ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2018

Decizia nr. 736/2018 Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2017, la data de 06 martie 2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I. și J.J. (grefieri din cadrai Tribunalului București, secția a III-a civilă), toți reprezentați de reclamantul A., au chemat în judecată pe pârâții K.K., Curtea de Apel București, Tribunalul București, L.L. și M.M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită acțiunea, urmând să se constate existența stării de discriminare dintre reclamanți și ceilalți grefieri și personal conex, și să se dispună obligarea pârâților L.L., în sensul de a aloca sumele necesare, iar, K.K.

și celelalte instanțe din subordine să plătească reclamanților, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în funcție, care să includă, cumulat: a), drepturile reprezentând creșteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 01 august 2016, actualizate în raport eu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul.

Înaltei Curți de Casație și Justiție; b). drepturile reprezentând creșteri salariale de 7%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de. 01 octombrie 2016, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G.

nr. 3/2006 și aflate în plata, de care s-a bucurat, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție; c). dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. La termenul din 18 iulie 2017, Tribunalul Prahova a disjuns cererea formulată de reclamanta Y., în contradictoriu cu K.K., Curtea de Apel București, Tribunalul București, L.L.

și M.M., cauza disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/105/2017. Prin sentința civilă nr. 3266 din 18 iulie 2017 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2017 a fost admisa excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta face parte din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul București, iar, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamanta putea sesiza instanța de la domiciliul său, domiciliul aflat în municipiul Caracal, județul Olt.

Pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 07 septembrie 2017 sub nr. x/105/2017. Prin sentința civilă nr. 113 din 07 februarie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în privința reclamantei care are calitatea de grefier arhivar la Tribunalul București și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul, pentru soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deliberând asupra competenței de soluționare a cauzei. Tribunalul Olt a constatat următoarele: Potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 rep., cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locui de muncă reclamantul.

Ceea ce interesează în stabilirea competentei teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv (de altfel dispozițiile art. 269 C. muncii se referă la domiciliu sau reședința). Prin „domiciliu" în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare. Ca atare, în măsura în care domiciliul înscris în actul de identitate (în speță Caracal, jud. Olt) nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt - care în speță se află pe raza mun. București, unde reclamanta își desfășoară activitatea, domiciliu!

din actul de identitate nu poate primi eficiență, În speța de față reclamanta a optat să învestească cu soluționarea cererii sale instanța de ia locul său de muncă (cu respectarea însă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta este grefier la Tribunalul București și a sesizat Tribunalul Prahova). Această opțiune aparține exclusiv reclamantei și instanța nu o poate cenzura. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat ia art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit cererii de chemare in judecată și a obiectului acesteia, reclamanta a promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competența instanței de judecată în soluționarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantei sau locul de munca al acesteia. Ambele instanțe care s-au dezinvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiției, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi. În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 06 martie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii (actual art. 269 alin. (2)), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: „cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 136 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul său, fie instanța de la locul de muncă al acesteia.

În speță, se constată că reclamanta are domiciliul pe raza județului Olt (situație de fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți), în timp ce locul de muncă, în considerarea căruia reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul București; pe de alta parte, instanța de la domiciliul reclamantei, Tribunalul Olt, este situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova, în timp ce cea de la locul de muncă al acesteia, Tribunalul București, este situată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București. Conflictul negativ de competență între Tribunalul Prahova și Tribunalul Olt nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus - citate, ci de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc.

civ., astfel încât, dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010. Art. 127 C. proc. civ.

prevede: "(1) Daca im judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și in cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor". Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamanta la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are și în prezent.

În speță, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză față de dispozițiile C. muncii și Legii nr. 62/2011, fiind dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situație ce se regăsește în speță. Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speță, deoarece acestea reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații: respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speță - și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Pentru a opera însă această competența specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiții: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate.

Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima condiție, în sensul că din relațiile aflate la dosar rezultă că reclamanta funcționează ca grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, cât și cea de-a doua condiție, fiind sesizat Tribunalul Prahova, instanță de același grad, din circumscripția curții de apel învecinate (Curtea de Apel Ploiești) celei în care reclamanta își desfășoară activitatea ca grefier (Curtea de Apel București). În acest sens, se reține că, la edictarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a stabili o competență teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care reclamanta, în oricare dintre calitățile prevăzute de acest text, își desfășoară activitatea.

Pentru a putea invoca dispozițiile legale anterior citate și pentru a sesiza o altă instanță este suficient ca la data promovării cererii, reclamanta să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea în raza teritorială instanței competente să soluționeze cauza, aspect necontestat. Soluția este în acord și cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă ia situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Prahova, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinată Curții de Apel București, respectiv Curtea de Apel Ploiești. Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamanta și-a manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii sale. Așa fiind, Înalta Curte va stabili competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2018.