ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

La data de 4 octombrie 2013, reclamanta M.G.

a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor salariale reprezentând

premiul anual aferent anului 2010 și actualizarea sumelor datorate cu indicele

de inflație.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 9320 din 9 octombrie 2014 a admis

excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul București a reținut că față de funcția și locul de muncă al

reclamantei sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în

sensul că reclamanta nu poate introduce acțiunea în fața unei instanțe din

circumscripția Curții de Apel București, ci poate sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile

de apel învecinate curții de apel în a cărei rază teritorială se află

instituția la care își desfășoară activitatea în calitate de procuror. Acest

raționament juridic a impus declinarea soluționării cauzei la Tribunalul Buzău,

instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de

Apel București, în circumscripția căreia își desfășoară activitatea reclamanta.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 4242 din

27 aprilie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritorială, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și

constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a

înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator

de competență.

Argumentele reținute

în motivarea acestei decizii au fost acelea că, în speță, reclamanta nu își

desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ci la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, context în care nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) la care fac trimitere

dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 127

C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este

implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei

fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a

cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se

aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor

și vizează două situații, respectiv, când una din aceste persoane are

legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță - și când are

legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi

situație, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care

își desfășoară activitatea".

Pentru a opera însă

această competența specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea

procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi

îndeplinite două condiții: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător,

procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii;

b) sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de

apel învecinate.

Înalta Curte

constată, însă, că în cauză nu este îndeplinită prima condiție, în sensul că

din relațiile aflate la dosar rezultă că reclamanta nu funcționează ca procuror

în cadrul instanței de la care a operat declinarea de competență, respectiv,

Tribunalul București.

Sintagma conținută în

textul art. 127 C. proc. civ. "competența instanței la care își desfășoară

activitatea" nu semnifică curtea de apel în a cărei circumscripție își

desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau

grefierul, ci reprezintă instanța judecătorească la care acesta funcționează

efectiv.

Or, reclamanta nu

funcționează ca procuror în cadrul Tribunalului București, ci în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât

instanța de la care a operat declinarea de competență nu reprezintă instanța

unde aceasta își "desfășoară efectiv activitatea " potrivit

dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, textul

legal ce a stat la baza declinării de competență dispusă de Tribunalul

București în favoarea Tribunalului Buzău nu este aplicabil și nu poate

justifica învestirea acestei din urmă instanțe cu judecarea litigiului.

Pentru aceste

considerente, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea

Tribunalului București.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.

Procesat de GGC - CL