ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 500/P/2013 din 29 august 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul R.C., procuror la D.N.A. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., împiedicarea participării la proces prev. de art. 261 C. pen. și omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. întrucât faptele nu există.

în considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele: La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrată sub nr. 1869/V1I1-1/2013 plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistratului Rusu Carmen, procuror la Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 291, art. 261 și art. 263 C. pen., constând în aceea că magistratul în soluționarea cauzei a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului și a omis să administreze și interpreteze probele rezultate din cercetările efectuate în, cauză.

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția nr. 2431/ll-2/2013 din 18 octombrie 2013, a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I., în sensul că din analiza actelor existente la dosarul cauzei nu rezultă date, indicii ori dovezi privind săvârșirea infracțiunilor sesizate de către petent în sarcina magistratului reclamat, sens în care a reținut în esență că soluția adoptată în cauză de procurorul de caz este legală și temeinică. Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul A.I. s-a adresat la data de 07 octombrie 2013 cu plângere la instanță, conform prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen. În considerentele plângerii, aflate la dosar, petentul a arătat că a formulat plângere împotriva rezoluțiilor adoptate în Dosarul nr. 500/P/2013. Așadar, cum plângerea a fost formulată în termen legal, Înalta Curte va proceda la examinarea acesteia pe fond. Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Întradevăr, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămata, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, in termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanța”. Din examinarea actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 500/P/2013 petentul A.I. a susținut că intimatul în calitate de magistrat a acționat prin a-i vătăma interesele.

Totodată, acesta, în calitate de magistrat a pronunțat o soluție nefavorabilă fără a exista o argumentare în fapt și în drept. Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos. De asemenea, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voință, a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

Din examinarea actelor dosarului a reieșit că intimatul - în calitatea sa de magistrat - a acționat în cadrul și în limitele atribuțiilor de serviciu fără să fi cauzat petentului o vătămare a intereselor legale. Referitor la infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., trebuie să existe un ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită, pentru a îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii. Or, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit fapta reclamată. În cazul infracțiunilor de fals prev. de art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen., pentru existența acestora este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o activitate de falsificare a unui înscris oficial, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este chemat să facă proba și folosirea acelui înscris, activitate ce se realizează, în cauza dedusă judecății potrivit susținerilor petentului. De asemenea, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit faptele reclamate. împrejurarea că petentul invoca existența anumitor împrejurări care i-ar fi cauzat anumite nemulțumiri, nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceasta Ie-a indicat în plângerea sa.

Tn consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2013. Totodată, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielile judiciare statului potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2013. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată Tn ședință publică, azi, 11 februarie 2014.