ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1078/P/2009 din 18 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.I. - judecător la Tribunalul Dâmbovița, Pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că petentul V.E.Ș. a formulat plângere penală împotriva magistratului I.M. de la Tribunalul Dâmbovița pentru complicitate la șantaj. Plângerea a fost motivată în sensul că magistratul a judecat recursul din Dosarul civil nr. 2485/262/2007 și a modificat hotărârea judecătorească a instanței de fond printr-o decizie care încalcă legea locuinței și încurajează evaziunea fiscală, permițându-i reclamantei Ș.O.

să obțină foloase necuvenite. S-a reținut în rezoluție că magistratul a judecat cauze în care petentul a fost parte. Din actele premergătoare nu a rezultat niciun element de fapt referitor la comiterea vreunei fapte penale de către magistratul reclamat. Hotărârile care-l nemulțumesc pe petent au fost date în complete formate din 3 judecători, dintre care și magistratul I.M. Pe de altă parte, s-a motivat că nemulțumirile cu privire la modul de soluționare a unor cauze pot face obiectul căilor de atac prin care hotărârile judecătorești sunt controlate legal. Prin rezoluția nr. 1223/723/II-2/2010 procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. a respins ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 1078/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției menționate a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petentul V.E.Ș. care în esență este nemulțumit de soluția adoptată, solicitând desființarea acesteia. Plângerea nu este fondată. Din actele premergătoare existente la dosarul cauzei nu rezultă niciun indiciu cu privire la o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către magistratul intimat în plângerea petentului. Pronunțarea unei soluții nefavorabile petentului și exprimarea unui punct de vedere diferit de cel al judecătorilor de la prima instanță nu sunt elemente de natură a antrena răspunderea penală a magistratului.

Se constată că intimatul magistrat a efectuat în cadrul atribuțiilor de serviciu controlul jurisdicțional în limitele conferite de dispozițiile legale incidente. Cât privește participarea magistratului intimat la soluționarea contestației în anulare formulată de petent aceasta a fost determinată de repartizarea aleatorie computerizată, cererea lui de abținere fiind respinsă ca neîntemeiată. Așa fiind, plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 1078/P/2009 din 18 ianuarie 2010 va fi respinsă ca nefondată. Va fi menținută rezoluția atacată, iar petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.E.Ș. împotriva rezoluției nr. 1078/P/2009 din 18 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2010.