ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2018

HOTĂRÂRE

21.09.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3575/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017, la data de 6 martie 2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH. (grefieri din cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă), toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Tribunalul București, secția a III-a civilă au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se admită acțiunea urmând să se constate existența stării de discriminare dintre reclamanți și ceilalți grefieri și personal conex, și să se dispună obligarea pârâților MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în sensul de a aloca sumele necesare, iar MINISTERUL JUSTIȚIE și celelalte instanțe din subordine să plătească reclamanților, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în funcție, care să includă, cumulat: a). drepturile reprezentând creșteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 1 august 2016, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție; b). drepturile reprezentând creșteri salariale de 7%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 1 octombrie 2016, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1% și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plată, de care s-a bucurat, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție; c). dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 18 iulie 2017, în dosarul nr. x/2017, tribunalul a dispus disjungerea acțiunii civile formulate de reclamanții N., O., R., T., U., X., AA., BB., B., D., F. și H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întocmirea de procese-verbale în acest sens, care au fost înaintate Compartimentului Registratură, în vederea formării a douăsprezece noi dosare, câte unul pentru fiecare reclamant menționat în parte, care au fost repartizate aceluiași complet, pentru respectarea principiului continuității, cu termen de judecată 18 iulie 2017.

În continuare, în prezenta cauză tribunalul a rămas investit cu judecarea acțiunii formulate de reclamanții A., C., E., G., I., J., K., L., M., P., Q., S., V., W., Y., Z., CC., DD., EE., FF., GG. și HH., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La termenul de judecată din data de 18 iulie 2017, în dosarul nr. x/2017, tribunalul a disjuns cererea de chemare în judecată în ceea ce îl privește pe reclamantul BB., constituindu-se un nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2017, cu termen de judecată fixat la data de 18 iulie 2017.

Prin sentința nr. 3267 pronunțată la data de 18 iulie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Învestit prin declinare, Tribunalul Călărași, secția Civilă a pronunțat sentința nr. 1017 din data de 2 noiembrie 2017, prin care a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea soluționării conflictului.

Analizând conflictul de competență Înalta Curte, prin decizia nr. 1988 din 7 decembrie 2017, a stabilit că instanța competentă teritorial este Tribunalul Prahova.

În dosarul disjuns, prin sentința civila nr. 3262 din 18 iulie 2017, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta T..

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că reclamanta are calitatea de grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, însă domiciliul acestuia se află în județul Iași, fiind aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora litigiul este în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul.

La Tribunalul Iași, secția I civilă cererea a fost înregistrată la nr. x/2017.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași iar, prin decizia nr. 676 din 16 aprilie 2018, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință:

A declinat în favoarea Tribunalului Prahova competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta T..

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

În pronunțarea acestei decizii cea de-a doua instanță a făcut aplicarea art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., reținând totodată statuările cuprinse în decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, precum și decizia nr. 1988 din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Prahova este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta.

Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în prima instanța tribunalului.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, aceste dispoziții aplicându-se în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor conform alin. (3) al aceluiași text de lege.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În speță, reclamanta T., grefier în cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă a formulat cerere de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., norma specială ce reglementează instanța competentă în situația în care reclamantul are funcția de grefier.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze cererea reclamantei este instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, în speța Tribunalul Prahova.

Competența Tribunalului Prahova fost determinată material de dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 269 din Codul muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competența acestei instanțe a fost determinată de calitatea reclamanților, de personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului București și de domiciliile reclamanților, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenței în condițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât și prorogarea convențională în condițiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza acestei instanței.

Faptul că ulterior legalei învestiri a instanței, Tribunalul Prahova a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor și înregistrarea lor separată în condițiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., acesta nu este de natură să înlăture prorogarea legală și convențională de competență, în condițiile sus arătate.

Față de considerentele expuse, având în vedere și decizia nr. 1988 din 7 decembrie 2017 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.