ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 776 din 20 decembrie 2005, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea reclamantei SC T. SA Suceava împotriva pârâților SC A. SA Suceava și Municipiul Suceava prin primar, a obligat pe pârâta SC A. SA la plata sumei de 166.256.88 lei cu titlu de penalități de întârziere, a respins acțiunea ca prescrisă pentru suma de 115.280,6 lei și ca nefondată pentru suma de 467.721,2 lei iar față de Municipiul Suceava, prin primar a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Instanța de fond a reținut că reclamanta a furnizat energie termică pe care pârâta SC A. SA a plătit-o cu întârziere pentru care s-au emis facturi de majorare a prețului rămânând o sumă restantă de 749.258,44 lei.

Pentru suma de 115.280,6 lei a operat prescripția extinctivă întrucât recunoașterea dreptului a intervenit după împlinirea termenului de prescripție. În privința pârâtei Municipiul Suceava acțiunea a fost considerată prescrisă întrucât facturile scadente în anii 1998-1999 puteau forma obiectul acțiunii până în anul 2002, la data de 9 iulie 2003 când acțiunea a fost înregistrată la instanță fiind împlinit termenul de 3 ani. Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 63 din 14 iunie 2006 a respins ca nefondate apelurile reclamantei și pârâtei SC A. SA considerând că în mod legal instanța de fond a stabilit prescris dreptul la acțiune pentru 4 facturi iar pentru celelalte 7 a întrerupt termenul de prescripție prin plata parțială.

Cu privire la dreptul la subvenții, instanța a reținut că indiferent dacă a primit sau nu subvenția de la consiliul local, SC A. SA era obligată contractual față de reclamantă la prețul integral. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a respins ca nefondat recursurile reclamantei și pârâtei SC A. SA. Instanța de recurs a considerat corectă stabilirea prescripției intervenită pentru o parte din majorări față de data exigibilității obligației și aceea a depunerii acțiunii. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a formulat contestație în anulare susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind respingerea acțiunii pentru suma de 467.721,7 lei, acela al clasificării răspunderii celor două pârâte, precum și greșita apreciere a împlinirii termenului de prescripție pentru suma de 115.280,66 lei.

Contestatoarea mai susține că instanța a făcut o greșeală de interpretare a instituției întreruperii prescripției. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare posibilă împotriva hotărârilor date de instanța de recurs când aceasta a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Cererea de declarare a căii de atac a recursului reclamantei SC T. SA nu a fost însoțită de motivele pentru care această parte critică decizia curții de apel pronunțată, mulțumindu-se să reitereze ca motive, apelul așa cum a fost formulat. Confuzia cu care se confruntă reclamanta în identificarea căilor ordinare și extraordinare de atac a determinat instanța de recurs să analizeze aspectele de legalitate ce puteau fi desprinse din motivarea apelului.

Recursul în aceeași măsură precum contestația în anulare și revizuirea, este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, care analizează numai sub aspectul legalității și al motivelor de ordine publică hotărârea atacată. Astfel, referirea la situația de fapt expusă de contestatoare excede cadrului procesual - neplata subvențiilor, interpretarea greșită a expertizei - după cum evocarea greșitei interpretări a normelor privind prescripția extinctivă nu pot face obiectul contestației în anulare, cazurile în care aceasta poate fi promovată având un caracter limitativ. Pretinsa omisiune de a clarifica răspunderea celor două pârâte sau de a aprecia neîndeplinit termenul de prescripție reprezintă o reluare a judecății recursului asupra unor situații deja judecate.

Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză rezultă că suma de 467.121,7 lei este nedatorată; prescripția dreptului la acțiune împotriva Municipiului Suceava nu putea fi întreruptă în lipsa unei cauze legale de întrerupere iar din această perspectivă nici o clarificare a solidarității obligației nu se impune a fi făcută. Încercând pe această cale un recurs la recursul deja soluționat contestatoarea a dorit extinderea cazurilor de admisibilitate a acestei căi de atac, la situații neprevăzute de legea procedurală. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 318 cpc Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 9 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC T. SA Suceava împotriva Deciziei nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008.