ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2017

HOTĂRÂRE

13.06.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1008/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 noiembrie 2015, sub nr. x/105/2015,

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de K., K. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la reîncadrarea personalului, conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariate

lunare; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01 ianuarie 2011; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului K. la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri având în vedere că, la acest moment, pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări; obligarea pârâtului K. să asigure pârâtului K. sumele necesare acordării acestor drepturi salariate.

În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, apreciindu-se că nu rezultă o corectă aplicare a sporurilor în salariul de încadrare, acesta fiind calculat în baza a două legi abrogate.

Prin sentința civilă nr. 3706 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A reținut Tribunalul Prahova că, având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., nu este competent să soluționeze cauza.

Prin Încheierea nr. 42 din data de 27 martie 2017, Tribunalul Vâlcea,

secția I civilă,

a admis la rândul său, excepția necompetenței teritoriale, declinând competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și constatând ivit conflictul de competență, a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că, pe rolul Tribunalului Vâlcea, s-a înregistrat Dosarul nr. x/105/2015, iar în ședința din data de 27 martie 2017, a disjuns cauza cu privire la reclamanții I. și J.

și a rămas

în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalul Vâlcea.

Interpretând dispozițiile art. 127 C. proc. civ., instanța a apreciat că magistratul și grefierul care au calitatea de reclamant, au obligația să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța pe lângă care se află parchetul Ia care acesta își desfășoară activitatea, dacă sunt îndeplinite două condiții: magistratul, grefierul să fie în activitate; cererea formulată de acesta să fie de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea. In condițiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 127 C. proc. civ., instanța competentă din punct de vedere teritorial se determină potrivit regulilor generale.

Cum în prezenta cauză, reclamanții I. și J. au calitatea de tehnician criminalist și specialist IT, instanța a concluzionat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. cu privire la cei doi reclamanți.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situația în care salariatul este reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul''.

Având în vedere locul de muncă ale reclamanților I. și J., tehnician criminalist și specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, rezultă că, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Prahova este competent teritorială să soluționeze cauza, fiind instanța de la locul de muncă al celor doi reclamanți.

Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma generală cuprinsă în textele legale mai sus-menționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului, pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, respectiv de pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care părțile, având calitatea menționată, își desfășoară activitatea.

În acest caz, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, situate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive. Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor legale mai sus redate, reiese că legiuitorul a vizat situația acelor reclamanți, care, la data sesizării instanței, dețineau una din funcțiile expres și limitativ prevăzute, de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar. Având caracterul unei norme speciale, enumerarea făcută de legiuitor este una limitativă, neputând fi extinsă și altor situații, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis.

În cauza de față, reclamanții au calitatea de personal contractual, respectiv tehnician criminalist și specialist IT, așa cum reiese din adresa aflată la fila 26, în dosarul Tribunalului Vâlcea.

Reiese deci că, neavând niciuna dintre funcțiile expres și limitativ prevăzute de art. 127 C. proc. civ., incidența acestei norme speciale este exclusă.

Prin urmare. în aplicarea principiului mai sus invocat, potrivit căruia normele legale speciale sunt de strictă interpretare și aplicare, devin incidente dispozițiile de drept comun în materia litigiilor de muncă. Potrivit acestora, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă aparține atât tribunalului în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului, cât și a celui în care se află locul de muncă al acestuia.

Cum locul de muncă al reclamanților se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Prahova, reiese că acesta este competent să soluționeze prezenta cauză.