ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3369/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017, la data de 06.03.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. și HH. (grefieri din cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă) au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența stării de discriminare dintre reclamanți și ceilalți grefieri și personal conex, să se dispună obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Justiției și celelalte instanțe din subordine să plătească reclamanților, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în funcție, care să includă, cumulat:

a) drepturile reprezentând creșteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 01.08.2016, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

b) drepturile reprezentând creșteri salariale de 7%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de. 01.10.2016, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor și magistraților asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

c) dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 18.07.2017, în dosarul nr. x/2017, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o privește pe H., constituindu-se un nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2017.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 3.257 din data de 18.07.2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei, instanțe invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta H. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

În forma actuală a C. proc. civ., în cazul în care reclamantul are calitatea de judecător (ori deține una din calitățile expres și limitativ arătate la alin. (3) din art. 127 noul C. proc. civ., respectiv procuror, asistent judiciar și grefier) la instanța competentă sa judece cauza, acesta este obligat sa sesizeze o instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

O condiție care se cere îndeplinită pentru a face textul de lege aplicabil este aceea că, la data promovării acțiunii, judecătorii, procurorii, asistenții judiciari și grefierii să-și desfășoare efectiv activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, în apel sau în recurs, rațiunea acestei reglementari fiind înlăturarea oricăror suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei.

Or, în prezenta cauză, instanța constată că reclamanta avea, la data formulării cererii de chemare în judecată și are și în prezent, calitatea de personal auxiliar, respectiv grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, numai că domiciliul acesteia se află în municipiul Alexandria.

Potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (2) din C. muncii republicat, litigiile cu privire la conflictele de muncă sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul.

Acest text de lege are în vedere domiciliul stabil și efectiv al reclamantului, iar nu locul unde acesta își desfășoară în mod curent activitatea.

Prin urmare, chiar dacă, în speță, reclamanta își desfășoară activitatea în calitate de grefier arhivar în cadrul Tribunalului București, acest fapt nu poate atrage competența Tribunalului Prahova, în temeiul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

2.2. Prin Sentința nr. 671 din data de 14.11.2017 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, și, pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, formulată de reclamanta H. - prin reprezentant A., cu domiciliul ales la Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Teleorman a reținut că, față de petitul acțiunii, în cauză devin aplicabile prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire a drepturile salariale, poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere Ministerului Justiției", contestație ce se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. Alin. (2) al precitatului articol dispune că împotriva hotărârii organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare la secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Ca atare, litigiul de față urmează o cale diferită de soluționare, în baza unei proceduri speciale derogatorii de la dispoziții C. muncii, fiind de competența secției de contencios administrativ al Curții de Apel București.

2.3. Prin Sentința nr. 1.853 din data de 18.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta H. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova; s-a constatat ivit conflictul negativ de competența și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că reclamanta nu a contestat un ordin emis de vreunul dintre pârâți ori vreo hotărâre prin care să se fi soluționat o contestație împotriva modului de stabilire a salariului, ci a solicitat obligarea pârâților la plata unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale ca urmare a stării de discriminare.

Așa fiind, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 7 din cap. VII din anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, prevederi ce sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Reclamanta nu contestă modul de stabilire a salariului adoptat printr-un ordin ori decizie, ci faptul că salarizarea sa este inferioară altor persoane în funcție de care se consideră discriminată. Astfel, solicită pe calea unei acțiuni în pretenții drepturi salariale neacordate.

Drept urmare, avându-se în vedere art. 266 și art. 269 din C. muncii, competența de soluționare a cauzei în favoarea aparține Tribunalului Prahova, fiind aplicabile în speță prevederile art. 127 C. proc. civ., pentru că la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să ateste că reclamanta ar domicilia într-o localitate din județul Teleorman, aceasta având și domiciliul ales și locul de muncă în Municipiul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta - grefier în cadrul Tribunalului București, a invocat existența unei stări de discriminare și a solicitat acordarea drepturilor bănești cuvenite prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare (care include indexările de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și cele de 1%, 1% și 5% prevăzute de O.G. nr. 3/2006).

Reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic (ordinul curții de apel de stabilire a drepturilor salariale sau deciziile de salarizare) și nici nu deduce judecății un act administrativ asimilat. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziții legale de strictă interpretare și aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamantă, dar având în vedere și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016, potrivit căreia în materie de competență în aplicarea O.G. nr. 137/2000 se are în vedere natura raporturilor juridice ce guvernează relațiile dintre părți, se constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială a instanței va fi stabilită în raport de prevederile Legii nr. 567/2004 și de cele ale C. muncii.

În acest sens, conform dispozițiilor art. 95 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 (privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice), litigiile în legătură cu cariera și raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sunt date de legiuitor în competența materială de judecată a "tribunalelor de muncă și asigurări sociale", respectiv a "secțiilor sau completele specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă", acesta constituind dreptul comun în materie.

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar reclamanta, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a ales să învestească Tribunalul Prahova, instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate celei în a cărei circumscripții se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta H. prin reprezentant A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Finanțelor publice, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED