ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei penale
de față;
Analizând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 06 septembrie 2010 s-a înregistrat
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de
petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 3265/VIII-1/2010 din 23 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,
invocând aspecte de ordin general, incoerente și lipsite de conținut,
referitoare la diferite instituții ale statului.
Pentru soluționarea
cauzei a fost atașat Dosarul nr. 3265/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând actele
existente la dosar, Înalta Curte reține că prin plângerea adresată parchetului,
petiționarul C.I. a arătat că firma „R.D.”, deși l-ar fi declarat „client de
onoare”, în urma comenzilor repetate făcute, nu i-ar fi acordat premiul înscris
în pliantele expediate pe adresa sa, desemnând câștigătoare o altă persoană.
Prin rezoluția nr. 3265/VIII/1/2010
din 23 august 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de urmărire penală și criminalistică, a dispus închiderea lucrării, întrucât nu
se impune înregistrarea sa în evidența cauzelor penale.
Din considerentele
rezoluției rezultă că plângerea adresată parchetului nu îndeplinește condițiile
prevăzute de art. 222 alin. (2) C. procedură penală, reprezentând un abuz în
exercitarea dreptului de petiționare.
Împotriva acestei
rezoluții a formulat plângere petiționarul, fără a putea fi identificată
persoana împotriva căreia formulează plângerea și nici date privind comiterea
vreunei infracțiuni.
Analizând actele
existente la dosar, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiționar
este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce
urmează.
Potrivit
dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă
datele referitoare la petiționar, descrierea faptei care formează obiectul
plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de
probă.
Plângerea
petiționarului, adresată atât parchetului, cât și Înaltei Curți de Casație și
Justiție nu cuprinde elementele prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.,
ci se referă la afirmații cu caracter general, o înșiruire de instituții ale
statului, acuzații referitoare la procurori, judecători, fără a putea fi
identificate nici persoane și nici fapte cu caracter penal.
Având în vedere
aceste împrejurări, cât și faptul că plângerea formulată de petiționar nu
privește o soluție de neurmărire penală din cele reglementate limitativ și
expres de dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., Înalta
Curte apreciază că plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă, urmând
să o respingă ca atare.
Văzând și
dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca inadmisibilă,
plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr.3265/VIII-1/2010
din 23 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
Obligă petiționarul
la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 5
noiembrie 2010.