ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4966/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2702 din 02 decembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-au respins excepțiile invocate de pârâții G.M. și P.D.C. privind lipsa calității procesuale active a reclamantului. S-a admis cererea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Bârlad și P.D.C. A obligat Primarul mun. Bârlad să emită pe numele reclamantului o dispoziție de restituire în natură a terenului situat în Bârlad, în suprafață de 169,44 m.p., conform dispoziției nr. 1070 din 23 martie 2005 astfel cum a fost modificată prin sentința civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 15 RON pe fiecare zi întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la executarea obligației.

A obligat Primarul mun. Bârlad să-l pună în posesie pe reclamant cu această suprafață, alături de pârâții G.M. și P.D.C., și să întocmească proces-verbal de punere în posesie în acest sens. A respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamantul și pârâții G.M. și P.D.C. sunt moștenitorii defunctei P.P., pe linia colateralilor privilegiați. În termen legal, aceștia au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul ce a aparținut mătușii lor, notificare soluționată prin dispoziția nr. 1070 din 23 martie 2005. Această dispoziție, nr. 1070 din 23 martie 2005, a fost atacată în instanță de către G.M. și P.D.C.

care au contestat refuzul de restituire în natură a terenului și cuantumul despăgubirilor propuse a fi acordate pentru construcția demolată . Prin sentința civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă, dispoziția nr. 1070 a fost anulată în parte doar cu privire la posibilitatea de retrocedare în natură a unei părți din teren și cu privire la cuantumul despăgubirilor care au fost majorate. În baza acestei sentințe, Primarul mun. Bârlad a procedat la punerea în posesie a reclamanților din Dosarul nr. 1498/89/2005. Imobilul ce a fost revendicat este dobândit prin moștenire legală fiind în coproprietatea tuturor moștenitorilor până la sistarea stării de indiviziune potrivit dreptului comun.

În consecință, fiind vorba de un drept comun, demersul judiciar al unora dintre moștenitori profită tuturor în ceea ce privește rezultatul acestuia. Prin urmare, cererea reclamantului nu este lipsită de obiect și, totodată, acesta are calitate procesuală activă în promovarea prezentei acțiuni, calitate care derivă din dispoziția nr. 1070 din 23 martie 2005 și care nu i-a fost negată de către instanțele de judecată. Prin sentința civilă nr. 236/2006 nu s-au adus modificări cu privire la calitatea persoanelor îndreptățite. Acestea nu pot primi cu privire la același imobil (169,44 m.p. teren) o dublă reparație atât restituire în natură, cât și despăgubiri, cum eronat susține pârâta G.M. În acest context, Primarul avea obligația să-l pună în posesie și pe celălalt moștenitor care nu a fost parte în Dosarul nr. 498/89/2005 cu terenul retrocedat de către instanță.

Fiind vorba de executarea unei obligații personale a debitorului, pentru a exista o garanție cu privire la finalizarea acesteia, instanța a obligat pârâtul Primarul mun. Bârlad la plata de daune cominatorii în sumă de 15 RON pentru fiecare zi, în caz de întârziere în onorarea acesteia. Cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P.D.C. și G.M., pentru următoarele motive: - hotărârea instanței este nemotivată deoarece nu arată motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței; - hotărârea este contrară Legii nr. 10/2001, procedura în întregime pentru restituire se găsește în Cap. III al legii.

Decizia nr. 1070 din 23 martie 2005 nu cuprinde restituirea în natură, ci respinge cererea formulată de apelanții și intimații din prezenta cauză. Această decizie a fost atacată numai de apelanți care au obținut restituirea în natură a terenului pentru suprafața de 1.269,44 m.p. teren din Bârlad și a majorat valoarea titlurilor pentru despăgubire. Intimatul nu a atacat această decizie și, ca atare, el nu poate beneficia de sentința civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui. Lipsa de diligență a intimatului nu putea fi acoperită de apelanți și nici nu poate să-i profite deoarece niciun text de lege nu permite acest lucru. Împotriva hotărârii a formulat apel și Primarul mun. Bârlad, invocând următoarele motive: - reclamanții au înstrăinat terenul în suprafață de 169,00 m.p.

unor terțe persoane; - prin urmare, independent de căile de atac ce ar putea fi exercitate împotriva sentinței civile nr. 2702 din 02 decembrie 2009, instituția Primăriei nu poate pune în executare dispozitivul sentinței motivat că nu este proprietarul imobilului în discuție; - mai mult, Primarul nu mai are calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 60 din 14 aprilie 2010, a admis apelurile pârâților, a schimbat, în parte, sentința în sensul că a respins acțiunea păstrând excepțiile invocate de pârâți. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.967 RON cheltuieli de judecată. În considerentele deciziei s-a arătat că excepția inadmisibilității invocată de apelanți nu poate fi primită, pentru că în caz contrar s-ar încălca dreptul de acces la o instanță, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nici critica că cererea reclamantului a rămas fără obiect nu poate fi primită, deoarece obiectul acțiunii este în ființă. Nici excepțiile invocate prin apelul formulat de Primarul mun. Vaslui nu pot fi primite. Regula unanimității nu-și găsește aplicare în speță, acțiunea promovată fiind una personală și nu reală. Nici excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită, raportat la cadrul procesual de învestire. Criticile formulate pe fond prin ambele apeluri sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele motive: Reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune prin care a cerut Primarului mun. Bârlad să emită o dispoziție prin care să i se restituie în natură terenul în suprafață de 169,44 m.p., având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui.

Greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului. Astfel, sorgintea dreptului reclamantului trebuie verificată în raport de dispoziția nr. 1070 a Primarului mun. Bârlad emisă la 23 martie 2005. Astfel, prin această dispoziție i s-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent de pârâtul-apelant. Prin această dispoziție s-au propus tuturor petenților, respectiv reclamantului și pârâților persoane fizice, acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 394.758.736 RON. Totodată li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.

Reclamantul nu a contestat această dispoziție, mai mult, prin trecerea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, acesta a acceptat ca și măsură reparatorie prin echivalent titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital. Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație numai pârâții-apelanți. Acestora, prin sentință civilă nr. 236 din 14 martie 2006 a Tribunalului Vaslui li s-a admis contestația, s-a anulat dispoziția nr. 1070 din 23 martie 2005 în sensul că s-a stabilit o altă valoare a acțiunilor, și li s-a restituit în natură terenul în suprafață de 169,44 m.p.; această hotărâre rămasă irevocabilă produce efecte numai față de părțile din cauză.

Reclamantul, fiind terț față de această hotărâre, nu poate beneficia de cele dispuse prin hotărâre, având în vedere că nu s-a dispus extinderea efectelor și față de el. Invocarea acestei hotărâri în contradictoriu cu Primarul mun. Bârlad și solicitarea obligării acestuia la emiterea unei dispoziții în sensul celor arătate prin acțiune nu este întemeiată. Primarul mun. Bârlad, raportat la hotărârea invocată de reclamant, nu putea trece la executarea ei, atâta timp cât reclamantul nu era parte. În mod greșit prima instanță a admis acțiunea având în vedere că terenul în litigiu a aparținut autorilor părților, astfel că și reclamantului i se cuvine restituirea în natură. În speță, instanța nu a fost învestită cu o acțiune pe drept comun între coindivizari, ci cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care este o procedură specială, iar dreptul reclamantului se raportează la dispoziția emisă și la conduita procesuală ulterioară emiterii ei.

Este fără echivoc că raporturile juridice au încetat între reclamant și entitatea deținătoare din momentul în care nu a contestat dispoziția emisă de aceasta. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul P.V., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Instanța de apel prin hotărârea recurată a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși apelanții, prin apărător, au învederat instanța de judecată că nu solicită astfel de cheltuieli. - Hotărârea cuprinde motive contradictorii în considerente și, față de acest motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se invocă nulitatea hotărârii în condițiile în care nu cuprinde o motivare cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Contradicția constă în menținerea excepțiilor invocate și încetarea raporturilor cu emitentul. - Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit al acesteia. Chiar și în cazul calității de terț al recurentului față de sentința civilă nr. 236 din 14 martie 2006 această hotărâre își extinde efectele și asupra dreptului de proprietate al recurentului. - Greșit se reține că raporturile juridice între recurent și Primarul mun. Bârlad au încetat. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 stabilesc faptul că după pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se restituie în natură o suprafață de teren unitatea deținătoare este obligată să emită o nouă dispoziție, iar în situația de față această nouă dispoziție nu a mai fost emisă.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed: 1. Motivul de recurs ce vizează încălcarea normelor procedurale privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată este nefondat. Dispozițiile legale ce reglementează acordarea cheltuielilor de judecată sunt înscrise în dispozițiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. A cădea în pretenții, înseamnă a pierde procesul, iar în speța supusă analizei, recurentul-reclamant în calea de atac a apelului a pierdut procesul, deci a căzut în pretenții.

Într-adevăr cheltuielile de judecată se acordă la cererea părților, dar susținerile recurentului în sensul că intimații-pârâți în susținerea apelului nu au cerut și cheltuieli de judecată sunt combătute de mențiunile înserate în practicaua hotărârii recurate unde se arată expres că apărătorii pârâților au solicitat „admiterea apelului, anularea sentinței Tribunalului Vaslui, respingerea cererii intimatului P.V., cu cheltuieli de judecată”. Cum, recurentul-reclamant este parte căzută în pretenții, iar intimații-pârâți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată este cert că hotărârea recurată sub acest aspect a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale ce privesc cheltuielile de judecată.

2. Motivele de recurs ce vizează incidența în speță a motivelor de nelegalitate indicate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate. Contradicția între considerente. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Hotărârea este casabilă: dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la anumită soluție, însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară: când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora. Prin motivele de recurs se susține, referitor la acest ultim aspect, că prin unele considerente ale hotărârii recurate se recunoaște reclamantului calitatea procesuală activă și că are interes în promovarea acțiunii, iar prin considerentele ulterioare se susține contrar că raporturile acestuia cu emitentul dispoziției au încetat din momentul în care nu a contestat dispoziția emisă.

Situația prezentată de recurent nu poate fi calificată ca o contradicție între considerentele hotărârii în sensul sus enunțat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât a recunoaște calitatea procesuală activă a reclamantului și faptul că are interes în promovarea cererii de chemare în judecată nu conduce indubitabil și la admiterea acțiunii promovate de acesta. Calitatea procesuală activă se referă la puterea de a acționa în justiție, bazată pe un interes legal, personal și direct. În situația în care nu s-ar fi recunoscut calitatea procesuală a reclamantului, cererea promovată de acesta s-ar fi respins prin admiterea acestei excepții, fără ca instanța să pășească la soluționarea fondului cauzei.

Or, legal s-a înlăturat excepția lipsei calității procesuale a reclamantului și s-a pășit la soluționarea cauzei în fond, reținându-se corect pe fondul cauzei că instanța nu a fost învestită cu o acțiune pe dreptul comun între coindivizari, ci cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile legii speciale, care derogă de la dreptul comun, iar, conform acestei proceduri speciale, dreptul reclamantului se raportează la dispoziția emisă și la conduita procesuală ulterior emiterii dispoziției și legal s-a reținut că „raporturile juridice dintre reclamant și emitentul dispoziției au încetat din momentul în care nu a contestat dispoziția emisă”. Mai clar, recurentul-reclamant este în imposibilitate din punct de vedere juridic să mai emită pretenții raportat la considerentele dispoziției dacă în termenul legal nu a contestat-o.

Lipsa contestării dispoziției emisă de unitatea deținătoare echivalează cu acceptarea dispozițiilor cuprinse în acest act administrativ. 3. Motivul de recurs ce vizează incidența în speță a motivelor de nelegalitate indicate în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este tot nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de nelegalitate se referă la faptul că, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății, ori înțelesul acestuia, instanța reține un cu totul alt act juridic sau conținut.

Acest motiv de casare și-ar găsi aplicarea, de exemplu dacă instanța ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locațiune ori dacă ar stabili, fără niciun suport probator, anumite obligații în sarcina unei părți, deși la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligații. Referitor la acest motiv de recurs se susține că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al sentinței civile nr. 236 din 14 martie 2006 față de care recurentul are calitate de terț în sensul că efectele acestei hotărâri judecătorești se extind și asupra dreptului reclamantului. Susținerile recurentului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât instanța nu a schimbat natura și înțelesul hotărârii judecătorești sus-arătate având în vedere că dispozițiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească vizează numai părțile din acel proces, nu și terțe persoane, mai ales într-o procedură specială cum este procedura Legii nr. 10/2001. Greșit susține recurentul în ultimul motiv de recurs că, potrivit Legii nr. 10/2001, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se dispune restituirea în natură a unei suprafețe de teren, unitatea deținătoare este obligată să emită o nouă dispoziție. Contrar acestor susțineri, hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă a acesteia, urmează ultima fază a procesului civil, și anume punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar părțile indicate în hotărârea judecătorească trebuie să respecte obligațiile stabilite de instanță în dispozitivul acestei hotărâri.

Dar, trebuie reamintit că reclamantul este terț față de hotărârea ce a fost pusă în executare. Așadar, în raport de cele sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.