ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1429/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea civilă formulată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 23 octombrie 2013, reclamanții C.I.D., S.M., A.D.C.D., B.S.S., G.G., N.F., F.I., B.S.M., F.S.G., D.M., T.C., S.N., P.I., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.IC.O.T., Structura Centrală, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților de la pct. 1-pct.

4 la calcularea și la plata premiului anual aferent anului 2010, funcție de perioada efectiv lucrată, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, actualizat conform indicelui de inflație, respectiv acordarea dobânzii legale practicate de Banca Națională a României, calculate până Ia data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a acestui drept salarial.

Prin sentința civilă nr. 711 din 10 martie 2014, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente: În temeiul dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii judecarea conflictelor de muncă, în care se încadrează și cauza de față, este de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar reclamanții din prezenta cauză, cu majoritate, au domiciliul în Brașov, ceea ce atrage competența Tribunalului Brașov. Totodată potrivit art. 111 C. proc. civ. cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public, cum este cazul de față, pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Or, în prezenta cauză, reclamanții au domiciliul procesual ales la sediul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul teritorial Brașov, iar instituțiile pârâte au sediul în București, fiind astfel un caz de competență alternativă, în care din perspectiva dispozițiilor din C. muncii trebuie acordată prioritate instanței de la domiciliul reclamanților, respectiv Tribunalului Brașov. Instanța a reținut că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Brașov, ci la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul teritorial Brașov, instituție distinctă, cu conducere proprie, neputându-se reține că reclamanții își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece prezenta cerere de chemare în judecată.

Astfel investit, Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 716 din 30 aprilie 2014, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă, aceasta aparține tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.

Art. 127 C. proc. civ. interzice judecătorului, procurorului, dar și grefierului și asistentului judiciar să sesizeze instanța competentă, având însă alegerea între mai multe instanțe indicate de legiuitor. Reclamanții, introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinată cu cea în raza căreia se afla domiciliul sau locul lor de muncă, și-au manifestat opțiunea și, mai mult, au determinat astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererilor lor. Drept urmare, Tribunalul Brașov a constatat că nu este competent să soluționeze cauza de față, competența aparținând exclusiv instanței întâi sesizată, respectiv Tribunalului Prahova.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanții, procurori și personal auxiliar, la data promovării cererii de chemare, își desfășurau activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov. Potrivit cererii de chemare în judecată și obiectului acestuia, reclamanții au promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de munca. Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.

Art. 127 C. proc. civ. prevede: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”. Pentru a putea invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o alta instanță este suficient ca la data promovării cererii, reclamanții să fie judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri care își desfășoară activitatea în raza teritorială instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat. Reclamanții s-au adresat în vederea soluționării propriului lor litigiu de muncă Tribunalului Prahova, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel Brașov.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul lor de muncă, și-au manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii lor. Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.