ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3185/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brașov la data de 14 iulie 2014, executorul judecătoresc F.L. a

formulat cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în toate modalitățile de executare în vederea

achitării sumelor datorate conform titlurilor executorii, respectiv Sentința

civilă nr. 1102/MAS din 26 iunie 2013 a Tribunalului Brașov și Decizia nr.

557/M din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În motivarea cererii,

s-a susținut că debitoarea a refuzat executarea de bunăvoie a obligației de

plată către creditorii C.L., F.M., G.I.D., H.S., I.D., L.C., O.V., U.D., M.A.,

M.A., B.D., D.Z., U.I., G.I.S., B.I., s.a, în calitate de angajați ai

debitoarei.

Prin încheierea

pronunțată în camera de consiliu, la data de 11 august 2014, Judecătoria

Brașov, din oficiu, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, cu motivarea că, potrivit

dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara

cazurilor în care legea prevede altfel și, cum Decizia nr. 348 din 17 iunie

2014 a Curții Constituționale a declarat ca nefiind constituționale aceste

prevederi, în speță devin aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ.

Ca atare, judecătoria

Brașov a reținut că debitoarea are sediul pe raza sectorului 1 București,

astfel că, în raport de prevederile art. 107 alin. (1) din același cod se

aplică regula generală potrivit căreia „cererea de chemare în judecată se

introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

pârâtul".

Astfel învestită, ca

urmare a declinării cauzei, Judecătoria sectorului 1 București, prin Sentința

civilă nr. 15753 din 29 septembrie 2014, la rândul, și-a declinat competența

teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. A

constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria sectorului 1

București și Judecătoria Brașov și, pe cale de consecință, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de

competența.

Pentru a se

dezînvesti, Judecătoria sectorului 1 a constatat că cererea de încuviințare a

executării silite, în prezenta cauză, a fost depusă la data de 14 iulie 2014,

anterior datei de 16 iulie 2014 (când a fost publicată Decizia nr. 348 din 17

iunie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în M. Of. al României

nr. 529).

S-a reținut, așadar

că, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, respectiv Judecătoria

Brașov, competența acestei din urmă instanțe fiind legal dobândită în raport de

data înregistrării cererii de încuviințare a executării silite, care este

anterioară pronunțării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții

Constituționale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență

astfel ivit conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Brașov, competența de soluționare a

cererii având ca obiect încuviințare executare silită, pentru considerentele ce

succed;

Judecătoria Brașov

este instanța inițial învestită cu soluționarea încuviințării executării silite

sub toate formele de executare, întrucât creditorii persoane fizice sunt angajați

ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA - Regionala de Căi Ferate Brașov și

prin titlurile executorii, respectiv Sentința civilă nr. 1102 din 26 iunie 2013

pronunțată de Tribunalul Brașov și Decizia civilă nr. 557 din 23 aprilie 2014

dată de Curtea de Apel Brașov (emise de instanțe situate pe raza teritorială a

localității Brașov), s-a stabilit în sarcina debitoarei CNCF CFR SA - Regionala

de Căi Ferate Brașov cu sediul în Brașov, str. P., județul Brașov obligația

achitării drepturilor salariate, potrivit cu perioadele și sumele reținute în

dispozitivelor acestor hotărâri judecătorești.

Prin prevederile art.

650 alin. (1) din Legea nr. 138/2014 din 15 octombrie 2014, cu referire la

modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, s-a stabilit că „instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare,

domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel".

În speță, s-a

solicitat încuviințarea executării silite la o dată anterioară publicării

Deciziei nr. 384 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, fiind indicate ca

temei de drept al cererii cu acest obiect, prevederile art. 663, 664, 650 din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, însă Judecătoria Brașov a

pronunțat soluția de dezînvestire a sa, în august 2014, dată la care era

publicată decizia Curții Constituționale, aceasta producându-și efecte

obligatorii,

În legătură cu

obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele

de judecată s-a pronunțat instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr.

3 din 4 aprilie 2011 (publicată în M. Of. al României, Partea l nr. 350 din 19

mai 2011), prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt

obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce

privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.

S-a statuat prin

decizia menționată că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre

intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește

rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există

după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de

neconstituționalitate a fost răsturnată" și, prin urmare „instanțele erau

obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să dea eficiență

actelor normative declarate neconstituționale".

De altfel, cum s-a

reținut și în considerentele deciziei Curții constituționale la care s-a făcut

referire, coroborând dispozițiile art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc. civ.,

dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere

lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea

să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în

funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, în ceea ce

privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie

unor soluții clare, consacrate deja în legislație, precum judecătoria în

circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului,

precum și locul unde urmează să se facă executarea.

Este de observat că,

în speță, nu a fost indicată o formă anume de executare, ci criteriile pentru

care a fost învestită Judecătoria Brașov au fost cele referitoare la

împrejurarea că titlurile executorii au fost pronunțate de instanțe aflate pe

raza teritorială a localității Brașov, creditorii fiind persoane fizice

angajate de debitoarea CNCF CFR SA - Regionala de Căi Ferate Brașov, cu sediul

în Brașov, str. P., Brașov.

Așa fiind, chiar dacă

efectele Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, în ceea ce privește forța

obligatorie a acestora, se răsfrâng asupra speței de față, fiind aplicabile

cauzei, criterii sus-menționate configurează regimul juridic al unei competențe

alternative, în care creditorul are posibilitatea de a alege instanța de

executare, ca fiind Judecătoria Brașov.

Așadar, invocarea

excepției de necompetență de ordine privată, din oficiu de către instanță,

respectiv de Judecătoria Brașov este nelegală în considerarea noilor dispoziții

reglementate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Ca atare, în cazul

încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă,

excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai

de către pârât și numai prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe.

Altfel spus,

verificarea din oficiu de către instanță, vizează doar competența reglementată

prin norme de ordine publică, respectiv competența generală, materială și

teritorială exclusivă, chiar dacă norma se referă generic la competența teritorială,

or în cazul concret, Judecătoria Brașov, în mod nelegal a declinat cererea de

încuviințare a executării silite către Judecătoria sectorului 1 București.

Față de

considerentele expuse, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

Brașov, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - LM