ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2204/2015

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vâlcea sub nr. 460/90/2015, reclamanții L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ș.,

P.M., R.A.M., S.F., P.I.A., L.D., G.I.N., L.N., B.P. și P.B. i-au chemat în pe

pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova pentru

ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la

acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în

salariul lunar, începând cu 1 ianuarie 2011 și în continuare, până la

includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație

la data plății efective, la plata de daune interese moratorii, respectiv

dobânzi legale, începând cu 1 ianuarie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind

nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 1

septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda

legală.

Pârâtul Ministerul

Justiției a formulat întâmpinare, prin care, în raport de dispozițiile art. 107

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pe de o parte, precum

și în raport de calitatea reclamanților de judecători, personal auxiliar și

conex în cadrul Judecătoriei Corabia, a precizat că instanța competentă

teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Olt, motiv pentru care a

solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestuia.

De asemenea, prin

întâmpinarea depusă, pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepția

necompetenței teritorială a Tribunalului Vâlcea în soluționarea cauzei privind

pe reclamanți G.I.N., L.N., B.P. și P.B., dat fiind obiectul cauzei și funcția

deținută de aceștia la momentul sesizării instanței, de aprod, respectiv de

muncitori, apreciind astfel că acestora nu le sunt aplicabile dispozițiile art.

127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 496 din 16 aprilie 2015 Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței

sale teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii și a

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței

judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau locul de muncă.

Având în vedere că

reclamanții au atât domiciliul cât și locul de muncă în circumscripția

teritorială a Tribunalului Olt, acesta este competent în soluționarea cauzei.

Sub aspectul

incidenței dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

Tribunalul Vâlcea a reținut că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cauză

întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori, asistenți

judiciari sau grefieri la Tribunalul Olt, competent să judece în primă instanță

cauza, conform dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010,

ci la Judecătoria Corabia.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Olt, prin Sentința civilă nr. 886 din 17 septembrie 2015

a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat cauza în favoarea

Tribunalului Vâlcea, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

acestuia.

Pentru a reține

această soluție, instanța a apreciat că, raportat la calitatea reclamanților de

judecători, personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Corabia,

judecătorie aflată în raza de activitate a Tribunalului Olt, sunt incidente

dispozițiile art. 127 alin. (1)din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Problema de drept

care a declanșat prezentul conflict negativ de competență este reprezentat de

interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de "instanță

la care își desfășoară activitatea judecătorul, grefierul, procurorul sau

asistentul judiciar" menționată în cuprinsul dispozițiilor art. 127 din.

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Obiectul cererii de chemare

în judecată îl constituie un conflict de muncă și privește obligarea pârâților

Ministerul Justiției, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, la plata către

reclamanții L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ș., P.M., R.A.M., S.F., P.I.A.,

L.D., G.I.N., L.N., B.P., P.B., L.E., a unor drepturi bănești.

Potrivit art. 127

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prin raportare la alin.

(3) al aceluiași articol, dacă un judecător, procuror, grefier sau asistent

judiciar are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la

care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care

își desfășoară activitatea.

Așadar, în analiza

competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul

în care calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, grefier sau

asistent judiciar de la o instanță, raportarea nu trebuie să se facă la

dispozițiile de drept comun, ci la dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cu toate că acest

articol are titlul marginal "competența facultativă", în realitate,

dispozițiile acestui articol sunt imperative, legiuitorul utilizând expresia

"va sesiza".

Deși textul de lege

în discuție se referă în conținutul său, la sesizarea instanței judecătorești,

de același grad, cu cea la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul,

grefierul sau asistentul judiciar, totuși, textul de lege nu se oprește aici,

ci face, în continuare, referire la circumscripția oricăreia dintre curțile de

apel învecinate.

Ca atare, legiuitorul

nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează

reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac,

aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții

de apel în care se afla instanța unde se introduce cererea.

Reiese, deci, că

noțiunea de "instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută

de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate

ciclurile procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții

este aceia de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de

cereri de strămutare.

Legiuitorul urmărește

să scoată din circumscripția curții de apel în care își desfășoară activitatea

judecătorul, procurorul, grefierul sau asistentul judiciar, litigiul în care

acesta are calitatea de reclamant, stabilind o competența teritorială

alternativă în favoarea oricăreia dintre curțile de apel învecinate pentru a

elimina orice suspiciune de părtinire.

Prin urmare, rațiunea

pentru care legiuitorul a înțeles sa reglementeze o astfel de situație a fost

aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din

pricina calității părților.

În speță, reclamanții

au calitatea de judecători, personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei

Corabia, instanță aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Olt, ca

instanță competentă teritorial și material în soluționarea cauzelor având ca

obiect drepturi bănești, cum este cazul în speță.

Împrejurarea că

reclamanții nu funcționează efectiv la instanța competentă material și

teritorial în judecarea pricinii, respectiv Tribunalul Olt, nu este în măsură

să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art 127 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ.

Nici faptul că unii

dintre reclamanți, respectiv G.I.N., L.N., B.P. și P.B. nu dețineau, la data

sesizării instanței, una din funcțiile de judecător, procuror, grefier sau

asistent judiciar, nu poate înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Aceasta întrucât, din interpretarea per

a contrario a dispozițiilor art. 123 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., reiese că o atunci când o instanță este necompetentă absolut

pentru una dintre părți, aceasta este necompetentă absolut și pentru celelalte

părți. Or, în cauza de față, Tribunalul Olt este o instanță necompetentă

absolut pentru reclamanții care dețin una dintre funcțiile expres și limitativ

prevăzute de dispozițiile art 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

și prin urmare, și față de ceilalți reclamanții care nu dețin aceste funcții,

respectiv G.I.N., L.N., B.P. și P.B.

Față de cele ce

preced, instanța competenta teritorial să soluționeze prezenta pricină este

Tribunalul Vâlcea, ca instanță aflată în circumscripția curții de apel

învecinate curții de apel în circumscripția căreia își desfășoară activitatea

reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții

reclamanții L.E., B.M., M.B., C.H., D.J., P.C.Ș., P.M., R.A.M., S.F., P.I.A.,

L.D., G.I.N., L.N., B.P. și P.B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Olt și Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi

bănești, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI