Decizia nr. 1617/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă

A.: magistrat de la 23 august 2006 - grad tribunal - iulie 2014, vechime în muncă peste 10 ani;

B.: magistrat - 1 august1997, grad tribunal - 1 septembrie 2012;

F.: magistrat - 11 august 2005, grad tribunal - iunie 2011, vechime în muncă de peste 15 de ani;

G.: magistrat - 1 ianuarie 1998, grad tribunal - februarie 2008;

L.: magistrat - 1 octombrie 1998;

M.: magistrat - 5 decembre 1996;

N.: magistrat - iunie 1998, vechime în muncă de 35 de ani;

O.: magistrat - 1 noiembrie1995, grad tribunal - iunie 2015, vechime în muncă peste 25 ani;

P.: magistrat - 1 octombrie 2003, grad tribunal - ianuarie 2014;

Q.: magistrat - 1 august 1997, vechime în muncă peste 20 ani;

R.: magistrat - 7 iunie 2004;

Ș.: magistrat - 15 iunie 2009, vechime în muncă de peste 25 de ani:

T.: magistrat - 1 iulie 2010, vechime în muncă de peste 15 de ani;

Ț.: magistrat - 1 septembrie 1998;

U.: magistrat - 1 octombrie 2007, vechime în muncă peste 10 ani;

V.: magistrat - 1 iunie 1991, vechime în muncă de peste 25 de ani;

W.: magistrat - 15 iulie 2010, vechime în muncă de peste 15 de ani;

J.: magistrat - 1 mai 1991, grad tribunal - 15 mai 1997, vechime în muncă de peste 35 de ani;

S.: magistrat - 1 octombrie 2005, grad tribunal - iunie 2015;

Z.: magistrat - 13 decembrie 2007, vechime în muncă de peste 35 de ani;

AA.: magistrat - 15 iunie 2009;

BB.: magistrat - 25 februarie 2010, vechime în muncă peste 10 ani;

CC.: magistrat - 5 iulie 2010, vechime în muncă peste 15 ani;

DD.: magistrat - 12 august 2005, vechime în muncă peste 15 ani;

EE.: magistrat - 1 octombrie 2008, grad tribunal - 1 iunie 2015, vechime în muncă peste 10 ani;

FF.: magistrat - 1 mai 1998;

GG.: magistrat - 15 iunie 2009, vechime în muncă de peste 25 de ani;

C.: magistrat - decembrie 1998, grad tribunal - ianuarie 2014;

II.: magistrat - 1 noiembrie 1995;

I., magistrat - 7 iunie 2004, grad tribunal - iunie 2010, vechime în muncă peste 15 ani;

H.: magistrat - 1 octombrie 2006, grad tribunal - ianuarie 2014, grad curte de apel - 1 iunie 2015, vechime în muncă peste 10 ani;

K.: magistrat - 1 noiembrie 1995;

HH.: magistrat - 1 februarie 2011, vechime în muncă peste 5 ani;

S.: magistrat - 1 septembrie1992, grad tribunal - ianuarie 2014;

E.: magistrat - 1 august1997, grad tribunal - ianuarie 2014;

D.: magistrat - 1 noiembrie 1997, grad tribunal - iunie 2010;

Y.: magistrat - 1 iunie 1993, grad tribunal -1999, vechime în muncă peste 35 de ani;

C.: magistrat - decembrie I998, grad tribunal - ianuarie 2014;

JJ.: magistrat - 11 mai 2011, vechime în muncă peste 25 ani. 2. Obligarea pârâților de la punctele 1-3, respectiv și de la punctul 4 pentru reclamantul GG., să comunice reclamanților cuantumul sumelor (lunare) stabilite conform petitului nr. 1, precum și diferența lunară rezultată ca urmare a stabilirii drepturilor cuvenite. 3. Obligarea pârâților să plătească reclamanților, de la datele la care fiecare dintre reclamanți a trecut în tranșele superioare de vechime în funcție și respectiv în muncă, gradele profesionale și până la data de 01 noiembrie 2015, sumele stabilite conform petitelor 1 și 2 actualizate în raport cu indicele de inflație calculate la data plății efective. 4. Obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale aferente sumelor stabilite conform petitelor anterioare, raportat la actele normative care-și găsesc aplicabilitatea în perioadele pentru care sunt stabilite drepturile , respectiv O.G. nr. 9/2000 și/sau O.G. nr. 13/2011 și a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum și alte masuri in domeniul cheltuielilor publice. 5. Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției, sumele necesare acordării acestor drepturi salariale. 6. Obligarea pârâtului Ministerul Justiției la cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 466 din data de 15 martie 2016, Tribunalul Vâlcea a admis excepția de necompetență teritorială a acestui tribunal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea, în esență, a reținut că, având în vedere că prezentul litigiu este unul de muncă, sunt aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă. Având în vedere că reclamanții au domiciliul procedural ales și locul de muncă în județul Gorj, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Gorj, iar nu Tribunalul Vâlcea. De asemenea, tribunalul a considerat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri la instanța în competența căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Gorj, ci, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, la alte instanțe - Judecătoria Târgu Jiu și Judecătoria Novaci. Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1110 din data de 16 mai 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în favoarea Tribunalului Vâlcea. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. A disjuns acțiunea formulată de reclamanții: K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. GG., HH., II., JJ. și intervenienții: KK. și LL., urmând a se forma dosare distincte pentru fiecare dintre reclamanți; a fixat termen de judecată la data de 13 iunie 2016. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Gorj a apreciat că aspectele reținute de către Tribunalul Vâlcea sunt parțial întemeiate în condițiile în care o parte dintre judecătorii reclamanți își desfășoară activitatea la judecătorie, iar ceilalți la Tribunalul Gorj. A mai arătat instanța că din cuprinsul cererii de chemare în judecată se constată că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au precizat faptul că sunt judecători în cadrul Tribunalului Gorj, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Gorj, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, și, drept urmare, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ., cu privire la acești reclamanți. Cât privește acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, având în vedere că aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv Judecătoriei Novaci și nu în cadrul Tribunalului Gorj, a apreciat că această din urmă instanță este competentă, în temeiul art. 269 C. muncii, să soluționeze acțiunea, deoarece nu este o instanță de același grad cu cea în care își desfășoară activitatea reclamanții, nefiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, în considerarea celor ce succed: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Gorj și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect „drepturi bănești - cuantum indemnizație brută lunară”, privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că divergența de opinie constă în aplicarea, respectiv neaplicarea în prezenta pricină a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de munca se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. În cauză, se constată că, potrivit mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanții cu privire la care poartă prezentul conflict de competență sunt judecători în cadrul Tribunalului Gorj și și-au indicat domiciliul procesual ales la locul de muncă. Drept urmare, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța competentă material și teritorial să soluționeze în primă instanță cererea de chemare în judecată ar fi Tribunalul Gorj, motiv pentru care, într-o asemenea situație devine incidentă ipoteza normei cuprinse în dispozițiile art. 127 C. proc. civ. Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”. Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să funcționeze efectiv în calitate de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii să soluționeze cauza în primă instanță ori să îndeplinească funcția de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță. Se constată că, în litigiul de față, este îndeplinită această condiție, având în vedere, pe de o parte, că din actele dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Gorj, iar, pe de altă parte, că Tribunalul Vâlcea, instanță pe care reclamanții au înțeles să o sesizeze și care se află aflat în circumscripția Curții de Apel Pitești, este o instanță de același grad cu Tribunalul Gorj și care se află circumscripția unei curți de apel învecinate. În aceleași sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 7/2016, publicată în M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. prin care s-a hotărât că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul articolului trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță, iar sintagma „se aplică în mod corespunzător” trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier”. Drept urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., ca dispoziții cu caracter special, motiv pentru care urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea.