ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2325/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Istoricul

cauzei.

Reclamanta

U.P.B. a chemat în

judecată societatea SC K. SRL București și i-a solicitat Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat

în hol intrare Cămin X Complex Studențesc Regie în suprafață de 10 mp,

proprietatea sa cu motivarea că pârâta nu deține un titlu pentru ocuparea

spațiului și că se opune la predare deși contractul de închiriere a ajuns la

termen.

Pârâta a invocat în apărare tacita

relocațiune, necomunicarea concediului și refuzul reclamantei de a achita suma

de 4.924,32 lei reprezentând chirie aferentă lunilor mai-octombrie 2008 și în

temeiul art. 992 C. civ. pe care l-a invocat pentru a-și susține cererea reconvențională

formulată împotriva reclamantei, a solicitat instituirea unui drept de retenție

până la restituirea sumei de 4.924,32 lei.

Sentința Tribunalului București, secția

comercială, nr. 6505 din 28 aprilie 2009.

După examinarea actelor dosarului,

tribunalul a reținut în ce privește cererea principală că raporturile juridice

dintre părțile în proces s-au stabilit prin contractul de închiriere nr. 11395

din 15 septembrie 2000 care a ajuns la termen. S-au avut în vedere adresele nr.

5191 și 6113/2008 prin care reclamanta a notificat-o pe pârâtă solicitându-i să

predea spațiul. Având în vedere că după data acordării concediului nu a mai operat

tacita relocațiune, tribunalul a făcut aplicațiunea art. 1436, 1437 și 1438 C.

civ. și a stabilit că locațiunea nu a mai fost înoită și că în aceste condiții,

contractul încetează prin denunțare unilaterală.

În consecință, cererea principală a

fost admisă și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu deținut fără

titlu.

Cererea reconvențională a fost

respinsă de instanța de fond după ce s-au analizat condițiile plății nedatorate

în raport de prevederile art. 992 și 1092 C. civ. În final s-a stabilit că

pârâta are obligația să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosință,

condiția plății din eroare nefiind îndeplinită. A mai reținut tribunalul că

temeiul măririi patrimoniului reclamantei este obligația de reparare a

prejudiciului născută din faptul ilicit al ocupării fără titlu, că nu este

îndeplinit nici caracterul subsidiar al „actio de in rem verso” întrucât pârâta

și-a întemeiat în principal cererea reconvențională pe instituția plății

nedatorate.

Apelul.

Decizia Curții de Apel.

Împotriva sentinței fondului a

declarat apel SC K. SRL. La data depunerii declarației de apel și a motivelor

de apel, Curtea a constatat că cererea de apel era semnată de avocat și că din

împuternicirea avocațială nu reieșea dacă i-a fost conferit avocatului și

dreptul de semnătură a actelor de procedură. Întrucât i s-a pus în vedere

apelantei să complinească lipsurile constatate, iar măsura dispusă nu a fost

adusă la îndeplinire, în temeiul art. 69 alin. (2) și 161 alin. (2) C. proc.

civ. apelul a fost anulat.

Recursul. Motivele de recurs.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că instanța de apel

a anulat apelul cu încălcarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

deoarece prin contractul de asistență juridică din 8 octombrie 2008, societatea

a împuternicit-o pe apărătoarea I.N. să o reprezinte în toate fazele procesului

de evacuare inițiat de U.P.B. conferindu-i acesteia un mandat special de a

exercita căi de atac în numele și pe seama sa. A mai susținut recurenta că

simpla analiză a împuternicirii avocațiale nu putea conduce la concluzia inexistenței

mandatului de reprezentare în condițiile în care numai contractul de asistență

juridică poate face dovada obiectului mandatului conferit avocatului. În

completarea acestor susțineri s-a mai arătat că pentru termenul de judecată din

3 decembrie 2000, apărătorul societății nu s-a putut prezenta la judecată din motive

medicale, așa cum rezultă din actul medical și că nu a putut să înfățișeze adresa

prin care au fost ratificate toate actele procedurale.

În raport de aceste motive recurenta a

solicitat în conformitate cu art. 312 pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului

și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. În dovedirea criticilor aduse

deciziei Curții de Apel recurenta a depus înscrisurile la care a făcut referire

în cuprinsul cererii.

Recursul este fondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii. Ultima ipoteză a dispozițiilor evocate a fost supusă

analizei Înaltei Curți prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 161 C.

proc. civ. teza a II-a potrivit căreia „…când reprezentantul părții nu face

dovada calității sale se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri…”.

Pentru a răspunde acestei critici

trebuie ca analiza să pornească de la situația particulară, din acest dosar, în

care reprezentarea era realizată de avocat iar lipsa calității de reprezentant

se analizează în raport de prevederile art. 68 și 69 C. proc. civ. Această

ordine de analiză este impusă de faptul că art. 161 C. proc. civ. este doar

efectul nerespectării legitimării calității de reprezentant.

Față de analiza propusă se observă că art.

68 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească mandatul dat unui avocat care are ca obiect reprezentarea. În alte

cuvinte împuternicirea avocațială trebuie să fie dată ad litem în sensul că din

cuprinsul său trebuie să rezulte limitele împuternicirii. Deși art. 68 alin. (1)

C. proc. civ. prevede că avocatul și-ar justifica prin procură calitatea de

reprezentant, totuși, reglementarea specială actuală prevede că avocatul are

dreptul să reprezinte în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat

în formă scrisă între parte și avocat. Contractul este cel care prevede în mod

expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar acesta

se legitimează cu împuternicirea avocațială.

Al doilea text de lege, care trebuie

reținut în raport de raționamentul propus - art. 69 alin. (2) C. proc. civ.

vizează dreptul avocatului care a asistat o parte la judecata pricinii de a „face

orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen care s-ar pierde

prin neexercitarea lor la timp”.

În raport de aceste prevederi, se

constată că, în speță, la dosarul de fond se afla împuternicirea avocațială în

care era indicat numărul contractului de asistență și întinderea puterilor pe

care clientul le-a conferit avocatului. Și la fila 7 din dosarul de apel se

află împuternicirea avocațială pentru faza procesuală a apelului emisă pentru

redactare motive, asistență și reprezentare. În fața acestei împuterniciri

avocațiale, instanța de apel trebuia să observe că nu se află în ultima ipoteză

a art. 69 pct. 2 teza ultimă ci în fața unor dispoziții dintr-o lege specială

și că nu era nevoie de o ratificare a actului, de vreme ce împuternicirea se

întemeiază pe lege.

Cu toate acestea art. 161 alin. (1) C.

proc. civ., dă dreptul instanței, atunci când instanța verificând limitele

împuternicirii constată că s-au îndeplinit acte de procedură fără să-i fie

conferite drepturile respective, să acorde un termen pentru complinirea lor. În

speță s-a cerut să fie însușit apelul de către apelantă prin semnătură,

instanța de apel apreciind că atestarea semnăturii clientului și lipsa

mențiunii exprese privind semnarea apelului sunt lipsuri care trebuie complinite

până la termenul acordat.

Din înscrisurile depuse la dosar în

recurs, conform art. 305 C. proc. civ., care nu au fost prezentate instanței de

apel din cauze atestate medical (fila 13 recurs), se constată că dreptul de a

semna cererile formulate în fața instanțelor pentru exercițiul drepturilor

procesuale i-a fost conferit reprezentatei recurente prin contractul de

asistență juridică. În al doilea rând, peste ceea ce s-a prevăzut în contractul

de asistență juridică, la dosar se află declarația SC K. SRL prin care își

însușește apelul și motivele de apel așa încât aplicarea sancțiunii prevăzută

de art. 161 alin. (2) C. proc. civ. în raport de împrejurările speței nu

trebuie opusă accesului liber la justiție și exercitării dreptului la apărare,

drepturi fundamentale prevăzute de art. 21 respectiv art. 24 din Constituție.

În fine, concluzia se impune cu atât

mai mult cu cât sancțiunea prevăzută de art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

vizează situația în care lipsa dovezii calității de reprezentant presupune situația

în care cererea este introdusă în numele titularului dreptului iar la dosar nu

ar exista dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea

de a-l reprezenta, situație care nu se regăsește în speță.

Față de cele ce preced, potrivit art. 304

alin. (9) raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. constatând că anularea

apelului a avut drept consecință faptul că nu s-a intrat în cercetarea motivelor,

recursul se va admite conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC K. SRL București

împotriva deciziei comerciale nr. 530

din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2010.