ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 335/2017

HOTĂRÂRE

28.02.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 335/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015 la data de 29 iunie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. Ș.A. - Reprez. Legal Al Reclamanți Cu Sediul Ales La Judecătoria Ploiești, BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ. și KKKK. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Ploiești la emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2011 și până la pronunțarea sentinței actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare în care să apară noul salariu de încadrare în care au fost incluse unele sporuri având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului de încadrare sunt folosite O.U.G. nr. 27/2006, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, legi abrogate în prezent, creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă, vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică în mod diferențiat de la un salariat la altul conducând astfel la discriminări (de la un salariat la altul procentul variază fără a se indica în vreo decizie motivul pentru care unii beneficiază de un spor mai mare, iar alții de unul mai mic) și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariate.

Prin sentința civilă nr. 1460 din 11 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în esență că, în raport cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ. legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea. În consecință, s-a apreciat că trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează reclamanții, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță.

Prin sentința civilă nr. 1471 din 31 octombrie 2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație si Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 269 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 127 C. proc. civ. și Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se referă strict la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței care este competentă să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță, în speță fiind vorba despre Tribunalul Prahova. În plus, raportat la domiciliile și locul de muncă al reclamanților, care se află în Ploiești, jud. Prahova, s-a apreciată că Tribunalul Prahova este competent să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 21 noiembrie 2016, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind obligarea pârâtelor la reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, emiterea deciziilor de reîncadrare conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, precum și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea grilelor de salarizare

În speță, au fost invocate dispozițiile art. 127 C. proc. civ. care prevăd că "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar alin. (3) prevede că aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a reținut că interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanțiază atât persoanele care intră sub incidența normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât și instanța vizată (care nu poate fi decât prima instanță).

În plus, s-a mai reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi aplicate decât strict și limitativ, având în vedere caracterul special al normei care face trimitere în mod expres la instanța în care reclamantul își desfășoară activitatea.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că reclamanții au domiciliul și locul de muncă în mun. Ploiești, jud. Prahova și dețin funcția de judecător, respectiv de grefier în cadrul Judecătoriei Ploiești, iar nu în cadrul Tribunalului Prahova, situație în raport cu care se constată a nu fi aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele textului legal evocat, din perspectiva faptului că cererea formulată nu este de competența instanței unde reclamanții își desfășoară activitatea. În plus, având în vedere obiectul litigiului, care este unul de muncă, în condițiile art. 269 Codul Muncii raportat la art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, fiind aplicabil în speță art. 127 C. proc. civ., astfel cum acesta a fost interpretat prin decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, se constată că în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.