ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2015

Deliberând, în condițiile art. 395 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea depusă la Curtea de Apel Timișoara la data de 10 iunie 2014 și

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

26 iunie 2014, reclamantul U.F. declarat recurs împotriva Deciziei nr. 47 din 8

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în

Dosarul nr. 193/59/2014, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.

(1) pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ.

În motivarea recursului a arătat că

statul comunist a luat împotriva sa măsuri de constrângere, că organele

securității au acționat împotriva sa ca angajați ai statului, iar nu ca

persoane particulare, că atât el, cât și familia au devenit victime ale relelor

tratamente aplicate de organele statului.

A susținut și că instanța de apel i-a

încălcat dreptul la apărare prin nesoluționarea cererii de ajutor public

judiciar prin asistarea de avocat, cerere pe care a formulat-o ia data de 20

ianuarie 2014 și care se găsește la fila 12 dosar apel.

De asemenea, dreptul său la un proces

echitabil a fost încălcat prin exces de putere, ceea ce a dus la pronunțarea

unei hotărâri nedrepte, care nu a ținut seama de tortura psihică la care a fost

supus și care a produs deteriorarea accentuată a sănătății sale mintale.

În raportul întocmit în baza

rezoluției din 15 ianuarie 2015 s-a reținut că: față de data introducerii

acțiunii (15 mai 2013) în cauza pendinte sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

146/1997 ; potrivit dispozițiilor art. 15 lit. f) din acest act normativ și în

raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 778/2009, sunt scutite de taxă

judiciară de timbru cererile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri

pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane

fizice ; cererea de recurs cuprinde elementele prevăzute de art. 486 alin. (1)

C. proc. civ.; cererea de recurs a fost redactată de reclamant care, în

cuprinsul cererii a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma

reprezentării prin avocat; cererea a fost admisă prin încheierea pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara la 9 septembrie 2014, completată prin încheierea din 5

noiembrie 2014 a aceleiași instanțe ; cererea introductivă este o cerere

patrimonială, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în

valoare de 300.000 euro ; față de valoarea obiectului cererii, în aplicarea

dispozițiilor art. 28 alin. (2) teza I, ipoteza ultimă din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este supusă

căii de atac a recursului. în aplicarea acestor dispoziții legale, s-a

constatat că recursul este admisibil în principiu și că nu este vădit nefondat.

În urma comunicării recursului,

intimatul-pârât nu a depus întâmpinare, așa cum prevăd dispozițiile art. 490 alin.

(2) cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul în condițiile art,

493 alin. (5) C. proc. civ, Înalta Curte constată că acesta urmează a fi

respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed;

Mai întâi, Înalta Curte constată că în

cauză criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot fi încadrate în

motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, respectiv pct. 2 și 6

ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, motivul de nelegalitate

reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează pronunțarea

hotărârii de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a

procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu

pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu

încălcarea legii. Pe lângă faptul că a asemenea critică nu a fost formulată,

explicit sau implicit, de recurentul-reclamant, ipoteza cuprinsă în textul de

lege invocat nici nu se verifică, hotărârea fund pronunțată de completul

inițial învestit prin repartizare aleatorie și a cărui componență nu a fost

schimbată.

De asemenea, în raport cu dezvoltarea

motivelor de recurs, nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de pct.

5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., incident atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii

ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, prin hotărârea atacată instanța de

apel a răspuns punctual criticilor formulate și a verificat, în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță. Argumentele cuprinse în considerentele deciziei recurate nu sunt nici

contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel încât nu poate fi

reținut nici acest motiv de casare.

Înalta Curte constată că motivul de

recurs referitor la încălcarea de către instanța de apel a dreptului la apărare

al reclamantului prin nesoluționarea cererii de ajutor public judiciar sub

forma reprezentării prin avocat poate fi încadrat în prevederile art 488 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ,

Analizând această critică, Înalta

Curte o va respinge, însă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Din verificarea actelor și lucrărilor

din dosarul instanței de apel se constată că la fila 12 se află cererea

formulată de recurentul-reclamant de acordare a asistenței judiciare gratuite

prin numirea unui apărător din oficiu.

Cu toate acestea, la termenul din 8

aprilie 2014, termen la care s-au pus concluzii pe fondul cauzei,

apelantul-reclamant U.F. a arătat că nu mai are alte cereri de formulat (fila

30 dosar apel - practicaua Deciziei civile nr. 47 din 8 aprilie 2014).

Or, în situația în care acesta nu a

mai înțeles să susțină cererea de ajutor public judiciar, nu mai poate invoca,

în recurs, încălcarea dreptului său la apărare, instanța de apel

pronunțându-se, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc, civ.,

asupra a ceea ce s-a cerut.

Cât privește toate celelalte critici

formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi

încadrate în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc,

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, ceea ce

atrage sancțiunea nulității în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs reclamantul U.F.

a făcut ample considerații cu privire la rolul statului în societate, la modul

de organizare al acestuia și la răspunderea statului pentru măsurile represive

luate de Securitate ca poliție politică, a invocat dispoziții din legea

internă, dar și din dreptul internațional pe care își fundamentează cererea, a

definit noțiunea de „victimă" din perspectiva rezoluțiilor adoptate de A.G.N.U.

și a detaliat modul în care a fost urmărit de organele de securitate, precum și

suferințele ce i-au fost provocate prin faptele abuzive ale reprezentanților

Statului Român.

Succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și

nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei

pronunțate în apel. Or, în condițiile în care art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

consacră scopul recursului, ca fiind acela de a supune Înaltei Curți de Casație

și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate

cu regulile de drept aplicabile, orice alte critici formulate de recurent

excedează dispozițiilor legale, cu consecința imposibilității cercetării

acestora de către instanța de control judiciar.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul U.F.

Față de împrejurarea că

recurentului-reclamant i s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar sub

forma reprezentării prin avocat și că, prin respingerea recursului, a căzut în

pretenții, se va acorda avocatului din oficiu onorariul stabilit de instanță

prin încheierea din 5 noiembrie 2014, ce va fi suportat din fondurile

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul U.F. împotriva Deciziei civile nr. 47 din 08 aprilie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Se acordă onorariul în cuantum de 500

lei avocatului R.S., care a asigurat asistența juridică din oficiu a

recurentului-reclamant, onorariul urmând a fi suportat din fondurile

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 martie 2015.