ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2016

Decizia nr. 1471/2016 Asupra conflictului de competență de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 mai 2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții J.-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și I., s-a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la: - reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; - obligarea pârâtelor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01 ianuarie 2010; - obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței, actualizată cu rata inflației; - obligarea pârâtului J. la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G.

nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009 - legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază între 11-25%, iară a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare iar alții de unul mai mic) și obligarea pârâtului I. să asigure pârâtului J. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că data de 1 ianuarie 2011 au intrat în vigoare Legile nr. 284/2010 și nr. 285/2010.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova au emis decizii de reîncadrare doar pentru Legea nr. 285/2010 (privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice), lege prin care se restituiau 15 % din cei 25 % reținuți în luna iunie 2010, dar pentru aplicarea Legii nr. 284/2010 nu s-a mai emis nicio decizie. Au precizat, de asemenea, că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 284/2010, nu rezultă corecta aplicare a sporurilor la salariul de încadrare, acesta fiind calculat în baza a două legi abrogate (O.G.

nr. 8/2007 și Legea nr. 330/2009), iar din fluturașul de salariu este imposibil de aflat care sunt sporurile de care beneficiază și la ce salariu se calculează aceste sporuri, astfel că, reclamanții consideră că salariul lunar (salariu de bază plus sporuri), începând cu data de 1 ianuarie 2011, nu a fost corect calculat, motiv pentru care solicită recalcularea drepturilor salariale. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 148 C. proc. civ., ale art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, ale art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, precum și ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 1786 din 24 noiembrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul I. prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj,constatând că reclamanții au domiciliul și locul de muncă în județul Dolj. În motivarea hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut că litigiul este unul de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își găsesc aplicarea în speță, „întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri la instanța în competența căreia intră soluționarea litigiului, respectiv la Tribunalul Dolj.” Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/90/2015 a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamantul A., având în vedere calitatea acestuia de magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, formându-se astfel Dosarul nr. x/63/2016.

Prin sentința nr. 1907 din 13 iunie 2016 pronunțată în dosarul disjuns, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza până la soluționarea conflictului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea sentinței pronunțate, tribunalul a arătat că reclamantul A. are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 1 septembrie 2014 și, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a concluzionat că în mod corect acesta a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Vâlcea.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1)C. proc. civ. raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de munca se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de munca reclamantul. În cauză, se constată că, potrivit adresei din data de 1 aprilie 2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, reclamantul A., cu domiciliul în Craiova, județul Dolj, are calitatea de procuror delegat din data de 1 septembrie 2014 în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Drept urmare, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța competentă material și teritorial să soluționeze în primă instanță cererea de chemare în judecată ar fi Tribunalul Dolj, motiv pentru care, într-o asemenea situație devine incidentă ipoteza normei cuprinsă în dispozițiile art. 127 C. proc. civ. Potrivit art. 127 C. proc. civ. „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”. Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii să soluționeze cauza în primă instanță ori de procuror la parchetul care funcționează pe lângă această instanță.

Se constată că în litigiul de față este îndeplinită această condiție, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamantul are calitatea de procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, motiv pentru care, Înalta Curte reține că, în speță, competența de soluționare aparține Tribunalului Vâlcea, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată Curții de Apel Craiova. În aceleași sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 7/2016, publicată în M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., prin care s-a hotărât că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul articolului trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță, iar sintagma „se aplică în mod corespunzător” trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier”. Drept urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 127 C. proc.

civ., ca dispoziții cu caracter special, motiv pentru care urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, astfel cum a fost disjunsă, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iulie 2016.