ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 septembrie 2007 partea vătămată B.G. a introdus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângere împotriva M.E.F. - V.V., prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii s-a arătat că V.V., în calitate de M.E.F. a înțeles să se constituie parte civilă în Dosarul nr. 194/P/2007 al D.N.A., cauză penală în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, printre care și B.G. S-a mai menționat în plângere că, deși în cauză se dispusese anterior scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, inclusiv a lui B.G., în baza art. 249 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. (motivat că nu există prejudiciu), prin Ordonanța nr. 7/P/2001 din 15 mai 2006 s-a dispus infirmarea ordonanței și continuarea cercetărilor față de învinuiți. Au mai fost invocate aspecte referitoare la lipsa oricărui titlu de proprietate al M.E.F. asupra imobilului care a făcut obiectul tranzacției. Totodată, s-a mai arătat că în condițiile în care M.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, V.V. i-a cauzat petentului atât un prejudiciu moral, cât și o vătămare a intereselor sale legale. În plângerea formulată, partea vătămată B.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000.000 lei, reprezentând daune morale. Prin rezoluția nr. 1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În efectuarea actelor premergătoare urmăririi penale, în temeiul art. 224 C. proc. pen., au fost solicitate relații la D.N.A. - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și a fost citată partea vătămată, în vederea lămuririi conținutului plângerii, dar aceasta nu s-a prezentat. Din evaluarea probatoriului administrat în cauză Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că aspectele reclamate de partea vătămată sunt pur speculative, fiind evidentă lipsa oricărui indiciu privind neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a vreunui act de către persoana reclamată, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, care să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiționarului, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.V.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Nemulțumită de soluția pronunțată, partea vătămată a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 3151/1529/II-2/2009 din 30 martie 2009 a procurorului șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului B.G. Împotriva rezoluției partea vătămată a formulat plângere în fața judecătorului, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., prin care a solicitat desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Plângerea nu este fondată. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Prin „abuz în serviciu” în sensul dispozițiilor art. 246 C. pen., se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar public sau a oricărui alt funcționar care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu, fie prin neîndeplinirea lor, fie prin îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, încălcare prin care se aduce atingere intereselor legale ale unei persoane.

În speță, elementele constitutive ale infracțiunii reclamate nu sunt îndeplinite sub aspectul laturii obiective, întrucât nu a fost îndeplinit în mod defectuos un act ce intră în competența M.F.E. În sensul legii penale prin faptul că un act este îndeplinit în mod defectuos se înțelege efectuarea sau executarea unui act de serviciu în mod necorespunzător sau cu nerespectarea dispozițiilor sau obligațiilor legale, prin folosirea abuzivă sau prin depășirea atribuțiilor de serviciu. Or, intimatul în calitatea pe care o avea, nu a făcut altceva decât să se conformeze obligațiilor legale ce-i reveneau. Potrivit art. 17 alin. (3) din O.G. nr. 97/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, în raporturile juridice fiscale, Statul este reprezentat de M.E.F., prin A.N.A.F.

și unitățile sale subordonate, cu personalitate juridică. Pe de altă parte, conform art. 46 din Legea nr. 90/2001, republicată, privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de miniștri care reprezintă ministerul în raport cu celelalte autorități publice, precum și în justiție. Pe rolul D.N.A. - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție se află Dosarul nr. 194/P/2007 în care se efectuează cercetări penale cu privire la mai mulți învinuiți, printre care și petentul, iar M.E.F. figurează ca parte civilă. Constituirea de parte civilă într-o cauză care privea un imobil proprietatea publică a statului este o obligație și o îndatorire de serviciu a conducătorului ministerului de resort prin care se tinde la înlăturarea unui prejudiciu cauzat prin faptele învinuiților, așa cum impun dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) și (2) din același cod. Prin urmare, demersul ministrului V.V. nu poate fi circumscris unei fapte penale, astfel că justificat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale. Susținerea petentului din finalul plângerii adresate judecătorului, în sensul că i s-a încălcat de către procuror dreptul la apărare, întrucât „nu i s-a dat posibilitatea să-și susțină plângerea” este nefondată. Așa cum rezultă din actele dosarului, procurorul de caz l-a invitat pe petent pentru data de 15 octombrie 2007 la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea lămuririi unor aspecte și pentru data de 11 ianuarie 2008 în același scop, însă acesta nu s-a prezentat, rezoluția fiind pronunțată pe baza celorlalte probe solicitate din oficiu.

În consecință, rezoluția nr. 1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de partea vătămată B.G. va fi respinsă ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.G. împotriva rezoluției nr. 1312/P/2007 din 15 ianuarie 2008, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.