ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 octombrie

2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 8290/1/2010, petentul

M.C.V. a formulat o plângere întemeiată pe disp. art. 278

1

C. proc.

pen., împotriva rezoluției nr. 15158/3593-II/2/2010 din 24 septembrie 2010.

Prin această

rezoluție a fost respinsă, ca neîntemeiată plângerea formulată de M.C.V.

împotriva soluției din dosarul nr. 449/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Ca urmare a

dispoziției instanței, a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nr. 449/P/2010 în care s-a dat rezoluția din 28

aprilie 2010.

Prin această rezoluție

s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința judecătorului T.C.B., din

cadrul Curții de Apel București și a procurorului nenumit, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune

această soluție, parchetul a reținut că prin plângerea adresată Consiliului Superior

al Magistraturii la data de 12 martie 2010, persoana vătămată M.C.V., a

solicitat cercetarea judecătorului T.C.B. și a „procurorului de ședință”, pe motiv

că, în dosarul penal cu nr. 1170/2/2009, la termenul de judecată din 25

februarie 2010, i-au respins „cererea de amânare pentru imposibilitate de

prezentare la termen” și prin aceasta au dovedit „complicitate cu șeful Mafiei

din Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu-Ilfov, prim procurorul N.T....”.

Pentru că cererea de

amânare i-a fost respinsă, solicită cercetarea sub aspectul infracțiunilor

„prev. și ped. de art. 246 T.C.B., art. 249

1

C. pen., art. 264 C.

pen. și art. 257 C. pen.”.

Plângerea a fost

trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, unde a fost înregistrată inițial sub nr. 5420/1577/VIII/1/2010

(12 aprilie 2010) și apoi sub nr. 449/P/2010 (28 aprilie 2010).

La data de 11

decembrie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I-a penală, a fost

înregistrat dosarul penal cu nr. 11700/P/2009 (2886/2009) având ca obiect

plângerea formulată de M.C.V. împotriva rezoluției cu nr. 1815/II-2/2008 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin

care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale dată în dosarul penal cu nr. 1054/P/2008 a acelui parchet cu privire la

primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, județul Ilfov, N.T.

Prin sentința penală

cu nr. 53 din 25 februarie 2010, plângerea a fost respinsă ca nefondată, iar

petentul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli

judiciare.

Nu există indicii în

legătură cu existența vreunei fapte penale care să justifice continuarea

actelor premergătoare.

Încadrările juridice

invocate de persoana vătămată nu au vreo legătură cu starea de fapt prezentată

în plângere și nu întrunesc

condițiile

art. 222 alin. (2) C. proc. pen. întrucât, în loc să descrie fapta penală, să

indice făptuitorul și a mijloacele de probă, se preocupă doar de încadrări

juridice penale ce au ca singură bază nemulțumirea că la termenul din 25

februarie 2010 instanța i-a respins cererea de amânare a judecării cauzei.

Încadrarea juridică a

faptelor penale este atributul exclusiv al organelor judiciare și se bazează pe

indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana, față

de care se efectuează acte premergătoare a săvârșit fapta penală, așa cum

prevede art. 68

1

C. proc. pen.

Din acest motiv,

neexistând justificarea în fapte pentru analizarea diferitelor articole din

Legea penală, invocate de persoana vătămată în mod arbitrar și nefiind aici

locul pentru dezbaterea lor teoretică, doctrinară - fără vreo relevanță în

cauză - nu vor fi luate în considerație decât în măsura în care, corespund cu

încadrarea juridică oficială sub care au fost efectuate actele premergătoare,

respectiv infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. și ped. de art. 246 C. pen.

Sub acest aspect se

reține că la soluționarea cauzei, judecătorul a avut ca bază legea și propria

convingere asupra concludentei probelor administrate, iar actul deliberării nu

poate face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că a fost

urmarea comiterii vreunei fapte penale, motiv pentru care va fi dispusă

neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 246

C. pen., întrucât fapta nu există.

La rândul său,

procurorul de ședință - nenominalizat - a formulat concluzii având ca bază, de

asemenea, legea și propria convingere asupra relevanței probelor administrate

și nu pot face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că au fost

urmarea comiterii vreunei infracțiuni, fapt pentru care va fi dispusă

neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 246

C. pen., întrucât fapta nu există.

Împotriva hotărârilor

judecătorești, Legea prevede căi de atac, iar printre acestea nu se regăsește

plângerea penală împotriva magistratului judecător sau procuror și în cazul de

față, reprezintă mai degrabă demonstrația abuzului în dreptul la petiție.

Împotriva acestei

soluții petentul a formulat o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție,

întemeiată pe disp. art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală

nr. 1037 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 15 iunie

2010 s-a trimis cauza privind pe petentul M.C.V. la procurorul șef al Secției

de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția din 24

septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.C.V.

împotriva rezoluției nr. 449/P/2010, din 28 aprilie 2010.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția pronunțată la 28

aprilie 2010 în dosarul nr. 449/P/2010 este temeinică și legală.

Petentul M.C.V. a

formulat o plângere împotriva judecătorului T.C.B. pentru modul cum a

soluționat plângerea îndreptată împotriva procurorului N.T. și împotriva

procurorului de ședință pentru modul în care a pus concluzii în această cauză.

Petentul nu a indicat

în ce constau faptele judecătorului T.C.B. sau ale procurorului de ședință, apreciind

doar că aceștia fac parte din mafia condusă de procurorul N.T.

Înalta Curte constată

că petentul este nemulțumit de soluția pronunțată în cauza privindu-l pe

intimatul N.T., soluție pronunțată de judecătorul T.C.B., însă o asemenea

nemulțumire nu poate face obiectul unei cauze penale, atâta vreme cât nu au

fost comise fapte penale în legătură cu soluționarea cauzei. Cenzurarea

soluției se poate face doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege,

exprimarea opiniei judecătorului în cauza dedusă judecății, precum și a

procurorului prin intermediul concluziilor prezentate în ședința publică,

neputând face obiectul infracțiunii de abuz în serviciu.

De aceea Înalta

Curte, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge plângerea ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției din 28 aprilie 2010 dată în dosarul

nr. 449/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

februarie 2011.