ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2997/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constata următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 1 iulie 2011, sub nr. 51982/3/2011, reclamanta SC R.G. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, în temeiul art. 1341 și 1344 C. civ., pentru imobilul situat în Toplița, jud. Harghita, compus din teren, în suprafață de 3.500 mp, proprietatea societății și care, prin Decizia nr. 248/R din 14 aprilie 2010, a fost pierdut în mod definitiv și irevocabil; cu cheltuieli de judecată. La data de 11 aprilie 2012, reclamanta și-a precizat valoarea pretențiilor solicitate la suma de 151.674,26 RON.

Prin Sentința civilă nr. 6557 din 15 mai 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiate. A admis cererea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 151.674,26 RON reprezentând despăgubiri, precum și suma de 4.766 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul a apreciat că acționarul răspunde pentru evicțiune pentru bunul aportat în natură având în vedere că, în speță, acționarul A.V.A.S.

a aportat în natură un teren, în schimbul căruia a primit un număr de acțiuni, prin această modalitate transmițându-se dreptul de proprietate asupra terenului respectiv din patrimoniul acționarului în patrimoniul societății, astfel că, bunul a devenit proprietatea societății, din momentul înmatriculării aportării în registrul comerțului, conform certificatului de înscriere mențiuni nr. 1715 din 17 septembrie 2001. Întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile Codului civil privind garanția vânzătorului pentru evicțiune, iar actul invocat cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului este acela prin care a fost majorat capitalul social al reclamantei, și nu actul de privatizare așa cum susține pârâta, tribunalul a considerat că reclamanta dovedește calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în răspundere pentru evicțiune în contra acționarului ce a aportat bunul, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., tribunalul, de asemenea, a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii formulate îl reprezintă răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Astfel, a reținut că actul juridic prin care pârâta s-a obligat să răspundă pentru evicțiune este actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură terenul în schimbul căruia pârâta a primit acțiuni în cadrul R., conferindu-i acesteia calitate procesuală pasivă în cadrul acestui litigiu. Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, în anul 1998, R.A.M.

s-a aflat în proces de privatizare, SC C. SA, București devenind acționar majoritar al societății, cu un procent de 78,004%, iar F.P.S. (A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S. prin O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B. prin comasarea prin absorbție cu A.P.A.P.S.) a rămas deținător al unui procent de 11,455% din capitalul social. La acel moment s-a decis, totodată, schimbarea denumirii societății din "R.A.M." în "R.B." și ulterior, în "R.G." SA Borsec. Potrivit actului adițional autentificat sub nr. 885 din 7 septembrie 2001 de Biroul notarial P.D., la actele constitutive ale SC R.G. SA Borsec, s-a decis majorarea capitalului social ai societății cu 962.746.000 RON, această majorare reprezentând aport în natură adus de către stat, reprezentat prin A.P.A.P.S.

și a constat în evaluarea terenului aportat. Tribunalul a reținut că majorarea capitalului social al R.G. SA Borsec, prin aport în natură (teren) al acționarului A.P.A.P.S., în valoare de 96.274.600 RON, a avut loc la data de 17 septembrie 2001. Referitor la dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 3.500 mp, tribunalul a reținut că acesta a fost pierdut, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu B.I., B.M. și M.C., hotărârea rămânând irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 560/326/2008, prin respingerea recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței nr. 1098 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Toplița.

Tribunalul a apreciat că, în speță, sunt aplicabile regulile ce guvernează garanția împotriva evicțiunii provenind de la terți și care fac obiectul reglementărilor art. 1337 - 1351 din C. civ. Astfel, a arătat că dacă evicțiunea provine din partea unei terțe persoane, vânzătorul este obligat să îl apere pe cumpărător, iar dacă acesta nu reușește să îl apere va fi obligat să suporte consecințele evicțiunii, indiferent că a fost de bună sau de rea-credință. A mai arătat că, obligația de garanție a vânzătorului pentru fapta unei terțe persoane există, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării, cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

În speță, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pentru evicțiune a A.VAS., prevăzută de art. 1337 - 1351 C. civ., astfel: Soluția irevocabilă pronunțată de către Tribunalul Harghita, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamantei reprezintă o tulburare de drept, în acest fel pierzând proprietatea suprafeței de 3.500 mp, ce a fost aportată de către A.V.A.S. la capitalul social al reclamantei. De asemenea, cauza evicțiunii este anterioară aportării terenului la capitalul social de către A.V.A.S., având în vedere că foștilor proprietari ai terenului le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra acestuia, și pe cale de consecință, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate.

În ceea ce privește a treia condiție, la momentul constituirii aportului și emiterii acțiunilor către A.V.A.S., reclamanta nu avea cunoștință de vreo acțiune sau demers judiciar ce ar fi putut viza restituirea terenului ce a fost constituit drept aport. Referitor la valoarea prejudiciului suferit, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit fișei terenul terminal din Toplița, proprietatea reclamantei este în suprafața de 28.375 mp, cu o valoare evaluată la 31 decembrie 2008 la suma de 1.041.339,28 RON, ceea ce presupune un preț de 39,482 RON/mp. Întreaga suprafață de 3.500 mp valorează potrivit evidenței contabile 138.187,19 RON.

Pentru a obține valoarea actualizată a creanței, suma de 138.187,19 RON trebuie actualizată cu indicele de inflație de 109,76%, calculat potrivit Institutului Național de Statistică, pentru perioada aprilie 2010, momentul rămânerii irevocabile a Hotărârii nr. 248/R din 14 aprilie 2010 și februarie 2012, astfel, întreaga sumă datorată, actualizată potrivit indicelui de inflație calculat de INS, este de 151.674,26 RON. Față de considerentele reținute, tribunalul a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 151.674,26 RON, reprezentând valoarea terenului aportat de pârâta A.V.A.S. și de care societatea reclamantă a fost evinsă. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.766 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Prin Decizia civilă nr. 383 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A.V.A.S., respingând, totodată și cererea de suspendare a executării sentinței atacate, ca rămasă fără obiect.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: În ce privește primele două motive de apel invocate, respectiv cele privind greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesul active a reclamantei și greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei, a apreciat că ambele se dovedesc drept netemeinice, pentru motive conexe, pe care le-a prezentat într-o analiză comună, după cum urmează: Conform celor precizate în acțiunea reclamantei, aceasta se afirmă titulară a unei creanțe în contra pârâtei, rezultând din garanția pentru evicțiune, fiind evinsă cu privire la dreptul de proprietate asupra unui teren adus de pârâtă drept aport în natură în societatea reclamantă.

Or, față de aceste susțineri, calitatea procesuală, pentru ambele părți, nu se raportează, așa cum susține pârâta, la contractul de privatizare sau cel de vânzare acțiuni, ci la aportul în natură a unui teren, văzut ca act de transfer de proprietate asupra bunului evins, transfer ce ar fi avut loc între pârâtă și reclamantă. Având în vedere această situație de drept (invocată), reclamanta, în calitate de pretins proprietar la data evicțiunii (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010) are calitate procesual activă să ceară pârâtei (indicată drept "autorul" său, deci cel ce i-a transferat cu titlu particular și oneros un teren) să o garanteze pentru evicțiune, pârâta având deci, în acest context, calitate procesual pasivă.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel, ce privește critica neîndeplinirii efective a condițiilor evicțiunii în speță, și pe acesta curtea de apel l-a considerat neîntemeiat. Astfel, a subliniat că este unanim recunoscut că garanția pentru evicțiune, reglementată de Codul civil din 1884, în art. 1337 și următoarele privește nu numai contractul de vânzare-cumpărare, ci, în aceleași condiții, orice alt transfer de proprietate realizat cu titlu oneros. De altfel, chiar art. 1337 C. civ. din 1884 precizează că vânzătorul este obligat după natura contractului de vânzare, acceptând deci ca principiu o sferă mai largă, inclusiv cazul când înstrăinătorul ar primi în schimbul proprietății bunului nu bani, ci acțiuni sau creanțe, de exemplu.

În acest sens, a reținut că, transferul de proprietate realizat prin actul adițional la contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie 2001, realizat prin aportul în natură (teren) realizat de A.P.A.P.S. (al cărei succesor e pârâta) și în schimbul căruia autorul pârâtei a primit acțiuni intră în noțiunea de transfer cu titlu oneros, supus obligației înstrăinătorului de a garanta pentru evicțiune, iar această obligație, așa cum acceptă ambele părți, în abstract, în susținerile lor, pentru a se activa, presupune dovada a trei aspecte: a) să fie vorba despre o tulburare de drept; b) cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; c) cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

A apreciat că, în mod evident, tulburarea creată de stabilirea irevocabilă, de către instanțele judecătorești (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010), a dreptului de proprietate (sau cel puțin a caracterului "preferabil" al acestui drept de proprietate) în favoarea a trei persoane fizice, în detrimentul intimatei-reclamante reprezintă o tulburare de drept, iar nu una de "fapt", față de care intimata s-ar fi putut apăra singură, pe căile legale. Cât privește cauza evicțiunii anterioară vânzării (înstrăinării), a apreciat că aceasta nu privește, contrar susținerilor apelantei, care face o vădită confuzie între cauza evicțiunii și momentul producerii ei, o comparație între momentul înstrăinării și cel al pronunțării hotărârii irevocabile.

Astfel, hotărârea irevocabilă nu reprezintă cauza evicțiunii, ea produce evicțiunea de drept; cauza evicțiunii este reprezentată de dreptul de proprietate, preferabil, al persoanelor fizice, drept preexistent aportului de capital social (înstrăinarea).

Privind necunoașterea cauzei de evicțiune de către cumpărător, a apreciat că acest fapt negativ pentru cumpărător, dacă îl invoca vânzătorul, trebuia probat de acesta, ceea ce apelanta nu a făcut, din actul de înstrăinare încheiat de părți nu rezultă în niciun fel că înstrăinătorul ar fi prezentat achizitorului (societatea), nici măcar în abstract, o posibilă cauză de evicțiune, pentru a se putea susține că acesta a achiziționat bunul "pe riscul său". În ce privește al patrulea motiv de apel, respectiv greșita calculare a valorii bunului garantat pentru evicțiune, a constatat că acesta este infirmat de dovezile cu înscrisuri existente la dosarul de fond; astfel, instanța de fond nu numai că nu a încălcat dispozițiile Deciziei nr. 18 din 17 decembrie 2011 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție luate în soluționarea unui recurs în interesul legii, dar chiar a aplicat întocmai aceste dispoziții.

Astfel, valoarea bunului evins a fost raportată la valoarea contabilă a acestui bun, actualizată cu rata inflației de la momentul calculării despăgubirii, conform datelor contabile, coroborate cu indicele de inflație. Referitor la cel de-al cincilea motiv de apel, ce privește cheltuielile de judecată, a reținut ca fiind evident corecta aplicarea art. 274 C. proc. civ. de către instanța de fond; astfel, pârâta căzând în pretenții, indiferent de convingerile sale intime cu privire la buna sau reaua sa credință, se află în culpă procesuală. Culpa procesuală, chiar și dacă nu este însoțită de rea-credință, ca formă a vinovăției manifestată în procesul civil, obligă la despăgubirea cheltuielilor probate de partea adversă, iar în speță instanța a obligat doar la plata unor cheltuieli în mod evident probate: taxa de timbru (4.761 RON) și timbrul judiciar (5 RON), în total 4.766 RON, cu dovadă în acest sens existentă la dosar (fila 40 dosar fond).

Față de cele reținute, curtea de apel a apreciat că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, nesubzistând niciun caz de schimbare sau de anulare a acesteia cum prevăd dispozițiile art. 296 - 297 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat, iar față de soluția pronunțată asupra cererii principale și soluționarea acesteia la primul termen de judecată, a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței atacate. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, admiterii excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susține, în esență, prin criticile exprimate și dezvoltate în cererea de recurs, că în mod netemeinic și nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, de asemenea, greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., fără a se reține, cum s-ar fi impus, că nu este dovedită calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. în cauză. Recurenta susține și că, în speță, hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 32 4 din O.G. nr. 88/1997 modificată, potrivit cărora despăgubirile pot fi acordate numai m situațiile în care imobilele care au ieșit din patrimoniul societății se regăsesc valoric și în capitalul social, or, în raport de aceste dispoziții legale cererea reclamantei este inadmisibilă.

Consideră că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004 modificată, întrucât în mod nelegal instanța de apel nu a reținut faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 37 din 10 februarie 1995, A.V.A.S.

nu a înstrăinat imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la această societate, având în vedere că A.V.A.S., în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăților comerciale, ci are calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți; au fost încălcate și dispozițiile art. 1337 C. civ., deoarece în cazul vânzării de acțiuni, obligația vânzătorului, de garanție, constă numai în garantarea existenței și posibilității exercitării drepturilor transmise, or, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu se specifică nicăieri că se vând activele la care face referire reclamanta, iar, pe de altă parte, prin contractul nr. 37/1995, A.V.A.S., în calitate de vânzător, a transmis proprietatea asupra acțiunilor vândute libere de orice sarcini.

În fine, susține că s-a făcut o aplicare greșită a legii, în speță, a dispozițiilor art. 32 4 din O.G. nr. 88/1997 modificată, cu privire la valoarea prejudiciului, întrucât prejudiciul suferit de SC R.G. SA, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea de circulație, deoarece aceeași valoare s-a regăsit și în capitalul social la data privatizării. Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: Susținerile recurentei, conținute de primele două motive de recurs, vizând greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., prin respingerea nelegală și netemeinică a acestora, nu pot fi primite.

Se constată astfel că ambele instanțe au pornit corect, în soluționarea primei dintre aceste excepții de la necesitatea existenței identității între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul dedus judecății și având în vedere și principiul disponibilității, au stabilit judicios că prin acțiunea precizată, reclamanta se afirmă titulara unei creanțe în contra pârâtei, rezultând din garanția pentru evicțiune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui teren adus de pârâtă drept aport în natură în societatea reclamantă. Astfel fiind, reclamanta, în calitate de pretins proprietar la data evicțiunii poate să ceară pârâtei să o garanteze pentru evicțiune, raporturile juridice născute între acționarul care aduce ca aport în natură proprietatea asupra unui imobil și societate fiind asemănătoare celor dintre vânzător și cumpărător, iar temeiul juridic al acțiunii formulate de reclamantă fiind reprezentat de dispozițiile Codului civil.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, se constată că reclamanta are calitate procesuală activă, cum și pârâta are calitate pasivă în cauză, aceasta din urmă decurgând din actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură terenul, în schimbul căruia pârâta a primit acțiuni; calitatea de acționar, care a obținut acțiuni în schimbul aportării terenului ce a fost pierdut, urmare pronunțării Deciziei civile nr. 248/R din 14 aprilie 2010, irevocabile, a Tribunalului Harghita, îi conferă pârâtei A.V.A.S. calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu. În ce privește susținerea recurentei, exprimată în cel de-al treilea motiv de recurs, conform căreia hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 32 4 din O.G.

nr. 88/1997 modificată se constată că nu este întemeiată, întrucât situația de fapt dedusă judecății a fost creată prin transferul de proprietate realizat prin aportul în natură al A.P.A.P.S. (autorul pârâtei) în schimbul căruia a primit acțiuni, în anul 2001 (act adițional la contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie 2001), așa încât dispozițiile legale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cauză.

Nici susținerile ce fac obiectul motivelor 4 și 5 de recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că dreptul reclamantei de a promova acțiunea în răspundere pentru evicțiune în contra acționarului ce a aportat bunul este întemeiat, pe de-o parte pe dispozițiile Codului civil privind garanția vânzătorului pentru evicțiune, iar pe de altă parte, pe actul invocat cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului, - acesta fiind cel prin care s-a majorat capitalul social al reclamantei și nu actul de privatizare - așa cum eronat susține recurenta.

De asemenea, se constată, în acord cu instanțele care s-au pronunțat în cauză, că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pentru evicțiune, prevăzute de dispozițiile art. 1337 - 1351 C. civ., a A.V.A.S., în sensul că există o tulburare de drept constând în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului, intervenită prin Decizia nr. 248/R din 14 aprilie 2010, a Tribunalului Harghita, cauza evicțiunii este anterioară vânzării așa cum s-a arătat, iar aceasta nu a fost cunoscută de reclamanta cumpărătoare la momentul aportării bunului. Cel de-al șaselea motiv de recurs este și el neîntemeiat, întrucât s-a reținut corect, în ce privește valoarea prejudiciului, că aceasta trebuie calculată pornindu-se de la valoarea din contabilitate a terenului, suma rezultată trebuind a fi actualizată cu indicele inflației, - suma datorată, actualizata în conformitate cu indicele de inflație calculat de INS, fiind de 151.874,26 RON.

În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, recursul pârâtei A.V.A.S. se va respinge, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A.V.A.S. va fi obligată la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC R.G. SA Borsec.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 363/2012 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâta A.V.A.S. la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC R.G. SA Borsec. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV