ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației
în anulare de față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 776 din 20 decembrie 2005,
Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea reclamantei SC T. SA Suceava
împotriva pârâților SC A. SA Suceava și Municipiul Suceava prin primar, a
obligat pe pârâta SC A. SA la plata sumei de 166.256.88 lei cu titlu de
penalități de întârziere, a respins acțiunea ca prescrisă pentru suma de 115.280,6
lei și ca nefondată pentru suma de 467.721,2 lei iar față de Municipiul
Suceava, prin primar a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Instanța de fond a
reținut că reclamanta a furnizat energie termică pe care pârâta SC A. SA a
plătit-o cu întârziere pentru care s-au emis facturi de majorare a prețului
rămânând o sumă restantă de 749.258,44 lei. Pentru suma de 115.280,6 lei a
operat prescripția extinctivă întrucât recunoașterea dreptului a intervenit
după împlinirea termenului de prescripție.
În privința pârâtei
Municipiul Suceava acțiunea a fost considerată prescrisă întrucât facturile
scadente în anii 1998-1999 puteau forma obiectul acțiunii până în anul 2002, la
data de 9 iulie 2003 când acțiunea a fost înregistrată la instanță fiind
împlinit termenul de 3 ani.
Curtea de Apel
Suceava prin Decizia nr. 63 din 14 iunie 2006 a respins ca nefondate apelurile
reclamantei și pârâtei SC A. SA considerând că în mod legal instanța de fond a
stabilit prescris dreptul la acțiune pentru 4 facturi iar pentru celelalte 7 a
întrerupt termenul de prescripție prin plata parțială.
Cu privire la dreptul
la subvenții, instanța a reținut că indiferent dacă a primit sau nu subvenția
de la consiliul local, SC A. SA era obligată contractual față de reclamantă la
prețul integral.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin Decizia nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a respins ca
nefondat recursurile reclamantei și pârâtei SC A. SA.
Instanța de recurs a
considerat corectă stabilirea prescripției intervenită pentru o parte din
majorări față de data exigibilității obligației și aceea a depunerii acțiunii.
Împotriva deciziei
astfel pronunțate, reclamanta a formulat contestație în anulare susținând că
instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind respingerea
acțiunii pentru suma de 467.721,7 lei, acela al clasificării răspunderii celor
două pârâte, precum și greșita apreciere a împlinirii termenului de prescripție
pentru suma de 115.280,66 lei.
Contestatoarea mai
susține că instanța a făcut o greșeală de interpretare a instituției
întreruperii prescripției.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac de retractare posibilă împotriva
hotărârilor date de instanța de recurs când aceasta a omis să cerceteze vreunul
din motivele de casare sau modificare.
Cererea de declarare
a căii de atac a recursului reclamantei SC T. SA nu a fost însoțită de motivele
pentru care această parte critică decizia curții de apel pronunțată,
mulțumindu-se să reitereze ca motive, apelul așa cum a fost formulat.
Confuzia cu care se
confruntă reclamanta în identificarea căilor ordinare și extraordinare de atac
a determinat instanța de recurs să analizeze aspectele de legalitate ce puteau
fi desprinse din motivarea apelului.
Recursul în aceeași
măsură precum contestația în anulare și revizuirea, este o cale extraordinară
de atac nedevolutivă, care analizează numai sub aspectul legalității și al
motivelor de ordine publică hotărârea atacată.
Astfel, referirea la
situația de fapt expusă de contestatoare excede cadrului procesual - neplata
subvențiilor, interpretarea greșită a expertizei - după cum evocarea greșitei
interpretări a normelor privind prescripția extinctivă nu pot face obiectul
contestației în anulare, cazurile în care aceasta poate fi promovată având un
caracter limitativ.
Pretinsa omisiune de
a clarifica răspunderea celor două pârâte sau de a aprecia neîndeplinit
termenul de prescripție reprezintă o reluare a judecății recursului asupra unor
situații deja judecate.
Din rapoartele de
expertiză întocmite în cauză rezultă că suma de 467.121,7 lei este nedatorată;
prescripția dreptului la acțiune împotriva Municipiului Suceava nu putea fi
întreruptă în lipsa unei cauze legale de întrerupere iar din această
perspectivă nici o clarificare a solidarității obligației nu se impune a fi
făcută.
Încercând pe această
cale un recurs la recursul deja soluționat contestatoarea a dorit extinderea
cazurilor de admisibilitate a acestei căi de atac, la situații neprevăzute de
legea procedurală.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 318 cpc Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca
nefondată contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 9
ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulată de SC T. SA Suceava împotriva Deciziei
nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2008.