ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând, în condițiile art. 395 alin.
(1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin
cererea depusă la Curtea de Apel Timișoara la data de 10 iunie 2014 și
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la
26 iunie 2014, reclamantul U.F. declarat recurs împotriva Deciziei nr. 47 din 8
aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în
Dosarul nr. 193/59/2014, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
(1) pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ.
În motivarea recursului a arătat că
statul comunist a luat împotriva sa măsuri de constrângere, că organele
securității au acționat împotriva sa ca angajați ai statului, iar nu ca
persoane particulare, că atât el, cât și familia au devenit victime ale relelor
tratamente aplicate de organele statului.
A susținut și că instanța de apel i-a
încălcat dreptul la apărare prin nesoluționarea cererii de ajutor public
judiciar prin asistarea de avocat, cerere pe care a formulat-o ia data de 20
ianuarie 2014 și care se găsește la fila 12 dosar apel.
De asemenea, dreptul său la un proces
echitabil a fost încălcat prin exces de putere, ceea ce a dus la pronunțarea
unei hotărâri nedrepte, care nu a ținut seama de tortura psihică la care a fost
supus și care a produs deteriorarea accentuată a sănătății sale mintale.
În raportul întocmit în baza
rezoluției din 15 ianuarie 2015 s-a reținut că: față de data introducerii
acțiunii (15 mai 2013) în cauza pendinte sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
146/1997 ; potrivit dispozițiilor art. 15 lit. f) din acest act normativ și în
raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 778/2009, sunt scutite de taxă
judiciară de timbru cererile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri
pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane
fizice ; cererea de recurs cuprinde elementele prevăzute de art. 486 alin. (1)
C. proc. civ.; cererea de recurs a fost redactată de reclamant care, în
cuprinsul cererii a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma
reprezentării prin avocat; cererea a fost admisă prin încheierea pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara la 9 septembrie 2014, completată prin încheierea din 5
noiembrie 2014 a aceleiași instanțe ; cererea introductivă este o cerere
patrimonială, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în
valoare de 300.000 euro ; față de valoarea obiectului cererii, în aplicarea
dispozițiilor art. 28 alin. (2) teza I, ipoteza ultimă din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și
pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este supusă
căii de atac a recursului. în aplicarea acestor dispoziții legale, s-a
constatat că recursul este admisibil în principiu și că nu este vădit nefondat.
În urma comunicării recursului,
intimatul-pârât nu a depus întâmpinare, așa cum prevăd dispozițiile art. 490 alin.
(2) cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ.
Analizând recursul în condițiile art,
493 alin. (5) C. proc. civ, Înalta Curte constată că acesta urmează a fi
respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed;
Mai întâi, Înalta Curte constată că în
cauză criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în
motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, respectiv pct. 2 și 6
ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, motivul de nelegalitate
reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează pronunțarea
hotărârii de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a
procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu
pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu
încălcarea legii. Pe lângă faptul că a asemenea critică nu a fost formulată,
explicit sau implicit, de recurentul-reclamant, ipoteza cuprinsă în textul de
lege invocat nici nu se verifică, hotărârea fund pronunțată de completul
inițial învestit prin repartizare aleatorie și a cărui componență nu a fost
schimbată.
De asemenea, în raport cu dezvoltarea
motivelor de recurs, nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de pct.
5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., incident atunci când hotărârea nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii
ori numai motive străine de natura cauzei.
Or, prin hotărârea atacată instanța de
apel a răspuns punctual criticilor formulate și a verificat, în limitele
cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima
instanță. Argumentele cuprinse în considerentele deciziei recurate nu sunt nici
contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel încât nu poate fi
reținut nici acest motiv de casare.
Înalta Curte constată că motivul de
recurs referitor la încălcarea de către instanța de apel a dreptului la apărare
al reclamantului prin nesoluționarea cererii de ajutor public judiciar sub
forma reprezentării prin avocat poate fi încadrat în prevederile art 488 alin. (1)
pct. 5 C. proc. civ,
Analizând această critică, Înalta
Curte o va respinge, însă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor și lucrărilor
din dosarul instanței de apel se constată că la fila 12 se află cererea
formulată de recurentul-reclamant de acordare a asistenței judiciare gratuite
prin numirea unui apărător din oficiu.
Cu toate acestea, la termenul din 8
aprilie 2014, termen la care s-au pus concluzii pe fondul cauzei,
apelantul-reclamant U.F. a arătat că nu mai are alte cereri de formulat (fila
30 dosar apel - practicaua Deciziei civile nr. 47 din 8 aprilie 2014).
Or, în situația în care acesta nu a
mai înțeles să susțină cererea de ajutor public judiciar, nu mai poate invoca,
în recurs, încălcarea dreptului său la apărare, instanța de apel
pronunțându-se, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc, civ.,
asupra a ceea ce s-a cerut.
Cât privește toate celelalte critici
formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi
încadrate în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc,
civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, ceea ce
atrage sancțiunea nulității în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin cererea de recurs reclamantul U.F.
a făcut ample considerații cu privire la rolul statului în societate, la modul
de organizare al acestuia și la răspunderea statului pentru măsurile represive
luate de Securitate ca poliție politică, a invocat dispoziții din legea
internă, dar și din dreptul internațional pe care își fundamentează cererea, a
definit noțiunea de „victimă" din perspectiva rezoluțiilor adoptate de A.G.N.U.
și a detaliat modul în care a fost urmărit de organele de securitate, precum și
suferințele ce i-au fost provocate prin faptele abuzive ale reprezentanților
Statului Român.
Succesiunea de fapte și afirmații din
cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și
nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei
pronunțate în apel. Or, în condițiile în care art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
consacră scopul recursului, ca fiind acela de a supune Înaltei Curți de Casație
și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate
cu regulile de drept aplicabile, orice alte critici formulate de recurent
excedează dispozițiilor legale, cu consecința imposibilității cercetării
acestora de către instanța de control judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în
temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamantul U.F.
Față de împrejurarea că
recurentului-reclamant i s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar sub
forma reprezentării prin avocat și că, prin respingerea recursului, a căzut în
pretenții, se va acorda avocatului din oficiu onorariul stabilit de instanță
prin încheierea din 5 noiembrie 2014, ce va fi suportat din fondurile
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamantul U.F. împotriva Deciziei civile nr. 47 din 08 aprilie 2014
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Se acordă onorariul în cuantum de 500
lei avocatului R.S., care a asigurat asistența juridică din oficiu a
recurentului-reclamant, onorariul urmând a fi suportat din fondurile
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
12 martie 2015.