ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2014

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta SC R. SA Bârlad a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. București și Statul Român prin M.F.P. obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în valoarea bănească de înlocuire a suprafeței de 11 hectare de teren situat în Bârlad, județul Vaslui pentru prejudiciul creat reclamantei prin anularea parțială a Certificatului de atestate a dreptului de proprietate asupra terenurilor din capitalul social al societăților comerciale organizate conform prevederilor cap. 3 din Legea nr. 15/1990.

Curtea de Apel lași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 227/ CA din 11 octombrie 2010, a respins acțiunea reclamantei SC R. SA, iar, prin Decizia nr. 2759 din 13 Mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul formulat de reclamantă, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Vaslui spre competentă soluționare, constatându-se că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, iar scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii este acela de a atrage răspunderea pentru evictiune a pârâților, ca urmare a convenției de aport sau ajust prin care asociatul a transmis în patrimoniul societății un teren, și, prin anularea actului de proprietate, acționarul aportant al bunului evins trebuie să răspundă pentru evictiune față de SC R. SA Bârlad.

În rejudecare, Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 686 din 14 mai 2012, a respins excepțiile privind necompetența teritorială a Tribunalului Vaslui, netimbrării acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București, prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta A.V.A.S. București, iar, pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Bârlad în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. având ca obiect pretenții. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că nu i se poate imputa pârâtei diminuarea capitalului social prin anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și nu poate fi atrasă răspunderea pentru evictiune, întrucât reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, ci deținea acțiuni la pârâtă, acțiuni ce nu pot reprezenta în mod absolut și concret un alt bun din patrimoniul său.

Curtea de Apel lași, secția civilă, prin Decizia nr. 226 de la 5 decembrie 2012, a respins apelul formulat de SC R. SA, cu motivarea că suprafața în litigiu pentru care se solicită despăgubiri de la pârâtă pe calea acțiunii în evictiune nu a existat în patrimoniul societății apelante sau în posesia acesteia, nici la data înființării ca societate comercială a apelantei și nici la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu atât mai mult cu cât acesta nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acțiunii, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1337, 1348 și 1503 C. civ., a refuzat să rețină faptul că cele 11 ha de teren pentru care, ulterior, a fost anulat certificatul de atestare reprezintă aport inițial al statului român în calitate de unic acționar la înființarea SC R. SA, dreptul de proprietate trecând din patrimoniul statului în patrimoniul societății înființate și a apreciat, în mod greșit, că nu există o culpă a pârâților în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului și că nu s-a făcut dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2759 din 13 Mai 2011, a admis recursul formulat de SC R. SA Bârlad, a casat sentința atacată și a trimis cauza la Tribunalul Vaslui spre competentă soluționare, instanțele învestite în cel de-al doilea ciclu procesual analizând pertinența și temeinicia obiectului cererii de chemare în judecată în raport de probatoriul administrat, nefiind încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a constatat că pricina s-a soluționat cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind competența.

Totodată, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren care nu s-a aflat nici în posesia și nici în proprietatea societății beneficiare nu justifică admiterea acțiunii în evicțiune întemeiate pe dispozițiile art. 1491, 1492 și 1503 C. civ., certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind un act administrativ și nu un contract de societate așa cum afirmă recurenta. Generalizarea obligației de despăgubire contravine dispozițiilor din legislația privatizării societăților comerciale la care statul a fost acționar, pârâta A.V.A.S. neavând calitatea de proprietar al bunurilor din patrimonial acestora, ci de acționar în numele statului la aceste societăți; bunurile din patrimoniul societății recurente au fost și rămân proprietatea acesteia, pârâta neputând transmite dreptul de proprietate asupra acestora potrivit principiului nemo ad alinem trasfere potest quam ipse habet.

Ceea ce a vândut pârâta A.V.A.S. a fost pachetul de acțiuni și nu bunuri imobile, astfel încât nu poate fi vorba de existența unei obligații de garanție contra evicțiunii în ceea ce privește bunurile imobile, care aparțin societății privatizate. Cu privire la susținerile recurentei privind culpa pârâților în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și dovada dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului, înalta Curte reține că instanțele de fond și de apel, în mod corect, au dat eficiență principiului autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care a fost anulat parțial actul administrativ anterior menționat, nefiind posibilă reanalizarea acestor aspecte.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.