ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1326/2016

Decizia nr. 1326/2016 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/105/2015 la data de 23 februarie 2015, reclamanta A., grefier în cadrul Judecătoriei Sector 2 București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București a solicitat obligarea acestora la plata dobânzilor legale pentru sumele plătite cu întârziere, datorate conform Deciziei civile nr. 1153 din 25 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. x/42/2008 de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă și irevocabilă, începând cu 23 ianuarie 2005 și în continuare, urmând a fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă, iar dobânda aferentă acestei hotărâri să fie calculată în conformitate cu prevederile O.G.

nr. 9/2000, respectiv O.G. 13/2011, începând cu data formulării cererilor de chemare în judecată admise prin hotărârea ce constituie titlu executoriu și, în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante. În cauză au fost formulate întâmpinări de către pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției și prin care s-au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 2737 din 14 octombrie 2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Prahova a reținut că la data sesizării instanței, reclamanta făcea parte din categoria personalului auxiliar de specialitate la Judecătoria Sector 2 București, instanță care nu este competentă să soluționeze cauza, astfel încât nu este incidentă reglementarea prevăzută de art. 127 din Noul C. proc. civ. privind competența facultativă a instanței. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin hotărârea pronunțată în data de 12 ianuarie 2016, a admis la rândul său excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc.

civ. în cazul în care la data înregistrării cererii reclamantul deține una din calitățile expres și limitativ arătate la alin. (3) din acest articol la instanța competentă să judece cauza, acesta este obligat să sesizeze o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea și că în analiza competenței prevăzute la art. 127 C. proc. civ., trebuie avute în vedere nu numai instanța la care funcționează reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, întrucât legiuitorul a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului București pentru considerentele ce succed: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 23 februarie 2015, reclamanta A. a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011. Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor. Așadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea. Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competența instanței la care își desfășoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv. De altfel, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc.

civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță. Reclamanta îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sectorului 2 București, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea magistratul, respectiv procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, ce are calitatea de reclamant. Chiar dacă reclamanta funcționează ca grefier la Judecătoria Sector 2 București, prezentul litigiu nu este de competența acestei instanțe, ci se află în competența de soluționare a tribunalului, în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În speță, având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea la Judecătoria Sector 2 București și nu la Tribunalul București nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului București, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul procesual ales și locul de muncă reclamantul. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016. Procesat de GGC - CL