ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1839/2017

HOTĂRÂRE

17.11.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1839/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 23 februarie 2017, sub nr. x/109/2017, reclamanții A., B., D., E. și C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la acordarea de creșteri salariale de 2%, 5%, 11% (actualizate cu indicele de inflație la data plății efective) și, respectiv, 7% începând cu luna februarie 2014, până la data pronunțării hotărârii, cu dobândă penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare acestor creșteri salariale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24 martie 2017, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, susținând că, prin raportare la Decizia nr. 7/2016, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece reclamanții sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 1742 din 10 mai 2017, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâții susmenționați și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, această instanță a reținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București iar cererea de chemare în judecată este de competența tribunalului, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cum reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, nu sunt incidente dispozițiile speciale și derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., care, potrivit Deciziei nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, reglementând expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul/procurorul care are calitatea de reclamant (situație care nu se regăsește în speță).

Constatând că nu este incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 132 din același act normativ, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII a litigii de muncă și asigurări sociale, la data de 31 mai 2017, sub nr. x/3/2017.

Prin sentința civilă nr. 6353 din 25 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, în soluționarea cauzei formulată de reclamanții A., B., D., E. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea și a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș; constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a pronunța această hotărâre, această instanță a reținut că sesizând Tribunalul Argeș cu soluționarea cererii de chemare în judecată de față, reclamanții au avut în vedere dispozițiile art. 111 și 116 C. proc. civ. așa cum s-a menționat în finalul acțiunii, reclamanta C. are domiciliul în circumscripția acestei instanțe.

Tribunalul Argeș a admis excepția de necompetență teritorială exclusiv în considerarea faptului că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Or, reclamanții nu au susținut că au ales Tribunalul Argeș ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., privitor la competența facultativă.

Drept urmare, reținând că reclamanta C. are domiciliul în municipiul Câmpulung, județul Argeș, că cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului (art. 111 C. proc. civ.) și că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, Tribunalul București a apreciat că Tribunal Argeș, ca instanță de la domiciliul unuia dintre reclamanți, era competent să soluționeze cererea de chemare în judecată.

În consecință, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș; constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, cum este și cauza dedusă judecății, se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel cum rezultă din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, reclamanta C. domiciliază în municipiul Câmpulung, județul Argeș, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Argeș.

Dispozițiile art. 116 C. proc. civ. dispun în sensul că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speță, reclamanta C. care a dedus judecății, alături de ceilalți reclamanți, împotriva acelorași pârâți, o cerere comună de plată a unor creșteri salariale, împreună cu accesoriile acestora, a exercitat dreptul de alegere a instanței competente, astfel că Tribunalul Argeș nu avea posibilitatea de a se dezinvesti.

Prin urmare, deși este real că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în speță întrucât reclamanții sunt procurori în cadrul unui parchet aferent judecătoriei în vreme ce competența de soluționare în primă instanță a cererii de chemare în judecată revine tribunalului, față de natura juridică a litigiului care se circumscrie unui conflict individual de muncă, competența Tribunalului Argeș este atrasă de domiciliul reclamantei C. și de exercitarea de către reclamanți a dreptului de alegere a instanței competente în sensul art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.