ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2997/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2997/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, la data de 1 iulie 2011, sub nr. 51982/3/2011,

reclamanta SC R.G. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, în temeiul art. 1341 și 1344 C.

civ., pentru imobilul situat în Toplița, jud. Harghita, compus din teren, în

suprafață de 3.500 mp, proprietatea societății și care, prin Decizia nr. 248/R

din 14 aprilie 2010, a fost pierdut în mod definitiv și irevocabil; cu

cheltuieli de judecată.

La data de 11 aprilie

2012, reclamanta și-a precizat valoarea pretențiilor solicitate la suma de

151.674,26 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 6557 din 15 mai 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins

excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale

pasive, ca neîntemeiate.

A admis cererea

formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei

suma de 151.674,26 RON reprezentând despăgubiri, precum și suma de 4.766 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active, tribunalul a apreciat că acționarul

răspunde pentru evicțiune pentru bunul aportat în natură având în vedere că, în

speță, acționarul A.V.A.S. a aportat în natură un teren, în schimbul căruia a

primit un număr de acțiuni, prin această modalitate transmițându-se dreptul de

proprietate asupra terenului respectiv din patrimoniul acționarului în

patrimoniul societății, astfel că, bunul a devenit proprietatea societății, din

momentul înmatriculării aportării în registrul comerțului, conform

certificatului de înscriere mențiuni nr. 1715 din 17 septembrie 2001.

Întrucât temeiul

juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile Codului

civil privind garanția vânzătorului pentru evicțiune, iar actul invocat cu

privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului este acela prin

care a fost majorat capitalul social al reclamantei, și nu actul de privatizare

așa cum susține pârâta, tribunalul a considerat că reclamanta dovedește

calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în răspundere pentru

evicțiune în contra acționarului ce a aportat bunul, motiv pentru care a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca

neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., tribunalul, de

asemenea, a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că temeiul juridic

al acțiunii formulate îl reprezintă răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.

Astfel, a reținut că

actul juridic prin care pârâta s-a obligat să răspundă pentru evicțiune este

actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură

terenul în schimbul căruia pârâta a primit acțiuni în cadrul R., conferindu-i

acesteia calitate procesuală pasivă în cadrul acestui litigiu. Pentru toate

aceste motive, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că, în anul 1998, R.A.M. s-a aflat în proces de

privatizare, SC C. SA, București devenind acționar majoritar al societății, cu

un procent de 78,004%, iar F.P.S. (A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S. prin

O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B.

prin comasarea prin absorbție cu A.P.A.P.S.) a rămas deținător al unui procent

de 11,455% din capitalul social.

La acel moment s-a

decis, totodată, schimbarea denumirii societății din "R.A.M." în

"R.B." și ulterior, în "R.G." SA Borsec.

Potrivit actului

adițional autentificat sub nr. 885 din 7 septembrie 2001 de Biroul notarial

P.D., la actele constitutive ale SC R.G. SA Borsec, s-a decis majorarea

capitalului social ai societății cu 962.746.000 RON, această majorare

reprezentând aport în natură adus de către stat, reprezentat prin A.P.A.P.S. și

a constat în evaluarea terenului aportat.

Tribunalul a reținut

că majorarea capitalului social al R.G. SA Borsec, prin aport în natură (teren)

al acționarului A.P.A.P.S., în valoare de 96.274.600 RON, a avut loc la data de

17 septembrie 2001.

Referitor la dreptul

de proprietate asupra unei suprafețe de 3.500 mp, tribunalul a reținut că

acesta a fost pierdut, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată

formulată de reclamantă în contradictoriu cu B.I., B.M. și M.C., hotărârea

rămânând irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010

pronunțată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 560/326/2008, prin

respingerea recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a

Sentinței nr. 1098 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Toplița.

Tribunalul a apreciat

că, în speță, sunt aplicabile regulile ce guvernează garanția împotriva

evicțiunii provenind de la terți și care fac obiectul reglementărilor art. 1337

- 1351 din C. civ.

Astfel, a arătat că

dacă evicțiunea provine din partea unei terțe persoane, vânzătorul este obligat

să îl apere pe cumpărător, iar dacă acesta nu reușește să îl apere va fi

obligat să suporte consecințele evicțiunii, indiferent că a fost de bună sau de

rea-credință.

A mai arătat că,

obligația de garanție a vânzătorului pentru fapta unei terțe persoane există,

dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre o

tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării, cauza

evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

În speță, tribunalul

a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii pentru

evicțiune a A.VAS., prevăzută de art. 1337 - 1351 C. civ., astfel:

Soluția irevocabilă

pronunțată de către Tribunalul Harghita, prin care a fost respinsă cererea de

chemare în judecată a reclamantei reprezintă o tulburare de drept, în acest fel

pierzând proprietatea suprafeței de 3.500 mp, ce a fost aportată de către

A.V.A.S. la capitalul social al reclamantei.

De asemenea, cauza

evicțiunii este anterioară aportării terenului la capitalul social de către

A.V.A.S., având în vedere că foștilor proprietari ai terenului le-a fost

recunoscut dreptul de proprietate asupra acestuia, și pe cale de consecință,

reclamanta a pierdut dreptul de proprietate.

În ceea ce privește a

treia condiție, la momentul constituirii aportului și emiterii acțiunilor către

A.V.A.S., reclamanta nu avea cunoștință de vreo acțiune sau demers judiciar ce

ar fi putut viza restituirea terenului ce a fost constituit drept aport.

Referitor la valoarea

prejudiciului suferit, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit fișei

terenul terminal din Toplița, proprietatea reclamantei este în suprafața de

28.375 mp, cu o valoare evaluată la 31 decembrie 2008 la suma de 1.041.339,28

RON, ceea ce presupune un preț de 39,482 RON/mp. Întreaga suprafață de 3.500 mp

valorează potrivit evidenței contabile 138.187,19 RON.

Pentru a obține

valoarea actualizată a creanței, suma de 138.187,19 RON trebuie actualizată cu

indicele de inflație de 109,76%, calculat potrivit Institutului Național de

Statistică, pentru perioada aprilie 2010, momentul rămânerii irevocabile a

Hotărârii nr. 248/R din 14 aprilie 2010 și februarie 2012, astfel, întreaga

sumă datorată, actualizată potrivit indicelui de inflație calculat de INS, este

de 151.674,26 RON.

Față de

considerentele reținute, tribunalul a admis acțiunea, astfel cum a fost

formulată și precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 151.674,26

RON, reprezentând valoarea terenului aportat de pârâta A.V.A.S. și de care

societatea reclamantă a fost evinsă.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de

4.766 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar.

Prin Decizia civilă

nr. 383 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A.V.A.S., respingând, totodată

și cererea de suspendare a executării sentinței atacate, ca rămasă fără obiect.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

În ce privește

primele două motive de apel invocate, respectiv cele privind greșita

soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesul

active a reclamantei și greșita soluționare de către instanța de fond a

excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei, a apreciat că ambele se

dovedesc drept netemeinice, pentru motive conexe, pe care le-a prezentat într-o

analiză comună, după cum urmează:

Conform celor

precizate în acțiunea reclamantei, aceasta se afirmă titulară a unei creanțe în

contra pârâtei, rezultând din garanția pentru evicțiune, fiind evinsă cu

privire la dreptul de proprietate asupra unui teren adus de pârâtă drept aport

în natură în societatea reclamantă. Or, față de aceste susțineri, calitatea

procesuală, pentru ambele părți, nu se raportează, așa cum susține pârâta, la

contractul de privatizare sau cel de vânzare acțiuni, ci la aportul în natură a

unui teren, văzut ca act de transfer de proprietate asupra bunului evins,

transfer ce ar fi avut loc între pârâtă și reclamantă. Având în vedere această

situație de drept (invocată), reclamanta, în calitate de pretins proprietar la

data evicțiunii (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010) are

calitate procesual activă să ceară pârâtei (indicată drept "autorul"

său, deci cel ce i-a transferat cu titlu particular și oneros un teren) să o

garanteze pentru evicțiune, pârâta având deci, în acest context, calitate

procesual pasivă.

În ceea ce privește

cel de-al treilea motiv de apel, ce privește critica neîndeplinirii efective a

condițiilor evicțiunii în speță, și pe acesta curtea de apel l-a considerat

neîntemeiat.

Astfel, a subliniat

că este unanim recunoscut că garanția pentru evicțiune, reglementată de Codul

civil din 1884, în art. 1337 și următoarele privește nu numai contractul de

vânzare-cumpărare, ci, în aceleași condiții, orice alt transfer de proprietate

realizat cu titlu oneros. De altfel, chiar art. 1337 C. civ. din 1884

precizează că vânzătorul este obligat după natura contractului de vânzare,

acceptând deci ca principiu o sferă mai largă, inclusiv cazul când

înstrăinătorul ar primi în schimbul proprietății bunului nu bani, ci acțiuni

sau creanțe, de exemplu.

În acest sens, a

reținut că, transferul de proprietate realizat prin actul adițional la

contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie 2001,

realizat prin aportul în natură (teren) realizat de A.P.A.P.S. (al cărei

succesor e pârâta) și în schimbul căruia autorul pârâtei a primit acțiuni intră

în noțiunea de transfer cu titlu oneros, supus obligației înstrăinătorului de a

garanta pentru evicțiune, iar această obligație, așa cum acceptă ambele părți,

în abstract, în susținerile lor, pentru a se activa, presupune dovada a trei

aspecte: a) să fie vorba despre o tulburare de drept; b) cauza evicțiunii să

fie anterioară vânzării; c) cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de

cumpărător.

A apreciat că, în mod

evident, tulburarea creată de stabilirea irevocabilă, de către instanțele

judecătorești (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010), a dreptului

de proprietate (sau cel puțin a caracterului "preferabil" al acestui

drept de proprietate) în favoarea a trei persoane fizice, în detrimentul

intimatei-reclamante reprezintă o tulburare de drept, iar nu una de

"fapt", față de care intimata s-ar fi putut apăra singură, pe căile

legale.

Cât privește cauza

evicțiunii anterioară vânzării (înstrăinării), a apreciat că aceasta nu

privește, contrar susținerilor apelantei, care face o vădită confuzie între

cauza evicțiunii și momentul producerii ei, o comparație între momentul

înstrăinării și cel al pronunțării hotărârii irevocabile. Astfel, hotărârea

irevocabilă nu reprezintă cauza evicțiunii, ea produce evicțiunea de drept;

cauza evicțiunii este reprezentată de dreptul de proprietate, preferabil, al

persoanelor fizice, drept preexistent aportului de capital social

(înstrăinarea).

Privind necunoașterea

cauzei de evicțiune de către cumpărător, a apreciat că acest fapt negativ

pentru cumpărător, dacă îl invoca vânzătorul, trebuia probat de acesta, ceea ce

apelanta nu a făcut, din actul de înstrăinare încheiat de părți nu rezultă în

niciun fel că înstrăinătorul ar fi prezentat achizitorului (societatea), nici

măcar în abstract, o posibilă cauză de evicțiune, pentru a se putea susține că

acesta a achiziționat bunul "pe riscul său".

În ce privește al

patrulea motiv de apel, respectiv greșita calculare a valorii bunului garantat

pentru evicțiune, a constatat că acesta este infirmat de dovezile cu înscrisuri

existente la dosarul de fond; astfel, instanța de fond nu numai că nu a

încălcat dispozițiile Deciziei nr. 18 din 17 decembrie 2011 pronunțată de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție luate în soluționarea

unui recurs în interesul legii, dar chiar a aplicat întocmai aceste dispoziții.

Astfel, valoarea bunului evins a fost raportată la valoarea contabilă a acestui

bun, actualizată cu rata inflației de la momentul calculării despăgubirii,

conform datelor contabile, coroborate cu indicele de inflație.

Referitor la cel

de-al cincilea motiv de apel, ce privește cheltuielile de judecată, a reținut

ca fiind evident corecta aplicarea art. 274 C. proc. civ. de către instanța de

fond; astfel, pârâta căzând în pretenții, indiferent de convingerile sale intime

cu privire la buna sau reaua sa credință, se află în culpă procesuală. Culpa

procesuală, chiar și dacă nu este însoțită de rea-credință, ca formă a

vinovăției manifestată în procesul civil, obligă la despăgubirea cheltuielilor

probate de partea adversă, iar în speță instanța a obligat doar la plata unor

cheltuieli în mod evident probate: taxa de timbru (4.761 RON) și timbrul

judiciar (5 RON), în total 4.766 RON, cu dovadă în acest sens existentă la

dosar (fila 40 dosar fond).

Față de cele

reținute, curtea de apel a apreciat că hotărârea pronunțată este legală și

temeinică, nesubzistând niciun caz de schimbare sau de anulare a acesteia cum

prevăd dispozițiile art. 296 - 297 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul

art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat, iar față de soluția

pronunțată asupra cererii principale și soluționarea acesteia la primul termen

de judecată, a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a

executării sentinței atacate.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeindu-se pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în

tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, admiterii

excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă

susține, în esență, prin criticile exprimate și dezvoltate în cererea de

recurs, că în mod netemeinic și nelegal a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei și, de asemenea, greșit s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., fără a se reține, cum

s-ar fi impus, că nu este dovedită calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. în

cauză.

Recurenta susține și

că, în speță, hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 32

4

din O.G. nr. 88/1997 modificată,

potrivit cărora despăgubirile pot fi acordate numai m situațiile în care

imobilele care au ieșit din patrimoniul societății se regăsesc valoric și în

capitalul social, or, în raport de aceste dispoziții legale cererea reclamantei

este inadmisibilă.

Consideră că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004

modificată, întrucât în mod nelegal instanța de apel nu a reținut faptul că,

prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 37 din 10 februarie 1995,

A.V.A.S. nu a înstrăinat imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci

acțiunile deținute în numele statului la această societate, având în vedere că

A.V.A.S., în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin

în procesul de privatizare nu are calitatea de proprietar al bunurilor din

patrimoniul societăților comerciale, ci are calitatea de acționar în numele

statului la aceste societăți; au fost încălcate și dispozițiile art. 1337 C.

civ., deoarece în cazul vânzării de acțiuni, obligația vânzătorului, de

garanție, constă numai în garantarea existenței și posibilității exercitării

drepturilor transmise, or, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni nu se specifică nicăieri că se vând activele la care face referire

reclamanta, iar, pe de altă parte, prin contractul nr. 37/1995, A.V.A.S., în

calitate de vânzător, a transmis proprietatea asupra acțiunilor vândute libere

de orice sarcini.

În fine, susține că

s-a făcut o aplicare greșită a legii, în speță, a dispozițiilor art. 32

4

din O.G. nr. 88/1997 modificată, cu privire la valoarea prejudiciului, întrucât

prejudiciul suferit de SC R.G. SA, urmare a restituirii în natură a bunurilor

imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile

înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a

fost privatizată și nu la valoarea de circulație, deoarece aceeași valoare s-a

regăsit și în capitalul social la data privatizării.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

Susținerile

recurentei, conținute de primele două motive de recurs, vizând greșita

soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și

lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., prin respingerea nelegală și

netemeinică a acestora, nu pot fi primite.

Se constată astfel că

ambele instanțe au pornit corect, în soluționarea primei dintre aceste excepții

de la necesitatea existenței identității între persoana reclamantului și

persoana care este titular al dreptului în raportul dedus judecății și având în

vedere și principiul disponibilității, au stabilit judicios că prin acțiunea

precizată, reclamanta se afirmă titulara unei creanțe în contra pârâtei,

rezultând din garanția pentru evicțiune cu privire la dreptul de proprietate

asupra unui teren adus de pârâtă drept aport în natură în societatea

reclamantă.

Astfel fiind,

reclamanta, în calitate de pretins proprietar la data evicțiunii poate să ceară

pârâtei să o garanteze pentru evicțiune, raporturile juridice născute între

acționarul care aduce ca aport în natură proprietatea asupra unui imobil și

societate fiind asemănătoare celor dintre vânzător și cumpărător, iar temeiul

juridic al acțiunii formulate de reclamantă fiind reprezentat de dispozițiile

Codului civil.

Prin urmare, contrar

susținerilor recurentei, se constată că reclamanta are calitate procesuală

activă, cum și pârâta are calitate pasivă în cauză, aceasta din urmă decurgând

din actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură

terenul, în schimbul căruia pârâta a primit acțiuni; calitatea de acționar,

care a obținut acțiuni în schimbul aportării terenului ce a fost pierdut,

urmare pronunțării Deciziei civile nr. 248/R din 14 aprilie 2010, irevocabile,

a Tribunalului Harghita, îi conferă pârâtei A.V.A.S. calitate procesuală pasivă

în prezentul litigiu.

În ce privește

susținerea recurentei, exprimată în cel de-al treilea motiv de recurs, conform

căreia hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv

a dispozițiilor art. 32

4

din O.G. nr. 88/1997 modificată se constată

că nu este întemeiată, întrucât situația de fapt dedusă judecății a fost creată

prin transferul de proprietate realizat prin aportul în natură al A.P.A.P.S.

(autorul pârâtei) în schimbul căruia a primit acțiuni, în anul 2001 (act

adițional la contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie

2001), așa încât dispozițiile legale invocate de recurentă nu sunt aplicabile

în cauză.

Nici susținerile ce

fac obiectul motivelor 4 și 5 de recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că

dreptul reclamantei de a promova acțiunea în răspundere pentru evicțiune în

contra acționarului ce a aportat bunul este întemeiat, pe de-o parte pe

dispozițiile Codului civil privind garanția vânzătorului pentru evicțiune, iar

pe de altă parte, pe actul invocat cu privire la transferul dreptului de

proprietate asupra terenului, - acesta fiind cel prin care s-a majorat

capitalul social al reclamantei și nu actul de privatizare - așa cum eronat

susține recurenta.

De asemenea, se

constată, în acord cu instanțele care s-au pronunțat în cauză, că sunt

îndeplinite condițiile angajării răspunderii pentru evicțiune, prevăzute de

dispozițiile art. 1337 - 1351 C. civ., a A.V.A.S., în sensul că există o

tulburare de drept constând în pierderea dreptului de proprietate asupra

terenului, intervenită prin Decizia nr. 248/R din 14 aprilie 2010, a

Tribunalului Harghita, cauza evicțiunii este anterioară vânzării așa cum s-a

arătat, iar aceasta nu a fost cunoscută de reclamanta cumpărătoare la momentul

aportării bunului.

Cel de-al șaselea

motiv de recurs este și el neîntemeiat, întrucât s-a reținut corect, în ce

privește valoarea prejudiciului, că aceasta trebuie calculată pornindu-se de la

valoarea din contabilitate a terenului, suma rezultată trebuind a fi

actualizată cu indicele inflației, - suma datorată, actualizata în conformitate

cu indicele de inflație calculat de INS, fiind de 151.874,26 RON.

În consecință, pentru

considerentele mai sus arătate, recursul pârâtei A.V.A.S. se va respinge, ca

nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A.V.A.S. va fi obligată

la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă

SC R.G. SA Borsec.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 363/2012 din 2

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat.

Obligă

recurenta-pârâta A.V.A.S. la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată

către intimata-reclamantă SC R.G. SA Borsec.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV