ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 500/P/2013 din 29 august 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul R.C., procuror la D.N.A. sub

aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.,

fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C.

pen., împiedicarea participării la proces prev. de art. 261 C. pen. și

omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 C. pen. întrucât

faptele nu există. în considerentele acestei rezoluții s-au reținut

următoarele:

La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

a fost înregistrată sub nr. 1869/V1I1-1/2013 plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva magistratului Rusu Carmen, procuror la Direcția Națională

Anticorupție, secția de combatere a corupției pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 246, art. 264, art. 291, art. 261 și art. 263 C. pen., constând

în aceea că magistratul în soluționarea cauzei a atestat fapte și împrejurări

necorespunzătoare adevărului și a omis să administreze și interpreteze probele

rezultate din cercetările efectuate în, cauză.

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi

penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin

rezoluția nr. 2431/ll-2/2013 din 18 octombrie 2013, a procurorului șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petentul A.I., în sensul că din analiza actelor

existente la dosarul cauzei nu rezultă date, indicii ori dovezi privind

săvârșirea infracțiunilor sesizate de către petent în sarcina magistratului

reclamat, sens în care a reținut în esență că soluția adoptată în cauză de

procurorul de caz este legală și temeinică.

Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul

Ministerului Public, petentul A.I. s-a adresat la data de 07 octombrie 2013 cu

plângere la instanță, conform prevederilor art. 278

1

C. proc. pen.

În considerentele plângerii, aflate la dosar, petentul

a arătat că a formulat plângere împotriva rezoluțiilor adoptate în Dosarul nr. 500/P/2013.

Așadar, cum plângerea a fost formulată în termen legal,

Înalta Curte va proceda la examinarea acesteia pe fond.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și

lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată

că este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Întradevăr, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămata, precum si orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, in termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanța”.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate în Dosarul

nr. 500/P/2013 petentul A.I. a susținut că intimatul în calitate de magistrat a

acționat prin a-i vătăma interesele. Totodată, acesta, în calitate de magistrat

a pronunțat o soluție nefavorabilă fără a exista o argumentare în fapt și în

drept.

Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca

funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile

de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos. De asemenea, este necesar

ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care

a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu vinovăție,

ceea ce înseamnă că făptuitorul care, cu voință, a efectuat acțiunea ori a

rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o

vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

Din examinarea actelor dosarului a reieșit că intimatul - în

calitatea sa de magistrat - a acționat în cadrul și în limitele atribuțiilor de

serviciu fără să fi cauzat petentului o vătămare a intereselor legale.

Referitor la infracțiunea de favorizare a infractorului,

prevăzută de art. 264 C. pen., trebuie să existe un ajutor dat unui infractor

fără o înțelegere stabilită, pentru a îngreuna urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii. Or, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un element

care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit fapta reclamată.

În cazul infracțiunilor de fals prev. de art. 289 C.

pen. și art. 291 C. pen., pentru existența acestora este necesar, sub aspectul

laturii obiective, să existe o activitate de falsificare a unui înscris

oficial, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările

despre care înscrisul este chemat să facă proba și folosirea acelui înscris,

activitate ce se realizează, în cauza dedusă judecății potrivit susținerilor

petentului. De asemenea, din actele efectuate în cauză, nu a rezultat nici un

element care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit faptele

reclamate.

împrejurarea

că petentul invoca existența anumitor împrejurări care i-ar fi cauzat anumite

nemulțumiri, nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive

ale infracțiunilor pe care aceasta Ie-a indicat în plângerea sa.

Tn consecință, având în vedere că din lucrările

dosarului rezultă că intimatul nu a comis fapte care să atragă răspunderea

penală, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

va respinge plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 29

august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 500/P/2013.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., petentul

va fi obligat la plata cheltuielile judiciare statului potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva

rezoluției din 29 august 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr.

500/P/2013.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată Tn ședință publică, azi, 11 februarie 2014.