ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2761/2015

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 25 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 813/90/2015, reclamanții

A.S., A.D., C.L.C., C.G., M.M., P.V., P.M., I.M., I.C., P.G.A., D.M.M., R.V.V.,

R.D., C.A.M., S.M., I.A., H.D., H.C., toți cu domiciliul procedural ales la sediul

Judecătoriei Urziceni, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea

De Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin sentința ce

se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu,

reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01

ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data

plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv

dobânzi legale, începând cu 01 ianuarie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul

dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01

septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală,

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul

Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În ședința publică

din data de 15 septembrie 2015, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată de către pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin sentința

civilă nr. 1146 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Vâlcea a apreciat că este întemeiată

excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

În esență, s-a

reținut faptul că obiectul cauzei este un litigiu de muncă, fiind aplicabile, din

punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

– C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora,

cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează

instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau locul de muncă.

Față de aceste

prevederi legale, având în vedere că reclamanții au domiciliul și locul de muncă

în județul Ialomița, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul

Ialomița, iar nu Tribunalul Vâlcea.

Sub aspectul competenței,

instanța a considerat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., nu își găsesc aplicarea

în prezenta cauză, întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori,

asistenți judiciari sau grefieri la instanța sau pe lângă instanța în competența

căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Ialomița, ci,

așa cum a rezultat din conținutul cererii de chemare în judecată, la o altă instanță

- Judecătoria Urziceni.

Prin sentința

civilă nr. 1467F din 09 noiembrie 2015, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constat ivit

un conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Ia instanța supremă

în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei

hotărâri s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., prevederi

care vizează nu numai instanța la care funcționează reclamanții, ci și curtea de

apel în circumscripția căreia se află această instanță.

Învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata ca, în cauză, competența

soluționării cauzei revine Tribunalului Ialomița, pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții - grefieri, aprozi, șoferi

în cadrul Judecătoriei Urziceni, au învestit instanța cu soluționarea unui conflict

individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială

își au domiciliul sau locul de muncă reclamanții, conform art. 210 din Legea

nr. 62/2011.

Reclamanții își

desfășoară activitatea la Judecătoria Urziceni, astfel că nu sunt incidente dispozițiile

art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare, care reglementează

expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară

activitatea magistratul sau grefierul ce are calitatea de reclamant.

Această competență,

reglementată de alin. (1) și (3) din art. 127 C. proc. civ. este de ordine publică,

astfel că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier

are calitatea de reclamant, într-o cerere de competența instanței unde își desfășoară

activitatea, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanțele arătate în text.

Sintagma folosită

de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își deslașoară

activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui

circumscripție își desfășoară activitatea reclamantul, ci are înțelesul de instanța

judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

În speță, având

în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Ialomița, ci

la Judecătoria Urziceni, iar o parte din aceștia sunt aprod sau șoferi, nu sunt

întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este

de competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul

procesual ales și locul de muncă reclamanții, respectiv Tribunalul Ialomița.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului

Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.