ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3092/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Constanța la data de 9 septembrie 2014, executorul judecătoresc

S.M. a formulat cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei

SC O.M.V.P. SA - Sucursala Petromar, în temeiul titlului reprezentat de Sentința

civilă nr. 1526 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul

nr. 11406/118/2012, întrucât debitoarea nu și-a executat de bunăvoie

obligațiile stabilite prin titlul executor.

În motivarea cererii,

executorul judecătoresc a precizat că debitoarea are sediul pe raza

Municipiului Constanța, județul Constanța, în drept fiind invocate dispozițiile

art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "în termen de

maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita

să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia

îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru

conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea

prevăzută la art. 664 alin. (1)" din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Prin Încheierea nr.

18620 din 15 septembrie 2014, Judecătoria Constanța, secția civilă, a declinat

competența de soluționare a cererii formulată de creditorii C.L.T., N.A., L.M.

și A.V. (prin Biroul Executorului Judecătoresc S.M.), în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

Pentru a se

dezînvesti, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale,

invocată din oficiu și a reținut că, prin Decizia Curții Constituționale nr.

348 din 17 iunie 2014 publicată în M. Of. nr. 529/16 iulie    2014 și care are

forță obligatorie pentru instanțe, a fost declarat neconstituțional art. 650

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Astfel, instanța a

stabilit că va face aplicarea regulilor generale privind procedura contencioasă

și a apreciat că sunt incidente în cauză prevederilor art. 107 alin. (1) C.

proc. civ., care stipulează că, în ceea ce privește competența teritorială

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede

altfel".

Învestită ca urmare a

declinării competenței, Judecătoria sectorului 1 București, prin Sentința

civilă nr. 18351 din 27 octombrie 2014, a declinat competența de soluționare a

pricinii în favoarea Judecătoriei Constanta.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza, Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență.

Judecătoria

sectorului 1 a reținut, în esență, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 138/2014 privind modificarea C. proc. civ., prin raportare la

"data sesizării organului de executare", în sensul prevederilor art.

I pct. 21 din lege, ci sunt incidente dispozițiile C. proc. civ., anterior

modificării sale, prin Legea nr. 138/2014.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență

astfel ivit, conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C.

proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București,

competența de soluționare a cererii având ca obiect încuviințare executare

silită, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. I pct.

21 din Legea nr. 138/2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., dispozițiile art. 650 alin. (1) din cod au fost

modificate în sensul că instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare,

domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel".

În speță s-a

solicitat încuviințarea executării silite prin titlul executor (Sentința civilă

nr. 1526 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr.

11406/118/2012) în care debitoare este O.M.V.P. SA, cu sediul în București,

str. C., sector 1.

Așa fiind, prin

raportare la prevederile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 138/2014, rezultă că instanța competentă să

soluționeze prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia se află,

la data sesizării organului de executare, sediul debitorului.

La data sesizării

organului de executare, sediul debitoarei era în București, sectorul 1, și nu

în Constanța, județul Constanța, acesta din urmă fiind sediul Sucursalei

Petromar Constanța, sucursala fiind, în accepțiunea legiuitorului doar un

"dezmembrământ fără personalitate juridică al societăților".

Cât privește

raționamentul realizat de Judecătoria sectorului 1 București, care, prin Sentința

civilă nr. 18351 din 27 octombrie 2014 s-a dezînvestit și a trimis cauza

Judecătoriei Constanta, cu motivarea că nu sunt incidente în speță dispozițiile

Legii nr. 138/2014 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

greșit, sub aspectul aplicabilității normelor procedurale referitoare fa

competență și din perspectiva efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 348

din 17 iunie 2014.

Este de observat că

"la data sesizării organului de executare", 9 septembrie 2014

competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite este

judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul debitorului, la acea dată

fiind declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 fiind

publicată în M. Of. nr. 529/16 iulie    2014.

În legătură cu

obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele

de judecată s-a pronunțat instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr.

3 din 4 aprilie 2011(publicată în M. Of. nr. 350/19 mai   2011), prin care s-a

statuat că "deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce

înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește

dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.

S-a statuat prin

decizia menționată că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre

intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește

rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după

ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de

neconstituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare "instanțele

erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să dea

eficiență actelor normative declarate neconstituționale".

Făcând o aplicare

corectă a dispozițiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum

acestea au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, întrucât la data sesizării

organului de executare, domiciliul/sediul debitoarea SC O.M.V.P. SA se afla în

București, str. C., sector 1, competența de soluționare a cauzei revine

judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul debitoarei, respectiv,

Judecătoriei sectorului 1 București.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS