ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 mai 2011 pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 2849/108/2011 , reclamanții I.D.D. și I.F.P. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Arad și A.V.A.S. București, solicitând să se constate calitatea antecesoarei lor I.M.I. de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 1.768,87 mp, înscrisă la data preluării în C.F. Arad și pentru suprafața de teren de 922,5 mp, înscrisă la data preluării în C.F. Arad, să fie obligat pârâtul primarul municipiului Arad să înainteze la A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanților, ce face obiectul Dosarelor nr. 1401 și nr. 1997 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Arad, în vederea acordării măsurilor reparatorii și, în consecință, obligarea A.V.A.S.

la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenurile de mai sus în condițiile Legii nr. 247/2005. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificarea înregistrată la B.E.J., S.M. sub nr. 2482 din 09 noiembrie 2001, I.M.I. a solicitat Primăriei Arad restituirea în natură a cotei ce-i revenea din terenul expropriat de la părinții săi, iar, în situația în care acesta nu putea fi restituit, acordarea de despăgubiri. Au fost vizate parcelele înscrise în C.F. Arad, în suprafață de 2.795 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 864/1965, în suprafață de 2.354 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 1075/1967, în suprafață de 3.568 mp, expropriată în temeiul Decretului nr. 249/1975 și parcela înscrisă în C.F.

Arad, în suprafață de 2.460 mp. Aceste terenuri au fost deținute înainte de expropriere în coproprietate, în cote de ½, de B.D., bunicul reclamanților și B.N., fratele acestuia. Cota bunicului reprezenta 5.588,5 mp, astfel că mamei reclamanților, I.M.I., i-a revenit 3/4 din această avere, echivalentul unei suprafețe de 4.191 mp. Pentru terenurile în cauză s-au formulat notificări, dar la acestea nu s-a răspuns. Din informațiile existente ar rezulta că în prezent terenurile se află în proprietatea unor societăți comerciale, situație în care nu mai pot fi restituite, astfel încât reclamanții au fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 247/2005. Sunt aplicabile și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana notificată, neavând terenurile, va redirecționa notificarea împreună cu toate actele doveditoare către A.V.A.S..

Prin întâmpinare, pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că notificarea trebuia comunicată instituției publice implicată în privatizare doar dacă privea terenuri aparținând unor societăți comerciale integral privatizate. A.V.A.S. avea astfel obligația să emită o decizie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale și nu pentru acordare efectivă a acestora. În speță, A.V.A.S. nu a fost notificată și nici învestită cu soluționarea cererii reclamanților, entitatea notificată fiind numai Primăria Arad. Reclamanții au susținut că pretenția lor față de A.V.A.S. este subsecventă, deoarece acțiunea este îndreaptă împotriva primarului municipiului Arad, în sarcina acestuia rezidând obligația de a comunica dosarul către A.V.A.S.

Reclamanții au precizat cererea la 26 octombrie 2011, arătând că s-a strecurat o eroare cu privire la calculul suprafețelor corespunzătoare cotei de proprietate la care era îndreptățită antecesoarea lor, în sensul că, pentru terenul înscris în C.F. Arad, cota de 3/4 din averea defunctului B.D. reprezintă 3.268,87 mp și nu 1.768,87 mp, cum din greșeală s-a menționat în notificare și acțiune. În această situație, terenul pretins este de 3.268,87 mp înscris la data preluării în C.F. Arad și terenul de 922,5 mp înscris la data preluării în C.F. Arad. Prin sentința civilă nr. 1259 din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată și precizata ulterior de reclamanții I.D.D. și I.F.P., a constatat calitatea antecesoarei reclamanților - I.M.I.

de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 3.268,87 mp înscrisă în C.F. Arad și pentru suprafata de teren de 922,5 mp, înscrisă în C.F. Arad, a obligat primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanților pentru măsuri reperatorii, iar A.V.A.S. să emită dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile Titului VII din Legea nr. 274/2005. Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a apreciat că se impunea ca primarul municipiului Arad sau Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 să dea un răspuns notificărilor formulate în cauză, chiar dacă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu au fost îndeplinite.

Totodată, în lipsa altor probe, pe baza susținerilor reclamanților, tribunalul a reținut că terenurile nu mai pot fi restituite, situație care trebuia reglementată de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu s-a făcut. Este evident că este așa câtă vreme reclamanții nu au stăruit pentru restituirea în natură a terenurilor, dându-și seama că acest lucru nu este posibil și optând pentru calea legală prevăzută de dispozițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a considerat că Primăria, ca unitate notificată, trebuie să remită notificarea către A.V.A.S., urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată față de A.V.A.S. În motivarea apelului, pârâta a arătat că reclamanții nu au urmat procedura administrativă, așa încât notificarea nu i s-a comunicat potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. dosarul administrativ nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad, spre soluționare, A.V.A.S. în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin Decizia civilă nr. 69/A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâta A.V.A.S. și a obligat această pârâtă la plata către reclamantul I.D.D.

a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. În considerentele deciziei instanței de apel s-a reținut că î n mod corect Tribunalul Arad a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în sensul că unitatea notificată trebuia să remită notificarea către A.V.A.S., urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Nesoluționarea de către primarul municipiului Arad sau Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a notificării formulate de către reclamanți nu înlătura obligația primarului municipiului Arad de a înainta către A.V.A.S. cererea antecesoarei I.M.I. pentru acordarea de măsuri reparatorii, urmând ca A.V.A.S.

să emită dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Susținerea apelantei, potrivit căreia notificarea se va comunica instituției publice implicate în privatizare numai conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este tocmai în sensul soluției adoptate de prima instanță; dosarul nu a ajuns la apelantă pentru că nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad spre soluționare la A.V.A.S. în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 până la pronunțarea hotărârii primei instanțe. Curtea de apel a considerat că, de altfel, constatarea calității de persoană îndreptățită se poate realiza de instanță în condițiile în care se soluționează acțiunea reclamanților, iar stabilirea etapei următoare, respectiv sesizarea A.V.A.S.

de către primarul municipiului Arad, este, de asemenea, atributul instanței care, în aplicarea prevederilor art. 27 și 29 din Legea nr. 10/2001, fixează cadrul juridic de urmat de instituțiile publice cu atribuții în soluționarea cererilor formulate de persoanele îndreptățite. Prin Decizia nr. 7640/R din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 69/A din 29 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, a dispus casarea acesteia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă . Instanța de recurs a reținut că din dovezile administrate în cauză nu a rezultat faptul că terenurile care au fost preluate de la autoarea reclamanților se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de către A.V.A.S., astfel încât aceasta să fie obligată să soluționeze notificarea.

Pe de altă parte, instanțele de fond au făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care nu s-a arătat care ar fi persoana juridică deținătoare a terenurilor vizate prin notificare, astfel încât Primăria Arad să trimită notificarea către A.V.A.S. Prin urmare, situația de fapt, care să fi permis recurgerea la textele de lege indicate, nu a fost lămurită. Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că se impune administrarea de dovezi pentru a se stabili cine deține terenurile ce formează obiectul notificării depuse de antecesoarea reclamanților și, în funcție de aceasta, trebuie să se determine modalitatea de soluționare a notificării, precum și persoana cărei îi revine această obligație.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22 ianuarie 2013 sub nr. 2849/108/2011 . În rejudecare, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie, care să identifice, în concret, imobilele revendicate în cauză, să stabilească care dintre ele sunt în patrimoniul societăților indicate de A.V.A.S. și în ce suprafață. Prin Decizia civilă nr. 160/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 1259 din 16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în sensul că a obligat pe Primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S.

București cererea antecesoarei reclamanților, I.M.I., pentru acordare măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, cu excepția cererii privind suprafața de 90 mp, teren înscris în C.F., aflat încă în proprietatea Statului Român, asupra căreia se va pronunța primarul municipiului Arad, a menținut în rest dispozițiile sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din cuprinsul expertizei judiciare întocmită de către expert A.G. (filele 143-150 dosar) a rezultat în mod cert că terenul expropriat, în suprafață totală de 11.267 mp, se regăsește în prezent în patrimoniul societăților indicate de A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), astfel: 2.830 mp la SC C. SA Arad, 4.345 mp la SC G. SA Arad, 3.182 mp la SC A. SA Arad și 820 mp la SC M. SA Arad, rămânând în proprietatea statului doar suprafața de 90 mp, înscrisă în C.F.

În raport de această situația de fapt și de drept stabilită prin expertiza în specialitatea topografie și având în vedere dispozițiile art. 21, 16 și 29 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a obligat primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanților, Ilea Margarela Iuliana, pentru acordare măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, cu excepția cererii privind terenul în suprafața de 90 mp, aflat încă în proprietatea Statului Român, asupra căreia se va pronunța primarul municipiului Arad. În baza art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pârâta A.A.A.S. să plătească reclamanților suma de 3.800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.

Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs pârâta A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) , criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs, pârâta a arătat că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 165/2013. Or, în condițiile legii speciale, republicată, A.A.A.S. are obligații legale numai în temeiul art. 29, respectiv numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate cu respectarea dispozițiilor legale de către instituția pârâtă. În speță, A.A.A.S. nu a fost notificată potrivit textului citat și, până la data prezentei acțiuni, în evidențele sale nu a fost comunicată/înregistrată nicio notificare formulată de reclamanți, astfel încât nu poate soluționa o cerere cu care nu a fost învestită pentru soluționare.

Dosarul administrativ aferent notificării formulate de antecesoarea reclamanților - I.M.I. privind despăgubirile pentru imobilul teren revendicat nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad spre soluționare A.A.A.S. București, în condițiile Legii nr. 165/2013. Față de prevederile legale arătate, instanța poate analiza cererea privind măsurile compensatorii numai în situația în care se emitea decizie sau dispoziție motivată prin finalizarea procedurii administrative în condițiile art. 29 din Lege de către A.A.A.S., pentru ca această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin legea specială sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedură administrativă este obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48), iar a doua facultativa, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei norme.

În raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, stabilirea calității de persoană îndreptățită privind măsurile reparatorii în echivalent/compensatorii, în mod direct de către instanța de judecată, fără finalizarea acestei proceduri de către A.A.A.S. este nelegală. În consecință, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, modificată prin Legea nr. 165/2013, trebuie să fie suspendată de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 2 din Lege, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze având ca obiect restituirea în natură ori prin echivalent a cotei ce-i revine antecesoarei reclamanților din terenul expropriat de la părinții săi.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile referitoare la cheltuielile de judecată. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Așa cum rezultă din probe, se constată că A.A.A.S. a fost obligată nelegal la plata acestora, deoarece nu se poate reține reaua-credință sau comportarea neglijentă pricinuită părții adverse prin apărarea sa în acest proces. Așadar, cheltuielile de judecată la care a fost obligată A.A.A.S. nu sunt datorate. Prin întâmpinare, intimații I.D.D. și I.F.P.

au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la primul motiv de recurs, intimații au arătat că tocmai omisiunea Primarului municipiului Arad de a înainta către A.A.A.S. notificarea antecesoarei lor a determinat promovarea acțiunii, cu scopul ca, prin intervenția instanței, să se deblocheze procedura administrativă. Obligare A.A.A.S. să emită dispoziție în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este subsecventă celei de obligare a Primarului municipiului Arad de a transmite notificarea către recurentă. Or, susținerea că instanța nu ar putea în niciun fel interveni pe parcursul procedurii administrative echivalează cu lipsirea dreptului subiectiv de mijlocul prin care acesta poate fi apărat, ceea ce contravine tuturor principiilor de drept.

Prin hotărârile pronunțate în cauză nu s-au încălcat dispozițiile legale privitoare la procedura administrativă și competențele ce revin recurentei în această procedură și nici nu s-au luat măsuri prin care instanța să se substituie entităților implicate în rezolvarea notificării. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, intimații au susținut că admiterea apelului A.A.A.S. doar în legătură cu 90 m.p. și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate echivalează cu admiterea în parte a pretențiilor pârâtei. A.A.A.S. este cea căzută în pretenții, deci datorează cheltuieli de judecată pentru respingerea restului pretențiilor, de cca. 99% din cererile din apel. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele: Prin primul motiv de recurs, recurenta A.A.A.S.

invocă aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel modificată prin Legea nr. 165/2013, susținând că, atât timp cât nu a fost legal sesizată cu o notificare, nu poate soluționa o cerere de acordare măsuri reparatorii. De asemenea, arată că instanța de judecată este abilitată să verifice legalitatea unei decizii/dispoziții motivate prin care se finalizează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform art. 26 alin. (3) din Lege, iar nu să se pronunțe asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent/compensatorii în mod direct, până la soluționarea notificării de către A.A.A.S.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 7640/R din 13 decembrie 2012, instanța de casare a apreciat că se impune administrarea de dovezi pentru a se stabili cine deține terenurile ce fac obiectul notificării formulate de antecesoarea reclamanților, și, în funcție de aceasta, să se determine modalitatea de soluționare a notificării, precum și persoana căreia îi revine această obligație. Ca atare, controlul legalității nu a vizat aplicarea ori interpretarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci doar împrejurarea că instanțele de fond nu au lămurit pe deplin situația de fapt, spre a verifica dacă terenurile expropriate solicitate se regăsesc sau nu în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, care să atragă soluționarea notificării de către primărie ori A.A.A.S.

Așadar, instanța de control judiciar nu a înlăturat, de plano, aplicarea prevederilor legale contestate prin prezentul recurs (art. 29 din Legea nr. 10/2001), ci doar a stabilit că situația de fapt nu era pe deplin lămurită. După administrarea unor noi probe în apel, instanța a reținut că sunt incidente prevederile art. 21, 16 și 29 din Legea nr. 10/2001 și a obligat Primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamantelor, pentru acordare măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, cu excepția cererii privind terenul de 90 m.p. aflat însă în proprietatea statului. Înalta Curte observă, pe de o parte, că instanța de apel a respectat dispozițiile deciziei de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în rejudecare procedând în același fel cât privește aplicarea prevederilor legale față de obiectul cererii de chemare în judecată în acord cu situația de fapt nou determinată. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că în mod legal notificarea antecesoarei reclamanților a fost înaintată spre soluționare pârâtei A.A.A.S., instituția publică implicată în privatizarea societăților comerciale indicate în apel, urmând ca această instituție să o analizeze, să emită o dispoziție/decizie motivată, ce poate fi contestată de persoanele îndreptățite în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Unitatea notificată trebuia să remită notificarea către instituția publică care a efectuat privatizarea, însă, neprocedând în acest fel până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată, se impunea intervenția instanței.

Nesoluționarea notificării nu exonera pârâtul Primarul municipiului Arad de obligația de a sesiza A.A.A.S. cu cererea antecesoarei reclamanților. Soluția adoptată de instanță, de obligare la înaintarea notificării, este în sensul art. 29 din Lege, întrucât, conform alin. (3), în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun, în cazul de față, de A.A.A.S.

În cauză se constată că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În acest context, cererea reclamanților a vizat soluționarea notificării de către Primărie, pentru stabilirea calității de persoană îndreptățită (măsură legală în condițiile în care această entitate deține 90 m.p.), precum și înaintarea notificării către instituția abilitată să se pronunțe asupra măsurilor compensatorii, pentru restul suprafeței de teren deținută de societăți comerciale integral privatizate.

Prin urmare, susținerea recurentei, în sensul că instanța de judecată nu este abilitată să analizeze pe fond și notificare, este eronată. Cum s-a reținut și anterior, sesizarea A.A.A.S. de către Primarul municipiului Arad este atributul instanței de judecată care, în aplicarea prevederilor art. 27 și 29 din Legea nr. 10/2001, stabilește cadrul juridic de urmat de instituția publică implicată în privatizare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că dispozițiile legale au fost corect interpretate și aplicate, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte observă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., pârâta fiind cea care a căzut în pretenții în apel. Chiar dacă apelul a fost admis, soluția pronunțată a privit o mică parte din pretențiile apelantei, astfel că se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu cererile încuviințate. Fiind partea care a provocat analiza căii de atac exercitate, nu se poate reține lipsa culpei procesuale a A.A.A.S. în momentul declanșării controlului judiciar. Ca atare, față de cele prezentate, nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru aceste argumente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Întrucât recurenta A.A.A.S. a căzut în pretenții prin respingerea recursului declarat de aceasta împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte o va obliga la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații I.D.D. și I.F.P., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă pârâta A.A.A.S. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanții I.D.D. și I.F.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.