ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 octombrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 8290/1/2010, petentul M.C.V. a formulat o plângere întemeiată pe disp. art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 15158/3593-II/2/2010 din 24 septembrie 2010. Prin această rezoluție a fost respinsă, ca neîntemeiată plângerea formulată de M.C.V. împotriva soluției din dosarul nr. 449/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca urmare a dispoziției instanței, a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 449/P/2010 în care s-a dat rezoluția din 28 aprilie 2010. Prin această rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința judecătorului T.C.B., din cadrul Curții de Apel București și a procurorului nenumit, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a dispune această soluție, parchetul a reținut că prin plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 12 martie 2010, persoana vătămată M.C.V., a solicitat cercetarea judecătorului T.C.B.

și a „procurorului de ședință”, pe motiv că, în dosarul penal cu nr. 1170/2/2009, la termenul de judecată din 25 februarie 2010, i-au respins „cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare la termen” și prin aceasta au dovedit „complicitate cu șeful Mafiei din Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu-Ilfov, prim procurorul N.T… ”. Pentru că cererea de amânare i-a fost respinsă, solicită cercetarea sub aspectul infracțiunilor „prev. și ped. de art. 246 T.C.B., art. 249 1 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 257 C. pen.”. Plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost înregistrată inițial sub nr. 5420/1577/VIII/1/2010 (12 aprilie 2010) și apoi sub nr. 449/P/2010 (28 aprilie 2010). La data de 11 decembrie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I-a penală, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 11700/P/2009 (2886/2009) având ca obiect plângerea formulată de M.C.V.

împotriva rezoluției cu nr. 1815/II-2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul penal cu nr. 1054/P/2008 a acelui parchet cu privire la primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, județul Ilfov, N.T. Prin sentința penală cu nr. 53 din 25 februarie 2010, plângerea a fost respinsă ca nefondată, iar petentul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Nu există indicii în legătură cu existența vreunei fapte penale care să justifice continuarea actelor premergătoare. Încadrările juridice invocate de persoana vătămată nu au vreo legătură cu starea de fapt prezentată în plângere și nu întrunesc condițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen. întrucât, în loc să descrie fapta penală, să indice făptuitorul și a mijloacele de probă, se preocupă doar de încadrări juridice penale ce au ca singură bază nemulțumirea că la termenul din 25 februarie 2010 instanța i-a respins cererea de amânare a judecării cauzei. Încadrarea juridică a faptelor penale este atributul exclusiv al organelor judiciare și se bazează pe indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana, față de care se efectuează acte premergătoare a săvârșit fapta penală, așa cum prevede art. 68 1 C. proc. pen.

Din acest motiv, neexistând justificarea în fapte pentru analizarea diferitelor articole din Legea penală, invocate de persoana vătămată în mod arbitrar și nefiind aici locul pentru dezbaterea lor teoretică, doctrinară - fără vreo relevanță în cauză - nu vor fi luate în considerație decât în măsura în care, corespund cu încadrarea juridică oficială sub care au fost efectuate actele premergătoare, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 C. pen. Sub acest aspect se reține că la soluționarea cauzei, judecătorul a avut ca bază legea și propria convingere asupra concludentei probelor administrate, iar actul deliberării nu poate face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că a fost urmarea comiterii vreunei fapte penale, motiv pentru care va fi dispusă neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunii prev. și ped.

de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. La rândul său, procurorul de ședință - nenominalizat - a formulat concluzii având ca bază, de asemenea, legea și propria convingere asupra relevanței probelor administrate și nu pot face obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că au fost urmarea comiterii vreunei infracțiuni, fapt pentru care va fi dispusă neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Împotriva hotărârilor judecătorești, Legea prevede căi de atac, iar printre acestea nu se regăsește plângerea penală împotriva magistratului judecător sau procuror și în cazul de față, reprezintă mai degrabă demonstrația abuzului în dreptul la petiție.

Împotriva acestei soluții petentul a formulat o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiată pe disp. art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 1037 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 15 iunie 2010 s-a trimis cauza privind pe petentul M.C.V. la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția din 24 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 449/P/2010, din 28 aprilie 2010. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția pronunțată la 28 aprilie 2010 în dosarul nr. 449/P/2010 este temeinică și legală.

Petentul M.C.V. a formulat o plângere împotriva judecătorului T.C.B. pentru modul cum a soluționat plângerea îndreptată împotriva procurorului N.T. și împotriva procurorului de ședință pentru modul în care a pus concluzii în această cauză. Petentul nu a indicat în ce constau faptele judecătorului T.C.B. sau ale procurorului de ședință, apreciind doar că aceștia fac parte din mafia condusă de procurorul N.T. Înalta Curte constată că petentul este nemulțumit de soluția pronunțată în cauza privindu-l pe intimatul N.T., soluție pronunțată de judecătorul T.C.B., însă o asemenea nemulțumire nu poate face obiectul unei cauze penale, atâta vreme cât nu au fost comise fapte penale în legătură cu soluționarea cauzei.

Cenzurarea soluției se poate face doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, exprimarea opiniei judecătorului în cauza dedusă judecății, precum și a procurorului prin intermediul concluziilor prezentate în ședința publică, neputând face obiectul infracțiunii de abuz în serviciu. De aceea Înalta Curte, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției din 28 aprilie 2010 dată în dosarul nr. 449/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat . Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2011.