ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea anumitor drepturi salariale, individualizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate începând cu data de 1 august 2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite, precum și la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv .

Prin sentința civilă nr. 5854 din data de 15 decembrie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că reclamanta A. are domiciliul în județul Neamț, fiind procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, astfel că nu există niciun impediment pentru care să se adreseze instanței din raza teritorială în care își are domiciliul.

De asemenea, instanța a reținut aplicabilitatea dispoziției speciale prevăzute de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituită exclusiv în interesul reclamantului, potrivit căreia competența aparține instanței de la domiciliul reclamantului, în speță, Tribunalul Neamț.

Învestit prin declinare, Tribunalul Neamț, secția I civilă a pronunțat sentința nr. 388 din data de 7 martie 2018, prin care prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că în cauză devin incidente dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în conformitate cu care cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Acest text de lege modifică dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, stabilind o competență alternativă de soluționare a conflictelor individuale de muncă.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că Tribunalul Prahova este instanța competentă să soluționeze cauza, fiind instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă reclamanta.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare - ordonatori de credite, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Fiind o normă de competență teritorială alternativă, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente, respectiv Tribunalul Neamț - în a cărui circumscripție își are domiciliul sau Tribunalul Prahova - în a cărui circumscripție își are locul de muncă.

În speță, reclamanta - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești - a înțeles să opteze pentru sesizarea instanței în a cărei circumscripție își are locul de muncă, respectiv Tribunalul Prahova.

Textul art. 116 C. proc. civ. reglementează posibilitatea pe care reclamantul o are de a alege între două instanțe deopotrivă competente și trebuie înțeles în sensul că, dacă reclamantul s-a adresat uneia dintre instanțele competente, nici pârâtul și nici instanța nu pot contesta opțiunea acestuia.

În speță, depunând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamanta și-a manifestat opțiunea de a sesiza una dintre instanțele competente potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, determinând astfel instanța ce are competență teritorială în soluționarea acțiunii sale.

De menționat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care se interpretează restrictiv, în sensul că alegerea altei instanțe din vecinătatea curții de apel la care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul se soluționează în fond la instanța respectivă.

În acest sens, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 pronunțată în recursul în interesul legii s-a statuat că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la "situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Or, reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.