ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3302/2014

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Decizia nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, motivat de următoarele considerente: S-a reținut că anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren care nu s-a aflat nici în posesia și nici în proprietatea societății beneficiare nu justifică admiterea acțiunii în evicțiune întemeiate pe dispozițiile art. 1491, 1492 și 1503 C. civ., certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind un act administrativ și nu un contract de societate așa cum afirmă recurenta.

Instanța a mai reținut că generalizarea obligației de despăgubire contravine dispozițiilor din legislația privatizării societăților comerciale la care statul a fost acționar, pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) neavând calitatea de proprietar al bunurilor din patrimonial acestora, ci de acționar în numele statului la aceste societăți; bunurile din patrimoniul societății recurente au fost și rămân proprietatea acesteia, pârâta neputând transmite dreptul de proprietate asupra acestora potrivit principiului nemo ad alinem trasfere potest quam ipse habet. Ceea ce a vândut pârâta A.A.A.S. (fosta A.V.A.S. ) a fost pachetul de acțiuni și nu bunuri imobile, astfel încât nu poate fi vorba de existența unei obligații de garanție contra evicțiunii în ceea ce privește bunurile imobile, care aparțin societății privatizate.

Cu privire la susținerile recurentei privind culpa pârâților în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului s-a reținut că instanțele de fond și de apel, în mod corect, au dat eficiență principiului autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost anulat parțial actul administrativ anterior menționat, nefiind posibilă reanalizarea acestor aspecte.

Împotriva Deciziei nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost formulată contestație în anulare de către contestatoarea SC R. SA Bârlad solicitând în temeiul art. 318 teza a ll-a admiterea contestației în anularea specială, retractarea deciziei contestate, rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate de contestatoare și a obligării în solidar a pârâților Statul Român și A.A.A.S. la plata sumei de 1.760.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru evicțiune. În motivarea contestației se arată că instanța de recurs a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs invocate, fiind astfel încălcate prevederile art. 318 teza a lI-a C. proc.

civ.. Contestatoarea arată că omisiunea cercetării unora dintre motivele de nelegalitate a îmbrăcat două forme. Pe de o parte, în privința unora dintre motivele invocate, se poate sesiza o omisiune explicită, asumată, a analizării unora dintre motivele de nelegalitate, iar pe da altă parte, în ceea ce privește alte motive de nelegalitate, această omisiune este abil mascată, escamotată, prin referiri la chestiuni cu totul tangențiale problematicii juridice a speței sau prin referiri la aspecte vădit irelevante pentru corecta soluționare a recursului. Recurenta arată că a invocat 5 motive de nelegalitate care se circumscriu art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv că instanța de apel a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.. motivat de faptul că a ignorat în totalitate dezlegarea problemei de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că, raportat la art. 304 pct. 9, instanța de apel greșit nu a reținut că cele 11 ha terene au reprezentat aportul inițial în natură al Statului român la înființarea recurentei producându-se astfel un transfer al dreptului de proprietate de la acționar la societate, că nu există o culpă a pârâților în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului de 11 ha cu consecința diminuării patrimoniului societății, ci ar fi culpa recurentei și în fine că, instanța de apel a constatat că este neîntemeiată acțiunea în despăgubiri constând în valoarea bănească de înlocuire a celor 11 ha, întrucât nu s-ar fi făcut dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului.

Intimatul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. Înalta Curte, analizând contestația în anulare prin prisma temeiului de drept invocat, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Contestatoarea a indicat drept temei legal art. 318 teza a II-a C. proc. civ.. arătând că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivelor de recurs invocate. Înalta Curte, reține că, fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile și pentru cazurile limitativ prevăzute de lege. Motivul de contestație în anulare indicat în cerere, respectiv art. 318, teza a II-a C. proc.

civ. are în vedere situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Textul impune astfel ca și condiție de admisibilitate, existența unei omisiuni din greșeală în ceea ce privește examinarea vreunui motiv de recurs, or motivele contestației în anulare formulată în cauză nu vizează în fapt o greșeală în sensul textului de lege ci se referă la faptul că instanța a avut în vedere toate motivele de recurs, însă contestatorul este nemulțumit de argumentele reținute de instanță. Înalta Curte, reține că textul de lege evocat are în vedere omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare sau modificare invocate iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare sau modificare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de către recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare sau modificare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei Raportat la aceste considerente rezultă că pe calea contestației în anulare nu se poate proceda la reanalizarea motivelor de recurs astfel cum reiese din conținutul contestației în anulare întrucât această cale de atac nu se transforma în recurs la recurs pentru că s-ar intra astfel în conflict cu principiul stipulat în art. 6 al C.E.D.O. care reglementează dreptul la un proces echitabil.

În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 68 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2014.