ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2026

HOTĂRÂRE

24.02.2026

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 februarie 2024 pe rolul Tribunalului Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Prahova, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului să îi elibereze adeverința-tip în vederea recalculării pensiei de serviciu conform Legii nr. 567/2004, raportat la VRS de 484,18 RON, majorată cu 25% potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Prin sentința civilă nr. 1318/2024 din 14 mai 2024, Tribunalul Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, deși cererea era de competența Tribunalului Prahova, reclamanta a uzat de facultatea de a învesti o altă instanță, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., raportat la calitatea de pârât în proces a instanței competente. S-a constatat, însă, că reclamanta nu a sesizat una dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Prahova, ci, în mod eronat a introdus cererea la Tribunalul Cluj, instanță care nu îndeplinește criteriile prevăzute de norma legală enunțată.

Prin urmare, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, aflat într-o circumscripție învecinată Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă la 5 iunie 2024 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 2195/MAS din 9 decembrie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă - Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora instanța competentă să soluționeze cererea este tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantei.

S-a argumentat, în acest sens, că, la data introducerii cererii, reclamanta nu mai deține calitatea de grefier, rezultând, astfel, că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât acestea se aplică exclusiv în cazul persoanelor aflate în funcție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - secția I Civilă la 14 ianuarie 2025 sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 9 decembrie 2025, Tribunalul Prahova - secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, a apreciat, în esență, că reclamanta, fost grefier în cadrul Judecătoriei Câmpina, se judecă în contradictoriu cu Tribunalul Prahova, în calitate de pârât, cauzei fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ.. Prin urmare, competența de soluționare a cererii revine Tribunalului Brașov, aflat circumscripția unei curți de apel învecinate celei în circumscripția căreia se află instanța care ar fi fost competentă potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 21 ianuarie 2026 sub același număr.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, fost grefier la data introducerii acțiunii, cu domiciliul în Câmpina, jud. Prahova, a învestit Tribunalul Cluj cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

În cazul litigiilor de muncă, competența teritorială a instanței este de ordine publică, prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind în sensul că, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

În același timp, raportat la calitatea Tribunalului Prahova de pârât în proces, devin incidente și dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., conform cărora,,(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Această normă reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (potrivit regulii incidente în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate. În acest din urmă caz, trebuie arătat că dreptul reclamantului este limitat în ceea ce privește numărul opțiunilor, criteriul obiectiv pe care instanțele trebuie să îl îndeplinească, iar reclamantul să îl respecte, fiind cel al învecinării curților de apel în cadrul cărora funcționează instanțele deopotrivă competente.

În cauză, deși reclamanta avea dreptul să sesizeze fie Tribunalul Prahova, fie un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate, aceasta a înțeles să învestească cu soluționarea cererii sale Tribunalul Cluj, aflat în circumscripția Curții de Apel Cluj. Or, instanța sesizată de reclamantă nu se învecinează cu Curtea de Apel Ploiești, în raza căreia se află Tribunalul Prahova, care ar fi fost competent conform art. 269 alin. (2) C. proc. civ.

Competența teritorială în cazul litigiilor de muncă rămâne exclusivă, chiar dacă, alternativ, reclamantul poate opta să valorifice dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., în sensul că aceste litigii pot fi soluționate numai de instanțele determinate de lege, iar părțile nu au facultatea de a alege o altă instanță de același grad pentru a le soluționa cauza.

Cu alte cuvinte, împrejurarea că, datorită calității pârâtului (acesta fiind chiar instanța competentă, potrivit legii) și prin incidența art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., devin competente, alternativ, și alte tribunale, aflate în circumscripția curților de apel învecinate, nu schimbă natura juridică a competenței instanței în cazul unui litigiu de muncă.

Prin urmare, Tribunalul Cluj, sesizat de către reclamantă, nu este competent teritorial să soluționeze litigiul dedus judecății, necompetența acestei instanțe fiind de ordine publică, în sensul dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Ca o consecință, în mod procedural, cu respectarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a fost invocată, din oficiu, de către instanța învestită prin cererea introductivă la primul termen de judecată.

Totodată, Înalta Curte reține că Tribunalul Brașov, în favoarea căruia instanța inițial sesizată a declinat competența de soluționare a cauzei, este unul dintre tribunalele competente alternativ, potrivit art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., fiind o instanță de același grad cu instanța competentă, conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, de la domiciliul reclamantei-Tribunalul Prahova și care, suplimentar, îndeplinește condiția de a se afla în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.