ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1943/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 18 decembrie 2014, reclamanții V.M.L., M.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.I., L.A.M., D.A., B.D., S.D., M.D.I., N.A., R.A., P.L. și B.S. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și M.F.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților Ia acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizai în funcție de indicele inflației la data plății efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01 ianuarie 2011, potrivit O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum si obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public sumele necesare acordării acestor drepturi salariale. Prin Sentința nr. 482 din 16 aprilie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Ploiești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca prezentul litigiu este unul de muncă, fiindu-i aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile an.

269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă. Având în vedere că reclamanții au domiciliul și locul de muncă în județul Prahova, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Prahova, iar nu Tribunalul Vâlcea.

Sub aspectul competenței, dispozițiile art. 127 Cod de procedură civilă nu își găsesc aplicarea în prezenta cauza, întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, asistenți judiciari sau grefieri la instanța în competența căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Prahova sau calitatea de procurori la parchetul de pe lângă instanța m competența căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova» ci, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, au calitatea de personal auxiliar, de specialitate și contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Investit fiind cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, la termenul de judecată din data de 1 iulie 2015, în baza art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 129 și 127 alin. (3) C. proc.

civ. a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea acțiunii formulate de reclamanții V.M.L., M.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.H. și L.A.M., dispunând disjungerea acțiunii formulate de reclamanții N.A., R.A., P.L., M.D.I., D.A., B.D., S.D. și B.S., în legătură cu care a considerat că este competent general, material și teritorial să o soluționeze, conform art. 95 și 127 C. proc. civ. coroborate cu art. 269 C. muncii, măsura disjungerii fiind considerată oportună în contextul necesității de a nu se tergiversa nejustificat judecarea pretenției formulate de acești din urmă reclamanți. Prin Sentința nr. 1845 din 1 iulie 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l soluționa. În motivarea sentinței s-a reținut că prin dispozițiile aii. 127 alin. (1) cu aplicarea alin. (3) C. proc. civ. s-a instituit o competență de ordine publică, aplicabila numai cererilor formulate de către judecătorii, procurorii, asistenții judiciari și grefierii care își desfășoară activitatea la instanța (sau parchetul corespunzător) competentă să judece respectiva cerere sau la instanța ierarhic superioară care soluționează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate la fond (ori la parchetul corespunzător). Fiind o normă de competență specială, este de strictă interpretare și se aplică numai personalului - magistrați, grefieri și asistenți judiciari - care își desfășoară efectiv activitatea ia instanța competentă să soluționeze cauza în prima instanță, în apel sau recurs.

Or, în cauza de față, așa cum rezultă din acțiunea introductivă, ce se coroborează cu întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, precum și cu Decizia nr. 1 din 04 ianuarie 2011 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (filele 102-103), reclamanții V.M.L., J.M., T.M., D.M., S.A.A., M.M.I. și L.A.M. sunt încadrați ca grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, astfel că, în mod indubitabil, le sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Tocmai de aceea, în exercitarea dreptului de opțiune conferit prin prevederile art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., acești reclamanți au sesizat Tribunalul Vâlcea, aflat în raza Curții de Apel Pitești care se învecinează cu Curtea de Apei Ploiești, instanța sesizată dezinvestindu-se cu nesocotirea textului legal arătat. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Vâlcea, în privința reclamanților relativ la care a intervenit conflictul, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea., va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, iar alin. (3) prevede că „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.” Din interpretarea teleologică a prevederilor alin. (3) al art. 127 C. proc. civ.

rezultă că înțelesul noțiunii de „grefieri ” nu poate avea sensul strict de grefieri care-și desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, fiind evident, că, în raport și de dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate ai instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (…), textul de lege se aplică și în situația grefierilor care-și desfășoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în cadrul acestor parchete desfășurându-și activitatea, de altfel, și procurorii, pe care, aceeași normă legală îi menționează expres. Pentru temeiurile arătate, în speță, reclamanții cu privire Ia care s-a ivit conflictul având calitatea de grefieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova operează prorogarea legală a competenței teritoriale statuată prin art. 127 C. proc.

civ., astfel că instanța competentă să soluționeze raportul juridic dedus judecății este Tribunalul Vâlcea. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.