ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4178/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014 la data de 19.03.2014, reclamantul A. (ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din M.Ap. N., a formulat cerere de chemare în judecată; solicitând anularea Deciziei de imputare nr. A 3115 din 19.06.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploiești, consemnată în Ordinul de zi pe unitate nr. 118 din 19.06.2013 și a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 3017 din 17.06.2013 prin care s-a înregistrat paguba la U.M. 02316 Craiova, precum și a actelor subsecvente acesteia, respectiv Hotărârea de soluționare a contestației nr. A 3969 din 05.08.2013, precum și Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 156/CJ/921/2013 din 02.30.2013, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 17.926,24 RON. Pe cale de excepție, indicând dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004, reclamantul a arătat că înțelege să invoce nelegalitatea deciziei de imputare A 3115/19.06.2013 întemeiat pe dispozițiile art. 25 alin. (5) O.U.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor potrivit cărora: "Decizia de imputare va fi temeinic motivată și va cuprinde în mod obligatoriu termenul în care poate fi contestată și organul competent cu soluționarea contestației." Prin Decizia civilă nr. 191/30.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2014, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția conflicte de muncă. Prin Sentința civilă nr. 2251/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosar nr. x/2014, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin Decizia nr. 111 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosar nr. x/2014, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2015 sub nr. x/2014*. 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 466 din 19 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2014, s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată. 2. Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Recurentul a invocat faptul că hotărârea recurată este nemotivată, fondul procesului și starea de fapt nefiind efectiv cercetate și lămurite, impunându-se casarea cu trimitere la rejudecare, iar în subsidiar casarea sentinței și admiterea acțiunii. 2.1.1. Instanța nu a analizat aspectele de nelegalitate invocate de reclamant așa cum sunt ele prezentate la pct. nr. 1 din concluziile scrise depuse de reclamant. Recurentul a invocat faptul ca decizia de imputare încalcă dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor. Conform art. 2 din acest act normativ, răspunderea materială se poate angaja doar în condițiile strict prevăzute de ordonanța. Întrucât reclamantul era și este comandant de unitate, răspunderea materială împotriva comandanților se angajează doar în limitele art. 12 lit. c) din O.G. nr. 121/1998, ipotezele limitative prevăzute de acest text legal [lit. a) - g)] neregăsindu-se în speță, astfel că angajarea răspunderii materiale este nelegală. Acest aspect de nelegalitate nu a fost deloc verificat de către instanță, ceea ce reprezintă o nepronunțare asupra unei apărări de natură a genera nelegalitatea hotărârii pronunțate, având în vedere dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. 2.1.2. Instanța nu a analizat efectiv nici apărările expuse explicit la pct. nr. 2.2. din concluziile scrise. În cadrul acestora, a arătat ca nu exista un prejudiciu și, în subsidiar, ca este nelegal calculul acestuia, întrucât se încalcă principiul neretroactivității actului administrativ (dispoziția comandamentului logistic întrunit privind listele anuale de prețuri). Recurentul a achiziționat materiale din compunerea ținutei militare exact în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Instrucțiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, adică la valoarea din evidenta cantitativ-valorica, prețul fiind total achitat la casieria unității. Exigența intimatei ca valoarea materialelor achiziționate să fie stabilită în raport de prețurile materialelor din lista cu prețuri ale articolelor de echipament aferentă anului 2013 stabilită de Comandamentul logistic prin ordin este nelegală, întrucât potrivit art. 31 și art. 39 alin. (7) din Instrucțiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, aceste liste vizează doar calculul valorii cotei-părți anuale distribuită gratuit militarilor, nu și pentru a calcula valoarea unor prejudicii. În plus, se încalcă grav și principiul neretroactivității, întrucât achizițiile sunt făcute în anii 2011 și 2012 și se iau în calcul prețuri prevăzute în listele pe anul 2013 adoptate prin Ordin din 2013 care nu poate retroactiva. 2.1.

Instanța nu analizează efectiv nici apărarea înscrisă la pct. 2.2. din concluziile scrise, privitor la faptul că nu există elemente de ținută militară la care să nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparține. Recurentul a arătat că se susține că a achiziționat elemente de ținută militară neadecvate care nu erau prevăzute pentru ținuta militară specifică armei (pantofi negri, mănuși negre), dar acestea intră în compunerea ținutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ținuta compunându-se din costum bleumarin, cămașă albă, pantofi negri, mănuși negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 și art. 18). 2.1.

Instanța a încălcat art. 237 din C. proc. civ., prin neexaminarea unei apărări și a unei probe esențiale pentru dezlegarea pricinii. Astfel, însuși MAPN prin structurile sale recunoaște ca dispozițiile art. 6 alin. (4) din Instrucțiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008 sunt neclare și trebuie modificate pentru a deveni neechivoce; în acest context, nu se poate reține că recurentul ar avea vreo culpă într-o prejudiciere a unității, iar obligația de previzibilitate a normei legale nu a fost îndeplinită. Astfel, prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General [emitentul ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus-menționat], șeful Direcției audit intern, plecând de la situația speței de față, propune Șefului Direcției Logistice, modificarea art. 6 alin. (4), în sensul de a se stipula ca achiziția contra cost de materiale de ținută militară se face "în limitele cantităților prevăzute în norme". Este evident, așadar, că nu exista la data achizițiilor făcute de în textul art. 6 alin. (4) nicio limitare la norme, care să conducă la un caracter nelegal al achiziției prin depășirea unor norme. Pe de altă parte, potrivit principiilor de tehnică legislativă, ale Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudențiale interne (inclusiv Curtea Constituțională), textele legale trebuie sa asigure exigenta previzibilității, adică a unei redactări clare. Astfel într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o serie de repere pe care legiuitorul trebuie sa le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat ca "nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat" "o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane să își corecteze conduita" "în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice". Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Focini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollont Lubeck. Ost, 1987), principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea. Rigorile legiferării își găsesc expresia în normele de tehnică legislativă, care trebuie respectate de legiuitorul român la elaborarea oricărui act normativ. Legea nr. 24/2000 prevede în acest sens o serie de reguli, respectiv "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce" [art. 7 alin. (4)]; "în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite" (art. 24); "actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc [art. 34 alin. (1)]." Atât timp cât MAPN susține că există neclarități de interpretare a normei art. 6 alin. (4) din Instrucțiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008, aspect ce rezultă din propunerile Direcției Audit intern către Statul Major General (Direcția Logistică) de modificare a textului art. 6 alin. (4) pentru mai multă claritate, rezultă că emitentul normelor nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a edicta norme clare care să permită stabilirea conduitei subiectului de drept, situație care nu fi îndreptată împotriva subiectului de drept (în sensul formulării unor acuzații de interpretare eronată). 2.1.

Conform art. 3 și art. 4 din Ordinul MS 54/2008 (pentru aprobarea instrucțiunilor L-4/14 privind asigurarea cu echipament și materiale de resortul echipamentului pentru personalul MAPN), cadrele militare beneficiază gratuit de ținuta militară specifică armei și specialității militare, drepturi care se asigură în cote părți valorice anuale, pe bază de norme. Norma de echipare și asigurare cu materiale de resortul echipamentului vizează exclusiv ținuta militară asigurată gratuit conform textelor legale de mai sus. Distinct de asigurarea gratuită a ținutelor militare, după ridicarea integrală a acestor cote părți valorice anuale gratuite, conform art. 6 alin. (4) din același Ordin, emitentul acestuia a prevăzut posibilitatea achiziționării de echipament și materiale de resortul acestuia, parte a ținutei militare, contra cost: "În situația în care un cadru militar a ridicat întreaga cotă parte valorică anuală acesta are dreptul să solicite completarea ținutei militare, contra cost, prin raport scris, către șeful structurii la care este alocat la drepturi de echipament, prețurile pentru echipamentul solicitat fiind cele din evidența cantitativ-valorică". Intimata a susținut faptul că dispozițiile sus-menționate ar stabili regula că un militar ar putea beneficia de completarea ținutei militare contra cost, doar în limitele normelor de echipare anuale. Potrivit O.G. nr. 121/1998, Ordinului M5/1999 de punere în aplicare a ordonanței coroborat cu art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii materiale este necesar a exista: o faptă ilicită (adică o încălcare a unor norme legale); vinovăție în forma intenției sau culpei; prejudiciul cert; legătura de cauzalitate. Recurentul a susținut că nu există fapta ilicită și nici vinovăție. Așa cum se reține prin Hotărârea nr. A3969/2013, în pagina 7, aliniat ultim, pct. 1.13 "paguba s-a produs în principal ca urmare a interpretării eronate și nu a încălcării prevederilor art. 6 alin. (4) din L.4/14/2008 aprobat cu MS 54/2008". Potrivit interpretării date textului normativ de către intimata MAPN prin structurile sale, faptele sale de achiziționare contra cost de echipament ar reprezenta un consum peste norma care ar reprezenta prejudiciu conform art. 3 lit. b) din ordinul M5/1999. Or, textul art. 6 alin. (4) nu limitează și nu condiționează achiziția de echipament de ținută militară, contra cost, de încadrarea sau limitarea la normele de echipare, aceste norme fiind avute în vedere doar la înzestrarea gratuita cu echipament conform cotelor anuale. Textul art. 6 alin. (4) permite necircumstanțiat de vreo limita normată achiziționarea, întrucât aceasta se face oneros, ca expresie a principiului "ce nu este interzis este permis". Consideră recurentul ca emitentul actului normativ în care se regăsesc dispozițiile art. 6 alin. (4) sus-menționate a avut în vedere ca oricând un cadru militar să poată achiziționa elemente ale ținutei, având în vedere multiplele posibilități de deteriorare, pierdere, uzare etc. a ținutei coroborat cu imposibilitatea achiziționării de elemente de ținută militară de pe piața liberă. O dovadă incontestabilă că textul legal al art. 6 alin. (4) nu limitează achiziția contra cost de ținută militară la normele de echipare este și faptul că prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General [emitentul Ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus-menționat], șeful Direcției audit intern, plecând de la situația speței de față, propune Șefului Direcției logistice, modificarea art. 6 alin. (4) în sensul de a se stipula ca achiziția contra cost de materiale de ținută militară se face "în limitele cantităților prevăzute în norme". Astfel, este neargumentată susținerea instanței în sensul că o interpretare a art. 6 punct 4 sus-menționat în sensul susținut de recurent ar conduce la imposibilitatea asigurării ținutei militare tuturor militarilor". 2.2. Întâmpinarea Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: În prealabil, intimatul a invocat nulitatea recursului, având în vedere lipsa temeiurilor juridice - motivele de casare - care, în opinia recurentului-reclamant pot fi avute în vedere de Înalta Curte la pronunțarea unei eventuale soluții de casare și trimiteri spre rejudecare a cauzei, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Faptul că prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant are posibilitatea de a preciza temeiul de drept al recursului, respectiv motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., nu este de natură a acoperi această lipsă, întrucât nicio prevedere legală din C. proc. civ. nu prevede posibilitatea completării cererii de recurs cu temeiurile de drept după împlinirea termenului legal de motivare al acestuia. Referitor la criticile care vizează excepțiile invocate de către recurent și care, în opinia acestuia, nu au fost analizate de instanța fondului, intimatul a arătat că, în ședința publică din data de 19.11.2015, apărătorul său a precizat că nu a investit instanța cu excepția de nelegalitate a Deciziei de imputare contestate, în contradicție cu motivele de la pct. 1, fila nr. x, din cadrul cererii de chemare în judecată, astfel că instanța de fond nu ar fi putut pune în dezbaterea părților o excepție asupra căreia partea interesată nu mai insistă în soluționarea acesteia (aspect reținut în practicaua hotărârii recurate). Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea normelor legale aplicabile în cauză și valorificarea obiectivă a probatoriului administrat de către ambele părți. Din analiza cererii de recurs rezultă că reclamantul aplică în mod greșit textele de lege incidente, conturând o situație de fapt diferită de cea reieșită din probatoriul administrat. Pe de o parte, față de situația de fapt raportată la dispozițiile legale enunțate, raționamentul pentru care a fost prevăzută această situație excepțională este acela că fiecare articol de echipament are prevăzută o anumită perioadă de folosință/durată normată de folosință, după care este înlocuit gratuit în baza normei de echipare, în timp ce perioada de folosință reală/efectivă a unui articol de echipament poate fi mai scurtă, în funcție de condițiile și frecvența utilizării, caz în care militarul trebuie să aibă posibilitatea de a-și completa ținuta cu respectivul articol de echipament, aspect reținut în mod corect instanța de fond. Pe de altă parte, tipul/modelul și cantitățile de echipament aprobate de reclamant pentru sine, în calitate de comandant, și ridicate de acesta din depozitul unității militare în anii 2011 și 2012, contra cost, în plus față de ce avea dreptul prin norma de echipare -asigurat în mod gratuit - depășesc cu mult cantitățile prevăzute în anexa nr. 1 la H.G. S-836/2011 - "Norma nr. 1 pentru echiparea generalilor, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din forțele terestre" și exced sintagmei "completarea ținutei militare". Așadar cercetarea administrativă a fost începută/desfășurată dându-se eficiență dispozițiilor pct. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. 5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G.R. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. potrivit cărora "se consideră pagube bunurile materiale sau produsele consumate peste revederile normelor în vigoare". Mai mult, recurentul-reclamant a ridicat articole de echipament ce nici nu intră în compunerea ținutei sale, astfel cum este descrisă de Regulamentul uniformelor militare, exemplificat în mod argumentat de judecătorul fondului în cuprinsul hotărârii recurate. Contrar criticilor recurentului-reclamant privind lipsa analizei apărărilor părților și ținând cont de aspectele învederate anterior, instanța a pus în dezbaterea părților/judecății toate susținerile părților litigante, concluzionând că cele reținute prin procesul-verbal analizat sunt pe deplin întemeiate, instanța neputând reține în același sens interpretarea dată de reclamant dispozițiilor art. 6 alin. (4) Ordinului M.S. 54/2008 în sensul că, în temeiul acestei dispoziții normative, militarul poate ridica în natură un număr nelimitat de articole de echipament, dacă achită contravaloarea acestora din evidența cantitativ valorică (valoare de inventar determinată de momentul intrării hunului în evidența contabila, cu mult inferioară valorii actuale a acestuia). În ceea ce privește fapta și caracterul ilicit al acesteia, contrar opiniei părții recurente, se arată că instanța a concluzionat în mod just în sensul că interpretarea recurentului este contrară scopului în care norma analizată a fost edictată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 coroborate cu cele ale art. 483 și următoarele C. proc. civ. 2.3. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și înlăturarea celorlalte apărări ale intimatului. În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele: Cu privire la excepția nulității recursului, se arată că prin motivele de recurs au fost aduse critici de nelegalitate, iar criticile formulate prin recurs sunt încadrabile la pct. 5 și 8 din C. proc. civ., după cum urmează: încălcarea procedurii în sensul referitor la neanalizarea și nepronunțarea asupra apărărilor sale privind motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat: pct. 1, 2, 3, 4 din recurs; încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material - pct. 1, 2, 3, 4, 5 recurs; hotărârea nu este motivată efectiv - debutul recursului raportat la toate pct. invocate prin recurs. Recurentul a mai arătat că intimata confundă excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu nelegalitatea acestui act care trebuie examinata de instanța de contencios administrativ în cadrul unei acțiuni de contencios în care este contestat acest act conform art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanța avea obligația sa analizeze toate criticile de nelegalitate invocate de către reclamant privind actul administrativ. În privința interpretării și aplicării dreptului material, s-a subliniat faptul ca însuși MAPN, prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General, arata ca textul legal al art. 6 alin. (4) din L4/14/2008 (text legal aplicat în speță) trebuie modificat întrucât nu cuprinde formula "în limitele cantităților prevăzute în norme", adică exact ceea ce s-a imputat ca încălcare a legii reclamantului. Având în vedere ca normele metodologice de aplicare a normelor de echipare L4/14 din 2008 conțineau prevederi referitoare la achiziția de echipament necesar completării garderobei proprii contra cost care au generat interpretări divergente în speță, este important că în perioada efectuării cercetării administrative s-au promovat diferite propuneri pentru interpretarea clară a acestui text de lege, propuneri finalizate prin apariția H.G. S 355/11.05.2016. Acesta stabilește clar modalitatea distribuirii drepturilor de echipament cadrelor militare, limitele contravalorii cotei-părți la care acestea au dreptul gratuit, precum și modalitatea de completare a garderobei în situația art. 6 pct. 4; în acest act normativ, se arata că "articolele de echipament necesare completării garderobei proprii se solicită în natură (...) fără a se ține cont de durata de serviciu prevăzută în norma de echipare". 3. Procedura în fața instanței de recurs 3.1. Procedura de filtrare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Intimatul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Unitatea Militară U.M. 02494 Ploiești a depus punct de vedere, prin care a achiesat la concluziile raportului. În temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul prin încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2018, respingând excepția nulității recursului, față de încadrarea făcută de recurent prin răspunsul la întâmpinare, în cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. 3.2. Considerentele și soluția instanței de recurs 3.2.1. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță Prin Decizia de imputare nr. A.3115/19.06.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploiești, s-a angajat răspunderea materială a reclamantului, având la acea dată gradul de locotenent colonel și funcția de comandant al U.M. 02316 Craiova, pentru suma de 17.926,24 RON. În cuprinsul deciziei, s-a precizat că valoarea pagubei reprezintă consumul peste normă a unor articole de echipament, prin distribuirea în natură, contra cost (achiziționarea) de către reclamant, căruia i s-a achitat întreaga cotă parte valorică anuală a drepturilor de echipare, a unor articole de echipament, fără a se respecta tipurile și cantitățile înscrise în normele de echipare, respectiv peste limita prevăzută de art. 6 alin. (4) din Ordinul nr. M.S. 54/2008 pentru aprobarea L-4/14, Instrucțiuni privind asigurarea cu echipament și materiale de resortul echipamentului pentru personalul Ministerului Apărării, astfel cum s-a reținut în Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 3017 din 17.06.2013. Prin aceeași decizie, în drept s-au reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 2, 3, 4 și 12 din O.U.G. nr. 121/1998 și pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 17 din Ordinul M5/1999. De asemenea, în ultimul parag. al deciziei s-a precizat că: "În conformitate cu prevederile art. 30 din Ordinul nr. M 5/1999 pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoana obligată la plată poate ataca prezenta în termen de 30 de zile de la data comunicării sub semnătură, cu contestație, care se depune la unitatea militară care are în evidență debitul, U.M. 02316 Craiova, strada x nr. 81, contestația urmând să se soluționeze de comandantul care a emis decizia de imputare". Ulterior, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de imputare, ce a fost soluționată prin Hotărârea nr. A3969/05.08.2013 emisă de comandantul U.M. 02494 Ploiești, prin care s-a respins contestația formulată de reclamant, menținându-se decizia de imputare contestată. Plângerea formulată împotriva acestei hotărâri a fost soluționată prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 156/CJ 92]1/2013 din data de 02.10.2013 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, fiind respinsă. 3.2.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant 3.2.2.1. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. O primă critică adusă de recurent hotărârii primei instanțe este aceea a nemotivării sentinței, invocându-se faptul că starea de fapt nu a fost efectiv cercetată și lămurită, ceea ce ar impune casarea cu trimitere la rejudecare. Deși nici prin cererea de recurs, nici prin răspunsul la întâmpinare, recurentul nu a încadrat această critică în mod explicit în motivele de casare, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care permite evitarea sancțiunii nulității recursului în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"). Cât privește temeinicia acestui motiv de casare, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și pct. de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. Astfel, instanța de fond a analizat și a răspuns argumentelor esențiale expuse de părți în susținerea poziției lor procesuale și a prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluția dată. Împrejurarea că instanța nu s-ar fi aplecat asupra tuturor subargumentelor invocate de recurenta-pârâtă nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză. În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea contradictorie nu pot fi reținute raportat la sentința atacată. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. 3.2.2.2. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") În cadrul acestui motiv de casare, prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a grupat criticile sale referitoare la neanalizarea și nepronunțarea asupra apărărilor sale privind motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat de la pct. 1, 2, 3, 4 din recurs. Astfel, la pct. 2.1.1. din recurs, recurentul a invocat faptul că prima instanță nu a analizat aspectele de nelegalitate invocate de reclamant așa cum sunt ele prezentate la pct. nr. 1 din concluziile scrise depuse de reclamant (unde invocase faptul ca decizia de imputare încalcă dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor). Din verificarea conținutului cererii de chemare în judecată, se constată că acest motiv de nelegalitate a actelor administrative atacate nu a fost invocat prin cererea introductivă de instanță, fiind invocat pentru prima oară prin concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri din fața primei instanțe (19 noiembrie 2015, conform rezoluției aflate la dosar de fond). Or, conform prev. art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." În procesul civil, limitele investirii sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată și, eventual, prin cererea modificatoare introdusă în termenul prev. de art. 204 din C. proc. civ. orice completare a acțiunii sau a motivelor acesteia, adusă prin concluziile scrise, nu mai învestește instanța, în măsura în care părțile nu au avut posibilitatea de a discuta legala învestire a instanței și de a-și da acordul, eventual, pentru completarea acțiunii. Aspectele invocate de reclamant în cadrul acestui punct din concluziile scrise reprezintă în mod evident o completare a acțiunii inițiale, ce trebuia să intre sub incidența prev. art. 204 alin. (3) din C. proc. civ. Ca urmare, nefiind învestită în mod legal cu acest nou motiv de nulitate a actelor atacate, prima instanță nu avea cum să se pronunțe asupra acestuia, neexistând o încălcare a obligației procesuale de la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. La pct. 2.1.2. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că instanța nu a analizat efectiv nici apărările expuse explicit la pct. nr. 2.2. din concluziile scrise, unde acesta invocase încălcarea principiului neretroactivității actului administrativ normativ, prin aceea că pentru achizițiile făcute în anii 2011 și 2012 se iau în calcul prețuri prevăzute în listele pe anul 2013. În mod similar celor reținute cu privire la pct. 2.1.1. din cererea de recurs, pentru aceleași argumente, Înalta Curte constată că nu a existat o încălcare a obligației procesuale de la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. La pct. 2.1.3. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că instanța nu a analizat efectiv nici apărarea înscrisă la pct. 2.2. din concluziile scrise, privitor la faptul ca nu exista elemente de ținută militară la care sa nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparține. Recurentul a arătat că se susține că a achiziționat elemente de ținută militară neadecvate care nu erau prevăzute pentru ținuta militară specifică armei (pantofi negri, mănuși negre), dar acestea intra în compunerea ținutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ținuta compunând-se din costum bleumarin, cămașa alba, pantofi negri, mănuși negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 și art. 18). Or, aspectul invocat reprezintă o concluzie a instanței, care a reținut că recurentul a achiziționat la prețul din evidența cantitativ valorică articole de echipament ce nu erau incluse în norma sa de echipare; prin urmare, această apărare va fi analizată de instanța de recurs în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În sfârșit, în cadrul punctului 2.1.4. din cererea de recurs, recurentul a invocat faptul că prima instanță a încălcat art. 237 din C. proc. civ., prin neexaminarea unei apărări (legate de neclaritatea prev. art. 6 alin. (4) din Instrucțiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008) și a unei probe esențiale pentru dezlegarea pricinii (adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General). În ceea ce privește neclaritatea normei, prima instanță a motivat modul în care a înțeles să facă aplicarea normei în litigiu, apelând la scopul edictării acesteia, astfel încât chestiunea neclarității și dificultății de interpretare a fost depășită pe această cale. În ceea ce privește chestiunea neanalizării unei probe, modul de interpretare și de evaluare a probatoriului administrat în cauză nu poate face obiectul recursului, care este o cale de atac ce poate fi formulată exclusiv cu privire la legalitatea sentinței. În concluzie, pentru rațiunile de mai sus, și motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este nefondat. 3.2.2.3. Cu privire la motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.") Înalta Curte nu poate reține argumentul recurentului-reclamant, în sensul că fiind comandant de unitate, răspunderea sa materială putea fi angajată doar în limitele art. 12 lit. C) din O.G. nr. 121/1998; or, din actele contestate, reiese că răspunderea sa a fost angajată în temeiul art. 12 lit. D) din O.G. nr. 121/1998 ("în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situații decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1)"). Astfel, textul de la lit. C) nu exclude răspunderea comandantului în orice altă situație, ca militar simplu, dacă săvârșește o faptă culpabilă cauzatoare de prejudiciu. Cât privește încălcarea principiului neretroactivității, Înalta Curte reține că, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998, evaluarea pagubelor se face la data constatării acestora; astfel, față de prevederea expresă din lege, care nu poate fi ignorată decât în cazul unei eventuale neconstituționalități invocate și constatate de instanța de contencios constituțional, în mod corect a fost stabilită valoarea pagubei în raport de prețurile materialelor din lista cu prețuri ale articolelor de echipament aferentă anului 2013 stabilită de Comandamentul logistic. Cât privește susținerea în sensul că prevederile art. 31 și art. 39 alin. (7) din Instrucțiunile L4/14/2008 aprobate prin MS 54/2008 vizează doar calculul valorii cotei-părți anuale distribuite gratuit militarilor, iar nu și calculul valorii unor prejudicii, se constată că abaterea în sine a constat în achiziția eronată peste limită a produselor ce constituiau cota-parte anuală distribuită gratuit militarilor, astfel că este corectă stabilirea pagubei raportat la aceste prevederi. În ceea ce privește susținerea în sensul că nu exista elemente de ținută militară la care sa nu fi avut dreptul, nefiind înscrise în norma de echipament specifică armei de care aparține, instanța de recurs constată că aceste elemente de ținută achiziționate constau în mănuși piele neagră, suport însemne grad cu alt grad decât cel deținut, halat molton bleumarin); recurentul a invocat faptul că acestea intra în compunerea ținutei de ceremonie la care are dreptul fiecare cadru militar, indiferent de arma sau specialitatea din care face parte, ținuta compunându-se din costum bleumarin, cămașa alba, pantofi negri, mănuși negre, cravată neagră, conform Ordinului nr. M72/09.07.2012, anterior M109/2009 (art. 13 și art. 18). Se constată, astfel, că justificarea dată de recurent acoperă doar o parte din elementele de ținută ce i se reproșau a fi achiziționate, astfel că nu poate constitui o apărare de natură să înlăture total constatarea intimatului. Apărarea esențială a recurentului-reclamant este aceea a neclarității și a caracterului echivoc al disp. art. 6 alin. (4) din Instrucțiunile nr. L4/14/2008 aprobate prin MS nr. 54/2008, ceea ce duce la lipsa de previzibilitate a normei legale și, implicit, la lipsa culpei sale ca și condiție a răspunderii civile administrative. Conform prev. art. 6 alin. (4) din Ordinul nr. M.S. 54/2008 pentru aprobarea L-4/13 Instrucțiuni privind asigurarea cu echipament și materiale de resortul echipamentului pentru personalul Ministerului Apărării: "În situația în care un cadru militar a ridicat întreaga cotă parte valorică anuală acesta are dreptul să solicite completarea ținutei militare, contra cost, prin raport scris către șeful structurii la care este alocat la drepturi de echipament, prețurile pentru echipamentul solicitat fiind cele din evidența cantitativ valorică". Recurentul a susținut că textul amintit nu instituie nicio limitare, textul art. 6 alin. (4) permite achiziționarea necircumstanțiat de vreo limita normată, întrucât aceasta se face oneros, ca expresie a principiului "ce nu este interzis este permis". Intimatul a susținut faptul ca dispozițiile sus-menționate ar stabili regula că un militar ar putea beneficia de completarea ținutei militare contra cost, doar în limitele normelor de echipare anuale. Înalta Curte nu poate accepta interpretarea propusă de recurent, pentru mai multe argumente. Din punct de vedere gramatical, textul folosește sintagma "completarea ținutei militare", ceea ce presupune achiziționarea limitată exclusiv pentru a suplini ceea ce lipsește la momentul achiziției din ținuta unui anumit militar. În al doilea rând, interpretarea având în vedere scopul instituirii normei, nu poate accepta acest punct de vedere al recurentului, care ar transforma depozitul unității militare într-o unitate cu scop comercial. Caracterul oneros al achiziției nu asimilează aceste achiziții cu cele de pe piața liberă, achizițiile desfășurate în cadrul acestei prevederi legale fiind restrânse la respectarea îndeplinirii scopului normei. În ceea ce privește argumentul în sensul că prin adresa nr. x/21.06.2013 a Statului Major General (emitentul Ordinului MS 54/2008 care cuprinde art. 6 alin. (4) sus menționat), șeful Direcției audit intern, plecând de la situația speței de față, a propus Șefului Direcției logistice, modificarea art. 6 alin. (4) în sensul de a se stipula ca achiziția contra cost de materiale de ținuta militară se face "în limitele cantităților prevăzute în norme", Înalta Curte constată modificarea expresă ulterioară a textului incriminat nu poate duce decât la întărirea sensului în care acesta trebuia interpretat în forma sa anterioară. Deși nu era atât de explicit precum textul nou, Înalta Curte consideră că textul art. 6 alin. (4) în forma sa anterioară era la fel de clar și neechivoc, folosirea cuvântului "completare" neputând fi creatoare de dubii. Indiferent de valențele cuvântului "completare", nu se poate reține că achiziția de articole vestimentare specifice altor arme decât cea din care reclamantul face parte sau altor grade și articole de echipament cu mult peste necesarul impus de ținuta sa militară (72 perechi mănuși în anul 2011, 82 de perechi mănuși în anul 2012, 200 perechi șosete în anul 2012, 37 cămăși bluză în anul 2011, 24 cămăși bluză în anul 2012) respecta scopul reglementării instituite prin art. 6 alin. (4) din actul normativ menționat. De asemenea, nu se poate considera ca intenția de modificare a textului amintit reprezintă o recunoaștere a neclarității dispozițiilor. Cât privește invocarea principiilor de tehnică legislativă, ale Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudențiale interne (inclusiv Curtea Constituțională), potrivit cărora textele legale trebuie să asigure exigența previzibilității, adică a unei redactări clare, Înalta Curte constată că acestea nu sunt încălcate în cauză, pentru argumentele expuse anterior. Recurentul a mai susținut că prin Hotărârea nr. A 3969/2013 (procesul-verbal de analiză a contestațiilor), în pagina 7, alineat ultim, pct. 1.13 s-a reținut că "paguba s-a produs în principal ca urmare a interpretării eronate și nu a încălcării prevederilor art. 6 alin. (4) din L.4/14/2008 aprobat cu MS 54/2008". Înalta Curte constată că recurentul a preluat trunchiat ceea ce a reținut comisia la acel punct; în continuarea frazei amintite de recurent, comisia a mai reținut că paguba a avut ca și cauzei nerespectarea de către ofițer a normei de echipare la care avea dreptul, respectiv solicitarea și ridicarea de articole de echipament din compunerea altor norme de echipare, îndeplinindu-se astfel condițiile prevăzute la pct. 6 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998. Ca urmare, actele atacate au reținut în mod corect ca fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii administrative a recurentului: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu și vinovăția, toate argumentele și criticile aduse de recurent în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondate. 3.2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru argumentele de mai sus, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.