ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2018

HOTĂRÂRE

29.03.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să se constate discriminarea și faptul că reclamanții erau îndreptățiți din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON;

- să se dispună obligarea pârâților la diferențe salariale pe perioada 1 aprilie 2014 - 1 aprilie 2017 și pentru viitor;

- să fie obligați pârâții la plata de dobânzi legale și la achitarea sumelor cuvenite actualizate cu inflația,

Tribunalul Buzău a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta B. de cererea formulată de ceilalți reclamanți, cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. de Dosar x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 1125 din 8 noiembrie 2017 Tribunalul Buzău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat că domiciliul reclamantei B. se află în județul Vrancea și, aplicând prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a considerat că revine Tribunalului Vrancea competența teritorială de soluționare a cererii, învestit prin declinare, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a pronunțat încheierea din 18 decembrie 2017, prin care a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea soluționării conflictului.

În motivare s-a reținut că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu cele ale art. 59 și ale art. 127 C. proc. civ., și de faptul că Tribunalul Buzău constituie instanță competentă pentru 3 dintre reclamanți, aceeași instanța devine competentă și pentru soluționarea cererii reclamantei, dată fiind existența coparticipării procesuale active.

Analizând conflictul de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

Prin Decizia nr. 7 din data de 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă, potrivit legii, să judece litigiul, sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță. Or, în cauză, se constată că reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București.

Această situație justifică adresarea cererii de chemare în judecată unei instanțe de aceiași grad din cadrul oricăreia dintre curțile de apel învecinate, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Împrejurarea că acest reclamant ar fi avut posibilitatea să formuleze o acțiune distinctă, pe care să o adreseze instanței de la domiciliul său, Tribunalul Vrancea, nu poate justifica invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale și declinarea competenței în favoarea acestei instanțe, deoarece norma de competență teritorială prevăzută de art. 210 din Legea nr. 62/2011 are caracter alternativ și facultativ, doar reclamantul având alegerea între instanțele deopotrivă competente.

Având în vedere situația particulară a cauzei, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 7 din data de 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație în soluționarea recursului în interesul legii, se reține că pentru reclamanta B., care deține calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București, se aplică dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu mențiunea că necompetența în această situație este una de ordine publică, acest caracter fiind generat de valoarea ocrotită - asigurarea prestigiului justiției.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.