ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1429/2014

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată pe rolul Tribunalului

Prahova la data de 23 octombrie 2013, reclamanții C.I.D., S.M., A.D.C.D., B.S.S.,

G.G., N.F., F.I., B.S.M., F.S.G., D.M., T.C., S.N., P.I., au chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.IC.O.T., Structura Centrală, Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților de

la pct. 1-pct. 4 la calcularea și la plata premiului anual aferent anului 2010,

funcție de perioada efectiv lucrată, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”,

actualizat conform indicelui de inflație, respectiv acordarea dobânzii legale practicate

de Banca Națională a României, calculate până Ia data plății efective, precum și

obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare

plății în favoarea reclamanților a acestui drept salarial.

Prin sentința civilă

nr. 711 din 10 martie 2014, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov,

reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente:

În temeiul dispozițiilor

art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii judecarea conflictelor de muncă,

în care se încadrează și cauza de față, este de competența instanței în a cărei

circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar reclamanții din prezenta cauză,

cu majoritate, au domiciliul în Brașov, ceea ce atrage competența Tribunalului Brașov.

Totodată potrivit

art. 111 C. proc. civ. cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și

instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept

public, cum este cazul de față, pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau

sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Or, în prezenta cauză,

reclamanții au domiciliul procesual ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție,

Serviciul teritorial Brașov, iar instituțiile pârâte au sediul în București, fiind

astfel un caz de competență alternativă, în care din perspectiva dispozițiilor din

C. muncii trebuie acordată prioritate instanței de la domiciliul reclamanților,

respectiv Tribunalului Brașov.

Instanța a reținut că

în cauză nu își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 127 C. proc. civ., întrucât

reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Brașov, ci la Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul teritorial Brașov, instituție distinctă, cu conducere proprie,

neputându-se reține că reclamanții își desfășoară activitatea la instanța competentă

să judece prezenta cerere de chemare în judecată.

Astfel investit, Tribunalul

Brașov, prin sentința civilă nr. 716 din 30 aprilie 2014, a constatat necompetența

teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a

hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează competența instanței de judecată

în soluționarea conflictelor individuale de muncă, aceasta aparține tribunalului

în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă al

acestuia.

Art. 127 C. proc. civ.

interzice judecătorului, procurorului, dar și grefierului și asistentului judiciar

să sesizeze instanța competentă, având însă alegerea între mai multe instanțe indicate

de legiuitor.

Reclamanții, introducând

cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanțele

competente material din circumscripția unei curți de apel învecinată cu cea în raza

căreia se afla domiciliul sau locul lor de muncă, și-au manifestat opțiunea și,

mai mult, au determinat astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea

cererilor lor.

Drept urmare,

Tribunalul Brașov a constatat că nu este competent să soluționeze cauza de față,

competența aparținând exclusiv instanței întâi sesizată, respectiv Tribunalului

Prahova.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135

alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din

cererea de chemare în judecată, reclamanții, procurori și personal auxiliar, la

data promovării cererii de chemare, își desfășurau activitatea în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov.

Potrivit cererii de chemare

în judecată și obiectului acestuia, reclamanții au promovat o acțiune pentru soluționarea

unui conflict individual de munca.

Art. 210 din Legea

nr. 62/2011 reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor

individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul

reclamantului sau locul de muncă al acestuia.

Art. 127 C. proc. civ.

prevede: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența

instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară

activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător

care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul

poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile

alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor,

asistenților judiciari și grefierilor”.

Pentru a putea invoca

dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o alta instanță este suficient

ca la data promovării cererii, reclamanții să fie judecători, procurori, asistenți

judiciari sau grefieri care își desfășoară activitatea în raza teritorială instanței

competente să soluționeze cauza, aspect necontestat.

Reclamanții s-au adresat

în vederea soluționării propriului lor litigiu de muncă Tribunalului Prahova, aflat

în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel Brașov.

Introducând cererea de

chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanțele competente

material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia

se află domiciliul sau locul lor de muncă, și-au manifestat opțiunea, determinând

astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii lor.

Așa fiind, Înalta Curte

va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea

Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.