ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 16406/3/2013 la data de 24 aprilie 2013, contestatoral L.D.C. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, contestație împotriva Deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr. 242236 care prevedea un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 8 luni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia pentru netemeînicie si nelegalitate și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se recalculeze punctajul mediu anual utilizând la calcul stagiul complet de cotizare de 32 ani și 6 luni la care are dreptul, în loc de 32 ani și 8 luni conform Deciziei nr. 242236; obligarea intimatei la plata drepturilor bănești restante cuvenite si neîncasate de la 01 martie 2010, la zi.

Prin sentința civilă nr. 4209 dlin 07 aprilie 2014, Tribunalul București, a respins cererea formulată de. reclamantul L.D.C. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București, apreciind a fi îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat în raport de litigiul anterior purtat între reclamant și pârâtă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 9259 din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 23047/3/2012, a fost admisă în parte acțiunea formulată de L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, având ca obiect obligarea pârâtei laa emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data pensionării la zi.

în ceea ce privește identitatea de părți, instanța a reținut că ambele acțiuni au fost intentate de către L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, având aceiași obiect, respectiv obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor bănești cuvenite, și aceeași cauză, respectiv neutiiizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa 3 a Legii nr. 19/2000. Prin urmare, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile admiterii excepției autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 9259 din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 23047/3/2012.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, recalificat de instanță în apel criticând, în principal, decizia din perspectiva în care în mod greșit a fost admisa excepția autorității de lucru, solicitând admiterea acestuia și schimbarea soluției primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor bănești cuvenite de la data pensionării la zi. În cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 08 septembrie 2014, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituționale, nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, acestea vizând reprezentarea părților în faza recursului, or, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) și art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac a fost recalificată de către instanță, în apel Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul a declarat prezentul recurs, În raport de dispozițiile art. 248 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., Înalta Curte, în complet de filtru, la termenul acordat din data de 21 ianuarie 2015, a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului pe care a invocat-o din oficiu și pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente; Art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii Înalta Curții Constituționale". Potrivit art, 180 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

De asemenea în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare. Art. 183 din C. proc.

civ.,a astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010, stabilește următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen", iar conform alin. (3) cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". În situația nerespectării unui termen procesual, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc.

civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 care prevăd următoarele: "Când din drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea, din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Legea procesual civilă reglementează și situația în care, partea, dinîr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 potrivit cărora "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) în acest scop, partea va îndeplini actul de procedura în cel mult 15 sile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa m termen. în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Coroborând dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale reprezintă un termen procesual de 48 de ore, care începe să curgă de la pronunțare.

Din verificarea lucrărilor Dosarului nr. 16406/3/2013 al Curții de Apel București, secția VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat că prin decizia recurată pronunțată la data 07 octombrie 2014, cererea contestatoraluî de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă. În aplicarea prevederilor legale redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluției Curții de Apel București în ceea ce privește cererea de sesizare la Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 alin. (1) și art. 83 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

curge de la data pronunțării deciziei, termenul împlinindu-se la data de 09 octombrie 2014. Din ștampila aplicată pe plicul care a însoțit cererea de recurs și aflată la fîla 11 a dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat și motivat la data de 17 octombrie 2014. Prin urmare, se reține că recursul contestatorului L.D.C. împotriva soluției prin care a tpst respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunțare, partea neinvocând nicio împrejurarea mai presus de voința sa care să îl fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Susținerea contestatorului potrivit căreia recursul este declarat în termenul legal care începe să curgă de la comunicare, respectiv de la data de 16 octombrie 2014, este în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd în mod invariabil și expres momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac. În ceea ce privește recursul declarat de contestatorul L.D.C.

împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 16406/3/2013 al Curții de Apel București, secția VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte urmează să admită excepția inadmisibilității căii de atac, pentru considerentele care succed; Cererea de recurs este formulată împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 a Curții de Apel București, pronunțată în materie de conflicte de muncă și asigurări sociale, care potrivit art. 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., nu este supusă recursului. Din conținutul cererii de recurs reiese că recurentul critică decizia curții de apel din perspectiva în care în mod greșit instanța a reținut îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, și a păstrat soluția tribunalului de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Se constată că principalele critici ale recurentului privesc motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor C. civ., în speță a art. 1201 C. civ. privind excepția autorității de lucru judecat.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestație împotriva deciziei de pensie pentru limită de vârstă, respectiv anularea acesteia pentru netemeinicia și nelegalitatea ei și obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București la emiterea unei noi decizii prin care sa recalculeze punctajul mediu anual utilizând la calcul stagiul complet de cotizare, cu obligarea aceștia la plata drepturilor bănești restante cuvenite si neîncasate. Temeiul de drept al cererii introductive de instanță este art. 87 și art. 89 din Legea nr. 19/2000, așa cum reiese din fila nr. 4 a dosarului tribunalului.

Prioritar, Înalta Curte reține că temeiul de drept indicat de către contesîator este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogate la data sesizării instanței de judecată, 24 aprilie 2014, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care se va avea în vedere dispozițiile acestei din urmă legi, în vigoarfe la data introducerii acțiunii.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererile având ca modul de stabilire șt de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, sunt de competența tribunalului, iar conform art. 155 ale aceluiași act normativ, "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competenta". În conformitate cu dispozițiile art. 156 din același-aci normativ, "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ." În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele, neatacate cu recurs.

Art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., stabilește că hotărârile pronunțate în cererile privitoare ia conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului. Din interpretarea sistematică și literală a prevederilor legale evocate rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia asigurărilor sociale nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare. Fața de cele sus menționate, Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, nu este supusă căii de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.