ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2015

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 10 octombrie 2014,

Biroul Executorului Judecătoresc O.S.

a

solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii constând în: sentința

civilă nr. 1184 din 04 martie 2013 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul

nr. 12388/118/2012; decizia civilă nr. 53S/CM din 25 iunie 2013 a Curții de Apel

Constanța pronunțată în Dosarul nr. 12388/118/2012; sentința civilă nr. 3521

din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța pronunțata în Dosarul nr. 13917/118/2012;

decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța pronunțată

în Dosarul nr. 13917/118/2012.

Prin încheierea nr. 20416 din data de 13

octombrie 2014, Judecătoria Constanța, secția I civilă,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale,

invocată din oficiu, și a dispus trimiterea dosarului în favoarea Judecătoriei sectorului

1 București, reținând, în esență, că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea

Constituțională, a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt

neconstituționale astfel că, singura soluție care răspunde exigențelor acestei decizii,

în lipsa unei noi reglementări legale,

este stabilirea competenței

instanței de executare prin raportare la norma general[ de competență sub aspect

teritorial cuprinsă în dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

În

ceea ce o privește pe debitoarea Societatea Națională de Transport

Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., instanța a constatat ca aceasta are

sediul în Constanța, Bdul D.

Potrivit art. 13

1

din O.G.

nr. 26/2000, sucursalele sunt structuri teritoriale fură personalitate juridică.

S-a apreciat că prin titlurile executorii

menționate, debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR

Marfă SA, cu sediul în București, Bdul D.G., sector 1, a fost obligată la plata

către creditori a drepturilor bănești, și nu debitoarea Societatea Națională de

Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D.

Instanța a concluzionat că are calitatea

de debitoare Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, iar

la analiza competenței de soluționare a cauzei trebuie luat în considerare sediul

acestei debitoare situat în București, B-duI D.G., sector 1, astfel că instanța

de executare competentă este Judecătoria sectorului 1 - București.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2014 Judecătoria

sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din

oficiu, și a declinat cauza la Judecătoria Constanța.

A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

acestuia.

La adoptarea soluției, instanța, a reținut

că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se raporta

pentru verificarea competentei proprii la regula generală de competență teritorială

prevăzută de art. 107 C. proc. civ. care stabilește competența pentru instanța de

la domiciliul pârâtului, în speță a debitorului.

Instanța a avut în vedere părțile din Dosarele

nr. 12388/118/2012 și nr. 13917/118/2012 și îndeosebi calitatea de pârâte a Societatea

Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, dar și a Societatea

Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D., precum și dispozitivele

hotărârilor pronunțate în aceste dosare privind obligarea la plata unor drepturi

salariale, dar și a unor cheltuieli de judecată, ce cuprind doar mențiunea de „obligă

pârâta" - fără a se distinge care dintre cele două pârâte, fapt ce confirmă,

expres și fără echivoc, calitatea distinctă de intimată - pârâtă și a Societatea

Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D.

De asemenea, instanța a reținut ca fiind

incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) din Vechiul C. proc. civ., dispozițiile

art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care, în esență, stabilesc, că „pot sta în judecată

asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt

constituite, potrivit legii", respectiv, „dacă au organe proprii de conducere",

precum și dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. ce reglementează principiul

dreptului de dispoziție al părților.

Constatând că debitoarea - pârâtă indicată

în cererea de executare silită nu are sediul pe raza Judecătoriei sectorului 1 București,

ci pe raza Judecătoriei Constanța (municipiul Constanta, B-duI D., județul Constanța),

raportat și la faptul că executarea silită prin poprire este posibilă/aparține și

executorului judecătoresc de la sediul principal, dar și de la sediile secundare

ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul, instanța, a admis

excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 1 și a declinat judecarea

cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța,

pentru argumentele ce succed.

La data sesizării instanței, urmare Deciziei

nr. 348 pronunțată la data de 17 iunie 2014 de Curtea Constituțională, prin care

s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sunt

aplicabile normele de drept comun, respectiv dispozițiile art. 107 C. proc. civ.,

care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pe cale de consecință, în lipsa unor alte

prevederi speciale în materia executării silite, instanța de executare este judecătoria

în raza căreia își are domiciliul sau sediul debitorul.

În

cauza pendinte, creditorii C.S., P.A., R.A., P.A., C.I. și

M.G. s-au adresat executorului judecătoresc O.S. pentru ca acesta să solicite executarea

debitoarei Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala

M.D., pentru achitarea drepturilor salariale la care au fost îndreptățiți aceștia

prin titlurile executorii constând în sentința civilă nr. 1184 din 04 martie 2013

a Tribunalului Constanța, decizia civilă nr. 538/CM din 25 iunie 2013 a Curții de

Apel Constanța, sentința civilă nr. 3521 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța

și decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2)

C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările

părților.

Cum cererea de executare silită și, implicit,

cea privind încuviințarea executării este îndreptată exclusiv împotriva pârâtei

Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D.,

cu indicarea sa în calitate de debitoare, aceasta având sediul în Constanța Bdul

D., competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în

circumscripția căreia se află sediul acesteia, respectiv, Judecătoria Constanța.

Modul de aplicare a dispozițiilor legale

incidente a fost confirmat prin art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, publicată

în M. Of. nr. 753/16.10.2014, prin care s-a modificat art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție

se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul

debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2015.