ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2018

HOTĂRÂRE

19.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate discriminarea și faptul că era îndreptățită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să plătească diferențele salariale actualizate cu indicele de inflație calculate pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 1 august 2014 - 1 decembrie 2015 respectiv 455,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015 până la acordarea pe cale administrativă a acestui coeficient și pentru viitor, obligarea pârâților la plata dobânzii legale începând cu data de 1 august 2014 până la data plății efective a sumelor cuvenite, să fie obligați pârâții să procedeze la punerea în aplicare a disp. art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv și, pe cale de consecință, să achite sumele datorate.

Prin Sentința civilă nr. 5852 din 15 decembrie 2017 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că domiciliul reclamantei A. se află în raza teritorială de competență a Tribunalului Dolj, astfel că, potrivit art. 269 din C. muncii, competența revine acestei instanțe.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 566 din 13 martie 2018, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj, a declinat cauza la Tribunalul Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reținut prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, din care rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamanta a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Prahova nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Rațiunea legiuitorului în edictarea normelor de competență a fost aceea a stabilirii competenței teritoriale a instanțelor și în funcție de locul de muncă al reclamanților din perspectiva accesului cât mai facil la justiție.

Mai mult dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanțe din aproprierea curții de apel la care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluționează în fond la instanța respectivă. În acest sens, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 pronunțată în recursul în interesul legii s-a hotărât că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Cum, în cauza de față, competența soluționării acțiunii revine în primă instanța Tribunalului Prahova, reclamanta nu avea obligația de a alege o altă instanță.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Prahova pentru considerentele ce succed:

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competența de soluționare a instanței judecătorești aflată în circumscripția curții de apel în raza căreia își desfășoară activitatea.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248 - 253 din C. muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

În cauza dedusă judecății, la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum au reținut ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc în cauză, reclamanta avea locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar domiciliul său era situat pe raza județului Dolj.

Reiese deci, că atât Tribunalul Prahova, cât și Tribunalul Dolj, erau alternativ competente în soluționarea cauzei, reclamanta având alegerea între aceste două instanțe, conform art. 116 C. proc. civ.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin opțiunea justificată legal de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acesta stabilește pe deplin competența teritorială a instanței.

În consecință, prin alegerea făcută de reclamantă, respectiv Tribunalul Prahova, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

De menționat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanțe din aproprierea curții de apel la care judecătorul sau procurorul își desfășoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluționează în fond la instanța respectivă. În acest sens s-a statuat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 pronunțată în recursul în interesul legii, în care s-a hotărât că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la "situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Or, reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Prahova.