ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de
față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
rezoluția
nr.
1078/P/2009 din 18 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea
urmăririi penale față de M.I. - judecător la Tribunalul Dâmbovița, Pentru infracțiunea
prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că
petentul V.E.Ș. a formulat plângere penală împotriva magistratului I.M. de la
Tribunalul Dâmbovița pentru complicitate la șantaj.
Plângerea a fost motivată în sensul că
magistratul a judecat recursul din Dosarul civil nr. 2485/262/2007 și a
modificat hotărârea judecătorească a instanței de fond printr-o decizie care
încalcă legea locuinței și încurajează evaziunea fiscală, permițându-i
reclamantei Ș.O. să obțină foloase necuvenite.
S-a reținut în rezoluție că magistratul a
judecat cauze în care petentul a fost parte.
Din actele premergătoare nu a rezultat niciun
element de fapt referitor la comiterea vreunei fapte penale de către
magistratul reclamat.
Hotărârile care-l nemulțumesc pe petent au
fost date în complete formate din 3 judecători, dintre care și magistratul I.M.
Pe de altă parte, s-a motivat că
nemulțumirile cu privire la modul de soluționare a unor cauze pot face obiectul
căilor de atac prin care hotărârile judecătorești sunt controlate legal.
Prin rezoluția nr. 1223/723/II-2/2010
procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 alin.
(1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva
rezoluției nr. 1078/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Împotriva rezoluției menționate a formulat
plângere în temeiul art. 278
1
C. proc. pen. petentul V.E.Ș. care în
esență este nemulțumit de soluția adoptată, solicitând desființarea acesteia.
Plângerea nu este fondată.
Din actele premergătoare existente la dosarul
cauzei nu rezultă niciun indiciu cu privire la o exercitare abuzivă a
atribuțiilor de serviciu de către magistratul intimat în plângerea petentului.
Pronunțarea unei soluții nefavorabile
petentului și exprimarea unui punct de vedere diferit de cel al judecătorilor
de la prima instanță nu sunt elemente de natură a antrena răspunderea penală a
magistratului.
Se constată că intimatul magistrat a efectuat
în cadrul atribuțiilor de serviciu controlul jurisdicțional în limitele
conferite de dispozițiile legale incidente.
Cât privește participarea magistratului
intimat la soluționarea contestației în anulare formulată de petent aceasta a
fost determinată de repartizarea aleatorie computerizată, cererea lui de
abținere fiind respinsă ca neîntemeiată.
Așa fiind, plângerea petentului împotriva
rezoluției nr. 1078/P/2009 din 18 ianuarie 2010 va fi respinsă ca nefondată.
Va fi menținută rezoluția atacată, iar
petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată
de petiționarul V.E.Ș. împotriva rezoluției nr. 1078/P/2009 din 18 ianuarie
2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică.
Menține rezoluția atacată.
Obligă petiționarul la plata sumei de 200
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie
2010.