ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 736/2018

Asupra

conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2017,

la data de 06 martie 2017, reclamanții

A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U.,

V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I. și J.J.

(grefieri din cadrai Tribunalului București, secția a III-a civilă),

toți reprezentați de reclamantul A., au chemat în judecată pe

pârâții K.K., Curtea de Apel București, Tribunalul București, L.L.

și M.M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se admită acțiunea, urmând să se constate

existența stării de discriminare dintre reclamanți și

ceilalți grefieri și personal conex, și să se dispună

obligarea pârâților L.L., în sensul de a aloca sumele necesare, iar, K.K.

și celelalte instanțe din subordine să plătească

reclamanților, cu luarea în considerare a nivelului maxim al

indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în

funcție, care să includă, cumulat: a), drepturile reprezentând

creșteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la

data de 01 august 2016, actualizate în raport eu indicele de inflație

până la data plății efective, precum și în continuare

după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma

indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri

judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în

plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul

Ministerului public, a judecătorilor și magistraților

asistenți din cadrul. Înaltei Curți de Casație și

Justiție; b). drepturile reprezentând creșteri salariale de 7%, începând

cu luna ianuarie 2014 până la data de. 01 octombrie 2016, actualizate în

raport cu indicele de inflație până la data plății

efective, precum și în continuare după pronunțarea

hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1%

și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în

baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plata, de care s-a bucurat, doar o parte

a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor și

magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație

și Justiție; c). dobânzile penalizatoare pentru executarea cu

întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale,

calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni

până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și Decizia

nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea

unor chestiuni de drept.

La termenul din

18 iulie 2017, Tribunalul Prahova a disjuns cererea formulată de

reclamanta Y., în contradictoriu cu K.K., Curtea de Apel București,

Tribunalul București, L.L. și M.M., cauza disjunsă fiind

înregistrată sub nr. x/105/2017.

Prin

sentința civilă nr. 3266 din 18 iulie 2017 a Tribunalului Prahova,

pronunțată în Dosarul nr. x/105/2017

a fost admisa excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Prahova invocată din oficiu și a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Olt.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta face parte

din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul București, iar, în

cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii și art.

210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamanta putea sesiza

instanța de la domiciliul său, domiciliul aflat în municipiul Caracal,

județul Olt.

Pe rolul

Tribunalului Olt, secția I civilă, cauza a fost înregistrată la

data de 07 septembrie 2017 sub nr. x/105/2017.

Prin

sentința civilă nr. 113 din 07 februarie 2018, Tribunalul Olt, secția

I civilă,

a

admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în

privința reclamantei care are calitatea de grefier arhivar la Tribunalul

București și a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova. în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a

constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a

înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de

competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deliberând asupra

competenței de soluționare a cauzei. Tribunalul Olt a constatat

următoarele:

Potrivit art. 210

din Legea dialogului social nr. 62/2011 rep., cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului

în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locui de

muncă reclamantul. Ceea ce interesează în stabilirea competentei

teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv (de altfel

dispozițiile art. 269 C. muncii se referă la domiciliu sau

reședința). Prin „domiciliu" în sens procesual se înțelege

acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în

care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare

la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să

poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da

eficiență dreptului la apărare.

Ca atare, în

măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în

speță Caracal, jud. Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt

- care în speță se află pe raza mun. București, unde

reclamanta își desfășoară activitatea, domiciliu! din actul

de identitate nu poate primi eficiență,

În speța de

față reclamanta a optat să învestească cu soluționarea

cererii sale instanța de ia locul său de muncă (cu respectarea

însă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în

care reclamanta este grefier la Tribunalul București și a sesizat

Tribunalul Prahova). Această opțiune aparține exclusiv

reclamantei și instanța nu o poate cenzura.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat ia art. 133 pct. 2

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit cererii

de chemare in judecată și a obiectului acesteia, reclamanta a

promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de

muncă.

Art. 210 din

Legea nr. 62/2011 reglementează competența instanței de

judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă,

respectiv tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul

reclamantei sau locul de munca al acesteia.

Ambele instanțe

care s-au dezinvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul

prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale

personalului din justiției, decurgând din raporturile de muncă dintre

părți, astfel încât se constată că instanța de

judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.

În raport de data

formulării cererii de chemare în judecată - 06 martie 2017, sunt

incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind

dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) C.

muncii (actual art. 269 alin. (2)), în considerarea caracterului de normă

specială ulterioară ce reglementează competența de

soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate

cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: „cererile referitoare la soluționarea

conflictelor de muncă se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își

are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba

despre o competență teritorială alternativă, însă

absolută, reclamanta avea alegerea între două instanțe

deopotrivă competente, conform art. 136 C. proc. civ., respectiv fie

instanța de la domiciliul său, fie instanța de la locul de

muncă al acesteia.

În speță,

se constată că reclamanta are domiciliul pe raza județului Olt

(situație de fapt reținută de instanțele în conflict

și necontestată de părți), în timp ce locul de muncă,

în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale

neachitate, este situat în municipiul București; pe de alta parte,

instanța de la domiciliul reclamantei, Tribunalul Olt, este situată

în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova, în timp

ce cea de la locul de muncă al acesteia, Tribunalul București, este

situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel

București.

Conflictul

negativ de competență între Tribunalul Prahova și Tribunalul Olt

nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus - citate, ci de interpretarea

și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât,

dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident,

competența de soluționare a cererii de chemare în judecată

trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Art. 127 C. proc.

civ. prevede: "(1) Daca im judecător are calitatea de reclamant

într-o cerere de competența instanței la care își

desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele

judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a

cărei circumscripție se află instanța la care își

desfășoară activitatea; (2) În cazul în care cererea se

introduce împotriva unui judecător care își desfășoară

activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul

poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același

grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla

instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; (3) Dispozițiile

alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și in cazul

procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Astfel cum

rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamanta

la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de

grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are

și în prezent.

În speță,

dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză

față de dispozițiile C. muncii și Legii nr. 62/2011, fiind

dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă

interpretare și care reglementează expres doar situația în care

cererea este de competența instanței la care își

desfășoară

activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce se

regăsește în speță.

Dispozițiile

art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speță, deoarece acestea

reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat

un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei

fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare

părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se

aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari

și grefierilor și vizează două situații: respectiv,

când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este

reclamant) - cazul în speță - și când are legitimare

procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi

situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una dintre

instanțele judecătorești de același grad aflate în

circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu

curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța

la care își desfășoară activitatea."

Pentru a opera

însă această competența specială, obligatorie când este

vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de

textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiții: a)

reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent

judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii; b)

sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția

unei curți de apel învecinate.

Înalta Curte

constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima

condiție, în sensul că din relațiile aflate la dosar

rezultă că reclamanta funcționează ca grefier arhivar în

cadrul Tribunalului București, cât și cea de-a doua condiție,

fiind sesizat Tribunalul Prahova, instanță de același grad, din

circumscripția curții de apel învecinate (Curtea de Apel

Ploiești) celei în care reclamanta își desfășoară

activitatea ca grefier (Curtea de Apel București).

În acest sens, se

reține că, la edictarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.,

intenția legiuitorului a fost de a stabili o competență

teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel

învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află

instanța în care reclamanta, în oricare dintre calitățile

prevăzute de acest text, își desfășoară activitatea.

Pentru a putea

invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă

instanță este suficient ca la data promovării cererii,

reclamanta să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier

care își desfășoară activitatea în raza teritorială

instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat.

Soluția este

în acord și cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma „instanța la

care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin.

(1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se

referă ia situația în care judecătorul își

desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței

competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată

în prima instanță.

Or, reclamanta

s-a adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă

Tribunalului Prahova, aflat în raza de competență a unei curți

de apel învecinată Curții de Apel București, respectiv Curtea de

Apel Ploiești.

Introducând

cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din

instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel

învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul

său de muncă, reclamanta și-a manifestat opțiunea,

determinând astfel competența teritorială exclusivă în

soluționarea cererii sale.

Așa fiind, Înalta

Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în

primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția

I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 9 martie 2018.