursului pe care a invocat-o din

oficiu și pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente;

Art. 14 din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

prevede că "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se

completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile

cu natura procedurii Înalta Curții Constituționale".

Potrivit art,

180 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., termenele procedurale sunt

stabilite prin lege și reprezintă intervalul de timp în care poate fi

îndeplinit un act de procedură. De asemenea în conformitate cu art. 181 alin.

(1) pct. 1 din același act normativ, când termenul se socotește pe ore, acesta

începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Art. 183 din C.

proc. civ.,a astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010, stabilește

următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut

de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu

de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a

fi făcut în termen", iar conform alin. (3) cazurile prevăzute la alin. (1)

și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea

făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de

comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe

actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea

interesată".

În situația

nerespectării unui termen procesual, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin.

(1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 care prevăd următoarele:

"Când din drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen,

nerespectarea acestuia atrage decăderea, din exercitarea dreptului, în afară de

cazul în care legea dispune altfel Actul de procedură făcut peste termen este

lovit de nulitate".

Legea procesual

civilă reglementează și situația în care, partea, dinîr-o împrejurare mai

presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a

unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186

potrivit cărora "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă

în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic

justificate. (2) în acest scop, partea va îndeplini actul de procedura în cel

mult 15 sile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa m

termen. în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea

prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va

fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul

neexercitat în termen."

Coroborând

dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că

termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluției de respingere, ca

inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale reprezintă un

termen procesual de 48 de ore, care începe să curgă de la pronunțare.

Din verificarea

lucrărilor Dosarului nr. 16406/3/2013 al Curții de Apel București, secția VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a

constatat că prin decizia recurată pronunțată la data 07 octombrie 2014,

cererea contestatoraluî de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă,

ca inadmisibilă.

În aplicarea

prevederilor legale redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului

împotriva soluției Curții de Apel București în ceea ce privește cererea de

sesizare la Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art.

13 alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. curge de la

data pronunțării deciziei, termenul împlinindu-se la data de 09 octombrie 2014.

Din ștampila

aplicată pe plicul care a însoțit cererea de recurs și aflată la fîla 11 a

dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat și motivat la data de 17

octombrie 2014.

Prin urmare, se

reține că recursul contestatorului L.D.C. împotriva soluției prin care a tpst

respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2)

și art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost

declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art.

29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunțare, partea

neinvocând nicio împrejurarea mai presus de voința sa care să îl fi împiedicat

în exercitarea căii de atac.

Susținerea

contestatorului potrivit căreia recursul este declarat în termenul legal care

începe să curgă de la comunicare, respectiv de la data de 16 octombrie 2014,

este în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd în mod invariabil și

expres momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de

atac.

În ceea ce

privește recursul declarat de contestatorul L.D.C. împotriva Deciziei civile

nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 16406/3/2013 al Curții

de Apel București, secția VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, Înalta Curte urmează să admită excepția

inadmisibilității căii de atac, pentru considerentele care succed;

Cererea de

recurs este formulată împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014

a Curții de Apel București, pronunțată în materie de conflicte de muncă și

asigurări sociale, care potrivit art. 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum

și pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu

este supusă recursului.

Din conținutul

cererii de recurs reiese că recurentul critică decizia curții de apel din

perspectiva în care în mod greșit instanța a reținut îndeplinită condiția

triplei identități de părți, obiect și cauză, și a păstrat soluția tribunalului

de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției

autorității de lucru judecat.

Se constată că

principalele critici ale recurentului privesc motivul de recurs prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând aplicarea

greșită a dispozițiilor C. civ., în speță a art. 1201 C. civ. privind excepția

autorității de lucru judecat.

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă contestație împotriva deciziei de pensie pentru

limită de vârstă, respectiv anularea acesteia pentru netemeinicia și

nelegalitatea ei și obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București

la emiterea unei noi decizii prin care sa recalculeze punctajul mediu anual

utilizând la calcul stagiul complet de cotizare, cu obligarea aceștia la plata

drepturilor bănești restante cuvenite si neîncasate.

Temeiul de

drept al cererii introductive de instanță este art. 87 și art. 89 din Legea nr.

19/2000, așa cum reiese din fila nr. 4 a dosarului tribunalului.

Prioritar, Înalta

Curte reține că temeiul de drept indicat de către contesîator este reprezentat

de dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale, abrogate la data sesizării instanței de

judecată, 24 aprilie 2014, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice, motiv pentru care se va avea în vedere dispozițiile acestei din

urmă legi, în vigoarfe la data introducerii acțiunii.

Prin urmare,

potrivit dispozițiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, cererile având ca modul de stabilire șt de plată a

pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, sunt de competența

tribunalului, iar conform art. 155 ale aceluiași act normativ, "împotriva

hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel

competenta".

În conformitate

cu dispozițiile art. 156 din același-aci normativ, "Prevederile prezentei

legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu

dispozițiile C. proc. civ."

În conformitate

cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt

hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele, neatacate cu recurs.

Art. 18 din

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Noul C. proc. civ., stabilește că hotărârile pronunțate în cererile

privitoare ia conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse

recursului.

Din

interpretarea sistematică și literală a prevederilor legale evocate rezultă că

deciziile curților de apel pronunțate în materia asigurărilor sociale nu mai

pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea vreunei căi de atac

ordinare sau extraordinare.

Fața de cele

sus menționate, Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, nu este supusă căii de atac a recursului.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C.

împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile

nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352

din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost

respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale,

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.