ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4966/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4966/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2702 din 02 decembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-au respins excepțiile invocate

de pârâții G.M. și P.D.C. privind lipsa calității procesuale active a reclamantului.

S-a admis cererea formulată

de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Bârlad și P.D.C.

A obligat Primarul mun.

Bârlad să emită pe numele reclamantului o dispoziție de restituire în natură a terenului

situat în Bârlad, în suprafață de 169,44 m.p., conform dispoziției nr. 1070 din

23 martie 2005 astfel cum a fost modificată prin sentința civilă nr. 236 din 14

martie 2006 a Tribunalului Vaslui, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de

15 RON pe fiecare zi întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a prezentei

sentințe și până la executarea obligației.

A obligat Primarul mun.

Bârlad să-l pună în posesie pe reclamant cu această suprafață, alături de pârâții

G.M. și P.D.C., și să întocmească proces-verbal de punere în posesie în acest sens.

A respins cererea reclamantului

de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

s-a reținut că reclamantul și pârâții G.M. și P.D.C. sunt moștenitorii defunctei

P.P., pe linia colateralilor privilegiați.

În termen legal, aceștia

au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul ce a aparținut

mătușii lor, notificare soluționată prin dispoziția nr. 1070 din 23 martie 2005.

Această dispoziție,

nr. 1070 din 23 martie 2005, a fost atacată în instanță de către G.M. și P.D.C.

care au contestat refuzul de restituire în natură a terenului și cuantumul despăgubirilor

propuse a fi acordate pentru construcția demolată .

Prin sentința civilă

nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, dispoziția

nr. 1070 a fost anulată în parte doar cu privire la posibilitatea de retrocedare

în natură a unei părți din teren și cu privire la cuantumul despăgubirilor care

au fost majorate.

În baza acestei sentințe,

Primarul mun. Bârlad a procedat la punerea în posesie a reclamanților din Dosarul

nr. 1498/89/2005.

Imobilul ce a fost revendicat

este dobândit prin moștenire legală fiind în coproprietatea tuturor moștenitorilor

până la sistarea stării de indiviziune potrivit dreptului comun.

În consecință, fiind vorba

de un drept comun, demersul judiciar al unora dintre moștenitori profită tuturor

în ceea ce privește rezultatul acestuia.

Prin urmare, cererea reclamantului

nu este lipsită de obiect și, totodată, acesta are calitate procesuală activă în

promovarea prezentei acțiuni, calitate care derivă din dispoziția nr. 1070 din 23

martie 2005 și care nu i-a fost negată de către instanțele de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 236/2006 nu s-au adus modificări cu privire la calitatea persoanelor îndreptățite.

Acestea nu pot primi cu privire la același imobil (169,44 m.p. teren) o dublă reparație

atât restituire în natură, cât și despăgubiri, cum eronat susține pârâta G.M.

În acest context, Primarul

avea obligația să-l pună în posesie și pe celălalt moștenitor care nu a fost parte

în Dosarul nr. 498/89/2005 cu terenul retrocedat de către instanță.

Fiind vorba de executarea

unei obligații personale a debitorului, pentru a exista o garanție cu privire la

finalizarea acesteia, instanța a obligat pârâtul Primarul mun. Bârlad la plata de

daune cominatorii în sumă de 15 RON pentru fiecare zi, în caz de întârziere în onorarea

acesteia.

Cererea reclamantului

de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții P.D.C. și G.M., pentru următoarele motive:

- hotărârea instanței

este nemotivată deoarece nu arată motivele de drept și de fapt care au format convingerea

instanței;

- hotărârea este contrară

Legii nr. 10/2001, procedura în întregime pentru restituire se găsește în Cap. III

al legii.

Decizia nr. 1070 din 23

martie 2005 nu cuprinde restituirea în natură, ci respinge cererea formulată de

apelanții și intimații din prezenta cauză.

Această decizie a fost

atacată numai de apelanți care au obținut restituirea în natură a terenului pentru

suprafața de 1.269,44 m.p. teren din Bârlad și a majorat valoarea titlurilor pentru

despăgubire.

Intimatul nu a atacat

această decizie și, ca atare, el nu poate beneficia de sentința civilă nr. 236

din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui.

Lipsa de diligență a intimatului

nu putea fi acoperită de apelanți și nici nu poate să-i profite deoarece niciun

text de lege nu permite acest lucru.

Împotriva hotărârii a

formulat apel și Primarul mun. Bârlad, invocând următoarele motive:

- reclamanții au înstrăinat

terenul în suprafață de 169,00 m.p. unor terțe persoane;

- prin urmare, independent

de căile de atac ce ar putea fi exercitate împotriva sentinței civile nr. 2702 din

02 decembrie 2009, instituția Primăriei nu poate pune în executare dispozitivul

sentinței motivat că nu este proprietarul imobilului în discuție;

- mai mult, Primarul nu

mai are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia nr. 60 din 14 aprilie 2010, a admis apelurile pârâților, a schimbat, în

parte, sentința în sensul că a respins acțiunea păstrând excepțiile invocate de

pârâți. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.967 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei

s-a arătat că excepția inadmisibilității invocată de apelanți nu poate fi primită,

pentru că în caz contrar s-ar încălca dreptul de acces la o instanță, în sensul

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nici critica că cererea

reclamantului a rămas fără obiect nu poate fi primită, deoarece obiectul acțiunii

este în ființă.

Nici excepțiile invocate

prin apelul formulat de Primarul mun. Vaslui nu pot fi primite.

Regula unanimității nu-și

găsește aplicare în speță, acțiunea promovată fiind una personală și nu reală.

Nici excepția lipsei calității

procesuale pasive nu poate fi primită, raportat la cadrul procesual de învestire.

Criticile formulate pe

fond prin ambele apeluri sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele

motive:

Reclamantul a învestit

instanța de judecată cu o acțiune prin care a cerut Primarului mun. Bârlad să emită

o dispoziție prin care să i se restituie în natură terenul în suprafață de 169,44

m.p., având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 236 din 14 martie 2006 a

Tribunalului Vaslui.

Greșit, instanța de fond

a admis acțiunea reclamantului. Astfel, sorgintea dreptului reclamantului trebuie

verificată în raport de dispoziția nr. 1070 a Primarului mun. Bârlad emisă la 23

martie 2005.

Astfel, prin această dispoziție

i s-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent de pârâtul-apelant. Prin această dispoziție s-au propus tuturor

petenților, respectiv reclamantului și pârâților persoane fizice, acordarea de titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 394.758.736

RON. Totodată li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.

Reclamantul nu a contestat

această dispoziție, mai mult, prin trecerea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001,

acesta a acceptat ca și măsură reparatorie prin echivalent titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital.

Împotriva acestei dispoziții

au formulat contestație numai pârâții-apelanți. Acestora, prin sentință civilă

nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui li s-a admis contestația, s-a anulat

dispoziția nr. 1070 din 23 martie 2005 în sensul că s-a stabilit o altă valoare

a acțiunilor, și li s-a restituit în natură terenul în suprafață de 169,44 m.p.;

această hotărâre rămasă irevocabilă produce efecte numai față de părțile din cauză.

Reclamantul, fiind terț

față de această hotărâre, nu poate beneficia de cele dispuse prin hotărâre, având

în vedere că nu s-a dispus extinderea efectelor și față de el.

Invocarea acestei hotărâri

în contradictoriu cu Primarul mun. Bârlad și solicitarea obligării acestuia la emiterea

unei dispoziții în sensul celor arătate prin acțiune nu este întemeiată.

Primarul mun. Bârlad,

raportat la hotărârea invocată de reclamant, nu putea trece la executarea ei, atâta

timp cât reclamantul nu era parte.

În mod greșit prima instanță

a admis acțiunea având în vedere că terenul în litigiu a aparținut autorilor părților,

astfel că și reclamantului i se cuvine restituirea în natură.

În speță, instanța nu

a fost învestită cu o acțiune pe drept comun între coindivizari, ci cu o acțiune

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care este o procedură specială, iar

dreptul reclamantului se raportează la dispoziția emisă și la conduita procesuală

ulterioară emiterii ei.

Este fără echivoc că raporturile

juridice au încetat între reclamant și entitatea deținătoare din momentul în care

nu a contestat dispoziția emisă de aceasta.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul P.V., invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel prin

hotărârea recurată a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că recurentul a

fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși apelanții, prin apărător,

au învederat instanța de judecată că nu solicită astfel de cheltuieli.

- Hotărârea cuprinde motive

contradictorii în considerente și, față de acest motiv de recurs reglementat de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă nulitatea hotărârii în condițiile în care

nu cuprinde o motivare cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Contradicția

constă în menținerea excepțiilor invocate și încetarea raporturilor cu emitentul.

- Instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit al acesteia.

Chiar și în cazul calității de terț al recurentului față de sentința civilă nr.

236 din 14 martie 2006 această hotărâre își extinde efectele și asupra dreptului

de proprietate al recurentului.

- Greșit se reține că

raporturile juridice între recurent și Primarul mun. Bârlad au încetat. Dispozițiile

Legii nr. 10/2001 stabilesc faptul că după pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care se restituie în natură o suprafață de teren unitatea deținătoare este

obligată să emită o nouă dispoziție, iar în situația de față această nouă dispoziție

nu a mai fost emisă.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererilor de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele

celor ce succed:

vizează încălcarea normelor procedurale privind obligarea recurentului-reclamant

la plata cheltuielilor de judecată este nefondat.

Dispozițiile legale ce

reglementează acordarea cheltuielilor de judecată sunt înscrise în dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată

reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură

cu activitatea lor procesuală.

A cădea în pretenții,

înseamnă a pierde procesul, iar în speța supusă analizei, recurentul-reclamant în

calea de atac a apelului a pierdut procesul, deci a căzut în pretenții.

Într-adevăr cheltuielile

de judecată se acordă la cererea părților, dar susținerile recurentului în sensul

că intimații-pârâți în susținerea apelului nu au cerut și cheltuieli de judecată

sunt combătute de mențiunile înserate în practicaua hotărârii recurate unde se arată

expres că apărătorii pârâților au solicitat „admiterea apelului, anularea sentinței

Tribunalului Vaslui, respingerea cererii intimatului P.V., cu cheltuieli de judecată”.

Cum, recurentul-reclamant

este parte căzută în pretenții, iar intimații-pârâți au solicitat acordarea cheltuielilor

de judecată este cert că hotărârea recurată sub acest aspect a fost pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale ce privesc cheltuielile de judecată.

ce vizează incidența în speță a motivelor de nelegalitate indicate în dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Contradicția între considerente.

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

Motivarea unei hotărâri

trebuie să fie clară, precisă să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente,

să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea,

să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă

în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Hotărârea este casabilă:

dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea

hotărârii duce la anumită soluție, însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția

contrară: când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă

temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora.

Prin motivele de recurs

se susține, referitor la acest ultim aspect, că prin unele considerente ale hotărârii

recurate se recunoaște reclamantului calitatea procesuală activă și că are interes

în promovarea acțiunii, iar prin considerentele ulterioare se susține contrar că

raporturile acestuia cu emitentul dispoziției au încetat din momentul în care nu

a contestat dispoziția emisă.

Situația prezentată de

recurent nu poate fi calificată ca o contradicție între considerentele hotărârii

în sensul sus enunțat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât a recunoaște calitatea

procesuală activă a reclamantului și faptul că are interes în promovarea cererii

de chemare în judecată nu conduce indubitabil și la admiterea acțiunii promovate

de acesta.

Calitatea procesuală activă

se referă la puterea de a acționa în justiție, bazată pe un interes legal, personal

și direct.

În situația în care nu

s-ar fi recunoscut calitatea procesuală a reclamantului, cererea promovată de acesta

s-ar fi respins prin admiterea acestei excepții, fără ca instanța să pășească la

soluționarea fondului cauzei.

Or, legal s-a înlăturat

excepția lipsei calității procesuale a reclamantului și s-a pășit la soluționarea

cauzei în fond, reținându-se corect pe fondul cauzei că instanța nu a fost învestită

cu o acțiune pe dreptul comun între coindivizari, ci cu o acțiune întemeiată pe

dispozițiile legii speciale, care derogă de la dreptul comun, iar, conform acestei

proceduri speciale, dreptul reclamantului se raportează la dispoziția emisă și la

conduita procesuală ulterior emiterii dispoziției și legal s-a reținut că „raporturile

juridice dintre reclamant și emitentul dispoziției au încetat din momentul în care

nu a contestat dispoziția emisă”.

Mai clar, recurentul-reclamant

este în imposibilitate din punct de vedere juridic să mai emită pretenții raportat

la considerentele dispoziției dacă în termenul legal nu a contestat-o.

Lipsa contestării dispoziției

emisă de unitatea deținătoare echivalează cu acceptarea dispozițiilor cuprinse în

acest act administrativ.

vizează incidența în speță a motivelor de nelegalitate indicate în art. 304

pct. 8 C. proc. civ. este tot nefondat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de nelegalitate

se referă la faptul că, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus

judecății, ori înțelesul acestuia, instanța reține un cu totul alt act juridic sau

conținut.

Acest motiv de casare

și-ar găsi aplicarea, de exemplu dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare

ca un contract de locațiune ori dacă ar stabili, fără niciun suport probator, anumite

obligații în sarcina unei părți, deși la încheierea contractului nu au fost avute

în vedere aceste obligații.

Referitor la acest motiv

de recurs se susține că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al sentinței

civile nr. 236 din 14 martie 2006 față de care recurentul are calitate de terț în

sensul că efectele acestei hotărâri judecătorești se extind și asupra dreptului

reclamantului.

Susținerile recurentului

nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., întrucât instanța nu a schimbat natura și înțelesul hotărârii judecătorești

sus-arătate având în vedere că dispozițiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească

vizează numai părțile din acel proces, nu și terțe persoane, mai ales într-o procedură

specială cum este procedura Legii nr. 10/2001.

Greșit susține recurentul

în ultimul motiv de recurs că, potrivit Legii nr. 10/2001, după pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prin care se dispune restituirea în natură a unei suprafețe

de teren, unitatea deținătoare este obligată să emită o nouă dispoziție.

Contrar acestor susțineri,

hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă a acesteia, urmează ultima fază

a procesului civil, și anume punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar

părțile indicate în hotărârea judecătorească trebuie să respecte obligațiile stabilite

de instanță în dispozitivul acestei hotărâri.

Dar, trebuie reamintit

că reclamantul este terț față de hotărârea ce a fost pusă în executare.

Așadar, în raport de cele

sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 14 aprilie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2011.