ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1210/2016

Decizia nr. 1210/2016

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. x/109/2014 la data de 29 octombrie 2014, reclamantul A., procuror la Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a solicitat obligarea

acestora la plata diurnei cuvenite pe perioada delegării sale la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Buftea.

În cauză

a fost formulată întâmpinare de către Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Învestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 649 din 16 martie 2015

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul Argeș a reținut că cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează Tribunalului în a cărui

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță,

a reținut prima instanță învestită, reclamantul are calitatea

de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, motiv pentru

care a apreciat ca nefiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și

(3) C. proc. civ. și că litigiul cu a cărui soluționare a fost

învestit este de competența tribunalului în a cărui circumscripție

își are domiciliul reclamantul, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv

a Tribunalului București.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

sentința civilă nr. 1718 din 17 februarie 2016, a admis la rândul său

excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 127 C.

proc. civ. în cazul în care la data înregistrării cererii reclamantul deține

una din calitățile expres și limitativ arătate la alin. (3)

din acest articol la instanța competentă să judece cauza, acesta

este obligat să sesizeze o instanță de același grad aflată

în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu

curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la

care își desfășoară activitatea.

În speță,

începând cu data de 1 martie 2014, dată anterioară sesizării Tribunalului

Argeș, prin Hotărârea C.S.M. nr. 33 din 30 ianuarie 2014, reclamantul

a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, unde

funcționează și în prezent.

În această

situație, Tribunalul București a reținut ca fiind incidente dispozițiile

art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și că prin introducerea acțiunii

la Tribunalul Argeș, reclamantul și-a exprimat opțiunea sa cu privire

la instanța pe care înțelege să o învestească cu soluționarea

litigiului.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte

va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului

revine Tribunalului Argeș pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 29 octombrie 2014,

reclamantul A. a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual

de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție

teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform

dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Dispozițiilor

art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător

are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care

își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia

dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică

în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari

și grefierilor.

Așadar,

art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă

pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul

are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente,

dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Reclamantul îndeplinește

funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

fiind transferat la această unitate de parchet prin Hotărârea C.S.M. -

Secția pentru procurori nr. 33 din 30 ianuarie 2014, transferul operând anterior

cererii de chemare în judecată.

În raport de data

formulării cererii de chemare în judecată - 29 octombrie 2014, sunt incidente

în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social,

care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii [actual

art. 269 alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară

ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate

cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, „cererile referitoare la soluționarea conflictelor

de muncă se adresează instanței judecătorești competente

în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul”.

Fiind vorba despre

o competență teritorială alternativă, reclamantul avea alegerea

între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C.

proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța

de la locul său de muncă.

În speță,

se constată că reclamantul are atât domiciliul cât și locul de muncă

în București, situație în care instanța competentă în soluționarea

cererii sale este Tribunalul București.

Dispozițiile

art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speță, deoarece acestea reglementează

situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător

în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura

orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității

părții.

Textul de lege

se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari

și grefierilor și vizează două situații, respectiv, când

una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant)

- cazul în speță - și când are legitimare procesuală pasivă

(este pârât).

În cea dintâi

situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia

dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Pentru a opera

însă această competența specială, obligatorie când este vorba

despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal,

este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror,

asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii.

Înalta Curte constată

că în cauză este îndeplinită această condiție, în sensul

că din relațiile aflate la dosar rezultă că reclamantul funcționează

efectiv ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

instanță competentă în soluționarea acțiunii civile pendinte

în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cum dispozițiile

art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele

de competență, reglementând o situație excepțională, și

cum este îndeplinită condiția premisă, aceea ca magistratul să

funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza

în prima instanță, operează prorogarea de competență în

favoarea Tribunalului Argeș, instanță judecătorească de

același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești,

învecinată Curții de Apel București, în a cărei circumscripție

se află Tribunalul București - instanța unde își desfășoară

activitatea reclamantul.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă

instanță în favoarea Tribunalului Argeș.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2016.