ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2761/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 813/90/2015, reclamanții A.S., A.D., C.L.C., C.G., M.M., P.V., P.M., I.M., I.C., P.G.A., D.M.M., R.V.V., R.D., C.A.M., S.M., I.A., H.D., H.C., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei Urziceni, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01 ianuarie 2011, potrivit O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale. În ședința publică din data de 15 septembrie 2015, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 1146 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Vâlcea a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

În esență, s-a reținut faptul că obiectul cauzei este un litigiu de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă. Față de aceste prevederi legale, având în vedere că reclamanții au domiciliul și locul de muncă în județul Ialomița, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Ialomița, iar nu Tribunalul Vâlcea. Sub aspectul competenței, instanța a considerat că dispozițiile art. 127 C. proc.

civ., nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză, întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri la instanța sau pe lângă instanța în competența căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Ialomița, ci, așa cum a rezultat din conținutul cererii de chemare în judecată, la o altă instanță - Judecătoria Urziceni. Prin sentința civilă nr. 1467F din 09 noiembrie 2015, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constat ivit un conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Ia instanța supremă în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., prevederi care vizează nu numai instanța la care funcționează reclamanții, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata ca, în cauză, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Ialomița, pentru considerentele ce succed: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții - grefieri, aprozi, șoferi în cadrul Judecătoriei Urziceni, au învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul sau locul de muncă reclamanții, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Urziceni, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea magistratul sau grefierul ce are calitatea de reclamant. Această competență, reglementată de alin. (1) și (3) din art. 127 C. proc. civ. este de ordine publică, astfel că, în cazul în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, într-o cerere de competența instanței unde își desfășoară activitatea, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanțele arătate în text.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își deslașoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea reclamantul, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv. În speță, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Ialomița, ci la Judecătoria Urziceni, iar o parte din aceștia sunt aprod sau șoferi, nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul procesual ales și locul de muncă reclamanții, respectiv Tribunalul Ialomița.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2015.