ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

rezoluția nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistrații judecători

G.A.,

O.M.N.I. și T.D.M. din cadrul Curții de Apel Iași, pentru infracțiunile prev.

de art. 246 și 249 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut

că petentul C.C. a formulat plângere penală împotriva magistraților pentru abuz

în serviciu și neglijență în serviciu, fiind nemulțumit de soluția din Dosarele

civile nr. 3635/99/2008 și 7130/99/2008 a Tribunalului Iași.

În rezoluție s-a motivat că din cercetarea

actelor premergătoare nu rezultă comiterea unei fapte penale.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen.,

procurorul șef al secției a respins ca neîntemeiată plângerea lui C.C. împotriva

rezoluției nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010, cu motivarea că în cauză există

indicii privind comiterea vreunei infracțiuni de către judecătorii intimați și

că nemulțumirea petentului față de hotărârile judecătorești pronunțate în

defavoarea lui pot fi controlate în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva rezoluției a declarat recurs

petentul.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 129 din Constituție, hotărârile

judecătorești pronunțate de magistrați sunt supuse căilor de atac prevăzute de

lege.

Din examinarea textului rezultă că legea

fundamentală prezumă că magistrații pot să greșească în soluționarea cauzelor.

Abaterile de la lege, constând în interpretarea greșită a dreptului material

sau procesual, se îndreaptă, potrivit Constituției, în căile de atac prevăzute

de lege. Este adevărat că magistrații sunt obligați să soluționeze cauzele cu

bună credință și pot răspunde penal în situația comiterii unor infracțiuni de

corupție sau în cazul infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției din

capitolul II al titlului VI din partea specială a Codului penal, cum ar fi:

arestarea nelegală și cercetarea abuzivă; supunerea la rele tratamente;

represiunea nedreaptă.

Or, în prezenta cauză astfel de fapte nu

există.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică.

Așa fiind, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondată, plângerea, cu

obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul C.C. împotriva rezoluției nr. 333/P/2010 din 12 aprilie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

septembrie 2010.