ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 10 octombrie 2014, Biroul Executorului Judecătoresc O.S. a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii constând în: sentința civilă nr. 1184 din 04 martie 2013 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul nr. 12388/118/2012; decizia civilă nr. 53S/CM din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța pronunțată în Dosarul nr. 12388/118/2012; sentința civilă nr. 3521 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța pronunțata în Dosarul nr. 13917/118/2012; decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța pronunțată în Dosarul nr. 13917/118/2012.

Prin încheierea nr. 20416 din data de 13 octombrie 2014, Judecătoria Constanța, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus trimiterea dosarului în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând, în esență, că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea Constituțională, a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale astfel că, singura soluție care răspunde exigențelor acestei decizii, în lipsa unei noi reglementări legale, este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la norma general[ de competență sub aspect teritorial cuprinsă în dispozițiile art. 107 C. proc. civ. În ceea ce o privește pe debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., instanța a constatat ca aceasta are sediul în Constanța, Bdul D. Potrivit art. 13 1 din O.G.

nr. 26/2000, sucursalele sunt structuri teritoriale fură personalitate juridică. S-a apreciat că prin titlurile executorii menționate, debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, cu sediul în București, Bdul D.G., sector 1, a fost obligată la plata către creditori a drepturilor bănești, și nu debitoarea Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D. Instanța a concluzionat că are calitatea de debitoare Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, iar la analiza competenței de soluționare a cauzei trebuie luat în considerare sediul acestei debitoare situat în București, B-duI D.G., sector 1, astfel că instanța de executare competentă este Judecătoria sectorului 1 - București.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2014 Judecătoria sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat cauza la Judecătoria Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. La adoptarea soluției, instanța, a reținut că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se raporta pentru verificarea competentei proprii la regula generală de competență teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ. care stabilește competența pentru instanța de la domiciliul pârâtului, în speță a debitorului.

Instanța a avut în vedere părțile din Dosarele nr. 12388/118/2012 și nr. 13917/118/2012 și îndeosebi calitatea de pârâte a Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA, dar și a Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D., precum și dispozitivele hotărârilor pronunțate în aceste dosare privind obligarea la plata unor drepturi salariale, dar și a unor cheltuieli de judecată, ce cuprind doar mențiunea de „obligă pârâta" - fără a se distinge care dintre cele două pârâte, fapt ce confirmă, expres și fără echivoc, calitatea distinctă de intimată - pârâtă și a Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă - Sucursala M.D. De asemenea, instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) din Vechiul C. proc.

civ., dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., care, în esență, stabilesc, că „pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite, potrivit legii", respectiv, „dacă au organe proprii de conducere", precum și dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. ce reglementează principiul dreptului de dispoziție al părților. Constatând că debitoarea - pârâtă indicată în cererea de executare silită nu are sediul pe raza Judecătoriei sectorului 1 București, ci pe raza Judecătoriei Constanța (municipiul Constanta, B-duI D., județul Constanța), raportat și la faptul că executarea silită prin poprire este posibilă/aparține și executorului judecătoresc de la sediul principal, dar și de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul, instanța, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 1 și a declinat judecarea cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru argumentele ce succed. La data sesizării instanței, urmare Deciziei nr. 348 pronunțată la data de 17 iunie 2014 de Curtea Constituțională, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., sunt aplicabile normele de drept comun, respectiv dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Pe cale de consecință, în lipsa unor alte prevederi speciale în materia executării silite, instanța de executare este judecătoria în raza căreia își are domiciliul sau sediul debitorul.

În cauza pendinte, creditorii C.S., P.A., R.A., P.A., C.I. și M.G. s-au adresat executorului judecătoresc O.S. pentru ca acesta să solicite executarea debitoarei Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., pentru achitarea drepturilor salariale la care au fost îndreptățiți aceștia prin titlurile executorii constând în sentința civilă nr. 1184 din 04 martie 2013 a Tribunalului Constanța, decizia civilă nr. 538/CM din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, sentința civilă nr. 3521 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța și decizia civilă nr. 120/CM din 02 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Cum cererea de executare silită și, implicit, cea privind încuviințarea executării este îndreptată exclusiv împotriva pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA - Sucursala M.D., cu indicarea sa în calitate de debitoare, aceasta având sediul în Constanța Bdul D., competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul acesteia, respectiv, Judecătoria Constanța. Modul de aplicare a dispozițiilor legale incidente a fost confirmat prin art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014, prin care s-a modificat art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.