ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 septembrie

2007 partea vătămată B.G. a introdus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție plângere împotriva M.E.F. - V.V., prin care a solicitat

efectuarea de cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În

motivarea plângerii s-a arătat că V.V., în calitate de M.E.F. a înțeles să se

constituie parte civilă în Dosarul nr. 194/P/2007 al D.N.A., cauză penală în

care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, printre care și B.G.

S-a

mai menționat în plângere că, deși în cauză se dispusese anterior scoaterea de

sub urmărire penală a învinuiților, inclusiv a lui B.G., în baza art. 249 alin.

(1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (motivat că nu există

prejudiciu), prin Ordonanța nr. 7/P/2001 din 15 mai 2006 s-a dispus infirmarea

ordonanței și continuarea cercetărilor față de învinuiți.

Au

mai fost invocate aspecte referitoare la lipsa oricărui titlu de proprietate al

M.E.F. asupra imobilului care a făcut obiectul tranzacției.

Totodată,

s-a mai arătat că în condițiile în care M.A. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, V.V. i-a cauzat petentului atât un prejudiciu moral, cât și o vătămare a

intereselor sale legale.

În

plângerea formulată, partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă cu suma

de 3.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Prin

rezoluția nr. 1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.V.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În

efectuarea actelor premergătoare urmăririi penale, în temeiul art. 224 C. proc.

pen., au fost solicitate relații la D.N.A. - Secția de Combatere a

Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și a fost citată partea

vătămată, în vederea lămuririi conținutului plângerii, dar aceasta nu s-a

prezentat.

Din

evaluarea probatoriului administrat în cauză Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a constatat că aspectele reclamate de partea vătămată

sunt pur speculative, fiind evidentă lipsa oricărui indiciu privind

neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a vreunui act de

către persoana reclamată, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, care să fi

cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiționarului, motiv pentru care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.V. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Nemulțumită

de soluția pronunțată, partea vătămată a formulat plângere la procurorul șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 3151/1529/II-2/2009 din

30 martie 2009 a procurorului șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea

petentului B.G.

Împotriva

rezoluției partea vătămată a formulat plângere în fața judecătorului, în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., prin care a solicitat desființarea

soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale, întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Plângerea

nu este fondată.

Potrivit

art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

Prin

„abuz în serviciu” în sensul dispozițiilor art. 246 C. pen., se înțelege acea

comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar public sau a

oricărui alt funcționar care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor

sau îndatoririlor de serviciu, fie prin neîndeplinirea lor, fie prin

îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării

serviciului, încălcare prin care se aduce atingere intereselor legale ale unei

persoane.

În

speță, elementele constitutive ale infracțiunii reclamate nu sunt îndeplinite

sub aspectul laturii obiective, întrucât nu a fost îndeplinit în mod defectuos

un act ce intră în competența M.F.E. În sensul legii penale prin faptul că un

act este îndeplinit în mod defectuos se înțelege efectuarea sau executarea unui

act de serviciu în mod necorespunzător sau cu nerespectarea dispozițiilor sau

obligațiilor legale, prin folosirea abuzivă sau prin depășirea atribuțiilor de

serviciu.

Or,

intimatul în calitatea pe care o avea, nu a făcut altceva decât să se

conformeze obligațiilor legale ce-i reveneau.

Potrivit

art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 97/2003, republicată, privind Codul de procedură

fiscală, în raporturile juridice fiscale, Statul este reprezentat de M.E.F.,

prin A.N.A.F. și unitățile sale subordonate, cu personalitate juridică.

Pe

de altă parte, conform art. 46 din Legea nr. 90/2001, republicată, privind

organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, conducerea

ministerelor se exercită de miniștri care reprezintă ministerul în raport cu

celelalte autorități publice, precum și în justiție.

Pe

rolul D.N.A. - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de

Corupție se află Dosarul nr. 194/P/2007 în care se efectuează cercetări penale

cu privire la mai mulți învinuiți, printre care și petentul, iar M.E.F. figurează

ca parte civilă.

Constituirea

de parte civilă într-o cauză care privea un imobil proprietatea publică a

statului este o obligație și o îndatorire de serviciu a conducătorului

ministerului de resort prin care se tinde la înlăturarea unui prejudiciu cauzat

prin faptele învinuiților, așa cum impun dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) C.

proc. pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) și (2) din același cod.

Prin

urmare, demersul ministrului V.V. nu poate fi circumscris unei fapte penale,

astfel că justificat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

Susținerea

petentului din finalul plângerii adresate judecătorului, în sensul că i s-a

încălcat de către procuror dreptul la apărare, întrucât „nu i s-a dat

posibilitatea să-și susțină plângerea” este nefondată.

Așa

cum rezultă din actele dosarului, procurorul de caz l-a invitat pe petent

pentru data de 15 octombrie 2007 la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție în vederea lămuririi unor aspecte și pentru data de 11

ianuarie 2008 în același scop, însă acesta nu s-a prezentat, rezoluția fiind

pronunțată pe baza celorlalte probe solicitate din oficiu.

În

consecință, rezoluția nr. 1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este temeinică și legală, motiv pentru

care plângerea formulată de partea vătămată B.G. va fi respinsă ca nefondată.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.G. împotriva rezoluției nr.

1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de

la comunicare.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 iunie 2009.