ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 111/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea din data de 19 martie 2014 reclamantul R.A., ofițer activ în cadrul M.A.N., a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.N.-București, în numele și pentru U.M. X Ploiești, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.P.N., U.M. X Ploiești anularea Deciziei de imputare nr. A/3115 din 19 iunie 2013 emisă de comandantul I.J.M. Ploiești, consemnată în Ordinul de zi pe unitate din 19 iunie 2013 și procesului-verbal de cercetare administrativă din 17 iunie 2013 prin care s-a înregistrat paguba la U.M. X Craiova și a actelor subsecvente acesteia respectiv Hotărârea de soluționare a contestației din 5 august 2013 precum, Decizia administrativ jurisdicțională nr. 156/CJ/921/2013 din 2 octombrie 2013 și exonerarea sa de la plata sumei de 17.926,24 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 191 din 30 mai 2014 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția conflicte de muncă. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că obiectul litigiului - anularea unei decizii de imputație - constituie un conflict de drepturi în sensul art. 5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Potrivit acestui act normativ, respectiv art. 72, instanța de drept comun competentă să soluționeze conflictul de drepturi, este tribunalul în circumscripția căruia își are sediul unitatea cea emis decizia de imputare.

Curtea a statuat că, întrucât aceste dispoziții sunt abrogate, devin incidente în cauză dispozițiile art. 208 și urm. din Legea privind dialogul social nr. 62/2011, conform cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2251 din 9 octombrie 2014 a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, pentru regulator de competență.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că temeiul juridic al cererii introductive formulate de reclamantul R.A. este O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Din analiza dispozițiilor acestui act normativ rezultă că legiuitorul a instituit două faze de contestare administrativă a deciziilor de imputare: o primă fază în care se poate contesta decizia de imputare, recurs administrativ ce se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia contestată și o a doua fază, reprezentată de plângerea formulată împotriva soluției recursului administrativ, plângere soluționată printr-o hotărâre definitivă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor care figurează la nivelul ministerului de resort.

Tribunalul a mai reținut că hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional, comisia realizând o activitate de jurisdicție administrativă specială. Această hotărâre se poate ataca, de cel lezat într-un drept legitim, la instanța judecătorească competentă. Astfel, prin raportare la art. 6 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, tribunalul a considerat că instanța competentă să soluționeze litigiul este Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 96 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, actualizată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, p ersoana care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată, iar potrivit alin. (2) contestațiile se depun la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.

Contestația se soluționează printr-o hotărâre care poate fi atacată, așa cum prevăd dispoz. art. 31 alin. (1) din actul normativ anterior menționat, prin plângere ce se soluționează de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor prin hotărâre definitivă - alin. (4). Este de reținut că Tribunalul Prahova a apreciat corect că hotărârea definitivă, potrivit art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat într-o activitate de jurisdicție specială. După parcurgerea acestei proceduri jurisdicționale speciale, cel ce se consideră lezat într-un drept legitim poate ataca hotărârea definitivă a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor în fața instanțelor judecătorești competente, așa cum prevăd dispozițiile art. 43 din O.G.

nr. 121/1998. În aprecierea sintagmei „ instanță judecătorească competentă” se reține că dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 nu prevăd în mod explicit care este instanța competentă să soluționeze contestația formulată de persoanele interesate, norma legală în discuție fiind una de trimitere la dreptul comun în materie, care este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 1 alin. (1) din acest din urmă act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel." Așadar, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat. Așa fiind, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o autoritate publică de nivel central, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 156/CJ/921/2013 din 2 octombrie 2013, comisie ce funcționează în cadrul M.A.N.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.