ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2018

HOTĂRÂRE

20.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. x/2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova cu sediul în Ploiești, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe cale de consecință să fie obligați pârâții să plătească diferențele salariale actualizate cu indicele de inflație calculate pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 01.08.2014 - 01.12.2015, respectiv 455,5 RON pentru perioada 01.12.2015 până la acordarea pe cale administrativă a acestui coeficient și pentru viitor, obligarea pârâților la plata dobânzii legale începând cu data de 01.08.2014 până la data plății efective a sumelor cuvenite, să fie obligați pârâții să procedeze la punerea în aplicare a disp. art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv, și pe cale de consecință să achite sumele datorate.

Prin Sentința civilă nr. 5858/18.12.2017 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut că, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau Socul de muncă reclamantul, iar art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Acesta reprezintă un caz de necompetență teritorială exclusivă, prin urmare de ordine publică.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., prevederile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, reclamanta are domiciliul în județul Teleorman și deține funcția de procuror în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Așadar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, competența, din punct de vedere al legii speciale, aparține Tribunalului Teleorman (instanța de domiciliu). Dispoziția este instituită exclusiv în interesul reclamantei.

Art. 127 C. proc. civ. instituie obligația reclamanților care au și calitatea de judecători, procurori, grefieri care își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să le soluționeze cererea, de a sesiza una dintre instanțele de același grad (în speță orice tribunal) din raza oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Aceasta reprezintă o dispoziție specială față de norma instituită în Codul muncii, justificată de necesitatea de a asigura aparența de imparțialitate în judecata unui litigiu în care au calitatea de parte și de ordine publică.

Analizând actele dosarului, Tribunalul Prahova a reținut că reclamanta A. are domiciliul în jud. Teleorman și are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, astfel că nu există niciun impediment pentru care reclamanta să se adreseze instanței din raza teritorială în care își are domiciliul.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2017,

Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, prin Sentința civilă nr. 201 din 28 februarie 2018, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Teleorman a reținut următoarele considerente:

Reclamanta în cauză are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, unde își desfășoară activitatea, parchet aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Dispozițiile noului C. proc. civ. prevăd, prin art. 127, o competență teritorială facultativă în a alege instanța învecinată Curții de Apel în care reclamanta își desfășoară activitatea, față de dispozițiile legale în materia conflictelor de muncă instituite de art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, în raport de care competența teritorială este imperativă.

Caracterul facultativ este dat de calitatea reclamantei care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcția de procuror în cadrul parchetului din circumscripția unei curți de apel.

Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competența instanței la care își desfășoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curtea de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

În speță, având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și nu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Prahova, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își are locul de muncă reclamanta, domiciliul procesual ales fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Mai mult decât atât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în raport de toate prevederile legale în vigoare.

Cauza este declinată de la Tribunalul Prahova, unde inițial reclamanta s-a adresat cu cererea de chemare în judecată.

În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilește o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

În raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține competența de soluționare a Tribunalului Prahova, instanță competentă, atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamanta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Așadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Cum reclamanta A. activează ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și nu în cadrul Tribunalului Prahova, rezultă că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu operează în speță, astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Prahova, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Soluția este în acord și cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul/procurorul/grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curții de apel în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamanta și-a manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii sale.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.