ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19 mai 2011

pe rolul

Tribunalului Arad sub nr.

2849/108/2011

, reclamanții I.D.D.

și I.F.P. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Arad și A.V.A.S.

București, solicitând să se constate calitatea antecesoarei lor I.M.I. de

persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

pentru suprafața de teren de 1.768,87 mp, înscrisă la data preluării în C.F.

Arad și pentru suprafața de teren de 922,5 mp, înscrisă la data preluării în

C.F. Arad, să fie obligat pârâtul primarul municipiului Arad să înainteze la A.V.A.S.

cererea antecesoarei reclamanților, ce face obiectul Dosarelor nr. 1401 și nr. 1997

ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Arad, în vederea acordării

măsurilor reparatorii și, în consecință, obligarea A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții

privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenurile de mai sus în

condițiile Legii nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, prin notificarea înregistrată la B.E.J., S.M. sub nr.

2482 din 09 noiembrie 2001, I.M.I. a solicitat Primăriei Arad restituirea în

natură a cotei ce-i revenea din terenul expropriat de la părinții săi, iar, în

situația în care acesta nu putea fi restituit, acordarea de despăgubiri.

Au fost vizate

parcelele înscrise în C.F. Arad, în suprafață de 2.795 mp, expropriată în

temeiul Decretului nr. 864/1965, în suprafață de 2.354 mp, expropriată în

temeiul Decretului nr. 1075/1967, în suprafață de 3.568 mp, expropriată în

temeiul Decretului nr. 249/1975 și parcela înscrisă în C.F. Arad, în suprafață

de 2.460 mp.

Aceste terenuri au

fost deținute înainte de expropriere în coproprietate, în cote de ½,

de B.D., bunicul reclamanților și B.N., fratele acestuia. Cota bunicului reprezenta

5.588,5 mp, astfel că mamei reclamanților, I.M.I., i-a revenit 3/4 din această

avere, echivalentul unei suprafețe de 4.191 mp.

Pentru terenurile în

cauză s-au formulat notificări, dar la acestea nu s-a răspuns. Din informațiile

existente ar rezulta că în prezent terenurile se află în proprietatea unor

societăți comerciale, situație în care nu mai pot fi restituite, astfel încât reclamanții

au fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 247/2005.

Sunt aplicabile și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora persoana notificată, neavând terenurile, va redirecționa notificarea împreună

cu toate actele doveditoare către A.V.A.S..

Prin întâmpinare,

pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că

notificarea trebuia comunicată instituției publice implicată în privatizare doar

dacă privea terenuri aparținând unor societăți comerciale integral privatizate.

A.V.A.S. avea astfel obligația să emită o decizie motivată cu propunerea de

acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale și nu pentru acordare

efectivă a acestora. În speță, A.V.A.S. nu a fost notificată și nici învestită

cu soluționarea cererii reclamanților, entitatea notificată fiind numai

Primăria Arad.

Reclamanții au susținut

că pretenția lor față de A.V.A.S. este subsecventă, deoarece acțiunea este îndreaptă

împotriva primarului municipiului Arad, în sarcina acestuia rezidând obligația

de a comunica dosarul către A.V.A.S.

Reclamanții au

precizat cererea la 26 octombrie 2011, arătând că s-a strecurat o eroare cu

privire la calculul suprafețelor corespunzătoare cotei de proprietate la care

era îndreptățită antecesoarea lor, în sensul că, pentru terenul înscris în C.F.

Arad, cota de 3/4 din averea defunctului B.D. reprezintă 3.268,87 mp și nu 1.768,87

mp, cum din greșeală s-a menționat în notificare și acțiune. În această

situație, terenul pretins este de 3.268,87 mp înscris la data preluării în C.F.

Arad și terenul de 922,5 mp înscris la data preluării în C.F. Arad.

Prin sentința civilă nr.

1259 din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată și

precizata ulterior de reclamanții I.D.D. și I.F.P., a constatat calitatea

antecesoarei reclamanților - I.M.I. de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 3.268,87

mp înscrisă în C.F. Arad și pentru suprafata de teren de 922,5 mp, înscrisă în

C.F. Arad, a obligat primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S.

cererea antecesoarei reclamanților pentru măsuri reperatorii, iar A.V.A.S.

să emită dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile Titului

VII din Legea nr. 274/2005.

Pentru a hotărâ

astfel, tribunalul a apreciat că se impunea ca primarul municipiului Arad sau

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 să dea un răspuns notificărilor

formulate în cauză, chiar dacă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu au

fost îndeplinite.

Totodată, în lipsa

altor probe, pe baza susținerilor reclamanților, tribunalul a reținut că

terenurile nu mai pot fi restituite, situație care trebuia reglementată de Comisia

de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu s-a făcut. Este evident că este așa

câtă vreme reclamanții nu au stăruit pentru restituirea în natură a

terenurilor, dându-și seama că acest lucru nu este posibil și optând pentru

calea legală prevăzută de dispozițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit dispozițiilor

art. 27 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a considerat că Primăria, ca unitate

notificată, trebuie să remită notificarea către A.V.A.S., urmând ca aceasta să

procedeze conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâta A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia

și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată

față de A.V.A.S.

În

motivarea apelului,

pârâta

a arătat că reclamanții

nu au urmat procedura administrativă, așa încât notificarea nu i s-a

comunicat potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. dosarul administrativ

nu a fost înaintat de către primarul municipiului Arad, spre soluționare,

A.V.A.S.

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin Decizia civilă nr.

69/A din 29 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca

neîntemeiat, apelul declarat de

pârâta

A.V.A.S.

și a obligat această

pârâtă

la plata către reclamantul I.D.D. a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

În considerentele

deciziei instanței de apel s-a reținut că î

n mod

corect Tribunalul Arad a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001, în sensul că unitatea notificată trebuia să remită notificarea

către A.V.A.S., urmând ca aceasta să procedeze conform art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Nesoluționarea

de către primarul municipiului Arad sau Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001

a notificării formulate de către reclamanți nu înlătura obligația primarului municipiului

Arad de a înainta către A.V.A.S. cererea antecesoarei I.M.I. pentru acordarea

de măsuri reparatorii, urmând ca A.V.A.S. să emită dispoziție de acordare de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Susținerea

apelantei, potrivit căreia notificarea se va comunica instituției publice

implicate în privatizare numai conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

10/2001, este tocmai în sensul soluției adoptate de prima instanță; dosarul nu

a ajuns la apelantă pentru că nu a fost înaintat de către primarul municipiului

Arad spre soluționare la A.V.A.S. în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

până la pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Curtea de

apel a considerat că, de altfel, constatarea calității de persoană îndreptățită

se poate realiza de instanță în condițiile în care se soluționează acțiunea

reclamanților, iar stabilirea etapei următoare, respectiv sesizarea A.V.A.S. de

către primarul municipiului Arad, este, de asemenea, atributul instanței care,

în aplicarea prevederilor art. 27 și 29 din Legea nr. 10/2001, fixează cadrul

juridic de urmat de instituțiile publice cu atribuții în soluționarea cererilor

formulate de persoanele îndreptățite.

Prin Decizia nr. 7640/R

din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 69/A din 29

martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, a dispus casarea acesteia cu

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă .

Instanța de recurs a

reținut că din dovezile administrate în cauză nu a rezultat faptul că

terenurile care au fost preluate de la autoarea reclamanților se află în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de către A.V.A.S., astfel

încât aceasta să fie obligată să soluționeze notificarea. Pe de altă parte,

instanțele de fond au făcut aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001

în condițiile în care nu s-a arătat care ar fi persoana juridică deținătoare a

terenurilor vizate prin notificare, astfel încât Primăria Arad să trimită

notificarea către A.V.A.S. Prin urmare, situația de fapt, care să fi permis

recurgerea la textele de lege indicate, nu a fost lămurită.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a subliniat că se impune administrarea de

dovezi pentru a se stabili cine deține terenurile ce formează obiectul

notificării depuse de antecesoarea reclamanților și, în funcție de aceasta, trebuie

să se determine modalitatea de soluționare a notificării, precum și persoana

cărei îi revine această obligație.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 22

ianuarie 2013 sub nr.

2849/108/2011

.

În rejudecare,

instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea

topografie, care să identifice, în concret, imobilele revendicate în cauză, să

stabilească care dintre ele sunt în patrimoniul societăților indicate de A.V.A.S.

și în ce suprafață.

Prin Decizia civilă nr.

160/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis apelul declarat de

pârâta

A.V.A.S.

(actualmente A.A.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 1259 din 16 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Arad, a schimbat, în parte, hotărârea apelată, în

sensul că a obligat pe Primarul municipiului Arad să înainteze către A.V.A.S.

București cererea antecesoarei reclamanților, I.M.I., pentru acordare măsuri

compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, cu excepția cererii privind

suprafața de 90 mp, teren înscris în C.F., aflat încă în proprietatea Statului

Român, asupra căreia se va pronunța primarul municipiului Arad, a menținut în

rest dispozițiile sentinței.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că din cuprinsul expertizei judiciare întocmită

de către expert A.G. (filele 143-150 dosar) a rezultat în mod cert că terenul

expropriat, în suprafață totală de 11.267 mp, se regăsește în prezent în

patrimoniul societăților indicate de A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), astfel: 2.830

mp la SC C. SA Arad, 4.345 mp la SC G. SA Arad, 3.182 mp la SC A. SA Arad și

820 mp la SC M. SA Arad, rămânând în proprietatea statului doar suprafața de 90

mp, înscrisă în C.F.

În raport de această

situația de fapt și de drept stabilită prin expertiza în specialitatea

topografie și având în vedere dispozițiile art. 21, 16 și 29 din Legea nr.

10/2001, instanța de apel a obligat primarul municipiului Arad să

înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamanților, Ilea Margarela

Iuliana, pentru acordare măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013,

cu excepția cererii privind terenul în suprafața de 90 mp, aflat încă în

proprietatea Statului Român, asupra căreia se va pronunța primarul municipiului

Arad.

În baza art. 274 C.

proc. civ., instanța de apel a obligat

pârâta

A.A.A.S.

să plătească reclamanților suma de 3.800 lei cheltuieli de judecată în apel,

reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.

Împotriva deciziei de

mai sus a declarat recurs pârâta

A.A.A.S. (fosta

A.V.A.S.)

,

criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs,

pârâta a arătat că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 165/2013.

Or, în condițiile legii

speciale, republicată, A.A.A.S. are obligații legale numai în temeiul art. 29,

respectiv numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale integral privatizate cu respectarea dispozițiilor legale

de către instituția pârâtă.

În speță, A.A.A.S.

nu a fost notificată potrivit textului citat și, până la data prezentei

acțiuni, în evidențele sale nu a fost comunicată/înregistrată nicio

notificare formulată de reclamanți, astfel încât nu poate soluționa o cerere cu

care nu a fost învestită pentru soluționare.

Dosarul administrativ

aferent notificării formulate de antecesoarea reclamanților - I.M.I. privind

despăgubirile pentru imobilul teren revendicat nu a fost înaintat de către primarul

municipiului Arad spre soluționare A.A.A.S. București, în condițiile Legii nr. 165/2013.

Față de prevederile

legale arătate, instanța poate analiza cererea privind măsurile compensatorii

numai în situația în care se emitea decizie sau dispoziție motivată prin

finalizarea procedurii administrative în condițiile art. 29 din Lege de către A.A.A.S.,

pentru ca această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești

pentru legalitate potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Prin legea specială

sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedură administrativă este

obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art.

48), iar a doua facultativa, întrucât privește controlul judecătoresc al

actelor emise în temeiul acestei norme.

În raport de

prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie,

stabilirea calității de persoană îndreptățită privind măsurile reparatorii în

echivalent/compensatorii, în mod direct de către instanța de judecată, fără

finalizarea acestei proceduri de către A.A.A.S. este nelegală.

În consecință,

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată,

modificată prin Legea nr. 165/2013, trebuie să fie suspendată de drept, în

conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 2 din Lege, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a prezentei cauze având ca obiect restituirea în

natură ori prin echivalent a cotei ce-i revine antecesoarei reclamanților din

terenul expropriat de la părinții săi.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a aplicat

și interpretat greșit prevederile referitoare la cheltuielile de judecată.

În cauză nu sunt

îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că „partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată”.

Așa cum rezultă din

probe, se constată că A.A.A.S. a fost obligată nelegal la plata acestora,

deoarece nu se poate reține reaua-credință sau comportarea neglijentă

pricinuită părții adverse prin apărarea sa în acest proces. Așadar,

cheltuielile de judecată la care a fost obligată A.A.A.S. nu sunt datorate.

Prin întâmpinare,

intimații I.D.D. și I.F.P. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la primul

motiv de recurs, intimații au arătat că tocmai omisiunea Primarului

municipiului Arad de a înainta către A.A.A.S. notificarea antecesoarei lor a

determinat promovarea acțiunii, cu scopul ca, prin intervenția

instanței, să se deblocheze procedura administrativă. Obligare A.A.A.S. să

emită dispoziție în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este

subsecventă celei de obligare a Primarului municipiului Arad de a transmite

notificarea către recurentă.

Or, susținerea că

instanța nu ar putea în niciun fel interveni pe parcursul procedurii

administrative echivalează cu lipsirea dreptului subiectiv de mijlocul prin

care acesta poate fi apărat, ceea ce contravine tuturor principiilor de drept.

Prin hotărârile

pronunțate în cauză nu s-au încălcat dispozițiile legale privitoare la

procedura administrativă și competențele ce revin recurentei în această

procedură și nici nu s-au luat măsuri prin care instanța să se substituie

entităților implicate în rezolvarea notificării.

Cât privește cel

de-al doilea motiv de recurs, intimații au susținut că admiterea apelului

A.A.A.S. doar în legătură cu 90 m.p. și menținerea celorlalte dispoziții

ale sentinței apelate echivalează cu admiterea în parte a pretențiilor pârâtei.

A.A.A.S. este cea căzută în pretenții, deci datorează cheltuieli de judecată

pentru respingerea restului pretențiilor, de cca. 99% din cererile din apel.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de

recurs, recurenta A.A.A.S. invocă aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel modificată prin Legea nr. 165/2013,

susținând că, atât timp cât nu a fost legal sesizată cu o notificare, nu poate

soluționa o cerere de acordare măsuri reparatorii.

De asemenea, arată că

instanța de judecată este abilitată să verifice legalitatea unei

decizii/dispoziții motivate prin care se finalizează procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform art. 26 alin. (3) din Lege, iar nu să

se pronunțe asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în

echivalent/compensatorii în mod direct, până la soluționarea notificării de

către A.A.A.S.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 7640/R din 13 decembrie 2012,

instanța de casare a apreciat că se impune administrarea de dovezi pentru a se

stabili cine deține terenurile ce fac obiectul notificării formulate de

antecesoarea reclamanților, și, în funcție de aceasta, să se determine

modalitatea de soluționare a notificării, precum și persoana căreia îi

revine această obligație.

Ca atare, controlul

legalității nu a vizat aplicarea ori interpretarea greșită a prevederilor art. 29

din Legea nr. 10/2001, ci doar împrejurarea că instanțele de fond nu au lămurit

pe deplin situația de fapt, spre a verifica dacă terenurile expropriate

solicitate se regăsesc sau nu în patrimoniul unor societăți comerciale integral

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, care să atragă

soluționarea notificării de către primărie ori A.A.A.S.

Așadar, instanța de

control judiciar nu a înlăturat, de plano, aplicarea prevederilor legale

contestate prin prezentul recurs (art. 29 din Legea nr. 10/2001), ci doar a

stabilit că situația de fapt nu era pe deplin lămurită.

După administrarea

unor noi probe în apel, instanța a reținut că sunt incidente prevederile art. 21,

16 și 29 din Legea nr. 10/2001 și a obligat Primarul municipiului Arad să

înainteze către A.V.A.S. cererea antecesoarei reclamantelor, pentru acordare

măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, cu excepția cererii

privind terenul de 90 m.p. aflat însă în proprietatea statului.

Înalta Curte observă,

pe de o parte, că instanța de apel a respectat dispozițiile deciziei de casare,

conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în rejudecare procedând în același

fel cât privește aplicarea prevederilor legale față de obiectul cererii de

chemare în judecată în acord cu situația de fapt nou determinată.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că în mod legal notificarea antecesoarei reclamanților a

fost înaintată spre soluționare pârâtei A.A.A.S., instituția publică implicată

în privatizarea societăților comerciale indicate în apel, urmând ca această

instituție să o analizeze, să emită o dispoziție/decizie motivată, ce poate fi

contestată de persoanele îndreptățite în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Unitatea notificată

trebuia să remită notificarea către instituția publică care a efectuat

privatizarea, însă, neprocedând în acest fel până la formularea prezentei

cereri de chemare în judecată, se impunea intervenția instanței.

Nesoluționarea notificării nu exonera pârâtul Primarul municipiului Arad de

obligația de a sesiza A.A.A.S. cu cererea antecesoarei reclamanților.

Soluția adoptată de

instanță, de obligare la înaintarea notificării, este în sensul art. 29 din Lege,

întrucât, conform alin. (3), în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun,

în cazul de față, de A.A.A.S.

În cauză se constată

că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 pronunțată Înalta Curte de

Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe

fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de

respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate.

În acest context,

cererea reclamanților a vizat soluționarea notificării de către Primărie,

pentru stabilirea calității de persoană îndreptățită (măsură legală în

condițiile în care această entitate deține 90 m.p.), precum și înaintarea

notificării către instituția abilitată să se pronunțe asupra măsurilor

compensatorii, pentru restul suprafeței de teren deținută de societăți

comerciale integral privatizate.

Prin urmare,

susținerea recurentei, în sensul că instanța de judecată nu este abilitată să

analizeze pe fond și notificare, este eronată.

Cum s-a reținut și

anterior, sesizarea A.A.A.S. de către Primarul municipiului Arad este atributul

instanței de judecată care, în aplicarea prevederilor art. 27 și 29 din Legea nr.

10/2001, stabilește cadrul juridic de urmat de instituția publică implicată în

privatizare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că dispozițiile legale au fost corect

interpretate și aplicate, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, Înalta Curte observă că nu au fost încălcate

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta fiind cea care a căzut în

pretenții în apel.

Chiar dacă apelul a

fost admis, soluția pronunțată a privit o mică parte din pretențiile apelantei,

astfel că se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată,

proporțional cu cererile încuviințate. Fiind partea care a provocat analiza

căii de atac exercitate, nu se poate reține lipsa culpei procesuale a A.A.A.S.

în momentul declanșării controlului judiciar.

Ca atare, față de

cele prezentate, nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Pentru aceste

argumente, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

Întrucât

recurenta A.A.A.S. a căzut în pretenții prin respingerea recursului declarat de

aceasta împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 24 octombrie 2013 a Curții de

Apel Timișoara, secția I civilă, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte o va obliga la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către intimații I.D.D. și I.F.P., reprezentând cheltuieli

de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S., împotriva Deciziei civile nr. 160/A

din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pârâta A.A.A.S.

la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către

reclamanții I.D.D. și I.F.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.