ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2016

Decizia nr. 1471/2016

Asupra

conflictului de competență de față, reține

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 6 mai 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, formulată de

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu

pârâții J.-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dolj și I., s-a solicitat ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la:

- reîncadrarea

personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de

01 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor

salariale lunare;

- obligarea

pârâtelor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la

emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010

începând cu data de 01 ianuarie 2010;

- obligarea

pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2011

și până la pronunțarea sentinței, actualizată cu rata

inflației;

- obligarea

pârâtului J. la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul

salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri având în vedere

că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G.

nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009 - legi abrogate în prezent,

creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în

specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în

salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se

aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel

la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între

11-25%, iară a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii

beneficiază de un spor mai mare iar alții de unul mai mic) și

obligarea pârâtului I. să asigure pârâtului J. sumele necesare

acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea

cererii, reclamanții au arătat că data de 1 ianuarie 2011 au

intrat în vigoare Legile nr. 284/2010 și nr. 285/2010.Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul

de pe lângă Curtea de apel Craiova au emis decizii de reîncadrare doar

pentru Legea nr. 285/2010 (privind salarizarea în anul 2011 a personalului

plătit din fonduri publice), lege prin care se restituiau 15 % din cei 25

% reținuți în luna iunie 2010, dar pentru aplicarea Legii nr. 284/2010

nu s-a mai emis nicio decizie.

Au precizat,

de asemenea, că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 284/2010,

nu rezultă corecta aplicare a sporurilor la salariul de încadrare, acesta

fiind calculat în baza a două legi abrogate (O.G. nr. 8/2007 și Legea

nr. 330/2009), iar din fluturașul de salariu este imposibil de aflat care

sunt sporurile de care beneficiază și la ce salariu se

calculează aceste sporuri, astfel că, reclamanții consideră

că salariul lunar (salariu de bază plus sporuri), începând cu data de

1 ianuarie 2011, nu a fost corect calculat, motiv pentru care solicită

recalcularea drepturilor salariale.

Cererea de

chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.

148 C. proc. civ., ale art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, ale art. 28

și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c)

și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art.

6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din

Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, precum

și ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția

României.

Prin sentința

civilă nr. 1786 din 24 noiembrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă,

a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul I.

prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj,constatând că reclamanții au

domiciliul și locul de muncă în județul Dolj.

În motivarea

hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut că litigiul este

unul de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenței,

dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art.

210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile

referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se

adresează instanței judecătorești competente, în a

cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de

muncă.

Instanța

a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își

găsesc aplicarea în speță, „întrucât reclamanții nu au

calitatea de judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri

la instanța în competența căreia intră soluționarea

litigiului, respectiv la Tribunalul Dolj.”

Învestit prin

declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2016

pronunțată în Dosarul nr. x/90/2015 a dispus disjungerea cauzei cu

privire la reclamantul A., având în vedere calitatea acestuia de magistrat în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, formându-se astfel Dosarul

nr. x/63/2016.

Prin

sentința nr. 1907 din 13 iunie 2016 pronunțată în dosarul

disjuns, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale,

invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de

competență, a suspendat cauza până la soluționarea

conflictului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

În motivarea

sentinței pronunțate, tribunalul a arătat că reclamantul A.

are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data

de 1 septembrie 2014 și, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art.

127 alin. (1) C. proc. civ., a concluzionat că în mod corect acesta a introdus

cererea de chemare în judecată la Tribunalul Vâlcea.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1)C.

proc. civ. raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În

conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind

dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de munca se adresează instanței judecătorești

competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau

locul de munca reclamantul.

În

cauză, se constată că, potrivit adresei din data de 1 aprilie

2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, reclamantul A.,

cu domiciliul în Craiova, județul Dolj, are calitatea de procuror delegat din

data de 1 septembrie 2014 în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dolj.

Drept urmare,

făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța

competentă material și teritorial să soluționeze în

primă instanță cererea de chemare în judecată ar fi

Tribunalul Dolj, motiv pentru care, într-o asemenea situație devine

incidentă ipoteza normei cuprinsă în dispozițiile art. 127 C.

proc. civ.

Potrivit art.

127 C. proc. civ.

„(1)

Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de

competența instanței la care își desfășoară

activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre

curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța la care își

desfășoară activitatea.

(2) În cazul

în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își

desfășoară activitatea la instanța competentă să

judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a

cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost

competentă, potrivit legii.

(3)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod

corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari

și grefierilor”.

Ca atare,

pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială

specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din

circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca

reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar

sau grefier la instanța competentă potrivit legii să

soluționeze cauza în primă instanță ori de procuror la

parchetul care funcționează pe lângă această

instanță.

Se

constată că în litigiul de față este îndeplinită

această condiție, având în vedere că din actele dosarului

rezultă că reclamantul are calitatea de

procuror delegat în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, motiv pentru care, Înalta

Curte reține că, în speță, competența de

soluționare aparține Tribunalului Vâlcea, instanță

judecătorească de același grad, aflată în

circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată

Curții de Apel Craiova.

În

aceleași sens a statuat și Înalta Curte de Casație și

Justiție în Decizia nr. 7/2016, publicată în M. Of. nr. 461 din 22

iunie 2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul

legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a hotărât

că sintagma „instanța la care își desfășoară

activitatea” din cuprinsul articolului trebuie interpretată restrictiv, în

sensul că se referă la situația în care judecătorul

își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței

competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată

în primă instanță, iar sintagma „se aplică în mod

corespunzător”

trebuie înțeleasă ca referindu-se la

desfășurarea activității în cadrul unei unități

de parchet ce funcționează pe lângă instanța

arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un

procuror sau un grefier”.

Drept urmare,

față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în

cauză sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., ca

dispoziții cu caracter special, motiv pentru care urmează a stabili competența

de soluționare a cauzei, astfel cum a fost disjunsă, în favoarea

Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 iulie 2016.