ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cu privire la litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 soluționat prin Decizia nr. 895 din 14.04.2016 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă - se reține că:

Prin cererea înregistrată la 6.04.2015 pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2015 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE.,FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW. și XXXXX. au chemat în judecată pe pârâta S.C. YYYYY. S.A. Ploiești solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor ce au fost reținute abuziv prin poprire din salariul lunar și sistarea acestor popririi.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta le reține abuziv din salariul, lunar câte 25 RON până la suma de 1900 RON, poprire ce a operat începând cu luna ianuarie 2013 și că nu există aplicată vreo sancțiune disciplinară conform Codului Muncii, neexistând o hotărâre judecătorească în acest sens care să permită pârâtei S.C. YYYYY. S.A. să efectueze popriri salariale.

În conformitate cu art. 169 alin. (2) din C. muncii reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin decizia din 16.01.2013 emisă de directorul societății, s-a decis recuperarea plăților efectuate, în lipsa posibilităților financiare ale regiei la nivelul anilor 2009, 2010 cu titlu de prime acordate salariaților, prevalându-se de Deciziile nr. 19/2011 și nr. 27/2012 emise de Curtea de Conturi Prahova.

Potrivit art. 169 alin. (1) din C. muncii republicat, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege în conformitate cu art. 632 C. proc. civ. coroborat cu art. 638 C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii.

Prin Decizia nr. 19/2011, Curtea de Conturi Prahova a decis ca măsuri în sarcina Regiei "recuperarea plăților efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor, în condițiile în care clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că "Angajatorul contribuie anual, în funcție de posibilitățile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paști și ziua transportatorului" nu a fost respectată, iar această decizie constituie titlu executoriu, având în vedere Sentința nr. 309/04.11.2011 a Curții de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă.

Prin Sentința civilă nr. 3141 pronunțată la data de 20 noiembrie 2015, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând următoarele:

Prin Decizia Curții de Conturi nr. 19/2011 s-au decis ca măsuri în sarcina pârâtei, recuperarea plăților efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condițiile în care clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcție de posibilitățile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paști și Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Tribunalul a constatat că decizia Curții de Conturi constituie titlu executoriu având în vedere că prin Sentința nr. 309 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, sentința fiind definitivă și irevocabilă.

Prin sentința Curții de Apel Ploiești s-a constatat că în mod corect au fost dispuse de Camera de Conturi Prahova prin Decizia nr. 19/2011, măsurile dispuse la punctele 1.1, 1.3, 1.8 și II.1 conform celor reținute în mod legal și temeinic în Raportul de Control nr. x/16.05.2011 privind situația, evoluția și modul de administrare al patrimoniului public și privat al unității administrativ teritoriale de către reclamantă.

Astfel, între Sindicatul Transportatorilor din Ploiești și conducerea ZZZZZ. s-a încheiat înțelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit la art. 1 că recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu luna februarie 2013, prin reținerea din salariile cuvenite angajaților a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegală pe anii 2009 - 2010.

Camera de Conturi Prahova a constatat, prin Decizia nr. 9/2014, că în perioada 01.03.2012 - 31.12.2013, societatea a recuperat de la salariați/foștii salariați o parte din sumele acordate nelegal și a obligat pârâta ca până la 31.12.2014 să continue măsurile de recuperare a diferenței de prejudiciu neîncasat reprezentând prime acordate nelegal în perioada 2009 - 2010.

Potrivit disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistența vinovăției sale în încasarea acestor sume nedatorate, indiferent de lipsa culpei angajatului.

Astfel, salariatul este obligat să restituie sumele de bani încasate nedatorat în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Reclamanții au invocat prevederile art. 169 alin. (2) din C. muncii, prevederi care nu sunt aplicabile în cauză, întrucât aceștia nu au provocat pagube societății pârâte din vina și în legătură cu munca lor, ci este o plată nedatorată făcută de pârâtă salariaților acesteia.

Așa fiind, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 895 din 14 aprilie 2016 a admis apelul reclamanților împotriva Sentinței civile nr. 3141 pronunțată la data de 20 noiembrie 2015 de Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele ce au fost reținute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 și 27/2012 ale Curții de Conturi Prahova și a dispus sistarea acestor rețineri din salariu.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că în conformitate cu disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, textul reprezentând transpunerea, în cazul raporturilor juridice de muncă, a regulilor și principiilor plății lucrului nedatorat.

Atât în cazul răspunderii patrimoniale, cât și în cazul obligației de restituire a salariaților, procedura de recuperare este aceeași.

Potrivit disp.art. 169 alin. (1) din C. muncii, republicat, aplicabile în speță, nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform alin. (2) al art. 169, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, reținerile lunare din salariu (art. 257, art. 258, coroborate cu art. 169 alin. (2) din C. muncii republicat) nu se pot legal efectua decât dacă, în prealabil, cu referire la creanța respectivă, există un titlu executoriu.

Această concluzie nu se deduce numai din principiul general înscris în art. 372 din vechiul C. proc. civ., conform căruia executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, dispoziții similare fiind cuprinse în art. 632, coroborat cu art. 638 din noul C. proc. civ. și în cuprinsul art. 258 alin. (2) din C. muncii republicat, potrivit căruia urmărirea debitului la noul angajator al salariatului-debitor ori la autoritatea (instituția publică) la care acesta a devenit funcționar public poate avea loc exclusiv "pe baza unui titlu executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit". Or, transmiterea titlului executoriu presupune, în mod necesar, existența lui în prealabil.

Deciziile Camerei de Conturi Prahova și hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă, pronunțată în contencios administrativ, în care reclamanții nu au figurat ca părți, nu pot constitui, având în vedere cele mai sus reținute, un temei suficient pentru reținerea în mod direct a unor sume de bani din salariul reclamanților.

Pentru aceleași considerente, nici Înțelegerea încheiată la data de 29.01.2013, având nr. J 1657, între Sindicatul Transportatorilor din Ploiești și conducerea ZZZZZ., prin care s-a stabilit, la art. 1, ca recuperarea acestor prime să se facă începând cu data de 01.02.2013 prin reținerea din salariile cuvenite angajaților a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON brut, reprezentând prime salariale acordate nelegal pe anii 2009 - 2010, nu poate justifica, în absența acordului expres al reclamanților, efectuarea de rețineri direct din salariu, întrucât contravine disp. art. 169 alin. (1) și (2) din C. muncii.

Numai într-un proces în care societatea pârâtă i-ar chema în judecată pe reclamanți în ceea ce privește sumele respective de bani, se poate stabili dacă se justifică obligarea acestora la plată, iar numai în măsura în care va exista o hotărâre judecătorească care să îi oblige să restituie drepturile bănești, se poate proceda la executarea acesteia și reținerea unor sume din salariu.

Pe cale de consecință pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a dispus sistarea acestor rețineri.

Cu privire la litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 soluționat prin Decizia nr. 1176 din 23.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești se reține că:

Tribunalul Prahova a pronunțat Sentința civilă nr. 61/11.01.2017 prin care, admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de reclamantă S.C. YYYYY. S.A., în contradictoriu cu pârâții P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., P.. A obligat reclamanta să plătească fiecărui parat câte 100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Decizia Curții de Conturi nr. 19/2011 s-au decis ca măsuri în sarcina pârâtei, recuperarea plăților efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condițiile în care, clauza din Contractul Colectiv de Muncă în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcție de posibilitățile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paști și Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Tribunalul a constatat că Decizia Curții de Conturi nr. 19/2011 constituie titlu executoriu având în vedere că prin Sentința nr. 309/04.11.2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, sentința fiind definitivă și irevocabilă.

Între Sindicatul Transportatorilor din Ploiești și conducerea ZZZZZ. s-a încheiat Înțelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit la art. 1 că recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu luna februarie 2013 prin reținerea din salariile cuvenite angajaților a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegală pe anii 2009 - 2010.

Camera de Conturi Prahova a constatat prin Decizia nr. 9/2014 că în perioada 01.03.2012 - 31.12.2013, societatea a recuperat de la salariați/foștii salariați o parte din sumele acordate nelegal și a obligat pârâta ca până la 31.12.2014, să continue măsurile de recuperare a diferenței de prejudiciu neîncasat reprezentând prime acordate nelegal în perioada 2009 - 2010.

Potrivit disp. art. 256 alin. (1) din C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistența vinovăției sale în încasarea acestor sume nedatorate, indiferent de lipsa culpei angajatului.

Astfel, salariatul este obligat să restituie sumele de bani încasate nedatorat în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Sub acest aspect s-a constatat că prin Sentința nr. 309/04.11. 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, sentința fiind definitivă.

A fost astfel, confirmată obligația stabilită în sarcina pârâtei prin Decizia Curții de Conturi nr. 19/2011, de recuperare a plăților efectuate exagerat, respectiv a celor plătite prin acordarea primelor în condițiile în care, clauza din CCM în care se stipulează că angajatorul contribuie anual în funcție de posibilitățile financiare, cu o sumă necesară sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paști și Ziua Transportatorului, nu a fost respectată.

Sub acest aspect instanța a constatat ca potrivit art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unei plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Astfel faptul că reclamanții au încasat sume cu titlu plăți nedatorate a fost statuat în mod definitiv prin Sentința nr. 309/04.11.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de la data când aceasta a devenit definitivă prin nerecurare, în cursul lunii noiembrie 2011. De la această dată curge termenul de 3 ani pentru restituirea unor sume care au format obiectul unei plăți nedatorate, aceasta fiind data certă a producerii pagubei.

În concluzie, tribunalul a reținut că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamanta S.C. YYYYY. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 1176 din 23 mai 2017 a admis apelul declarat de reclamanta S.C. YYYYY. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 61 din 11 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, a anulat sentința și, evocând fondul, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâți. A admis acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamantei sumele reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit, după cum urmează: - P. - 668 RON; - Q. - 659 RON; - R. - 659 RON; - S. - 669 RON; - T. - 669 RON; - U. - 671 RON; V. - 667 RON; - W. - 659 RON; - X. - 660 RON; - Y. - 673 RON; - Z. - 669 RON; - AA. - 689 RON; - BB. - 661 RON; - CC. - 687 RON; - DD. - 650 RON. A luat act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că, urmare a controlului Curții de Conturi, prin Decizia nr. 19/2011, s-a stabilit că reclamanta a acordat salariaților prime necuvenite cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, zilei de 8 martie, sărbătorilor de Paști și Ziua Transportatorului, urmând a fi luate măsuri pentru recuperarea plăților efectuate. Decizia nr. 19/2011 a Curții de Conturi Prahova constituie titlu executoriu, fiind menținută prin Sentința nr. 309/04.11.2011 a Curții de Apel Ploiești, definitivă și irevocabilă. Prin Decizia nr. 27/22.05.2012, Curtea de Conturi a dispus punerea în aplicare a acestei sentințe.

În executarea acestei decizii, între Sindicatul Transportatorilor din Ploiești și conducerea ZZZZZ. s-a încheiat Înțelegerea cu nr. J1657/29.01.2013 prin care s-a stabilit ca recuperarea integrală a acestor prime să se facă începând cu 01 februarie 2013, prin reținerea din salariile cuvenite angajaților a unor rate în cuantum de 25 RON/salariat până la acoperirea integrală a cuantumului total de 1505 RON/brut, reprezentând prime salariale acordate nelegal pe anii 2009 - 2010.

În baza acestei înțelegeri, apelanta-reclamantă a efectuat rețineri lunare din salariile intimaților-pârâți până în luna iunie 2016.

Curtea a reținut că intimații-pârâți au solicitat în instanță restituirea sumelor reținute abuziv prin poprire din salariul lunar și sistarea acestei popriri, iar prin Decizia civilă nr. 895/14 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploiești a obligat apelanta din prezenta cauză să restituie pârâților sumele reținute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 și 27/2012 ale Curții de Conturi și sistarea acestor rețineri din salariu.

Curtea a constatat că dreptul la acțiune în recuperarea sumelor încasate necuvenit de către intimații-pârâți s-a născut, potrivit dispozițiilor art. 2528 din C. civ., la momentul la care apelanta-reclamantă a cunoscut paguba și pe cel răspunzător de producerea ei, respectiv la momentul rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 309/04.11.2011 a Curții de Apel Ploiești, și anume la data de 21.12.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 2.537 din C. civ., prescripția se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.

În ceea ce privește recunoașterea dreptului, ca și cauză de întrerupere a prescripției, articolul 2.538 din C. civ. prevede că: (1) recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită. (2) Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele asemenea.

În cauză, Curtea a constatat că, prin încheierea Înțelegerii cu nr. J1657/29.01.2013, organul sindical ce a reprezentat pârâții a recunoscut datoria, fiind de acord cu reținerea lunară a sumelor prevăzute în acea înțelegere. Împrejurarea că, ulterior, a fost promovată acțiunea în restituirea sumelor poprite nu poate înlătura efectul recunoașterii datoriei asupra prescripției dreptului la acțiune, cu atât mai mult cu cât restituirea s-a dispus de către instanța de judecată pe considerentul că nu a fost urmată procedura legală pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de către salariați, și nu pe considerentul că sumele respective nu ar fi fost datorate.

În consecință, prin recunoașterea datoriei de către reprezentantul pârâților, în temeiul dispozițiilor art. 2537 pct. 1 din C. civ., Curtea constată că cursul prescripției începute la data de 21.12.2011 a fost întrerupt, începând să curgă un nou termen de prescripție de la data recunoașterii datoriei, prin încheierea Înțelegerii nr. J1657/29.01.2013 și a recunoașterii părților din datorie reținute lunar de la fiecare dintre pârâți, cel puțin până la data de 06.04.2015, când au formulat acțiune împotriva acestor rețineri.

Față de acest moment, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul de prescripție de 3 ani, respectiv la data de 05.08.2016, dreptul material la acțiune al reclamantei nefiind prescris.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că, în mod eronat, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului, și, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., a admis apelul, a anulat sentința și a rejudecat pricina, evocând fondul.

Evocând fondul, Curtea a constatat că, urmare a Deciziei Curții de Conturi nr. 19/2011, pârâții nu erau îndreptățiți la încasarea primelor menționate în actul de control, astfel că a admis acțiunea, a obligat pârâții să restituie reclamantei sumele reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit, menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în virtutea principiului îmbogățirii fără just temei, potrivit dispozițiilor art. 256 din C. muncii și a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

La 21 iunie 2017, revizuenții P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AAAAAA., BB., CC. și DD. au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1176 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, solicitând anularea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, au arătat că decizia a cărei retractare o solicită este contradictorie cu Decizia nr. 895 din 14.14.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2015, încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate.

Revizuenții au susținut că prin Decizia nr. 895/2016 a Curții de Apel Ploiești a fost obligat angajatorul să le restituie sumele de bani reținute abuziv prin poprire pe salariu, iar, prin Decizia nr. 1176/2017 a Curții de Apel Ploiești, au fost obligați să restituie angajatorului sumele de bani reprezentând prime salariale primite cu titlu necuvenit. Astfel, în două litigii distincte au fost pronunțate hotărâri potrivnice, între aceleași părți, cu identitate de obiect și cauză, situație care îi prejudiciază material și moral.

Au precizat că, în esență, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o acțiune în justiție, între aceleași părți, având același obiect și cauză, nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

Au solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei atacate.

La termenul de judecată din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a supus dezbateri admisibilitatea căii de atac, cerință impusă de art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, analiză care este prioritară în considerarea prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, potrivit textului menționat, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.".

Pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac, textul impune, așadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțarea acestor hotărâri de instanțe de același grad sau de grade diferite, precum și încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Printre condițiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, se află și aceea să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), hotărârile să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, norma amintită conferă părților dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii, în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care face imposibilă punerea în executare concomitentă.

În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de obiect și cauză.

Astfel, litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 soluționat prin Decizia nr. 895 din 14.04.2016 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a avut ca obiect cererea reclamanților, salariați ai pârâtei S.C. YYYYY. S.A. Ploiești, de obligare a acesteia la restituirea sumelor ce au fost reținute abuziv prin poprire din salariul lunar și sistarea acestor popririi. Poprirea a fost instituită urmare a Deciziei Curții de Conturi nr. 19/2011, a Sentinței definitive nr. 309 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, și a acordului încheiat între Sindicatul Transportatorilor din Ploiești și conducerea ZZZZZ., și anume Înțelegerea cu nr. J1657/29.01.2013.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 169 alin. (1), art. 169 alin. (2) C. muncii, art. 194 C. proc. civ. și art. 149 CCM.

Litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 soluționat prin Decizia nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a avut ca obiect cererea reclamantei, pârâtă în primul litigiu, de obligare a pârâților (reclamanți în primul litigiu) de restituire a primelor salariale acordate cu titlu necuvenit aferente perioadei 2009 - 2010, în temeiul dispozițiilor art. 256 alin. (1) C. muncii.

Comparând cele două cauze în care au fost pronunțate deciziile civile care sunt considerate contrare, Înalta Curte constată că nu există identitate de obiect și cauză juridică, întrucât, în primul litigiu pretenția dedusă judecății a pus în discuție reținerea nelegală din salariu a unor sume de bani, motivat de faptul că nu a fost urmată procedura legală pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de către salariați, în absența unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar, în cel de al doilea litigiu, pretenția dedusă judecății a pus în discuție îmbogățirea fără justă cauză, și anume o plată nedatorată efectuată în favoarea salariaților, care nu erau îndreptățiți să primească prime salariale în perioada 2009 - 2010.

Ca atare, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în procese cu obiect și cauză diferite, astfel că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii referitoare la existența triplei identități de elemente specifică autorității de lucru judecat.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să aibă același obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Pe de altă parte, în Decizia nr. 895/2016 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost soluționat primul proces, s-a reținut că deciziile Curții de Conturi și Sentința civilă nr. 309 din 4.112011 a Curții de Apel Ploiești, prin care în instanța de contencios administrativ a respins acțiunea angajatorului de anulare a deciziilor organului de control fiscal, nu pot constitui temei al executării silite a salariaților, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au avut legitimare procesuală în litigiul de contencios administrativ.

În litigiul finalizat prin Decizia nr. 1176/2017 a Curții de Apel Ploiești instanța nu a ignorat litigiul anterior, făcând referire la statuările din Decizia nr. 895/2016 a Curții de Apel Ploiești.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 1176/2017 prin care a fost soluționat cel de al doilea litigiu, Curtea de Apel, în dezlegarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, a reținut că prin Decizia nr. 895/2016 a Curții de Apel Ploiești instanța a obligat angajatorul să restituie salariaților sumele reținute din salarii în baza Deciziilor Curții de Conturi nr. 19/2011 și 27/2012, dar că, prin încheierea Înțelegerii nr. J1657/29.01.2013, organul sindical care a reprezentat pârâții a recunoscut datoria, fiind de acord cu reținerea lunară a sumelor prevăzute prin acel acord, situație în care termenul de prescripție a fost întrerupt.

Prin urmare, Decizia nr. 895/2016 a Curții de Apel Ploiești a fost valorificată în cadrul probatoriului administrat în al doilea dosar, astfel încât nu se poate reține că a fost ignorată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuenții S., Z., R., X., Y., CC., AA., DD., W., BB., V., U., P., T., Q.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1176 din 23 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de revizuenții S., Z., R., X., Y., CC., AA., DD., W., BB., V., U., P., T., Q.

Cu recurs la Completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.

Procesat de GGC - NN