ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 68/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte
constată următoarele:
Prin
acțiunea introductivă, reclamanta SC R. SA Bârlad a solicitat în contradictoriu
cu pârâții A.V.A.S. București și Statul Român prin M.F.P. obligarea pârâților
la plata despăgubirilor constând în valoarea bănească de înlocuire a suprafeței
de 11 hectare de teren situat în Bârlad, județul Vaslui pentru prejudiciul
creat reclamantei prin anularea parțială a Certificatului de atestate a dreptului
de proprietate asupra terenurilor din capitalul social al societăților
comerciale organizate conform prevederilor cap. 3 din Legea nr. 15/1990.
Curtea de Apel lași, secția contencios administrativ și
fiscal, prin sentința nr. 227/ CA din 11 octombrie 2010, a respins acțiunea
reclamantei SC R. SA, iar, prin Decizia nr. 2759 din 13 Mai 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a
admis recursul formulat de reclamantă, s-a casat sentința atacată și s-a trimis
cauza la Tribunalul Vaslui spre competentă soluționare, constatându-se că
hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, iar scopul urmărit
de reclamantă prin promovarea acțiunii este acela de a atrage răspunderea
pentru evictiune a pârâților, ca urmare a convenției de aport sau ajust prin
care asociatul a transmis în patrimoniul societății un teren, și, prin anularea
actului de proprietate, acționarul aportant al bunului evins trebuie să
răspundă pentru evictiune față de SC R. SA Bârlad.
În rejudecare, Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 686
din 14 mai 2012, a respins excepțiile privind necompetența teritorială a
Tribunalului Vaslui, netimbrării acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei A.V.A.S. București, prescripției dreptului la acțiune și a
inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta A.V.A.S. București,
iar, pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Bârlad în
contradictoriu cu pârâții A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. având ca obiect
pretenții.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că nu i se poate
imputa pârâtei diminuarea capitalului social prin anularea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate și nu poate fi atrasă răspunderea pentru
evictiune, întrucât reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra
terenului, ci deținea acțiuni la pârâtă, acțiuni ce nu pot reprezenta în mod
absolut și concret un alt bun din patrimoniul său.
Curtea de Apel lași, secția civilă, prin Decizia nr. 226 de
la 5 decembrie 2012, a respins apelul formulat de SC R. SA, cu motivarea că
suprafața în litigiu pentru care se solicită despăgubiri de la pârâtă pe calea
acțiunii în evictiune nu a existat în patrimoniul societății apelante sau în
posesia acesteia, nici la data înființării ca societate comercială a apelantei
și nici la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor, cu atât mai mult cu cât acesta nu are efect
constitutiv al dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs,
solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, iar, pe
fond, admiterea acțiunii, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art.
304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că
instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu a
reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1337, 1348 și 1503 C.
civ., a refuzat să rețină faptul că cele 11 ha de teren pentru care, ulterior, a
fost anulat certificatul de atestare reprezintă aport inițial al statului român
în calitate de unic acționar la înființarea SC R. SA, dreptul de proprietate
trecând din patrimoniul statului în patrimoniul societății înființate și a
apreciat, în mod greșit, că nu există o culpă a pârâților în pierderea
dreptului de proprietate asupra terenului și că nu s-a făcut dovada dobândirii
unui drept legal de proprietate asupra terenului.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului prin
raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este
nefondat pentru următoarele considerente.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2759 din 13 Mai 2011, a admis
recursul formulat de SC R. SA Bârlad, a casat sentința atacată și a trimis
cauza la Tribunalul Vaslui spre competentă soluționare, instanțele învestite în
cel de-al doilea ciclu procesual analizând pertinența și temeinicia obiectului
cererii de chemare în judecată în raport de probatoriul administrat, nefiind
încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a
constatat că pricina s-a soluționat cu eludarea dispozițiilor legale imperative
privind competența.
Totodată, anularea parțială a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate pentru un teren care nu s-a aflat nici în posesia și
nici în proprietatea societății beneficiare nu justifică admiterea acțiunii în
evicțiune întemeiate pe dispozițiile art. 1491, 1492 și 1503 C. civ.,
certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind un act administrativ
și nu un contract de societate așa cum afirmă recurenta.
Generalizarea obligației de despăgubire contravine
dispozițiilor din legislația privatizării societăților comerciale la care
statul a fost acționar, pârâta A.V.A.S. neavând calitatea de proprietar al
bunurilor din patrimonial acestora, ci de acționar în numele statului la aceste
societăți; bunurile din patrimoniul societății recurente au fost și rămân
proprietatea acesteia, pârâta neputând transmite dreptul de proprietate asupra
acestora potrivit principiului nemo ad alinem trasfere potest quam ipse habet.
Ceea ce a vândut pârâta A.V.A.S. a fost pachetul de acțiuni
și nu bunuri imobile, astfel încât nu poate fi vorba de existența unei
obligații de garanție contra evicțiunii în ceea ce privește bunurile imobile,
care aparțin societății privatizate.
Cu privire la susținerile recurentei privind culpa pârâților
în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și dovada
dobândirii unui drept legal de proprietate asupra terenului, înalta Curte
reține că instanțele de fond și de apel, în mod corect, au dat eficiență
principiului autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești definitive
și irevocabile prin care a fost anulat parțial actul administrativ anterior
menționat, nefiind posibilă reanalizarea acestor aspecte.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta SC R. SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.
SA Bârlad împotriva Deciziei nr. 226 de la 5 decembrie 2012, pronunțată de
Curtea de Apel lași, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.