ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2533/2015

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3381/114/2014, reclamanții

C.C., R.M., l.G. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apei Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând ca, prin sentința

ce se va pronunța, să fie obligați aceștia la decontarea contravalorii medicamentelor

și a serviciilor medicale ale soțului/soției celui angajat conform Legii nr. 567/2004.

Prin sentința civilă nr. 1045 din 12 noiembrie

2014,

Tribunalul Buzău a declinat

competența soluționării cauzei ce îi privește pe reclamanții C.C., R.M. și l.G.,

în favoarea Tribunalului Argeș.

S-a reținut, prin această sentință, că

prin dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit competența

facultativă a sesizării instanței de către personalul auxiliar de specialitate care

are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară

activitatea, la una dintre

instanțele de același grad,

aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Astfel, s-a dispus declinarea competenței

de soluționarea a prezentei cauze, de la Tribunalul Buzău, în favoarea Tribunalului

Argeș, urmând a se menține spre judecată cererea formulată de reclamanta S.M. care

și-a încetat activitatea, fiind pensionară.

Prin sentința civilă nr. 712 din 24 martie

2014,

Tribunalul Argeș, secția

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a suspendat judecata și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ.,

analizând mai întâi excepția invocată, instanța a reținut că reclamanții sunt grefieri

în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, iar pentru ca dispozițiile

alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. să le fie aplicabile, ar fi trebuit să aibă

calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Buzău, ceea ce nu corespunde realității.

Astfel instanța a apreciat că, în cauză, nu poate funcționa competența alternativă

instituita de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă, prevăzută de art. 269 C.

muncii.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de fată, având ca obiect cererea

formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoana juridică la care își desfășoară

activitatea, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale

de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, dispozițiile art. 210 din

Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare

la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a

cărui circumscripție își are domiciliul sau locui de muncă reclamantul".

Având în vedere locul de muncă al reclamanților,

respectiv orașul Buzău, rezultă că revine Tribunalului Buzău competența teritorială

de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Problema pe care o ridică conflictul de

competență este dacă, față de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menționate

și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale,

derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în

temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de

reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea,

va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea

(2) În cazul în care cererea se introduce

împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă

să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă,

potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică

în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Înalta Curte reține că dispozițiile

art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în

care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar

sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași

instanță.

Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor

art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeași regulă, prevăzută de

dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., incidență în cazul judecătorilor,

se aplică și procurorilor care funcționează pe lângă instanța competentă să judece

cauza, precum și asistenților judiciari și grefierilor, personal auxiliar de specialitate,

aceștia funcționând, evident, în cadrul instanței competente să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter

special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei

interpretări extensive,

În

cauză, se reține că, potrivit adresei din 24 septembrie 2014,

emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, rezultă că numiții C.C., R.M. și

l.G., fac parte din personalul auxiliar de specialitate, respectiv grefier, în cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Or, într-o asemenea situație, ipoteza normei

cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este incidență.

Se reține și faptul că scopul normei de

excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., este aceia de a asigura

imparțialitatea instanței de judecată, prin aceea că nu poate soluționa pricina

instanța de judecată la care funcționează ca judecător, asistent judiciar sau grefier

reclamantul, sau aceea pe lângă care funcționează procurorul, scopul normei juridice

nefiind înfrânt prin faptul că grefierii ce funcționează la parchetul de pe lângă

instanța competentă să judece cauza nu sunt vizați de ipoteza normei speciale.

Înalta Curte mai observă că legea de procedură

reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ., instituția juridică

a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra

imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Prin urmare, față de prevederile art. 210

din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 noiembrie 2015.